ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 128/2010

Deliberând asupra recursului civil de față; Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele: Prin sentința nr. 1832 din 11 noiembrie 2008, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis contestația formulată de reclamanta V.C.C. în contradictoriu cu pârâtul M.F. prin primar, iar în consecință: A desființat dispoziția nr. 23 din 16 ianuarie 2006 emisă de pârât. A restituit în natură reclamantei suprafața de teren de 1240 m.p., marcată ca parcela 100 în raportul de expertiză efectuat de expertul H.C., precum și suprafața de 222 m.p., marcată ca parcela 103 în același raport. A constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 546 mp teren (parcela 102). A dispus restituirea onorariului de expert în sumă de 600 lei, achitată de reclamantă.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că suprafața de teren în litigiu a făcut obiectul naționalizării, fiind preluată în baza Decretului nr. 92/1950 de la D.V., a cărui moștenitoare testamentară este reclamanta. Terenul litigios a fost identificat prin expertiză extrajudiciară ca făcând parte din suprafața dobândită în proprietate de soții D. în anul 1923 prin cumpărare și, conform expertizei, el are în realitate o întindere de 2046 m.p., fiind divizat în 4 parcele, din care numai două, cele în suprafață de 1240 și 222 m.p., sunt libere în sensul Legii nr. 10/2001. Terenul fiind ocupat de DN 2 (D&85), respectiv de SC D. SRL Fălticeni. În ce privește expertiza dispusă în cauză, aceasta nu a mai fost efectuată, reclamanta prevalându-se de o expertiză extrajudiciară.

Împotriva sentinței a declarat apel pârâtul. Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, prin decizia nr. 70 din 13 mai 2009, a admis apelul și a schimbat în parte sentința, în sensul că a respins contestația ca nefondată, menținând dispoziția de restituire a onorariului de expert, în sumă de 600 lei, achitată de reclamantă. În motivarea soluției, curtea de apel a reținut următoarele: Reclamanta, invocând calitatea de moștenitor testamentar al defuncților V.D.

și E.D., prin retransmitere, a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 3500 m.p., situat în municipiul Fălticeni, Grăniceri (fostă General Cambrea), întemeindu-și pretențiile pe actul de vânzare- cumpărare nr. 69/11359 din 9 martie 1923 și procesul-verbal de preluare abuzivă din 25 octombrie 1950. Instanța învestită cu soluționarea unei asemenea cereri a avut a stabili, pe baza probelor administrate, îndreptățirea reclamantei la restituire, respectiv dreptul de proprietate al autorului ei asupra bunului imobil solicitat, la momentul pretinsei preluări a acestuia de către stat, calitatea reclamantei de moștenitor acceptant al succesiunii autorului proprietar, caracterul abuziv al preluării și modalitatea concretă de reparare a prejudiciului astfel cauzat.

Or, în speță, din conținutul procesului-verbal de preluare din 25 octombrie 1950 nu rezultă că prin aplicarea Decretului nr. 92/1950 s-ar fi naționalizat, odată cu imobilul compus din 4 apartamente, proprietatea autorului reclamantei, D.V., situat în str. General Cambrea, Fălticeni și vreo suprafață de teren, iar potrivit actului de vânzare din 9 martie 1923, autorii reclamantei, V.D. și E.D., au dobândit în proprietate, la nivelul anului 1923, suprafața de „35 ari teren în orașul Fălticeni”, conținutul acestuia fiind lipsit de relevanță sub aspectul probațiunii dreptului de proprietate raportat la momentul pretinsei preluări abuzive, 1950. În schimb, din certificatul emis de F.J.A.S. Suceava reiese că, în anul 1948, familia D.V.

