ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5237/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios, administrativ și fiscal, reclamanta

I.C.P. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, prin C.C.S.D., anularea

deciziei din 02 septembrie 2008 și obligarea pârâtei să îi majoreze cuantumul despăgubirilor.

În motivarea acțiunii,

reclamanta a arătat că pârâta a încălcat prevederile art. 11 din Legea nr. 10/2001

și art. 13 din Legea nr. 247/2005.

S-a susținut că pârâta

nu trebuia să preia în mod automat valoarea stabilită de instanța de judecată, acea

sumă fiind provizorie și orientativă, ci trebuia să analizeze și să stabilească

cuantumul final al despăgubirilor, conform atribuțiilor sale principale prevăzute

de art. 13 din Legea nr. 247/ 2005.

La data de 10 decembrie

2008 reclamanta a depus o cerere modificatoare a acțiunii, solicitând anularea deciziei

din 2 septembrie 2008, așa cum aceasta a fost modificată prin decizia din 14

octombrie 2008.

Prin sentința civilă

nr. 1548 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel București, secția de contencios administrativ

și fiscal, acțiunea formulată a fost respinsă ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța această

hotărâre, prima instanță a reținut că prin decizia din 4 iunie 2007, a Înaltei Curți

de Casație și Justiție, secțiile unite, s-a statuat în sensul că prevederile cuprinse

în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005 nu se aplică deciziilor/dispozițiilor

emise anterior intrării în vigoare a legii, dacă au fost contestate în termenele

prevăzute de Legea nr. 10/2001, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

În situația dedusă judecății,

a reținut judecătorul fondului, reclamanta a depus o notificare în baza Legii

nr. 10/2001, notificare soluționată prin dispoziția nr. 1029/SR/2004, ce a fost

modificată de pârâtă în baza sentinței civile nr. 87 din 23 ianuarie 2006 a Tribunalului

Galați, prin emiterea dispoziției nr. 2740/SR/2006.

Reținând că dezlegarea

dată problemelor de drept în soluționarea unui recurs în interesul legii este obligatorie

pentru instanțe, instanța de fond a constatat că autoritatea pârâtă a făcut o corectă

aplicare a art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, iar împrejurarea că autoritatea

a dispus o evaluare, obținându-se un alt cuantum al despăgubirilor decât cel stabilit

irevocabil prin hotărâre judecătorească, nu îndreptățea la emiterea unei decizii

cu un alt cuantum.

Împotriva acestei soluții

a formulat recurs reclamanta care a invocat prevederile art. 304 pct. 7 și 9 C.

proc. civ., susținând că hotărârea instanței de fond este nelegală și netemeinică.

Astfel, susține recurenta,

hotărârea instanței de fond este insuficient motivată, motivarea clară și pertinentă

a soluției adoptate constituind o garanție pentru părți că nu au avut parte de o

judecată arbitrară.

De asemenea, a mai susținut

recurenta, instanța de fond a interpretat greșit dispozițiile art. 11 pct. 6 din

Legea nr. 10/2001 și ale art. 16 alin. (1) din Legea nr. 247/2005 și a aplicat greșit

decizia nr. 52/2007 a secțiilor unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Astfel, argumentează recurenta,

instanța de fond era datoare să constate că dispozițiile art. 16 și următoarele

din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, sunt aplicabile în cauză.

Recursul este nefondat.

Referitor la primul motiv

de recurs, prevăzut la art. 304 pct. 7 C. proc. civ., instanța de recurs reține

că hotărârea instanței de fond este motivată potrivit dispozițiilor art. 261

alin. (5) C. proc. civ., hotărârea cuprinzând motivele de fapt și de drept care

au format convingerea instanței, necesară adoptării soluției pronunțate.

Astfel, în considerentele

sentinței recurate, instanța de fond a avut în vedere obiectul cauzei, legislația

aplicabilă, susținerile părților și interpretarea dată de secțiile unite prin decizia

nr. LII(52)/2007 prevederilor art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 privind procedura administrativă pentru acordarea despăgubirilor, argumentând

în mod corespunzător soluția adoptată.

De altfel, însăși recurenta,

susținând că instanța de fond a dat o hotărâre nelegală ca urmare a interpretării

și aplicării greșite a dispozițiilor legale incidente în cauză, acceptă implicit

că motivarea dată soluției satisface cerințele art. 261 alin. (5) C. proc. civ.

Referitor la cel de-al

doilea motiv de recurs, prevăzut la art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța de recurs

reține că și acesta este lipsit de temei.

Astfel, este necontestat

că recurenta-reclamantă a cerut, prin acțiunea modificată, anularea deciziei din

2 septembrie 2008 emisă de C.C.S.D., așa cum a fost modificată prin decizia din

14 cotombrie 2008 emisă de aceeași comisie.

Or, prin decizia nr. 2729/2008,

C.C.S.D., a procedat la punerea în executare a sentinței civile nr. 87 din 23

ianuarie 2006, a Tribunalului Galați, prin care fusese admisă acțiunea reclamantei

I.C.P. și anulată dispoziția din 3 decembrie 2004, emisă de Primarul Municipiului

Galați. Totodată, prin sentința civilă nr. 87/2006, Primăria Municipiului Galați,

a fost obligată să comunice C.C.S.D. documentația privind imobilul situat în Galați,

cu o suprafață de 400 m.p., în vederea emiterii deciziei referitoare la acordarea

titlului de despăgubire conform Raportului de expertiză tehnică, parte integrantă

a sentinței, ceea ce s-a și făcut prin decizia nr. 2729/2008.

Ulterior, prin decizia

din 14 octombrie 2008 a fost modificat art. 1 din decizia nr. 2729/2008, în sensul

că suma acordată cu titlu de despăgubiri este de 31.663 RON, cuprinsă în sentința

civilă nr. 87/2006 a Tribunalului Galați, rămasă definitivă și irevocabilă.

Potrivit art. 16

alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „deciziile/ dispozițiile emise de

entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau,

după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea

notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire,

însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii

și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu

imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în

arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului

Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai

târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi”.

Dar, secțiile unite ale

Înaltei Curți de Casație și Justiție, au stabilit prin decizia nr. LII(52)/2007

că prevederile art. 16 și următoarele din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 nu se

aplică deciziilor/ dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate

în termenul prevăzut de Legea nr. 10/ 2001 privind regimul juridic al unor imobile

preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, republicată.

Or, din actele dosarului,

rezultă în mod incontestabil că, în cauză, fusese emisă dispoziția de Primarul Municipiului

Galați, care a fost contestată în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, republicată,

fiind pronunțată sentința civilă nr. 87/2006 a Tribunalului Galați, pusă în executare

prin deciziile emise de C.C.S.D.

Susținerea recurentei-reclamante,

potrivit căreia decizia nr. LII(52)/ 2007 pronunțată de secțiile unite ale Înaltei

Curți de Casație și Justiție, nu i-ar fi aplicabilă pentru că dispoziția a fost

anulată de instanța de judecată, este lipsită de temei, soluția anulării acesteia

prin sentința civilă nr. 87/2006 fiind adoptată în urma contestării dispoziției

respective în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, republicată.

Totodată, instanța de

recurs reține că, a admite punctul de vedere al recurentei-reclamante ar avea ca

rezultat lipsirea de efecte juridice a unei hotărâri judecătorești definitive și

irevocabile, într-o procedură sui generis, străină de dispozițiile C. proc.

civ.

În concluzie, pentru considerentele

de mai sus, instanța de recurs va respinge recursul de față, soluția instanței de

fond fiind legală și temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de I.C.P. împotriva sentinței civile nr. 1548 din 8 aprilie 2009 a Curții de Apel

București, secția de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 19 noiembrie 2009.