ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 150/2009

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința nr. 75 din 9 iunie 2008, pronunțată în

dosarul nr. 110/39/2008, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal, a admis acțiunea în contencios administrativ având ca

obiect „obligare emitere act administrativ” formulată de reclamantul L.G. în

contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor și a obligat pârâtul să emită decizia reprezentând titlu de

despăgubire în favoarea reclamantului, pentru suma de 536.624 lei.

Pentru a se pronunța astfel,

Curtea de Apel Suceava a reținut că principala problemă litigioasă este cea a

termenului în care pârâta trebuia să emită decizia privind titlul de

despăgubire în favoarea reclamantului, deoarece îndreptățirea părții la

acordarea titlului de despăgubire nu se pune în prezenta cauză.

Sub acest aspect, instanța

de fond a constatat că dispoziția nr. 340 din 12 decembrie 2005 prin care

primarul comunei Răchiți a propus acordarea de măsuri reparatorii prin

echivalent a fost înaintată pârâtei la data de 14 decembrie 2005.

S-a mai constatat că

raportul de expertiză în baza căruia s-a solicitat emiterea titlului de

despăgubire a fost finalizat la 10 noiembrie 2006, că la 20 octombrie 2007, 17

decembrie 2007, 24 ianuarie 2008 reclamantul a solicitat informații cu privire

la mersul dosarului și că la 26 februarie 2008 pârâta solicită depunerea unor

documente.

S-a apreciat că pârâta a

tergiversat nejustificat emiterea deciziei prin faptul că a solicitat depunerea

unor înscrisuri la 16 luni după efectuarea raportului de expertiză.

Împotriva acestei sentințe a

formulat recurs pârâta, invocând prevederile art. 304

1

C. proc. civ.

Recurenta consideră că

instanța de fond, în mod greșit, a apreciat că prelungirea termenului de

acordare a despăgubirii este excesivă și nejustificată în raport cu

circumstanțele speței.

În acest context recurenta

insistă asupra faptului că în cadrul procedurii administrative reglementată

prin Titlul VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare

sunt parcurse mai multe etape:

- etapa transmiterii și a

înregistrărilor dosarelor;

- etapa analizării

dosarelor;

- etapa evaluării.

Recurenta justifică împrejurarea

neemiterii deciziei prin anumite incidente, respectiv: inexistența la dosar a

actelor cu privire la situația juridică a terenului în suprafață de 3,9 ha; emiterea Hotărârii nr. 585 din 18 noiembrie 2005 de modificare a titlului reclamantului;

trimiterea dosarului spre evaluare la 25 iulie 2006; necesitatea completării

dosarului cu înscrisuri intervenită după efectuarea raportului de expertiză.

Recurenta-pârâtă a depus la

15 decembrie 2008 concluzii scrise și a atașat Decizia nr. 3054 din 14

octombrie 2008 privind acordarea de despăgubiri către reclamant în sumă de

501.107 lei.

Recursul este fondat în ceea

ce privește suma la care a fost obligată pârâta cu titlu de despăgubiri în

favoarea reclamantului și nefondat în rest.

Astfel, depășirea termenului

rezonabil de soluționare a cererii reclamantului nu a fost justificată.

Dosarul a fost înaintat

recurentei-pârâte la 14 decembrie 2005, iar decizia a fost emisă abia în faza

de recurs, la 14 octombrie 2008.

Se constată existența unor

întreruperi foarte mari între etapele procedurii administrative.

Până la emiterea raportului

de expertiză, 10 noiembrie 2006, s-a scurs o perioadă de 11 luni.

Etapa evaluării care, în

economia procedurii administrative, ar fi trebuit să ducă la emiterea imediată

a deciziei, s-a prelungit cu încă o etapă, a constatării lipsei unor înscrisuri

de la dosar, ceea ce nu este permis.

Recurenta-pârâtă nu a avut

capacitatea să rezolve acest incident, decât după doi ani.

Mai mult, Decizia nr. 3054

din 14 octombrie 2008 nu are în conținutul său nici o referire la necesitatea

unor acte suplimentare, fiind indicat ca temei numai dispozițiile nr. 205 din

22 septembrie 2005 și nr. 370 din 12 decembrie 2005, precum și raportul de

evaluare întocmit în dosar.

Prin adresa nr. 736634 din

30 mai 2008, recurenta comunică reclamantului că datorită unor neconcordanțe

constatate la analiza raportului de evaluare întocmit s-a solicitat evaluatorului

reanalizarea acestuia.

Distanța între depunerea

raportului de evaluare (anul 2006) și cererea de reanalizare (anul 2008) duce

la concluzia clară că recurenta a tergiversat nejustificat soluționarea

dosarului, depășind termenul rezonabil, cerut de art. 6 din C.E.D.O., care se

referă și la procedura desfășurată în faza administrativă a rezolvării cererii.

Din acest punct de vedere

recursul formulat este nefondat.

Indicarea însă de către

instanța de fond a sumei ce urmează a fi plătită cu titlu de despăgubire va fi

analizată de instanța de recurs în cadrul motivelor de recurs întemeiate pe

dispozițiile art. 304

1

C. proc. civ.

Obiectul dosarului este

acela al obligării pârâtei la emiterea deciziei reprezentând titlu de

despăgubire din perspectiva nesoluționării, în termen legal, conform art. 1 din

Legea nr. 554/2004, raportat la art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004,

modificată și completată.

Indicarea sumei pretinse

drept despăgubire de către reclamant naște în sarcina instanței obligația de a

analiza acțiunea și din această perspectivă.

Instanța de fond nu a

administrat probe sub acest aspect.

Mai mult, întemeierea

acțiunii pe dispozițiile art. 1 raportat la art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr.

554/2004 modificată și completată nu dă dreptul instanțelor judecătorești să

analizeze și să se pronunțe asupra cuantumului despăgubirii.

La dosar a fost depusă, în

recurs, Decizia nr. 3054 din 14 octombrie 2008, privind acordarea de

despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005, care a stabilit

un cuantum de 501.107 lei.

În ipoteza în care partea

este nemulțumită de sumă, poate ataca decizia în condițiile prevăzute de art. 1

din Legea nr. 554/2004 modificată și completată și să ceară anularea actului

administrativ vătămător.

În concluzie, din această

perspectivă, recursul este fondat, și în temeiul art. 312 alin. (1) teza I și alin.

(3) C. proc. civ., art. 20 din Legea nr. 554/2004 modificată și completată,

urmează a se admite recursul, a se modifica sentința atacată în sensul că se va

înlătura mențiunea privind suma de 536.624 lei.

Se vor menține celelalte

dispoziții ale sentinței recurate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de Statul Român prin Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței nr. 75 din 9

iunie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată în

sensul că înlătură mențiunea privind suma de 536.624 lei. Menține celelalte

dispozițiile ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 15 ianuarie 2009 .