ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1224/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin cererea înregistrată la 27 octombrie

2008, A.N.A.F. a declarat recurs împotriva sentinței civile nr. 1630 din 28 mai

2008 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, solicitând modificarea hotărârii recurate, în sensul

respingerii cererii de chemare în judecată, în principal ca inadmisibilă, iar

în subsidiar ca neîntemeiată.

Sub aspectul inadmisibilității recurenta

a susținut că în mod greșit instanța de fond a respins excepția inadmisibilității

acțiunii, întrucât reclamanta a formulat contestație pe cale administrativă în

conformitate cu prevederile art. 205-218 din O.G. nr. 92/2003 C. proc. fisc.,

situația în care reclamanta trebuia să aștepte soluționarea contestației pe

cale administrativă, deci să se emită o decizie administrativă care nu să se

adreseze instanței de contencios administrativ.

Cât privește fondul cauzei, recurenta

susține că instanța de fond nu a avut în vedere dispozițiile art. 117 C. proc.

fisc., respectiv nu a constatat că reclamanta nu îndeplinea condițiile

prevăzute de art. 117 alin. (1) C. proc. fisc. pentru ca organele fiscale să

poată dispune restituirea sumelor solicitate.

Respectiv, recurenta susține că

intimata-reclamantă nu a pus la dispoziție organelor fiscale hotărâri

judecătorești din carte să rezulte faptul că actele administrative prin care

sau calculat obligațiile fiscale accesorii în cuantum de 1.188.393 lei, au fost

anulate de către instanțele de judecată pentru a putea fi restituite de la bugetul

de stat.

În cauză nu s-au administrat probe noi.

Din actele cauzei, Înalta Curte de

Casație și Justiție constată că prin sentința civilă nr. 1630 din 28 mai 2008

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios

administrativ și fiscal, s-a respins excepția inadmisibilității acțiunii. S-a

admis în parte acțiunea formulată de reclamanta SC A. SA împotriva pârâtei

A.N.A.F., D.G.A.M.C.

S-a anulat parțial decizia de restituire

nr. 70598 din 223 martie 2007 emisă de pârâtă în ceea ce privește refuzul de

restituire a sumei de 1.188.393,58 lei. S-a obligat pârâta să restituie

reclamantei și diferența de 1.188.393,58 lei reprezentând accesorii aferente

debitului principal.

S-a obligat pârâta să achite reclamantei

suma de 2.522.786 lei cu titlu de dobânzi pentru sumele încasate fără temei,

calculate până la data de 31 octombrie 2007. S-a obligat pârâta să achite

reclamantei dobânda legală în continuare începând cu data de 1 noiembrie 2007

și până la achitare, aferentă diferenței sus-menționate de 1.188.393,58 lei.

S-au respins restul pretențiilor

reclamantei.

S-a obligat pârâta să achite reclamantei

suma de 15.043,6 lei cu titlu de cheltuieli de judecată parțiale, ocazionate de

prezenta cauză.

Instanța de fond a reținut că, prin

cererea din 16 noiembrie 2007, reclamanta SC A. SA Suceava, a solicitat

instanței ca, în contradictoriu cu pârâta A.N.A.F.-D.G.A.M.C. să dispună:

- anularea parțială a deciziei de

restituire nr. 70558 din 23 martie 2007 emisă de pârâtă, prin care s-a admis la

restituire doar suma de 1.543.445 lei, față de suma totală solicitată de

2.731.838,58 lei;

- obligarea pârâtei la restituirea și a

diferenței de 1.188.393,58 lei, reprezentând accesorii calculate asupra

obligației principale a cărei restituire s-a dispus prin aceeași decizie;

- obligarea pârâtei la repararea pagubei

materiale cauzate prin emiterea și punerea în executare a actelor

administrativ-fiscale nelegale, precum și prin refuzul de soluționare în

termenul legal a cererii de restituire și a contestației, prin acordarea de

despăgubiri în sumă de 2.884.460 lei, cu acordarea în continuare a dobânzii

legale până la restituirea efectivă a sumei de 1.188.393, 58 lei;

- obligarea pârâtei la plata

cheltuielilor de judecată.

În motivarea cererii sale, reclamanta a

învederat instanței, refuzul nejustificat al pârâtei de a-i restitui suma de

11.883.931.056 ROL, compensată nelegal, ca accesoriu a unui debit principal,

admis la restituire.

S-a precizat de reclamantă că, măsura de

virare la bugetul de stat a sumei de 5.975.190.000 ROL, a fost anulată potrivit

deciziei nr. 22 din 31 ianuarie 2003, a Ministerului Finanțelor Publice. Această

sumă, împreună cu un accesoriu de 9.459.304.744 ROL, au fost admise la

restituire, nu însă și suma ce constituie obiect al cauzei de față.

