ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1915/2011

Asupra

recursului de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.

Circumstanțele

cauzei

cererii de chemare în judecată

Prin acțiunea înregistrată pe rolul

Tribunalul Suceava, reclamantul M.V., în contradictoriu cu pârâții S.R. prin

M.F.P. și D.G.F.P. Suceava, P.M. Fălticeni și A.N.R.

P., a solicitat obligarea pârâților să-i plătească contravaloarea

terenului

de 588 mp, în sumă de 300.000 lei și 100.000 lei reprezentând despăgubiri

materiale și morale, teren preluat abuziv de stat și pentru care a obținut

despăgubiri în baza Legii nr. 10/2001, fiind emisă Dispoziția nr. 478 din 09

martie 2007 de către P.M. Fălticeni.

La o dată

ulterioară, reclamantul și-a precizat acțiunea arătând că

înțelege să se judece doar cu pârâta

A.N.R.P., solicitând obligarea acesteia să îndeplinească totalitatea actelor și

faptelor în vederea definitivării într-un termen rezonabil a întregii proceduri

de determinare a cuantumului pretențiilor de restituire în echivalent și de

plată a acestora, motivând că a depus întreaga documentație cerută de

prevederile Titlului VII din Legea nr. 247/2005 cu modificările și completările

ulterioare, încă din data de 19 noiembrie 2007, fără a obține o rezolvare

concretă până la data introducerii acțiunii.

Reclamantul a susținut faptul că a

solicitat în repetate rânduri informații cu privire la stadiul actelor

procedurale ce trebuiau efectuate de autoritatea competentă, fiind informat,

prin ultima adresă emisă de instituția pârâtă sub nr. 753455 din 09 septembrie

2008, că cererea sa nu a fost încă repartizată unui consilier spre analiză și

transmitere către un evaluator desemnat de către C.C.S.D.

Față de această situație de fapt,

reclamantul a apreciat că tergiversarea îndeplinirii obligațiilor legale de

către autoritatea pârâtă încalcă exigența termenului rezonabil.

competenței

Prin sentința

civilă nr. 698 din 13 aprilie 2010, pronunțată în dosarul

nr. 891/86/2010, Tribunalul Suceava,

față de obiectul cererii de chemare în judecată și în temeiul art. 1 alin. (1)

al H.G. nr. 361/2005 coroborat cu art. 3 pct. 1 C. proc. civ., a admis excepția

necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Curții de Apel Suceava, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel Suceava sub nr. 464/39/2010.

Prin sentința nr. 149 din 21 iunie

2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și

fiscal, a admis excepția prematurității și a respins, ca prematur introdusă,

cererea formulată de

reclamantul M.V., în

contradictoriu cu pârâții M.F.P. prin D.G.F.P.J. Suceava,

P.M.F. și

A.N.R.P. București.

Pentru a pronunța această soluție,

instanța de fond a analizat cu prioritate excepția prematurității invocată,

prin întâmpinarea formulată, de către pârâta A.N.R.P., reținând, în esență,

următoarele:

Pentru a se efectua plata despăgubirilor

bănești de către A.N.R.P., este necesar ca solicitantul să fie titularul unei

dispoziții sau a unei decizii prin care să i se fi stabilit dreptul la

despăgubiri, emisă de către autoritățile învestite cu soluționarea

notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001 republicată, urmând ca ulterior să se

parcurgă procedura prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Curtea a constatat că reclamantul nu deține o decizie reprezentând

titlu de despăgubiri emisă de către C.C.S.D. și nici nu a făcut opțiunea

potrivit Capitolului

V

1

din Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 și, pe cale de consecință, prima instanță a reținut lipsa

parcurgerii etapelor necesare și obligatorii potrivit prevederilor art. 2 lit.

ș) din H.G. nr. 1068/2007, ale art. 13

1

și art. 14

1

din

Titlul VII din Legea nr. 247/2005 republicată.

Împotriva acestei sentințe,

reclamantul M.V. a formulat

cerere de

recurs în termenul legal, fără a preciza motivele de nelegalitate

ale

hotărârii și fără a structura criticile invocate.

Recurentul-reclamant a descris

demersurile efectuate în vederea restituirii în natură a suprafeței de 588 m.p.

