ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 428/2010

Obiectul acțiunii. Reclamanta SC R.O. SA a chemat în judecată A.N.A.F. prin D.G.S.C. și A.N.A.F. - D.G.A.M.C., solicitând instanței ca în contradictoriu cu pârâții să dispună anularea deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009 emisă de D.G.S.C. din cadrul pârâtei, privind soluționarea contestației depusă de către SC R.O. SA înregistrată la D.G.S.C. din 21 aprilie 2009 ca fiind nelegală, netemeinică și emisă cu rea credință de către pârâtă.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formulării cererii. În motivarea acțiunii reclamanta a arătat că din cronologia desfășurării evenimentelor nu rezultă în nici un caz intenția sa de a renunța la drepturile recunoscute de lege în ceea ce privește contestarea Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008 emisă de A.N.A.F., prin D.G.A.M. Contribuabili și prin care aceasta să conducă la anularea de către instanță a unui act administrativ emis de pârâta A.N.A.F. cu rea credință, nelegal și prejudiciabil pentru ea. A mai arătat că prin cererea nr. 246 din 19 noiembrie 2007 a solicitat restituirea sumei de 5.766.188,55 lei sumă datorată de pârâtă ca urmare a anulării definitive și irevocabile a unui act de control nelegal. Prin Decizia nr. 1509 din 25 martie 2008 s-a admis pentru restituire sau compensare numai suma de 4.274.125 lei, nepronunțându-se cu privire la diferența de 1.492.063 lei și neprecizând temeiul și motivele pentru care nu s-a restituit întreaga sumă solicitată, motiv pentru care societatea a formulat și depus contestația din 15 aprilie 2008.

Apărările formulate de pârâta A.N.A.F. Prin întâmpinare, s-a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece reclamanta a optat pentru renunțarea la procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de dispozițiile Titlului IX din cadrul C. proc. fisc. în ceea ce privește contestația din 15 aprilie 2008 formulată împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008. Prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată permit renunțarea părții la procedura administrativ-jurisdicțională. Deși nu s-au menționat expres dispozițiile art. 208 C. proc. fisc. drept temei al renunțării, referirea expresă la dispoziția Titlului IX în integralitatea sa, conduce la concluzia că reclamanta a înțeles să renunțe la calea administrativă de atac, respectiv la contestație.

Hotărârea instanței de fond. Curtea de Apel Brașov, secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 99/ F din 17 iunie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009 emisă de pârâtă, luând totodată act de faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Motivele de fapt și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond. Instanța de fond a reținut că prin notificarea respectivă reclamanta nu și-a manifestat voința expresă și reală de a-și retrage contestația conform art. 208 C. proc. fisc. Manifestarea sa expresă de voință a fost aceea de a aduce la cunoștință organului fiscal că nu mai așteaptă după un an soluționarea contestației de către organul fiscal competent și că se va adresa instanței de judecată pentru realizarea drepturilor. Instanța de fond a mai reținut că înscrisul intitulat „notificare” nu reprezintă o cerere de renunțare la judecarea contestației formulată împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2009 emisă de D.G.A.M.C. și că reclamanta a făcut o confuzie între calea administrativă de atac și procedura administrativ-jurisdicțională.

Recursul formulat de pârâta A.N.A.F. Motive de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta-pârâtă consideră că au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, precum și cele ale art. 208 din O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc. Notificarea formulată de reclamantă trebuie privită în sensul că aceasta a înțeles să renunțe la procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de dispozițiile Titlului IX din cadrul C. proc. fisc. Chiar dacă reclamanta nu a menționat expres prevederile art. 208 C. proc. fisc. drept temei al renunțării sale, referirea Titlului IX în integralitatea sa conduce în mod evident la concluzia că a înțeles să renunțe la calea administrativă de atac prevăzută de acesta, iar instanța de fond era obligată să constate valabilitatea „notificării”.