Instanța de fond a reținut cu privire la

excepția inadmisibilității acțiunii (ridicată la instanța de fond pe 12 mai

2008 de A.N.A.F.) că recurenta-pârâtă nu a respectat termenul legal de

soluționare a contestației reclamantei, ea nefiind soluționată nici la 1 an de

la formulare ( față de termenul de 45 de zile) astfel încât sesizarea s-a

apreciat ca admisibilă.

Instanța de fond a invocat decizia Curții

Constituționale nr. 409/2004, și care a stabilit că, procedura contestării

actelor administrative fiscale în fața organului fiscal, în prezent

reglementată de prevederile art. 205 și urm. C. proc. fisc., nu constituie o

jurisdicție, având natura unei plângeri prealabile, cum este cea prevăzută de

art. 7 din legea generală, Legea nr. 554/2004.

Așa fiind, prin tăcerea legii speciale,

pentru ipoteza nesoluționării în termen a contestației de către organul fiscal,

devin incidente normele generale cuprinse în art. 11 alin. 1 lit. c) din Legea

nr. 554/2004 care consacră implicit dreptul de sesizare a instanței, în ipoteza

nesoluționării plângerii prealabile în termenul legal.

Cât privește fondul cauzei, Curtea de

Apel a constatat că, prin cererea nr. 85998 din 23 mai 2006, reclamanta a

adresat pârâtei o cerere de restituire a sumei totale de 27.318.385.800 ROL,

sumă ce se compune din:

- 5.975.150.000 ROL, reprezentând

pretinse sume datorate bugetului cu titlu de sume primite în temeiul Legii nr. 55/1995

și utilizate nelegal;

- 9.459.304.744 ROL + 11.883.931.056 ROL,

reprezentând accesorii ale debitului principal mai sus menționat.

Cererea reclamantei s-a fundamentat pe nedatorarea

acestor sume, încasate în mod nelegal la bugetul de stat, prin compensare cu

TVA-ul de rambursat.

Instanța de fond a constatat că „așa cum

reiese din adresa nr. 50401 din 27 noiembrie 2001 a D.G.F.P. Suceava prin referatul nr.50300 din 23 noiembrie 2001 s-a dispus, subsecvent

aprobării cererii de rambursare TVA, compensarea, printre altele, cu, sumele

primite gratuit conform Legii nr. 55/1995 utilizate nelegal, în valoare de

5.975.150.000 ROL, plus majorări de întârziere aferente sumei menționate, în

valoare de 11.883.931.056 ROL.

S-a mai reținut că „așa cum reiese din

adresa nr. 51011 din 28 decembrie 2001 a D.G.F.P. Suceava, prin referatul nr. 50380 din 23 noiembrie 2001, s-a dispus, subsecvent aprobării cererii de

rambursare TVA, compensarea, printre altele, cu suma de 9.459.304.744 ROL

majorări de întârziere aferente acelorași sume primite cu titlu gratuit în baza

Legii nr. 55/1995”.

S-a mai constatat că prin decizia nr. 22

din 31 ianuarie 2003 a Ministerului Finanțelor Publice, D.G.S.C. s-a dispus

anularea măsurii de virare la bugetul de stat a sumei de 5.975.190.000 ROL,

stabilită în sarcina reclamantei prin procesul verbal nr. 54149 din 16

decembrie 2002, urmare a reținerii necompetenței materiale a organului de

control al MFP de a verifica modul de utilizare a sumelor datorate cu titlu

gratuit societății de fostul F.P.S.

Prin decizia nr. 1 din 10 ianuarie 2005 a

D.G.F.P. Suceava, a fost respinsă contestația formulată de reclamantă împotriva

„Notei privind compensarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor

obligații de plată către bugetul de stat”, notă prin care s-a compensat parte

din TVA-ul de rambursat reclamantei potrivit deciziei de rambursare nr. 54491

din 23 octombrie 2004, compensare pentru suma de 15.197.996.163 ROL, sumă

reținută de organele fiscale ca datorată de reclamantă la bugetul de stat (și

care se compune din: 9.459.304.744 ROL, dobânzi aferente sumelor primite cu

titlu gratuit conform Legii nr. 55/1995, stabilite prin procesul verbal nr. 16384

din 19 noiembrie 2001 și 5.738.691.419 ROL, obligații de plată către bugetul

general consolidat al statului aferente lunii septembrie 2004 declarate de

societate prin declarație nr. 757 din 19 octombrie 2004).

