ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 428/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 428/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I. Circumstanțele
cauzei.
Obiectul acțiunii.
Reclamanta SC R.O. SA a chemat în judecată A.N.A.F.
prin D.G.S.C. și A.N.A.F. - D.G.A.M.C., solicitând instanței ca în
contradictoriu cu pârâții să dispună anularea deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009
emisă de D.G.S.C. din cadrul pârâtei, privind soluționarea contestației depusă
de către SC R.O. SA înregistrată la D.G.S.C. din 21 aprilie 2009 ca fiind
nelegală, netemeinică și emisă cu rea credință de către pârâtă.
Motivele de fapt
și de drept care au stat la baza formulării cererii.
În motivarea acțiunii
reclamanta a arătat că din cronologia desfășurării evenimentelor nu rezultă în
nici un caz intenția sa de a renunța la drepturile recunoscute de lege în ceea
ce privește contestarea Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008
emisă de A.N.A.F., prin D.G.A.M. Contribuabili și prin care aceasta să conducă
la anularea de către instanță a unui act administrativ emis de pârâta A.N.A.F.
cu rea credință, nelegal și prejudiciabil pentru ea.
A mai arătat că prin
cererea nr. 246 din 19 noiembrie 2007 a solicitat restituirea sumei de
5.766.188,55 lei sumă datorată de pârâtă ca urmare a anulării definitive și
irevocabile a unui act de control nelegal. Prin Decizia nr. 1509 din 25 martie
2008 s-a admis pentru restituire sau compensare numai suma de 4.274.125 lei,
nepronunțându-se cu privire la diferența de 1.492.063 lei și neprecizând
temeiul și motivele pentru care nu s-a restituit întreaga sumă solicitată,
motiv pentru care societatea a formulat și depus contestația din 15 aprilie 2008.
3.
Apărările formulate de pârâta A.N.A.F.
Prin întâmpinare, s-a
solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, deoarece reclamanta a optat
pentru renunțarea la procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de dispozițiile
Titlului IX din cadrul C. proc. fisc. în ceea ce privește contestația din 15
aprilie 2008 formulată împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2008.
Prevederile art. 6 alin.
(4) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată permit renunțarea părții
la procedura administrativ-jurisdicțională.
Deși nu s-au
menționat expres dispozițiile art. 208 C. proc. fisc. drept temei al
renunțării, referirea expresă la dispoziția Titlului IX în integralitatea sa,
conduce la concluzia că reclamanta a înțeles să renunțe la calea administrativă
de atac, respectiv la contestație.
Hotărârea
instanței de fond.
Curtea de Apel Brașov,
secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 99/ F
din 17 iunie 2009 a admis acțiunea formulată de reclamantă și a dispus anularea
Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009 emisă de pârâtă, luând totodată act de
faptul că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Motivele de fapt
și de drept care au stat la baza formării convingerii instanței de fond.
Instanța de fond a
reținut că prin notificarea respectivă reclamanta nu și-a manifestat voința
expresă și reală de a-și retrage contestația conform art. 208 C. proc. fisc.
Manifestarea sa expresă de voință a fost aceea de a aduce la cunoștință
organului fiscal că nu mai așteaptă după un an soluționarea contestației de
către organul fiscal competent și că se va adresa instanței de judecată pentru
realizarea drepturilor.
Instanța de fond a
mai reținut că înscrisul intitulat „notificare” nu reprezintă o cerere de
renunțare la judecarea contestației formulată împotriva Deciziei de restituire
nr. 1509 din 25 martie 2009 emisă de D.G.A.M.C. și că reclamanta a făcut o
confuzie între calea administrativă de atac și procedura
administrativ-jurisdicțională.
Recursul formulat
de pârâta A.N.A.F.
Motive de recurs
întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
Recurenta-pârâtă
consideră că au fost aplicate în mod greșit prevederile art. 6 alin. (4) din
Legea nr. 554/2004, modificată și completată, precum și cele ale art. 208 din
O.G. nr. 92/2003 privind C. proc. fisc.
Notificarea formulată
de reclamantă trebuie privită în sensul că aceasta a înțeles să renunțe la
procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de dispozițiile Titlului
IX din cadrul C. proc. fisc.
Chiar dacă reclamanta
nu a menționat expres prevederile art. 208 C. proc. fisc. drept temei al
renunțării sale, referirea Titlului IX în integralitatea sa conduce în mod
evident la concluzia că a înțeles să renunțe la calea administrativă de atac
prevăzută de acesta, iar instanța de fond era obligată să constate
valabilitatea „notificării”.
Întâmpinarea
formulată de intimata-reclamantă SC R.O. SA.
Intimata a solicitat
respingerea recursului ca nefondat.