și, ulterior, pentru plata despăgubirilor bănești, criticând hotărârea primei

instanțe în sensul că, în mod nelegal, au fost respinse solicitările sale și au

fost reținute argumentele invocate de către pârâta A.N.

R.P., prin admiterea excepției prematurității cererii de

chemare

în judecată.

Recurentul a reiterat, în calea de

atac exercitată, susținerea referitoare la vătămarea dreptului său de a încasa

o despăgubire reală, efectivă și într-un termen rezonabil.

Intimata-pârâtă A.N.R.P. nu a formulat

întâmpinare la recursul declarat de M.V.

II.

Considerentele Înaltei Curți asupra

recursului

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând recursul în raport de criticile formulate, de înscrisurile ce se află

la dosarul cauzei, de dispozițiile legale incidente, precum și de prevederile

art. 304

1

C. proc. civ., apreciază că acesta este nefondat, pentru

considerentele ce vor fi expuse.

În mod legal, Curtea de Apel Suceava a

reținut că cererea reclamantului privind obligarea la plata despăgubirilor este

prematură, având în vedere dispozițiile art. 18 din Titlul VII din Legea nr.

247/2005 modificată și completată prin O.U.G. nr. 81/2007, potrivit cărora,

„după emiterea titlurilor de despăgubire aferente, A.N.R.P. va emite, pe baza

acestora și a opțiunilor persoanelor îndreptățite, un titlu de conversie și/sau

un titlu de plată”.

Potrivit art. 2 lit. ș) din H.G. nr.

1068/2007, „Autoritatea acordă despăgubiri în numerar persoanelor îndreptățite

cărora li s-au emis titluri de plată, în limitele prevăzute de O.U.G. nr.

81/2007 pentru accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor aferente

imobilelor preluate în mod abuziv.”

A.N.R.P. prin D.

A.D.N. efectuează plata despăgubirilor

bănești în limita și cu respectarea condițiilor prevăzute de art. 13

1

și art. 14

1

din Titlul VII din Legea nr. 247/2005, aplicabile în

speță, astfel cum, în mod corect, a reținut și

instanța de fond.

Prin urmare, pentru a se efectua plata

despăgubirilor bănești de către A.N.R.P. (în urma opțiunii persoanelor

îndreptățite în conformitate cu dispozițiile Cap. V

1

din Titlul VII

din Legea nr. 247/2005), persoanele solicitante trebuie să fie titulare,a unor

dispoziții sau decizii emise de către entitățile învestite cu soluționarea

notificărilor potrivit Legii nr. 10/2001, prin care să fie stabilit dreptul

acestora la acordarea de despăgubiri. Astfel, aceste dispoziții, împreună cu

actele care au stat la baza emiterii lor sunt transmise S.C.C. în vederea

îndeplinirii

procedurii administrative

prevăzută de Titlul VII din Legea nr. 247/2005.

Ulterior

parcurgerii procedurii administrative menționate, C.

C.S.D. emite decizia conținând

titlurile de despăgubire, iar Autoritatea, pe baza opțiunii persoanelor

îndreptățite, emite un titlu de plată și/sau un

titlu de conversie.

În cauza dedusă judecății, Înalta

Curte constată că recurentul-reclamant M.V. nu deține o decizie a Comisiei

Centrale reprezentând titlu de despăgubire, nu a făcut opțiunea potrivit

prevederilor Cap. V

1

din Titlul VII din Legea nr. 247/2005 și nu

este în posesia unui titlu de plată în baza căruia A.N.R.P. să poată efectua o

plată a despăgubirilor bănești.

Pentru considerentele expuse, Înalta

Curte constată că sentința recurată nu este afectată de niciunul din motivele

de casare sau modificare în sensul dispozițiilor art. 304 și art. 304

1

C. proc. civ., astfel încât, în temeiul art. 312 alin. (1) teza a ll-a C. proc.

civ., coroborat cu art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

ulterioare, Înalta Curte va respinge recursul formulat de reclamantul M.V., ca

nefondat.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de M.V.

împotriva Sentinței

nr. 149 din 21 iunie

2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios

administrativ și fiscal, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în

ședință publică, astăzi 31 martie 2011.