și S. figura in registrul agricol cu o suprafață totală de 1,45 ha teren, din care 8235 m.p. teren arabil și 6266 m.p. teren livadă. Dacă amplasamentul livezii la locul în litigiu nu este contestat și se admite că se afla pe actuala stradă Grăniceri, fostă General Cambrea, Fălticeni, din copiile registrului agricol se poate observa că amplasamentul terenului în suprafață de 8200 m.p., declarat în aceste evidențe în anul 1948, se afla în suburbia Tâmpești a orașului Fălticeni, nu a fost preluat de Statul Român în anul 1950 și a fost declarat ulterior pe numele autoarei S.D. Pe de altă parte, înscrisurile depuse de reclamantă nu se încadrează în categoria celor menționate prin art. 23.1 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 10/2001, aprobate prin HG.

nr. 250/2007, modificată și republicată, pentru a se putea aprecia că s-a făcut dovada întinderii și amplasamentului vechii proprietăți. De asemenea, nu se poate face aplicarea în cauză a art. 24 alin. (1) din același act normativ, ce conține norme derogatorii de la regulile de drept comun operabile în materia probei dreptului de proprietate invocat, deoarece actul normativ prin care se pretinde dispusă măsura preluării, respectiv Decretul nr. 92/1950, nu face referire în cuprinsul său la vreo suprafață de teren, respectiv, în concret, la suprafața de 3500 m.p. teren de pe str. General Cambrea, în litigiu, ca de altfel nici actul de executare a măsurii de preluare abuzivă, și anume procesul-verbal încheiat la data de 25 octombrie 1950. Rezultă că autorii reclamantei, familia D., au avut în proprietate în municipiul Fălticeni, str. General Cambrea, numai o suprafață de 6266 m.p.

teren livadă, pentru care reclamantei i s-au acordat deja măsuri reparatorii prin hotărâri judecătorești irevocabile, nu și o alta, în suprafață de 3500 m.p. teren - obiect al notificării nr. 171/2001. Așa fiind, în mod greșit prima instanță a admis pretențiile reclamantei, chiar și parțial, aceasta nefăcând dovada calității de persoană îndreptățită la restituire in sensul prevederilor legii 10/2001, în conformitate cu regula înscrisă în art. 1169 C. civ. Decizia curții de apel a fost atacată cu recurs de către reclamantă, care a invocat, în drept, dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În dezvoltarea acestui motiv, recurenta a arătat că din actele prezentate rezultă că soții D.V. și S. au avut în proprietate suprafața totală de 27.000 m.p., situată în municipiul Fălticeni, din care 15.000 m.p.

cu construcții plus livadă, 8.200 mp și 3.500 m.p. arabil, teren dobândit cu contracte autentice de vânzare-cumpărare. Obiectul prezentului litigiu îl constituie suprafața de 3.500 m.p. arabil, amplasată în continuarea celor 15.000 m.p. de pe str. Grăniceri, fostă Ulița Tâmpești, G-ral Cambrea, 7 Noiembrie, dobândită cu act autentic în 1923. Este de necontestat că prin Decretul nr. 92/1950 toată averea soților D. a fost naționalizată și trecută abuziv în proprietatea statului. Toate încercările ulterioare anului 1950 făcute de familia D. de a-și recupera măcar o parte din teren au fost respinse de organele abilitate ale vremii, dovadă fiind numeroasele adeverințe din care rezultă acest lucru.

Instanța a reținut greșit că actul de cumpărare din anul 1923 al celor 3.500 m.p. nu prezintă relevanță, cât timp din actul de naționalizare nu rezultă că s-ar fi luat și vreo suprafață de teren, ci doar apartamente. Chiar și autoritățile de la acea dată au confirmat că s-au naționalizat construcțiile, terenul aferent și terenul agricol intravilan, după cum reiese din răspunsurile primite la numeroasele cereri ale familiei D. Mai mult, instanța a confundat terenurile, considerând că cei 3.500 m.p. fac parte din suprafața de 15.000 m.p., teren ce face obiectul altei notificări - dosar nr. 217/86/2005, copiind practic în decizia recurată pasaje din decizia nr. 69 din 13 mai 2009 a Curții de Apel Suceava.

