ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2343/2009

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: La data de 7 iulie 2008, R.J. a chemat în judecată A.N.R.P. - C.C.S.D., solicitând obligarea acestei autorități publice la emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilele compuse din teren intravilan în suprafață de 426 mp și casă din zid cu 5 apartamente identice înscrise în C.F. nr. 1146 Suceava, sub sancțiunea unei penalități pe fiecare zi de întârziere. De asemenea, a cerut stabilirea unui termen de executare și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, în cadrul dispozitivului hotărârii judecătorești, precum și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin decizia civilă nr. 436 din 4 mai 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, rămasă definitivă și irevocabilă, s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele mai sus menționate. Deși, după rămânerea irevocabilă a acelei hotărâri a făcut numeroase demersuri atât la Primăria municipiului Suceava, cât și la C.C.S.D., pârâta nu s-a conformat prevederilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și nu a emis decizia reprezentând titlul de despăgubire. Reclamantul a precizat că notificarea formulată, dispoziția nr. 1743 din 15 iunie 2006 privind propunerea de acordare a titlurilor de despăgubire împreună cu documentația aferentă au fost înaintate pârâtei cu adresa nr. 20867 din 21 iunie 2006, dată la care practic, s-a născut în sarcina acesteia, obligația de emitere a deciziei, pe care însă nu și-a îndeplinit-o până în prezent.

În opinia lui s-a depășit cu mult orice termen rezonabil de emitere a actului administrativ, situație în care se impune conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004, obligarea pârâtei la îndeplinirea efectivă a acestei atribuții. Prin sentința civilă nr. 3203 din 20 noiembrie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea, obligând pe pârâtă să emită decizia ce reprezintă titlul de despăgubire pentru bunurile imobile situate în municipiul Suceava, compuse din teren și suprafață de 426 mp și casă din zid cu 5 apartamente, identificate conform deciziei nr. 436 din 4 mai 2005 a Curții de Apel Suceava, secția civilă. A respins capetele de cerere accesorii referitor la penalitățile de întârziere, la stabilirea unui termen de executare și a amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ca neîntemeiate.

În sfârșit, a fost obligată pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cheltuieli de judecată. Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că în cauză a fost depășit termenul rezonabil de soluționare a cererii reclamantului R.J. în vederea emiterii deciziei ce reprezintă titlul de despăgubire. Că, procedura de evaluare aleatorie a dosarelor întocmite în acest scop nu poate înlătura dreptul reclamantului la soluționarea cererii într-un termen rezonabil, care a început să curgă la data de 17 mai 2006. S-a concluzionat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 2 alin. (1) lit. i) din Legea nr. 554/2004 referitoare la existența refuzului nejustificat al autorității publice pârâte de soluționare a cererii, comunicat și prin adresa de răspuns nr. 733363 din 24 aprilie 2008. Împotriva sentinței a declarat recurs pârâta C.C.S.D.

Recurenta a susținut că în mod greșit prima instanța a admis în parte acțiunea, deoarece dosarul având ca obiect cererea reclamantului pentru emiterea deciziei reprezentând titlul de despăgubire a fost completat cu actele necesare ulterior primirii lui și efectuării raportului de evaluare. Prin urmare, cererea respectivă era prematur formulată și trebuia respinsă ca atare. Pe de altă parte, în raport de obiectul pricinii și de activitatea îndeplinită de apărătorul reclamantului, onorariul avocațial inclus în cheltuielile de judecată acordate este exagerat și oricum, recurenta nu dispune de un buget propriu care să facă posibilă plata cheltuielilor efective a acestor cheltuieli. Recursul este nefondat sub ambele aspecte invocate.

Cum deja s-a arătat cu prilejul expunerii rezumative a conținutului acțiunii, prin decizia civilă nr. 436 din 4 mai 2005, Curtea de Apel Suceava, secția civilă, a constatat că reclamantul R.J. este îndreptățit la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele constând în teren intravilan în suprafață de 426 mp și casa din zid cu 5 apartamente identice, înscrise în C.F. nr. 1146 a comunei cadastrale Suceava. Deși după ce această hotărâre judecătorească a devenit irevocabilă și reclamantul a întreprins o serie de demersuri la Primăria municipiului Suceava și la C.C.S.D., pârâta nu s-a conformat dispozițiilor art. 16 alin. (7) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care instituie obligația de emitere a deciziei reprezentând titlul de despăgubire în favoarea persoanelor îndreptățite.

Contrar afirmației care se face în recurs, din înscrisurile prezentate de reclamant rezultă că documentația înaintată pârâtei, depusă de Primăria municipiului Suceava era completă și că prin adresele succesive comunicate acestuia, de solicitare a unor acte să ateste calitatea sa de proprietar se urmărea de fapt, tergiversarea soluționării cererii. Recurenta însăși admite în motivarea recursului că dosarul a fost completat cu actele solicitate, astfel încât întârzierea evaluării și a emiterii titlului de despăgubire nu se justifică. Curtea de apel a apreciat în mod judicios că în speță sunt îndeplinite condițiile legale de existență a refuzului nejustificat de soluționare a cererii și că procedura de evaluare aleatorie a dosarelor având ca obiect emiterea titlurilor de despăgubire nu poate înlătura dreptul reclamantului de a solicita și obține un asemenea titlu într-un termen rezonabil.

Cum în prezenta cauză, termenul respectiv a început să curgă de la data de 21 iunie 2006, când documentația necesară a fost înaintată pârâtei și nu se contestă faptul că nici în prezent titlul de despăgubire nu a fost emis în favoarea reclamantului, fără temei se susține în recurs că acțiunea trebuia respinsă. Adăugând la considerentele expuse, jurisprudența constantă a C.E.D.O., potrivit căreia este de datoria autorităților statelor să pună de bună voie și într-un termen rezonabil, în executare o hotărâre judecătorească, Înalta Curte apreciază că sentința recurată, de admitere parțială a acțiunii este legală și temeinică. Referitor la rezolvarea dată capătului de cerere accesoriu privind cheltuielile de judecată, se constată că instanța de fond a procedat în mod corect, incluzând în cuantumul acestor cheltuieli, onorariul avocațial care nu este exagerat.

Pe de altă parte, dispozițiile art. 274 C. proc. civ. a căror aplicare a fost făcută, nu instituie derogării în privința persoanelor ce pot fi obligate la plata cheltuielilor de judecată, în raport de existența sau inexistența în patrimoniul acestora a unor resurse financiare proprii. Ori, recurenta-pârâtă a avut calitatea procesuală de pârâtă care a căzut în pretenții și potrivit textului legal mai sus menționat, ea are obligația de restituire a cheltuielilor suportate de reclamant cu procesul. Așa fiind și în lipsa unor motive de casare de ordine publică, care în sensul art. 306 alin. (2) C. proc. civ. pot fi invocate din oficiu, urmează a se dispune respingerea recursului. În baza dispozițiilor art. 274 C. proc.

civ., recurenta va fi obligată să plătească intimatului-reclamant suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial în recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de pârâta C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 3203 din 20 noiembrie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a de contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Obligă pe recurentă să-i plătească intimatului R.J. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată, în recurs. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 5 mai 2009.