Întâmpinarea formulată de intimata-reclamantă SC R.O. SA. Intimata a solicitat respingerea recursului ca nefondat. 7.1. Din conținutul notificării rezultă faptul că reclamanta nu a comunicat recurentei o retragere a contestației în temeiul dispozițiilor art. 208 C. proc. fisc. ci a făcut cunoscut acesteia că, urmare a culpei exclusive a recurentei, înțelege să renunțe la procedura administrativă derulată în fața recurentei și să continue demersurile la instanța de contencios administrativ competentă. 7.2. Distincția operată de recurentă cu privire la caracterul termenului de 45 de zile reglementat de dispozițiile art. 70 C. proc. fisc. și anume, termen de recomandare sau de decădere, este o falsă problemă care nu are legătură cu obiectul cererii deduse judecății. 7.3. La data emiterii Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009, recurenta fusese deja citată, primire acțiunea introductivă și înscrisurile anexate, fusese reprezentată la primul termen de judecată al Dosarului nr. 229/64/2009 aflat pe rolul Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, dosar ce are ca obiect judecarea cererii în raport de care recurenta pretinde că societatea intimată ar fi renunțat prin intermediul deciziei atacate. II. Considerentele instanței de recurs. 1. Recursul este nefondat. 2. Litigiul a fost declanșat de confuzia reclamantei între calea de administrativă de atac prevăzută de Codul de procedură fiscală în Titlul IX și procedura administrativ-jurisdicțională prevăzută în Legea nr. 554/2004 modificată și completată, la art. 6 alin. (4). Aceeași confuzie a fost sesizată și de către judecătorul fondului, care în mod corect, a admis acțiunea reclamantei. 3. Notificarea comunicată de către societatea intimată recurentei, este în sensul de renunțare la procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de dispozițiile Titlului IX C. proc. civ. și de continuare a demersurilor în fața instanțelor de contencios administrativ competente, astfel cum prevăd dispozițiile art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/ 2004, modificată și completată. Titlul IX C. proc. civ. nu prevede însă o procedură administrativ-jurisdicțională ci o cale administrativă de atac, prealabilă și obligatorie, acțiunii în instanță. Prevederile Titlului IX sunt similare celor înscrise la art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, având rolul de plângere prealabilă sau recurs administrativ. Intimata-reclamantă, în ipoteza renunțării la calea administrativă de atac, nu mai are posibilitatea formulării acțiunii în justiție împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008. 4. Dacă reclamanta s-a aflat în confuzie asupra celor două prevederi, recurenta-pârâtă a dat dovadă, la emiterea Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009, de rea-credință. Astfel, deși în notificare se arăta expres că se renunță la procedura administrativ-jurisdicțională, recurenta ia act de renunțarea la contestația formulată împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2009, în temeiul art. 208 alin. (1) C. proc. civ. Deși recurenta cunoaște că procedura Titlului IX C. proc. fisc. nu este o procedură administrativ-jurisdicțională, iar consecințele renunțării la aceasta nu sunt în sensul posibilității intentării unei acțiuni în justiție, emite o deciziei întemeiată pe o altă prevedere legală decât cea invocată de societate - art. 208 alin. (1) C. proc. fisc. 5. Motivele de recurs formulate sunt contradictorii și de natură a menține reaua-credință a recurentei. Recurenta afirmă că la pronunțarea deciziei a fost avută în vedere „notificarea” prin care intimata a renunțat la procedura administrativ-jurisdicțională, însă au fost aplicate prevederile art. 208 alin. (1) C. proc. fisc., ce reglementează instituția retragerii contestației. Raționamentul recurentei este incorect atât din punct de vedere legal, cât și din punctul de vedere al atitudinii față de contribuabil. Nu se pot aplica dispozițiile legale cele mai apropiate, dar fără legătură cu cererea formulată, deși reclamanta a arătat expres că renunță la contestație în condițiile prevăzute de art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Un comportament corect din partea recurentei ar fi fost acela de atenționare a societății contestatoare asupra inadmisibilității aplicării dispozițiilor art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată și obligația ca aceasta să-și precizeze cererea. 6. Față de acestea, nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.