În ceea ce privește amplasamentul terenului, expertiza extrajudiciară efectuată de inginer H. și necontestată de pârât este o probă perfect legală și care trebuie coroborată cu contractul autentic de cumpărare al terenului și cu rezultatele demersurilor făcute de autori în decursul anilor în intenția de a-și recupera proprietatea. În materia Legii nr. 10/2001, în privința dovedirii dreptului proprietate sunt admisibile și alte mijloace de dovadă, cât timp textul legii speciale nu impune doar prevederile dreptului comun, astfel că în cauză s-a făcut dovada dreptului pretins. De remarcat este și faptul că pârâtul nu prezintă nici un act cu care să facă dovada preluării legale a terenului, iar existența de facto a bunului în administrarea acestuia nu înseamnă că bunul s-ar afla în proprietatea statului cu titlu, aspect ignorat total de instanță.

De asemenea, instanța, necunoscând planul urbanistic al orașului Fălticeni, amplasează terenul agricol în suburbia Tâmpești ca și cum ar fi în afara orașului, ceea ce este greșit. Din planul târgului Fălticeni întocmit în anul 1850, atașat cererii de recurs și aflat, de altfel, în arhiva primăriei, rezultă că ulița Tâmpeștilor, fostă ulița Ciurei, fostă G-ral Cambrea, s-a numit strada Regimentului II Grăniceri și 7 Noiembrie în perioada comunistă și, în prezent, a revenit la denumirea de 2 Grăniceri, cu menținerea aceleiași configurații până în prezent. Acest plan, coroborat cu planul întocmit la naționalizare, confirmă încă o dată că terenul de 3.500 m.p. arabil este amplasat în intravilanul municipiului și a fost preluat abuziv de stat.

În ședința publică din 15 ianuarie 2010, Înalta Curtea supus dezbaterii încadrarea în drept a criticilor formulate prin cererea de recurs dedusă judecății, pentru a se aprecia asupra sancțiunii nulității prevăzute de art. 306 alin. (3) C. proc. civ., cu referire la art. art. 302 l alin. (1) lit. c) C. proc. civ. Din această perspectivă, recursul reclamantei este nul, în sensul celor ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 302 l alin. (1) lit. c) C. proc. civ., cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor, iar potrivit art. 306 alin. (3) C. proc. civ., indicarea greșită a motivelor de recurs nu atrage nulitatea recursului dacă dezvoltarea acestora face posibilă încadrarea lor într-unui din motivele prevăzute de art. 304 C. proc.

civ.; per a contrario, dacă dezvoltarea motivelor de recurs nu face posibilă încadrarea lor într-unui din cazurile de nelegalitate prevăzute expres și limitativ de art. 304 C. proc. civ., sancțiunea care intervine este nulitatea recursului. În speță, deși recurenta-reclamantă și-a întemeiat cererea de recurs pe pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., din dezvoltarea criticilor formulate nu rezultă nici un element care să se subsumeze ipotezelor reglementate de acest caz de modificare. Astfel, pct. 9 al art. 304 C. proc. civ., se referă la lipsa de temei legal a hotărârii atacate ori la pronunțarea acesteia cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii, ceea ce înseamnă că pentru a atrage o asemenea încadrare în drept a recursului, acesta ar fi trebuit să cuprindă critici prin care să se argumenteze de ce hotărârea atacată și-a pierdut fundamentul juridic sau care să individualizeze dispozițiile legale care au fost interpretate sau aplicate greșit de instanță.

