ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 523/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 8 ianuarie 2008 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta SC E.T. R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F., D.G.A.M.C., anularea actului administrativ comunicat acesteia sub nr. 93293 din 7 noiembrie 2007 14 februarie 2008 ca răspuns la contestația administrativă formulată. În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 567053 din 30 august 2005 și raportul de inspecție fiscală nr. 567053 din 30 august 2005, întocmite urmare a controlului fiscal privind verificarea modului de respectare a dispozițiilor O.U.G. nr. 68/1999, s-a reținut că societatea nu îndeplinește cerințele legale pentru a beneficia de scutiri, stabilindu-se în sarcina acesteia obligația de plată a sumelor solicitate a fi scutite.

Împotriva acestor acte societatea a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 64/2006 organele învestite cu soluționarea acesteia au reținut că se impune anularea deciziei de impunere în baza unui argument procedural, fără a se modifica însă concluziile anterioare cu privire la dreptul societății de a beneficia de facilitățile fiscale. În atare condiții, a arătat reclamanta, a formulat acțiune în anularea tuturor celor trei acte emise de organele fiscale, actele contestate fiind anulate în parte.

Totodată, anterior soluționării litigiului de contencios administrativ, au fost emise de către organele fiscale acte administrative care, în esență, reprezintă tocmai valorificarea ulterioară a sumelor menționate în cuprinsul Deciziei nr. 64/2006, astfel încât reclamanta a formulat împotriva acestora contestația administrativă înregistrată sub nr. 169554 din 6 iunie 2007, iar până la momentul promovării acțiunii, organele fiscale nu au dat un răspuns concretizat printr-o decizie contestației formulate, emițând numai adresa nr. 93293 din 7 noiembrie 2007. Or, în măsura în care această adresă reprezintă răspunsul la contestație, se impune anularea acesteia, pe de o parte pentru aspecte procedurale și de formă, iar pe de altă parte, în considerarea unor aspecte de netemeinicie și nelegalitate pe fondul reținerilor.

S-a mai precizat că potrivit prevederilor art. 210 alin. (1) C. proc. fisc., pârâta avea obligația de a se pronunța asupra contestației prin decizie sau dispoziție după caz, al cărui cuprins trebuia să îndeplinească cerințele cerute de lege, inclusiv în ce privește analizarea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actelor contestate, în raport de susținerile și criticile contestatoarei. Cu toate acestea, pârâta s-a pronunțat asupra contestației formulate printr-o simplă adresă, care nu întrunește cerințele legale. Referitor la temeinicia poziției adoptate prin adresă, reclamanta a arătat că dreptul organelor fiscale de a stabili obligații de plată pentru sumele în discuție era prescris, iar modalitatea de recalculare este greșită, întrucât nu ține cont de hotărârea judecătorească anterioară care a statuat faptul că debitele principale au fost integral achitate de societate, nemaifiind așadar datorate.

La termenul de judecată din 11 iunie 2008, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii, menționând că adresa contestată este o simplă adresă de informare ce nu produce efecte juridice, contestația în speță fiind soluționată prin decizia nr. 45 din 26 februarie 2908, care a fost de asemenea atacată în instanță. Prin sentința civilă nr. 1767 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității, fiind respinsă în consecință acțiunea formulată. Pentru a pronunța această hotărâre instanța a reținut, în esență că Titlul IX din O.G.

nr. 92/2003 statuează o procedură distinctă de contestare a actelor administrativ fiscale, din prevederea art. 210 alin. (1) al acestui act normativ rezultând fără echivoc faptul că soluționarea contestației se face de către organul competent prin decizie sau dispoziție, aceasta din urmă putând fi supusă controlului judiciar, iar că în speță a fost emisă, în soluționarea contestației, Decizia nr. 45 din 26 februarie 2008 . Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta SC E.T.R. SRL criticând soluția pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că se impunea ca instanța să admită acțiunea formulată tocmai ca urmare a neconcordanțelor dintre adresa comunicată ca răspuns la contestație și dispozițiile legale care reglementează strict și limitativ actele procedurale și măsurile organelor fiscale de control investite cu soluționarea unei contestații.

Astfel, prima instanță ar fi trebuit să constate, pe de o parte, că procedura prealabilă administrativă a fost parcursă de societatea reclamantă, iar A.N.A.F. a emis adresa atacată ca răspuns față de contestația administrativă formulată, aceasta continuând să producă efecte deși este contrară legii. A apreciat recurenta că soluția pronunțată echivalează practic cu concluzia că aprecierile organelor de control reținute în cuprinsul adresei nu ar mai putea fi cenzurate de către instanța de contencios într-o procedură litigioasă ulterioară. Recurenta arată că motivele pentru care a solicitat anularea adresei privesc, pe de o parte, neîndeplinirea condițiilor procedurale și de formă reglementate de lege, iar, pe de altă parte, nelegalitatea aprecierilor pârâtei cu privire la argumentele formulate.

Susține recurenta că actul atacat nu îndeplinește condițiile procedurale și de formă, întrucât: - nu reprezintă o decizie sau dispoziție, ci o simplă adresă emisă de organele fiscale; - în structura acestuia nu pot fi identificate cele trei componente respectiv preambulul, considerentele și dispozitivul; - din cuprinsul acestuia lipsește orice mențiune relativă la motivele de fapt și de drept care au stat la baza emiterii actului; - organul emitent nu a dispus nicio soluție cu privire la contestație. Pe de altă parte, aprecierilor formulate de organul emitent sunt eronate dat fiind faptul că dreptul organelor fiscale de a stabili obligații de plată era prescris, iar modalitatea de recalculare a sumelor în discuție este greșit.

În temeiul art. 137 C. proc. civ., verificând actele dosarului, Înalta Curte urmează a respinge excepția tardivității recursului, reținând că prin cererea de chemare în judecată reclamanta și-a ales domiciliul la S.C.A.T.Z.A., din cuprinsul dovezii de primire a sentinței atacate nerezultând efectuarea comunicării la domiciliul ales de aceasta. Analizând motivele invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație si Justiție constată nefondat recursul declarat din următoarele considerente: După cum în mod corect a reținut și prima instanță, prin O.G. nr. 92/2003 este reglementată procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor administrativ fiscale.

Potrivit art. 205 din acest act normativ, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii. Totodată, potrivit procedurii reglementate de titlul IX al O.G. nr. 92/2003, în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin decizie sau dispoziție, iar decizia emisă în soluționarea contestației poate fi atacat la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă. Înțelegând să se prevaleze de această cale administrativă de atac, reclamanta a formulat contestație înregistrată sub numărul 169554 din 6 iunie 2007. Actul susceptibil a fi contestat în procedura reglementată» de titlul IX al O.G. nr. 92/2003, îl constituie actul de finalizare a acestei proceduri, respectiv decizia emisă în soluționarea contestației.

În atare condiții, în mod corect prima instanță a admis excepția inadmisibilitătii acțiunii formulate, constatând că actul prin care a fost soluționată contestația formulată de reclamantă îl constituie Decizie nr. 45 din 26 februarie 2008, iar nu adresa comunicată acesteia sub nr. 93293 din 7 noiembrie 2007, apreciat în mod greșit de reclamantă ca fiind răspuns la contestația sa. De altfel, însăși recurenta precizează că actul atacat prin acțiunea introductivă reprezintă o simplă adresă, prin care organul emitent nu a dispus nicio soluție cu privire la contestația formulată de către aceasta. Pentru considerentele arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc.

civ., urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondată excepția tardivității declarării recursului. Respinge recursul declarat de SC E.T.R. SRL împotriva sentinței civile nr. 1767 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 februarie 2009.