ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 150/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința nr. 75 din 9 iunie 2008, pronunțată în dosarul nr. 110/39/2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ având ca obiect „obligare emitere act administrativ” formulată de reclamantul L.G. în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și a obligat pârâtul să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire în favoarea reclamantului, pentru suma de 536.624 lei. Pentru a se pronunța astfel, Curtea de Apel Suceava a reținut că principala problemă litigioasă este cea a termenului în care pârâta trebuia să emită decizia privind titlul de despăgubire în favoarea reclamantului, deoarece îndreptățirea părții la acordarea titlului de despăgubire nu se pune în prezenta cauză.

Sub acest aspect, instanța de fond a constatat că dispoziția nr. 340 din 12 decembrie 2005 prin care primarul comunei Răchiți a propus acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent a fost înaintată pârâtei la data de 14 decembrie 2005. S-a mai constatat că raportul de expertiză în baza căruia s-a solicitat emiterea titlului de despăgubire a fost finalizat la 10 noiembrie 2006, că la 20 octombrie 2007, 17 decembrie 2007, 24 ianuarie 2008 reclamantul a solicitat informații cu privire la mersul dosarului și că la 26 februarie 2008 pârâta solicită depunerea unor documente. S-a apreciat că pârâta a tergiversat nejustificat emiterea deciziei prin faptul că a solicitat depunerea unor înscrisuri la 16 luni după efectuarea raportului de expertiză.

Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta, invocând prevederile art. 304 1 C. proc. civ. Recurenta consideră că instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că prelungirea termenului de acordare a despăgubirii este excesivă și nejustificată în raport cu circumstanțele speței. În acest context recurenta insistă asupra faptului că în cadrul procedurii administrative reglementată prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare sunt parcurse mai multe etape: - etapa transmiterii și a înregistrărilor dosarelor; - etapa analizării dosarelor; - etapa evaluării.

Recurenta justifică împrejurarea neemiterii deciziei prin anumite incidente, respectiv: inexistența la dosar a actelor cu privire la situația juridică a terenului în suprafață de 3,9 ha; emiterea Hotărârii nr. 585 din 18 noiembrie 2005 de modificare a titlului reclamantului; trimiterea dosarului spre evaluare la 25 iulie 2006; necesitatea completării dosarului cu înscrisuri intervenită după efectuarea raportului de expertiză. Recurenta-pârâtă a depus la 15 decembrie 2008 concluzii scrise și a atașat Decizia nr. 3054 din 14 octombrie 2008 privind acordarea de despăgubiri către reclamant în sumă de 501.107 lei. Recursul este fondat în ceea ce privește suma la care a fost obligată pârâta cu titlu de despăgubiri în favoarea reclamantului și nefondat în rest.

Astfel, depășirea termenului rezonabil de soluționare a cererii reclamantului nu a fost justificată. Dosarul a fost înaintat recurentei-pârâte la 14 decembrie 2005, iar decizia a fost emisă abia în faza de recurs, la 14 octombrie 2008. Se constată existența unor întreruperi foarte mari între etapele procedurii administrative. Până la emiterea raportului de expertiză, 10 noiembrie 2006, s-a scurs o perioadă de 11 luni. Etapa evaluării care, în economia procedurii administrative, ar fi trebuit să ducă la emiterea imediată a deciziei, s-a prelungit cu încă o etapă, a constatării lipsei unor înscrisuri de la dosar, ceea ce nu este permis. Recurenta-pârâtă nu a avut capacitatea să rezolve acest incident, decât după doi ani.

Mai mult, Decizia nr. 3054 din 14 octombrie 2008 nu are în conținutul său nici o referire la necesitatea unor acte suplimentare, fiind indicat ca temei numai dispozițiile nr. 205 din 22 septembrie 2005 și nr. 370 din 12 decembrie 2005, precum și raportul de evaluare întocmit în dosar. Prin adresa nr. 736634 din 30 mai 2008, recurenta comunică reclamantului că datorită unor neconcordanțe constatate la analiza raportului de evaluare întocmit s-a solicitat evaluatorului reanalizarea acestuia. Distanța între depunerea raportului de evaluare (anul 2006) și cererea de reanalizare (anul 2008) duce la concluzia clară că recurenta a tergiversat nejustificat soluționarea dosarului, depășind termenul rezonabil, cerut de art. 6 din C.E.D.O., care se referă și la procedura desfășurată în faza administrativă a rezolvării cererii.

Din acest punct de vedere recursul formulat este nefondat. Indicarea însă de către instanța de fond a sumei ce urmează a fi plătită cu titlu de despăgubire va fi analizată de instanța de recurs în cadrul motivelor de recurs întemeiate pe dispozițiile art. 304 1 C. proc. civ. Obiectul dosarului este acela al obligării pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de despăgubire din perspectiva nesoluționării, în termen legal, conform art. 1 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată. Indicarea sumei pretinse drept despăgubire de către reclamant naște în sarcina instanței obligația de a analiza acțiunea și din această perspectivă.

Instanța de fond nu a administrat probe sub acest aspect. Mai mult, întemeierea acțiunii pe dispozițiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004 modificată și completată nu dă dreptul instanțelor judecătorești să analizeze și să se pronunțe asupra cuantumului despăgubirii. La dosar a fost depusă, în recurs, Decizia nr. 3054 din 14 octombrie 2008, privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care a stabilit un cuantum de 501.107 lei. În ipoteza în care partea este nemulțumită de sumă, poate ataca decizia în condițiile prevăzute de art. 1 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată și să ceară anularea actului administrativ vătămător.

În concluzie, din această perspectivă, recursul este fondat, și în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată, urmează a se admite recursul, a se modifica sentința atacată în sensul că se va înlătura mențiunea privind suma de 536.624 lei. Se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 75 din 9 iunie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că înlătură mențiunea privind suma de 536.624 lei. Menține celelalte dispozițiile ale sentinței. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 15 ianuarie 2009 .