Or, prin criticile formulate, recurenta-reclamantă nu aduce în discuție nici unul din aspectele menționate, nemulțumirea sa vizând exclusiv modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate în cauză și a stabilit pe baza acestora situația de fapt cu privire la întinderea dreptului de proprietate preluat din patrimoniul autorilor, prin naționalizare, în anul 1950 și la amplasamentul terenului litigios de 3.500 m.p. Astfel, instanța de apel a stabilit, în urma aprecierii probelor administrate în cauză, că în anul 1948, autorii reclamantei figurau în registrul agricol cu o suprafață totală de 1,45 ha teren, din care 8235 mp teren arabil și 6266 m.p. teren livadă, că amplasamentul livezii era pe actuala stradă Grăniceri, fostă General Cambrea, Fălticeni, dar că amplasamentul terenului în suprafață de 8200 m.p.

era în suburbia Tâmpești a orașului Fălticeni, respectiv că acest din urmă teren nu a fost preluat de Statul Român în anul 1950, prin naționalizare. S-a concluzionat astfel că autorii reclamantei au avut în proprietate în municipiul Fălticeni, str. General Cambrea, numai o suprafață de 6266 m.p. teren livadă, pentru care acesteia i s-au acordat deja măsuri reparatorii prin hotărâri judecătorești irevocabile, nu și o alta, în suprafață de 3500 mp - obiect al notificării nr. 171/2001, în legătură cu care poartă prezentul litigiu. Recurenta contestă această situație de fapt, susținând că din probele administrate în cauză, înscrisuri și expertiză extrajudiciară, rezultă că autorii ei au avut în proprietate suprafața totală de 27.000 mp, situată în municipiul Fălticeni, din care 15.000 m.p.

cu construcții și livadă, iar 8.200 m.p. și 3.500 m.p. arabil, așa încât averea autorilor, preluată prin naționalizare în anul 1950, include și suprafața de teren în litigiu de 3.500 m.p., al cărei amplasament este în intravilanul municipiului, în continuarea celor 15.000 m.p. de pe str. Grăniceri, fostă Ulița Tâmpești, G-ral Cambrea, 7 Noiembrie, dobândită prin act autentic în anul 1923. În felul acesta, recurenta tinde, practic, la schimbarea situației de fapt stabilită de instanța de apel, prin reaprecierea probelor administrate, ceea ce nu este posibil în calea extraordinară de atac a recursului. Modul în care instanța de apel a interpretat probele administrate și a stabilit pe baza acestora o anumită situație de fapt nu mai constituie motiv de recurs în actuala reglementare a art. 304 C. proc.

civ. Aceasta deoarece, pct. 11 al art. 304 C. proc. civ., singurul care permitea cenzurarea în recurs a modului de apreciere a probelor în faza procesuală anterioară, a fost abrogat la data de 02 mai 2001, odată cu intrarea în vigoare a O.U.G. nr. 138/2000, deci cu mult înainte de pronunțarea deciziei atacate, care a avut loc la data de 13 mai 2009. Prin urmare, întrucât criticile formulate de recurentă vizează exclusiv aspecte de fapt, legate de interpretarea probelor, ele nu se pot încadra nici în cazul de modificare indicat prin cererea de recurs, art. 304 pct. 9 C. proc. civ. , și nici în celelalte cazuri de modificare sau casare dintre cele expres și limitativ prevăzute de art. 304 C. proc.

civ., pentru realizarea controlului judiciar în recurs. în actuala reglementare, art. 304 C. proc. civ., permite reformarea unei hotărâri în recurs numai pentru motive de nelegalitate, nu și de netemeinicie, astfel că instanța de recurs nu mai are competența de a cenzura situația de fapt stabilită prin hotărârea atacată și de a reevalua în acest scop probele, așa cum urmărește în realitate recurenta, ci doar de a verifica legalitatea hotărârii prin raportare la situația de fapt pe care aceasta o constată. Având în vedere că recursul nu poate fi analizat în afara cadrului restrictiv al art. 304 C. proc. civ., iar criticile formulate de recurentă nu se circumscriu acestui cadru legal, Înalta Curte urmează să constate nulitatea recursului declarat în cauză, conform art. 302 l alin. (1) lit. c) C. proc.

civ., coroborat cu art. 306 alin. (3) C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Constată nul recursul declarat de reclamanta V.C.C. împotriva deciziei nr. 70 din 13 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi, 15 ianuarie 2010.