Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.04.2009
casat

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2237/2009

HOTĂRÂRE
14.04.2009
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2237/2009 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2009)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 25 iunie 2008, reclamanta S.Z.M. a chemat în judecată pârâta C.C.S.D. București, solicitând obligarea acesteia la emiterea unei decizii reprezentând titlul de despăgubire, având ca obiect acordarea de despăgubiri pentru imobilele preluate abuziv, potrivit dispozițiilor Legii nr. 247/2005 pentru casă și teren în suprafață de 950 stj.p. situat în Cluj-Napoca. A mai solicitat și obligarea pârâtei la plata sumei de 1000 RON cu titlu de penalități pe zi de întârziere a executării sentinței de la data rămânerii definitive și irevocabile până la executarea efectivă a sentinței. Prin cererea din 9 iulie 2008, reclamanta și-a completat acțiunea, solicitând instanței obligarea pârâtei la emiterea unei decizii și pentru terenul în suprafață de 22 stj.

p. situat în Cluj-Napoca, înscris în C.F. nr. 8923, nr. top 16136/1. Curtea de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 689 din 3 noiembrie 2008 a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și a obligat pârâta să emită decizia reprezentând titlu de despăgubire pentru imobilul în cauză, respingând celelalte capete de cerere. În considerentele sentinței s-a reținut că, la data de 28 august 2008 pârâta a emis decizia nr. 2631, prin care s-a emis titlu de despăgubire pentru imobilul menționat în decizia nr. 157 din 27 aprilie 2006 a A.V.A.S., iar pentru terenul în suprafață de 22 stj. p., pârâta nu și-a îndeplinit obligațiile asumate. Cât privește penalitățile solicitate de reclamantă, instanța le-a respins ca neîntemeiate.

Împotriva acestei hotărâri a formulat recurs pârâta C.C.S.D., susținând că, cererea de completare a acțiunii de chemare în judecată este de fapt o cerere introductivă de instanță care face obiectul dosarului nr. 992/33/2008 aflat pe rolul Curții de Apel Cluj, motiv pentru care acțiunea reclamantei trebuia respinsă ca rămasă fără obiect. Se mai arată că cererea de completare a acțiunii nu a fost comunicată fiind încălcat dreptul de apărare al pârâtei. Cu privire la Decizia nr. 2/2006 a C.C.S.D., care instituia selectarea aleatorie, recurenta susține că deși aceasta a fost modificată, instanța nu a ținut seama de noile prevederi. Recursul este fondat pentru următoarele considerente: Din Decizia A.V.A.S.

nr. 157 din 27 aprilie 2006 rezultă că sunt 2 imobile dezmembrate din imobilul situat în str. B. nr. top 16.136. Se propune acordarea de măsuri reparatorii pentru cota de ½ din terenul în suprafață de 436 stj. p. și construcția reclamantei S.Z.M. și se declină competența soluționării notificării nr. 1199/2001, cu privire la suprafața de 22 stj. p., în favoarea primarului. Prin dispoziția nr. 9657 din 25 octombrie 2007, Primarul Municipiului Cluj-Napoca propune acordarea de despăgubiri și pentru terenul în suprafață de 22 mp în favoarea reclamantei, a lui S.M.E., ș.a. și a lui S.J.I.J., moștenitorii defunctei S.G.E. Prin acțiunea principală intimata reclamantă a solicitat emiterea titlului de despăgubire pentru imobilul nedezmembrat, situație care nu corespunde realității.

Instanța a respins acest capăt de cerere reținând că a fost emisă Decizia nr. 2631/2008. În ceea ce privește cererea completatoare (pentru nr. top 16136/1, 22 stj. p.), față de susținerea recurentei potrivit căreia această cerere face obiectul unui alt dosar cu nr. 992/33/2008, se impune ca instanța de fond să stabilească dacă aceasta corespunde realității. De asemenea, trebuie verificată și susținerea recurentei, că a fost emisă decizia nr. 3442/2008, urmând ca aceasta să fie depusă la dosar. Întrucât cererea completatoare a acțiunii nu i-a fost comunicată pârâtei, încălcându-i-se dreptul de apărare, se impune casarea cu trimitere spre rejudecare aceleiași instanțe. Așa fiind și văzând și dispozițiile art. 304 pct. 9, art. 313 și art. 315 C. proc.

civ., se va admite recursul pârâtei și se va trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

D E C I D E Admite recursul declarat de C.C.S.D., împotriva sentinței civile nr. 689 din 3 noiembrie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 14 aprilie 2009.

§ Citări

Rețeaua de citări a acestei cauze

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2009-02-20
0,97
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 973/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea în contencios administrativ formulată la data de 25 iunie 2008, reclamanta S.Z.M. a chemat în judecată pârâta Comisia Centrală pentru Stabil
ÎCCJ 2008-05-07
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1795/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 603/2007 pronunțată la data de 15 noiembrie 2007, Curtea de Apel Cluj, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal,
ÎCCJ 2008-09-19
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2981/2008
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 23 noiembrie 2007 și ulterior precizată, reclamanta Ș.R.M., în contradictoriu cu pârâta A.N.R.P. – C.C.S.D., a solici
ÎCCJ 2009-05-28
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2929/2009
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 701 din 6 noiembrie 2008, Curtea de Apel Cluj, s ecția comercială, de contencios administrativ și fiscal, a admis acțiunea formulată de
ÎCCJ 2007-11-14
0,96
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4375/2007
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată pe calea contenciosului administrativ, reclamantul M.G.Ș. a chemat în judecată pârâtele A.N.R.P. și C.C.S.D., solicitând obligarea
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă