ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 523/2009

Asupra

recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea

înregistrată la data de 8 ianuarie 2008 pe rolul Curții de Apel București, reclamanta

SC E.T. R. SRL a solicitat, în contradictoriu cu A.N.A.F., D.G.A.M.C., anularea

actului administrativ comunicat acesteia sub nr. 93293 din 7 noiembrie 2007 14

februarie 2008 ca răspuns la contestația administrativă formulată.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat că prin Decizia de impunere nr. 567053 din 30

august 2005 și raportul de inspecție fiscală nr. 567053 din 30 august 2005,

întocmite urmare a controlului fiscal privind verificarea modului de respectare

a dispozițiilor O.U.G. nr. 68/1999, s-a reținut că societatea nu îndeplinește

cerințele legale pentru a beneficia de scutiri, stabilindu-se în sarcina

acesteia obligația de plată a sumelor solicitate a fi scutite.

Împotriva

acestor acte societatea a formulat contestație, iar prin Decizia nr. 64/2006

organele învestite cu soluționarea acesteia au reținut că se impune anularea

deciziei de impunere în baza unui argument procedural, fără a se modifica însă

concluziile anterioare cu privire la dreptul societății de a beneficia de

facilitățile fiscale.

În atare condiții, a

arătat reclamanta, a formulat acțiune în anularea tuturor celor trei acte emise

de organele fiscale, actele contestate fiind anulate în parte.

Totodată, anterior

soluționării litigiului de contencios administrativ, au fost emise de către

organele fiscale acte administrative care, în esență, reprezintă tocmai

valorificarea ulterioară a sumelor menționate în cuprinsul Deciziei nr.

64/2006, astfel încât reclamanta a formulat împotriva acestora contestația

administrativă înregistrată sub nr. 169554 din 6 iunie 2007, iar până la

momentul promovării acțiunii, organele fiscale nu au dat un răspuns concretizat

printr-o decizie contestației formulate, emițând numai adresa nr. 93293 din 7

noiembrie 2007.

Or, în măsura în care

această adresă reprezintă răspunsul la contestație, se impune anularea

acesteia, pe de o parte pentru aspecte procedurale și de formă, iar pe de altă

parte, în considerarea unor aspecte de netemeinicie și nelegalitate pe fondul

reținerilor.

S-a mai precizat că

potrivit prevederilor art. 210 alin. (1) C. proc. fisc., pârâta avea obligația

de a se pronunța asupra contestației prin decizie sau dispoziție după caz, al cărui

cuprins trebuia să îndeplinească cerințele cerute de lege, inclusiv în ce

privește analizarea motivelor de fapt și de drept care au stat la baza emiterii

actelor contestate, în raport de susținerile și criticile contestatoarei.

Cu toate acestea,

pârâta s-a pronunțat asupra contestației formulate printr-o simplă adresă, care

nu întrunește cerințele legale.

Referitor la

temeinicia poziției adoptate prin adresă, reclamanta a arătat că dreptul

organelor fiscale de a stabili obligații de plată pentru sumele în discuție era

prescris, iar modalitatea de recalculare este greșită, întrucât nu ține cont de

hotărârea judecătorească anterioară care a statuat faptul că debitele

principale au fost integral achitate de societate, nemaifiind așadar datorate.

La termenul de

judecată din 11 iunie 2008, pârâta a invocat excepția inadmisibilității

acțiunii, menționând că adresa contestată este o simplă adresă de informare ce

nu produce efecte juridice, contestația în speță fiind soluționată prin decizia

nr. 45 din 26 februarie 2908, care a fost de asemenea atacată în instanță.

Prin sentința

civilă nr. 1767 din 11 iunie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios

administrativ și fiscal, a fost admisă excepția inadmisibilității, fiind

respinsă în consecință acțiunea formulată.

Pentru a pronunța

această hotărâre instanța a reținut, în esență că Titlul

IX

din

O.G. nr. 92/2003 statuează o procedură distinctă de contestare a actelor

administrativ fiscale, din prevederea art. 210 alin. (1) al acestui act

normativ rezultând fără echivoc faptul că soluționarea contestației se face de

către organul competent prin decizie sau dispoziție, aceasta din urmă putând fi

supusă controlului judiciar, iar că în speță a fost emisă, în soluționarea

contestației, Decizia nr. 45 din 26 februarie 2008 .

Împotriva acestei

hotărâri a declarat recurs reclamanta SC E.T.R. SRL criticând soluția

pronunțată pentru netemeinicie și nelegalitate, opinând că se impunea ca

instanța să admită acțiunea formulată tocmai ca urmare a neconcordanțelor

dintre adresa comunicată ca răspuns la contestație și dispozițiile legale care

reglementează strict și limitativ actele procedurale și măsurile organelor

fiscale de control investite cu soluționarea unei contestații.

Astfel, prima

instanță ar fi trebuit să constate, pe de o parte, că procedura prealabilă

administrativă a fost parcursă de societatea reclamantă, iar A.N.A.F. a emis

adresa atacată ca răspuns față de contestația administrativă formulată, aceasta

continuând să producă efecte deși este contrară legii.

A apreciat recurenta

că soluția pronunțată echivalează practic cu concluzia că aprecierile organelor

de control reținute în cuprinsul adresei nu ar mai putea fi cenzurate de către

instanța de contencios într-o procedură litigioasă ulterioară.

Recurenta arată

că motivele pentru care a solicitat anularea adresei privesc, pe de o parte,

neîndeplinirea condițiilor procedurale și de formă reglementate de lege, iar,

pe de altă parte, nelegalitatea aprecierilor pârâtei cu privire la argumentele

formulate.

Susține recurenta că

actul atacat nu îndeplinește condițiile procedurale și de formă, întrucât:

- nu reprezintă o

decizie sau dispoziție, ci o simplă adresă emisă de organele fiscale;

- în structura

acestuia nu pot fi identificate cele trei componente respectiv preambulul,

considerentele și dispozitivul;

- din cuprinsul

acestuia lipsește orice mențiune relativă la motivele de fapt și de drept care

au stat la baza emiterii actului;

- organul emitent nu

a dispus nicio soluție cu privire la contestație.

Pe de altă parte,

aprecierilor formulate de organul emitent sunt eronate dat fiind faptul că

dreptul organelor fiscale de a stabili obligații de plată era prescris, iar

modalitatea de recalculare a sumelor în discuție este greșit.

În temeiul art. 137 C.

proc. civ., verificând actele dosarului, Înalta Curte urmează a respinge

excepția tardivității recursului, reținând că prin cererea de chemare în

judecată reclamanta și-a ales domiciliul la S.C.A.T.Z.A., din cuprinsul dovezii

de primire a sentinței atacate nerezultând efectuarea comunicării la domiciliul

ales de aceasta.

Analizând motivele

invocate în raport cu sentința atacată, materialul probator și dispozițiile

legale incidente în cauză, Înalta Curte de Casație si Justiție constată

nefondat recursul declarat din următoarele considerente:

După cum în mod

corect a reținut și prima instanță, prin O.G. nr. 92/2003 este reglementată

procedura de soluționare a contestațiilor formulate împotriva actelor

administrativ fiscale.

Potrivit art.

205 din acest act normativ, împotriva titlului de creanță, precum și împotriva

altor acte administrative fiscale se poate formula contestație potrivit legii.

Totodată, potrivit procedurii reglementate de titlul

IX

al O.G.

nr. 92/2003, în soluționarea contestației, organul competent se pronunță prin

decizie sau dispoziție, iar decizia emisă în soluționarea contestației poate fi

atacat la instanța judecătorească de contencios administrativ competentă.

Înțelegând să se

prevaleze de această cale administrativă de atac, reclamanta a formulat

contestație înregistrată sub numărul 169554 din 6 iunie 2007.

Actul

susceptibil a fi contestat în procedura reglementată» de titlul

IX

al

O.G. nr. 92/2003, îl constituie actul de finalizare a acestei proceduri,

respectiv decizia emisă în soluționarea contestației.

În atare condiții, în

mod corect prima instanță a admis excepția inadmisibilitătii acțiunii

formulate, constatând că actul prin care a fost soluționată contestația

formulată de reclamantă îl constituie Decizie nr. 45 din 26 februarie 2008, iar

nu adresa comunicată acesteia sub nr. 93293 din 7 noiembrie 2007, apreciat în

mod greșit de reclamantă ca fiind răspuns la contestația sa.

De altfel, însăși

recurenta precizează că actul atacat prin acțiunea introductivă reprezintă o

simplă adresă, prin care organul emitent nu a dispus nicio soluție cu privire

la contestația formulată de către aceasta.

Pentru considerentele

arătate, se constată că instanța a pronunțat o hotărâre legală și temeinică,

iar recursul fiind nefondat, în temeiul art. 312 alin. (1) C. proc. civ.,

urmează a fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge ca nefondată

excepția tardivității declarării recursului.

Respinge recursul

declarat de SC E.T.R. SRL împotriva sentinței civile nr. 1767 din 11 iunie 2008

a Curții de Apel București, secția a VIII a contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 3 februarie 2009.