ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1915/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul cererii de chemare în judecată Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalul Suceava, reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâții S.R. prin M.F.P. și D.G.F.P. Suceava, P.M. Fălticeni și A.N.R. P., a solicitat obligarea pârâților să-i plătească contravaloarea terenului de 588 mp, în sumă de 300.000 lei și 100.000 lei reprezentând despăgubiri materiale și morale, teren preluat abuziv de stat și pentru care a obținut despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, fiind emisă Dispoziția nr. 478 din 09 martie 2007 de către P.M. Fălticeni.

La o dată ulterioară, reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că înțelege să se judece doar cu pârâta A.N.R.P., solicitând obligarea acesteia să îndeplinească totalitatea actelor și faptelor în vederea definitivării într-un termen rezonabil a întregii proceduri de determinare a cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent și de plată a acestora, motivând că a depus întreaga documentație cerută de prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările ulterioare, încă din data de 19 noiembrie 2007, fără a obține o rezolvare concretă până la data introducerii acțiunii.

Reclamantul a susținut faptul că a solicitat în repetate rânduri informații cu privire la stadiul actelor procedurale ce trebuiau efectuate de autoritatea competentă, fiind informat, prin ultima adresă emisă de instituția pârâtă sub nr. 753455 din 09 septembrie 2008, că cererea sa nu a fost încă repartizată unui consilier spre analiză și transmitere către un evaluator desemnat de către C.C.S.D. Față de această situație de fapt, reclamantul a apreciat că tergiversarea îndeplinirii obligațiilor legale de către autoritatea pârâtă încalcă exigența termenului rezonabil. 2. Hotărârea de declinare a competenței Prin sentința civilă nr. 698 din 13 aprilie 2010, pronunțată în dosarul nr. 891/86/2010, Tribunalul Suceava, față de obiectul cererii de chemare în judecată și în temeiul art. 1 alin. (1) al H.G.

nr. 361/2005 coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ și fiscal. 3. Hotărârea instanței de fond Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel Suceava sub nr. 464/39/2010. Prin sentința nr. 149 din 21 iunie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția prematurității și a respins, ca prematur introdusă, cererea formulată de reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâții M.F.P. prin D.G.F.P.J. Suceava, P.M.F. și A.N.R.P. București.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a analizat cu prioritate excepția prematurității invocată, prin întâmpinarea formulată, de către pârâta A.N.R.P., reținând, în esență, următoarele: Pentru a se efectua plata despăgubirilor bănești de către A.N.R.P., este necesar ca solicitantul să fie titularul unei dispoziții sau a unei decizii prin care să i se fi stabilit dreptul la despăgubiri, emisă de către autoritățile învestite cu soluționarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001 republicată, urmând ca ulterior să se parcurgă procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că reclamantul nu deține o decizie reprezentând titlu de despăgubiri emisă de către C.C.S.D.

și nici nu a făcut opțiunea potrivit Capitolului V 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și, pe cale de consecință, prima instanță a reținut lipsa parcurgerii etapelor necesare și obligatorii potrivit prevederilor art. 2 lit. ș) din H.G. nr. 1068/2007, ale art. 13 1 și art. 14 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 republicată. 4. Calea de atac exercitată în cauză Împotriva acestei sentințe, reclamantul M.V. a formulat cerere de recurs în termenul legal, fără a preciza motivele de nelegalitate ale hotărârii și fără a structura criticile invocate. Recurentul-reclamant a descris demersurile efectuate în vederea restituirii în natură a suprafeței de 588 m.p. și, ulterior, pentru plata despăgubirilor bănești, criticând hotărârea primei instanțe în sensul că, în mod nelegal, au fost respinse solicitările sale și au fost reținute argumentele invocate de către pârâta A.N.

R.P., prin admiterea excepției prematurității cererii de chemare în judecată. Recurentul a reiterat, în calea de atac exercitată, susținerea referitoare la vătămarea dreptului său de a încasa o despăgubire reală, efectivă și într-un termen rezonabil. Intimata-pârâtă A.N.R.P. nu a formulat întâmpinare la recursul declarat de M.V. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, precum și de prevederile art. 304 1 C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse. În mod legal, Curtea de Apel Suceava a reținut că cererea reclamantului privind obligarea la plata despăgubirilor este prematură, având în vedere dispozițiile art. 18 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 modificată și completată prin O.U.G.

nr. 81/2007, potrivit cărora, „după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau un titlu de plată”. Potrivit art. 2 lit. ș) din H.G. nr. 1068/2007, „Autoritatea acordă despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite cărora li s-au emis titluri de plată, în limitele prevăzute de O.U.G. nr. 81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.” A.N.R.P. prin D. A.D.N. efectuează plata despăgubirilor bănești în limita și cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 13 1 și art. 14 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aplicabile în speță, astfel cum, în mod corect, a reținut și instanța de fond.

Prin urmare, pentru a se efectua plata despăgubirilor bănești de către A.N.R.P. (în urma opțiunii persoanelor îndreptățite în conformitate cu dispozițiile Cap. V 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005), persoanele solicitante trebuie să fie titulare,a unor dispoziții sau decizii emise de către entitățile învestite cu soluționarea notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001, prin care să fie stabilit dreptul acestora la acordarea de despăgubiri. Astfel, aceste dispoziții, împreună cu actele care au stat la baza emiterii lor sunt transmise S.C.C. în vederea îndeplinirii procedurii administrative prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005. Ulterior parcurgerii procedurii administrative menționate, C. C.S.D.

emite decizia conținând titlurile de despăgubire, iar Autoritatea, pe baza opțiunii persoanelor îndreptățite, emite un titlu de plată și/sau un titlu de conversie. În cauza dedusă judecății, Înalta Curte constată că recurentul-reclamant M.V. nu deține o decizie a Comisiei Centrale reprezentând titlu de despăgubire, nu a făcut opțiunea potrivit prevederilor Cap. V 1 din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu este în posesia unui titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua o plată a despăgubirilor bănești. Pentru considerentele expuse, Înalta Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304 1 C. proc.

civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc. civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul M.V., ca nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de M.V. împotriva Sentinței nr. 149 din 21 iunie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 31 martie 2011.