ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 208/2008

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1870 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul T.P. în contradictoriu cu Statul Român - Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, instanța dispunând anularea deciziei nr. 722 din 27 aprilie 2006, precum și obligarea pârâtei să emită o nouă decizie conform art. 16 alin. (7) din Legea nr. 247/2005, Titlul VII, Cap. V. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut, în esență, că prin decizia atacată pârâta a emis titlul de despăgubire în favoarea reclamantului în cuantum de 305.697 RON, reprezentând valoarea despăgubirilor stabilite prin decizia nr. 128 din 07 aprilie 2006 emisă de A.V.A.S.

S-a mai reținut că, deși potrivit art. 16 alin. (6) Titlul VII Cap. V din Legea nr. 247/2005, dosarele primite de la autoritatea publică centrală învestită cu soluționarea notificării se trimit evaluatorului sau societății de evaluatori desemnați pentru a se întocmi un raport de evaluare în care se menționează cuantumul despăgubirilor, din actele dosarului, rezultă că pârâta a emis decizia atacată fără a trimite dosarul vreunui evaluator. Împotriva acestei sentințe a declarat în termen recurs reclamantul, invocând dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 304 1 și art. 312 alin. (3) C. proc. civ. și solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. Recurentul susține că instanța a admis în mod legal primul capăt de cerere, anulând decizia pârâtei, dar a reținut greșit că el ar fi solicitat emiterea unei noi decizii pentru valoarea despăgubirilor stabilite printr-o expertiză extrajudiciară.

Arată recurentul că a depus acel raport doar pentru a demonstra că între valoarea din decizia Comisiei și valoarea stabilită de un expert imparțial există o diferență foarte mare. În realitate, arată recurentul, el a solicitat încuviințarea probei cu expertiză, dar instanța a respins cererea, făcând astfel imposibilă dovada de către reclamant a celui de-al doilea capăt de cerere. Susține recurentul că, potrivit art. 16 alin. (5) și (6) din Legea nr. 247/2005, pârâta Comisie are obligația de a înainta dosarul unui evaluator independent pentru un calcul corect al despăgubirilor, iar pasivitatea Comisiei ar putea fi suplinită prin dispunerea de către instanță a unei expertize de evaluare. Împotriva aceleiași sentințe a declarat recurs în termen și Comisia, criticând-o ca netemeinică și nelegală, invocând în drept dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., pentru încălcarea și aplicarea greșită a legii. Arată recurenta că instanța a reținut în mod greșit că, deși A.V.A.S. a efectuat o evaluare, aceasta nu înlătura obligația Comisiei de a efectua o evaluare. În combaterea acestui argument din sentință, recurenta arată că art. 16 alin. (6) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 este aplicabil numai în cazul notificărilor care au ca obiect imobile terenuri cu sau fără construcții, conform art. 6 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, în vreme ce în speță notificarea are ca obiect despăgubirile pentru acțiunile deținute de autorii reclamantului la o societate comercială naționalizată, conform art. 31 din Legea nr. 10/2001, fiind aplicabile dispozițiile art. 16 alin. (7)-(9) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Ca urmare, arată recurenta că transmiterea dosarului la evaluator și emiterea deciziei în cuantumul prevăzut de raportul de evaluare se aplică numai în prima ipoteză legală, iar nu în a doua ipoteză – existentă și în speță – și care obligă ca emiterea deciziei să se facă până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor propuse în decizia entității implicate în procedura de privatizare. I. Recursul pârâtei se fondează, sentința urmând a fi modificată în tot în temeiul art. 304 pct. 9 C. proc. civ., pentru greșita aplicare a legii, având în vedere următoarele considerente: Într-adevăr, cererea de despăgubiri a reclamantului are ca temei de drept substanțial dispozițiile art. 31 din Legea nr. 10/2001, iar sub aspect procedural dispozițiile art. 16 alin. (7)-(9) din Titlul VII Cap. V al Legii nr. 247/2005.

Comisia pârâtă a procedat legal, conform art. 16 alin. (9) din Titlul VII și pct. 16.15 din Normele de aplicare a acestuia, aprobate prin H.G. nr. 1095 din 15 septembrie 2005. Conform acestor dispoziții, atribuțiile Comisie sunt limitate la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire până la concurența sumei reprezentând cuantumul despăgubirilor consemnate sau propuse de către entitatea expres investită de legiuitor cu soluționarea notificării, și anume A.V.A.S. Or, în speță, A.V.A.S. a propus o valoare a despăgubirilor prin decizia nr. 128 din 07 aprilie 2006, astfel încât Comisia, în limitele competenței sale, a emis la rândul ei decizia nr. 722 din 07 aprilie 2006, atacată în acțiunea de față.

Dar reclamantul, în măsura în care era nemulțumit de valoarea stabilită de A.V.A.S., avea cale de atac împotriva deciziei acestuia la Tribunalul București, secția civilă, dar nu și-a exercitat acest drept procesual. Așa fiind, instanța de fond a făcut greșita aplicare a dispozițiilor art. 16 alin. (6) din Titlul VII pentru o ipoteză juridică în care acest text era inaplicabil. Pe de altă parte, ca o consecință a acestei greșite aplicări a unor norme neincidente în speță, instanța a obligat autoritatea administrativă pârâtă la efectuarea unor acte care, în această speță, nu-i revin ca atribuții legale. În fine, se constată că în condițiile în care pârâta a emis decizia sa în limitele competențelor sale (și pe baza unui act administrativ premergător pe care reclamantul nu l-a atacat în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001), instanța de fond a anulat în mod greșit actul pârâtei.

II. Pentru aceleași argumente juridice, recursul reclamantului urmează a fi respins ca nefondat, având în vedere că cererea sa ca instanța de fond să reia judecata dispunând proba cu o expertiză de evaluare a acțiunilor nu are un suport legal în dispozițiile Titlului VII al Legii nr. 247/2005, art. 16 alin. (6) nefiind aplicabil aici.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 1870 din 27 iunie 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată în sensul că respinge a neîntemeiată acțiunea formulată de reclamantul T.P. Respinge recursul declarat de T.P. împotriva aceleiași sentințe, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 22 ianuarie 2008.