Instanța de fond a reținut că prin

sentința civilă nr. 415 din 7 decembrie 2005 a Curții de Apel Suceava s-a dispus anularea deciziei menționate, precum și a notei de compensare contestate,

reținându-se nelegalitatea compensării operate.

S-a constatat prin sentința recurată în

cauză că întrucât pârâta a aprobat la restituire atât suma de 5.975.150.000

ROL, încasată cu titlu de sume datorate bugetului cu titlu de sume primite în

temeiul Legii nr. 55/1995 și utilizate nelegal, cât și suma de 9.459.304.744

ROL, încasată cu titlu de accesorii ale debitului principal sus-menționat, a

rămas în divergență, fiind supus controlului judiciar, refuzul pârâtei de a

dispune restituirea diferenței de accesorii încasate ( tor prin compensare cu

TVA de rambursat) de 11.883.931.956 ROL.

În mod expres instanța de fond a reținut

prin hotărârea recurată în cauză: „temeiul încasării acestei sume

(11.993.931.056 ROL), respectiv nota de compensare nr. 50300 din 23 noiembrie

2001, a fost anulat irevocabil prin sentința civilă nr. 246 din 19 noiembrie 2003 a Curții de Apel Suceava.

Aceasta a dispus astfel: „anulează actul

administrativ denumit referat nr. 50300 din 23 noiembrie 2001 emis de Direcția

de metodologie și Administrare a veniturilor Statului, Biroul de Administrare

Mari Contribuabili, prin care s-a dispus compensarea sumei de 17.859.081.056

lei ce i se cuvenea reclamantei cu titlu de TVA și dispune achitarea acestei

sume reclamantei în cazul în care nu a fost restituită”.

S-a precizat expres de instanța de fond

că majorările de 17.859.081.056 lei se compuneau din suma de 11.883.931.056

ROL, obiect al cauzei de față și 5.975.150.000 ROL admisă la restituire.

Așa fiind s-a apreciat de instanța de

fond că refuzul restituirii sumei de 11.883.931.056 ROL este nejustificat.

S-a mai menționat că „invocata rațiune

constând în neatacarea procesului verbal nr. 16384 din 16 noiembrie 2001 a fost tranșată de Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia nr. 37 din 11 noiembrie

2005, pronunțată în recursul în anulare împotriva deciziei nr. 702/2002 a

Curții de Apel Suceava, în condițiile în care, deși invocată drept apărare, a

fost înlăturată din raționamentul juridic al cauzei”.

Mai mult, s-a precizat că dispozițiile

art. 47 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003 prevăd că „Desființarea totală sau

parțială, potrivit legii, a actelor administrative fiscale prin care s-au

stabilit creanțe fiscale principale atrage desființarea totală sau parțială a

actelor administrative, prin care s-au stabilit creanțe fiscale accesorii

aferente creanțelor principale anulate”.

Deci s-a invocat principiul

accesorium

sequitur principalem

în considerarea căruia nelegalitatea debitului

principal atrage nelegalitatea accesoriilor.

Sentința recurată în cauza de față este

legală și temeinică.

În mod corect, instanța de fond

constatând nelegală compensarea operată de organul fiscal (în raport și de hotărârile

judecătorești așa cum au fost menționate în sentința atacată) a admis în parte

acțiunea reclamantei, și în temeiul art. 18 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

raportat la art. 117 alin. (1) lit. l) din O.G. nr. 92/2007, emisă de pârâtă,

în ce privește refuzul de restituire a sumei de 1.188.393,58 lei (accesorii

aferente debitului principal).

În mod corect, în temeiul art. 124 din

O.G. nr. 92/2003, avându-se în vedere și nivelul dobânzii defalcat pe perioade,

s-a obligat pârâta să achite reclamantei dobânzile pentru sumele încasate fără

temei, precum și dobânda legală în continuare începând cu noiembrie 2007 până la

achitare.

Aceasta întrucât pârâta a refuzat

neîntemeiat și abuziv restituirea sumelor solicitate.

Cât privește excepția inadmisibilității

acțiunii reclamantei, este evident refuzul pârâtei în nesoluționarea

contestației administrative ceea ce a dus la vătămarea reclamantei și la

dreptul de sesizare a instanței în ipoteza nesoluționării plângerii prealabile

în temeiul legal (Decizia Curții Constituționale nr. 409/2004), astfel încât în

mod corect instanța a respins-o.

Recursul declarat fiind neîntemeiat va fi

respins conform art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

A.N.A.F.- D.G.A.M.C. împotriva sentinței civile nr. 1630 din 28 mai 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 4

martie 2009.