7.1. Din conținutul
notificării rezultă faptul că reclamanta nu a comunicat recurentei o retragere
a contestației în temeiul dispozițiilor art. 208 C. proc. fisc. ci a făcut
cunoscut acesteia că, urmare a culpei exclusive a recurentei, înțelege să
renunțe la procedura administrativă derulată în fața recurentei și să continue
demersurile la instanța de contencios administrativ competentă.
7.2. Distincția
operată de recurentă cu privire la caracterul termenului de 45 de zile
reglementat de dispozițiile art. 70 C. proc. fisc. și anume, termen de
recomandare sau de decădere, este o falsă problemă care nu are legătură cu
obiectul cererii deduse judecății.
7.3. La data emiterii
Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009, recurenta fusese deja citată, primire
acțiunea introductivă și înscrisurile anexate, fusese reprezentată la primul
termen de judecată al Dosarului nr. 229/64/2009 aflat pe rolul Curții de Apel
Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, dosar ce are ca obiect
judecarea cererii în raport de care recurenta pretinde că societatea intimată
ar fi renunțat prin intermediul deciziei atacate.
II. Considerentele
instanței de recurs.
Recursul este
nefondat.
Litigiul a fost
declanșat de confuzia reclamantei între calea de administrativă de atac
prevăzută de Codul de procedură fiscală în Titlul IX și procedura
administrativ-jurisdicțională prevăzută în Legea nr. 554/2004 modificată și
completată, la art. 6 alin. (4).
Aceeași confuzie a
fost sesizată și de către judecătorul fondului, care în mod corect, a admis
acțiunea reclamantei.
Notificarea
comunicată de către societatea intimată recurentei, este în sensul de renunțare
la procedura administrativ-jurisdicțională reglementată de dispozițiile
Titlului IX C. proc. civ. și de continuare a demersurilor în fața instanțelor
de contencios administrativ competente, astfel cum prevăd dispozițiile art. 6 alin.
(4) din Legea nr. 554/ 2004, modificată și completată.
Titlul IX C. proc.
civ. nu prevede însă o procedură administrativ-jurisdicțională ci o cale
administrativă de atac, prealabilă și obligatorie, acțiunii în instanță.
Prevederile Titlului
IX sunt similare celor înscrise la art. 7 din Legea nr. 554/2004 modificată și
completată, având rolul de plângere prealabilă sau recurs administrativ.
Intimata-reclamantă,
în ipoteza renunțării la calea administrativă de atac, nu mai are posibilitatea
formulării acțiunii în justiție împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din
25 martie 2008.
Dacă reclamanta
s-a aflat în confuzie asupra celor două prevederi, recurenta-pârâtă a dat
dovadă, la emiterea Deciziei nr. 136 din 27 aprilie 2009, de rea-credință.
Astfel, deși în
notificare se arăta expres că se renunță la procedura
administrativ-jurisdicțională, recurenta ia act de renunțarea la contestația
formulată împotriva Deciziei de restituire nr. 1509 din 25 martie 2009, în
temeiul art. 208 alin. (1) C. proc. civ.
Deși recurenta
cunoaște că procedura Titlului IX C. proc. fisc. nu este o procedură
administrativ-jurisdicțională, iar consecințele renunțării la aceasta nu sunt
în sensul posibilității intentării unei acțiuni în justiție, emite o deciziei
întemeiată pe o altă prevedere legală decât cea invocată de societate - art. 208
alin. (1) C. proc. fisc.
Motivele de recurs
formulate sunt contradictorii și de natură a menține reaua-credință a
recurentei.
Recurenta afirmă că
la pronunțarea deciziei a fost avută în vedere „notificarea” prin care intimata
a renunțat la procedura administrativ-jurisdicțională, însă au fost aplicate
prevederile art. 208 alin. (1) C. proc. fisc., ce reglementează instituția
retragerii contestației.
Raționamentul
recurentei este incorect atât din punct de vedere legal, cât și din punctul de
vedere al atitudinii față de contribuabil.
Nu se pot aplica
dispozițiile legale cele mai apropiate, dar fără legătură cu cererea formulată,
deși reclamanta a arătat expres că renunță la contestație în condițiile
prevăzute de art. 6 alin. (4) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată.
Un comportament
corect din partea recurentei ar fi fost acela de atenționare a societății
contestatoare asupra inadmisibilității aplicării dispozițiilor art. 6 alin. (4)
din Legea nr. 554/2004 modificată și completată și obligația ca aceasta să-și
precizeze cererea.
Față de acestea,
nefiind întrunite motivele de recurs invocate, în temeiul art. 312 alin. (1)
teza a II-a C. proc. civ. și art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004
modificată și completată, urmează a se respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge recursul
declarat de A.N.A.F. împotriva sentinței civile nr. 99/ F din 17 iunie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 28 ianuarie 2010.