ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1406/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 2363 din 18

septembrie 2009, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul L.R.,

în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P., reprezentată de C.C.S.D. și a obligat

pârâta la emiterea titlului de plată și plata echivalentului în lei la data

plății a sumei de 78.435 Euro, cu respectarea dispozițiilor art. 3 lit. h) teza

a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 (posibilitatea plății în două

tranșe, a doua tranșă în maxim 2 ani de la emiterea titlului) și a respins

cererea privind daunele cominatorii, ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că prin decizia nr. 257 din 18 octombrie 2005, A.V.A.S. a propus

acordarea de măsuri reparatorii conform art. 29 din Legea nr. 10/2001

republicată, pentru terenul de 315 mp situat în Mangalia, ce face obiectul

notificării nr.650/2001 formulate de L.R., iar C.C.S.D. a emis decizia nr. 1014

din 30 ianuarie 2007, ce constituie titlul de despăgubire în favoarea

reclamantului pentru suma de 273.770 Ron.

A mai reținut prima instanță că

despăgubirile au fost convertite în acțiuni la Fondul „Proprietatea”, ulterior,

în temeiul dispozițiilor art. 3 din Titlul II al O.U.G. nr. 81/2007,

reclamantul exprimându-și opțiunea, la data de 8 noiembrie 2007, pentru

anularea conversiei titlului de despăgubire în acțiuni și acordarea

despăgubirilor în numerar.

Față de această situație de fapt,

instanța de fond a reținut incidența dispozițiilor art. 18

2

din

O.U.G. nr. 81/2007 conform cărora dacă acționarul optează pentru primirea

exclusiv de despăgubiri în numerar, se prezintă, la Direcție, care după

reținerea titlului de despăgubire în original, îi va transfera despăgubirea, în

numerar, în termen de 15 zile calendaristice de la data disponibilităților

financiare”.

Față de această dispoziție legală

prima instanță a apreciat că se impune analizarea pretențiilor reclamantului

prin prisma aplicării art. 1 din Protocolul 1 adițional la Convenția Europeană

a Drepturilor Omului care stabilește că „orice persoană fizică sau juridică are

dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de

proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile

prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional”.

Astfel, s-a constatat că, în speță,

reclamantul este lipsit de la momentul formulării acțiunii de plată în numerar,

de drepturile ce decurg din calitatea de acționar, plata contravalorii

acțiunilor fiind amânată până la momentul existenței disponibilităților

financiare, în funcție de data depunerii cererii de opțiune.

În aceste condiții, instanța de fond

a constatat că termenul stabilit de legiuitor, 15 zile de la existența

disponibilităților financiare, are un moment de pornire ce depinde în întregime

de voința celui obligat la plată, echivalând cu o amânare „sine die” (fără

termen).

A concluzionat prima instanță că

aceste dispoziții încalcă dreptul reclamantului de a fi despăgubit într-un

termen rezonabil pentru lipsirea de bunul său, impunându-se obligarea pârâtei

la emiterea titlului de plată și plata contravalorii acțiunilor, cu respectarea

dispozițiilor art. 3 lit. h) teza a II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005.

Totodată, în vederea acoperii

integrale a prejudiciului cauzat prin întârzierea la plata sumei, prejudiciu

constând în devalorizarea monedei naționale în raport cu moneda Euro, Curtea de

Apel București a obligat pârâta la plata echivalentului în lei la data plății a

sumei de 78.435 Euro (valoarea acțiunilor în Euro la data de 31 ianuarie 2007,

data emiterii titlului de creanță).

În ceea ce privește cererea de

acordare a daunelor cominatorii, instanța de fond a reținut netemeinicia

acesteia în raport de dispozițiilor art. 1088 C. civ. care prevăd că la

obligațiile ce au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru

neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală.

Împotriva acestei sentințe,

considerată netemeinică și nelegală, a declarat recurs, în termen legal, pârâta

A.N.R.P. invocând dispozițiile art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

În motivele de recurs recurenta

susține faptul că în mod greșit suma de 273.770 lei ce i-a fost acordată de C.C.S.D.

prin decizia de despăgubire nr. 1014 din 30 ianuarie 2007 a fost convertită în

78.435 Euro, întrucât acest fapt nu mai era admisibil deoarece decizia emisă de

comisie, menționată anterior, nu a fost contestată de intimatul reclamant deși

avea această posibilitate.

Se precizează și faptul că A.N.R.P.,

având în vedere decizia nr. 1014/2007 emisă de această comisie, opțiunea

formulată și înregistrată de reclamant sub numărul 01827 din 8 noiembrie 2007,

a emis titlul de plată nr. 1126 din 7 octombrie 2008, în cuantum de 273.770 lei

în favoarea intimatului-reclamant.

În baza acestui titlu a fost plătită

prima tranșă a despăgubirilor în numerar cu ordinul de plată nr. 2323 din 9

octombrie 2008, în cuantum de 250.000 lei, în contul intimatului reclamant.

Recurenta-pârâtă precizează că nu

are nici un temei legal prin care să poată actualiza la cursul Euro sumele de

bani ce au fost stabilite ca despăgubiri de către C.C.S.D., astfel că instanța

de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, pronunțând o sentință cu

încălcarea prevederilor legale în vigoare.

Intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a

solicitat respingerea recursului ca nefondat, precizând că într-adevăr nu a

contestat decizia 1014/2004 pentru plata despăgubirilor în valoare de 273.770

lei, însă, întrucât plata s-a făcut mult mai târziu, leul și-a pierdut din

valoare în raport cu Euro, cca. 15%, fapt care a determinat promovarea cererii

deduse judecății, considerându-se îndreptățit la o despăgubire reală, în

funcție de fluctuația cursului leu – euro.

Recurenta-pârâtă a formulat concluzii

scrise prin care reiterează motivele de recurs.

Înalta Curte analizând recursul

formulat, în raport de înscrisurile existente la dosarul cauzei, de motivele

invocate cât și de dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ., apreciază

că acesta este fondat pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Reclamantului-intimat i-a fost emisă

decizia nr. 1014 din 30 ianuarie 2007 de către C.C.S.D., prin care i s-au

acordat cu titlu de despăgubiri suma de 273.770 lei, în temeiul Titlului VII

din Legea nr. 247/2005 după parcurgerea procedurii administrative pentru

acordarea acestor despăgubiri.

Potrivit art. 19 din capitolul VI

secțiunea II-a Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările și

completările ulterioare, deciziile adoptate de către C.C.S.D. pot fi atacate în

condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, competența de

soluționare revenind Secției de contencios administrativ și fiscal a Curții de

Apel în a cărei rază teritorială domiciliază reclamantul.

După cum se constată

intimatul-reclamant nu a contestat această decizie, astfel că potrivit art.18

din același act normativ, recurenta a emis pe baza opțiunii persoanei

îndreptățite un titlu de plată, transpus în decizia nr. 1126 din 7 octombrie 2008,

ce a fost remis Direcției pentru acordarea despăgubirilor în numerar, în

vederea efectuării operațiunilor de plată, fiind plătită prima tranșă de

250.000 lei la 9 octombrie 2008 din totalul sumei de 273.770 lei. Această

ultimă decizie nu a fost atacată de intimatul-reclamant.

Deși în considerentele sentinței

recurate se reține faptul că pârâta urmează să fie obligată la emiterea

titlului de plată și plata cu respectarea dispozițiilor art. 3 lit. h) teza a

II-a din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, introdus prin O.U.G. nr. 81/2007,

reținând că un astfel de titlu nu a fost emis ulterior, se pronunță în sensul

obligării pârâtei la plata echivalentului în lei la data plății, a sumei de

78.435 Euro, reprezentând prejudiciul determinat de devalorizarea monedei

naționale în raport de Euro, fără a indica temeiul legal în baza căruia a

dispus o astfel de măsură, fapt ce echivalează cu o nemotivare a hotărârii

pronunțate.

De asemenea instanța de fond nu a

stabilit în concret obiectul cererii de chemare în judecată formulată de

reclamant, respectiv dacă acesta înțelege să formuleze o acțiune în contencios

administrativ împotriva acelor acte pentru care dispozițiile Titlului VII al

Legii nr. 247/2005 conferă competență instanței de contencios administrativ,

sau o acțiune care să vizeze actualizarea sumelor de bani în raport cu rata

inflației în funcție de cursul euro la data plății, cu ocazia executării,

astfel cum acesta invocă.

Prin urmare, revenea instanței de

fond obligația de a stabili cadrul procesual, sub aspectul obiectului cererii

de chemare în judecată, urmând ca ulterior potrivit art. 129 alin. (6) C. proc.

civ. să fie pronunțată o hotărâre care să statueze numai asupra obiectului

acestei cereri. De asemenea, se constată faptul că hotărârea primei instanțe nu

cuprinde motivele de drept care au dus la obligarea pârâtei la plata

echivalentului în lei la data plății a sumei de 78.435 Euro.

Aceasta echivalează cu lipsa de

motivare a hotărârii judecătorești în raport cu dispozițiile art. 261 alin. (1)

pct. 5 C. proc. civ., fapt ce face imposibil exercitarea controlului

judecătoresc în calea de atac a recursului.

Pentru a putea fi supusă cenzurii

instanței de recurs, hotărârea instanței de fond trebuie să cuprindă

considerentele de fapt și de drept în raport de care să poată fi apreciată

temeinicia și legalitatea acesteia.

În această privință, prezintă

relevanță și aspectele reținute de C.E.D.O. în cauza Albina împotriva României

(CEDO, Hotărârea nr.4 din 28 aprilie 2005, §30, publicată în M.Of., Partea I

nr. 1049 din 25 noiembrie 2005), cu referire la obligația instanței de a

proceda la un examen efectiv al mijloacelor, argumentelor și al elementelor de

probă ale părților, cel puțin pentru a le aprecia pertinența, ca o cerință

impusă de respectarea dreptului la un proces echitabil, drept care trebuie să

fie concret și efectiv, iar nu teoretic și iluzoriu.

Avându-se în vedere considerentele

expuse, urmează ca în raport de dispozițiile art. 312 alin. (1) teza I, alin. (3)

C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, să se

dispună casarea sentinței recurate și trimiterea cauzei spre rejudecare

aceleiași instanțe, care urmează să stabilească obiectul cererii de chemare în

judecată și să pronunțe o hotărâre în conformitate cu cerințele art. 261 C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de A.N.R.P.

împotriva sentinței civile nr. 2363 din 18 septembrie 2008 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Casează sentința atacată și trimite cauza

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

martie 2009.