ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1547/2014

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

La data de 31 martie 2005 s-a înregistrat pe

rolul Tribunalului Suceava cererea de chemare în judecată prin care reclamanta V.C.C.,

prin mandatar V.E.D., a solicitat desființarea dispoziției din 28 februarie

2005 emisă de Primarul municipiului Fălticeni și restituirea suprafeței de

15000 mp situată pe str. G., municipiul F., pe care s-au aflat construcțiile,

propunând restituirea în natură a imobilelor pe care s-au edificat

construcțiile ulterior revoluției din decembrie 1989 și, prin echivalent, a

imobilelor ocupate de construcții edificate ulterior.

În motivare s-a arătat

că, potrivit procesului-verbal de preluare din 25 octombrie 1950 și

adeverințelor eliberate de Primăria municipiului Fălticeni, imobilele

solicitate au aparținut defunctului V.D. care a testat întreaga sa avere în

favoarea soției, la rândul său aceasta instituind-o legatar universal pe A.M.,

a cărei moștenitoare este reclamanta, conform testamentului autentificat din 22

martie 1988.

Primul ciclu procesual

s-a încheiat prin decizia nr. 4440 din 14 septembrie 2010 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, care a admis recursul

formulat de V.E.D., în nume propriu și în calitate de succesor al apelantei V.C.C.,

împotriva deciziei nr. 69 din 13 mai 2009 a Curții de Apel Suceava, secția civilă

și pentru cauze cu minori și de familie. S-a casat decizia, cauza fiind trimisă

la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor declarate împotriva sentinței

civile nr. 284 din 7 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava.

Pentru a se pronunța astfel

instanța a reținut că în condițiile art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001,

în absența unor probe

contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă

a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura

preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.

Instanța de apel a reținut,

pentru a justifica înlăturarea acestui text, și a considera că nu s-a făcut dovada

preluării terenului solicitat, faptul că nici în Decretul nr. 92/1950 și nici în

actul de executare al măsurii de preluare, procesul-verbal încheiat la 25 octombrie

1950, nu se face nicio referire la teren.

Procedând astfel, instanța

a nesocotit dispozițiile art. 24 din Legea nr. 10/2001, „executarea” măsurii preluării

imobilului-teren ce a aparținut autorilor recurentului rezultând nu doar din procesul-verbal

menționat.

Astfel, prin mai multe

adrese emise de autoritățile locale ale vremii se comunică foștilor proprietari

faptul că le-a fost naționalizată și o suprafață de teren.

Mai mult, la 16 decembrie

1954, Ministerul Gospodăriei Comunale și Industriei Locale îi răspunde lui V.D.

printr-o adresă că „nu se poate concepe naționalizarea numai a unei părți dintr-un

imobil, atât timp cât el aparține în întregime unui singur proprietar. În consecință,

întreg imobilul din str. G.C., inclusiv terenul aferent sunt proprietatea statului

și deci cererea dvs. este lipsită de temei legal”.

Pe de altă parte, nu s-a

lămurit dacă suprafața de 0,82 ha, diferența față de 0,62 ha din terenul de 1,45

ha, formează sau nu obiect al prezentului litigiu, recurentul susținând că pentru

un teren de 8200 mp au depus o altă notificare, iar intimatul arătând că acest teren

ar fi fost înstrăinat altor persoane.

S-a mai reținut că se

impune ca instanța de apel să administreze dovezi pentru a lămuri aspectele insuficient

clarificate în ce privește întinderea suprafeței de teren ce a fost preluată de

la autorii recurentului și, respectiv terenul pentru care i se mai datorează recurentului

măsuri reparatorii în condițiile legii speciale.

În rejudecare, Curtea

de Apel Suceava, secția I civilă, prin decizia nr. 55 din 15 octombrie 2013, a respins

ca nefondat apelul declarat de reclamanții V.C.C., prin mandatar V.E.D., precum

și de acesta din urmă în nume propriu, împotriva sentinței civile nr. 284 din 7

februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Suceava. A admis apelul declarat de pârâtul

Municipiul Fălticeni, prin Primar, împotriva aceleiași sentințe. A schimbat în parte

sentința civilă nr. 284 din 7 februarie 2008 a Tribunalului Suceava, în sensul că

a menținut dispoziția de admitere a acțiunii și de desființare a dispoziției din

28 februarie 2005, emisă de Primarul municipiului Fălticeni. A dispus acordarea

către reclamantul V.E.D. a măsurilor compensatorii în condițiile art. 1 alin.

(3) din Legea nr. 165/2013, pentru suprafața de 9034 mp teren, situat în orașul

Fălticeni, str. G., județul Suceava. A înlăturat dispozițiile contrare deciziei,

respectiv cele care prevăd restituirea în natură și dreptul la despăgubiri. În ce

privește cheltuielile de judecată reprezentând diferență onorarii experți, avansate

de stat, s-a dispus ca să rămână în sarcina acestuia.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că la data de 17 mai 2013 a fost publicată în M. Of. nr. 278

Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire,

în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în România în

perioada regimului comunist.

Reglementările legale

noi sunt aplicabile în speță în virtutea prevederilor art. 4 din lege, potrivit

cărora aceasta se aplică cererilor formulate și depuse, în termen legal, la entitățile

învestite de lege, nesoluționate până la data intrării în vigoare a prezentei legi,

cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv, aflate pe rolul instanțelor,

precum și cauzelor aflate pe rolul C.E.D.O., suspendate în temeiul hotărârii-pilot

din 12 octombrie 2010, pronunțată în Cauza Maria Atanasiu și alții împotriva României,

la data intrării în vigoare a prezentei legi.

S-a mai reținut că prin

contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat din 16 octombrie 2007

la Biroul Notarului Public A.I., reclamanta V.C.C. a cesionat mandatarului V.E.D.,

cu titlu oneros, toate drepturile mobiliare și imobiliare, prezente și viitoare,

care i se cuvin în calitate de legatar universal al defunctei I.M.

Această împrejurare a

determinat incidența în cauză a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013,

potrivit căruia „în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se

cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie

care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), alin. (3)

și alin. (4)”.

Prin urmare, neavând calitatea

de titular al dreptului dedus judecății, ci de cesionar al acestui drept litigios,

s-a reținut că reclamantul V.E.D. este îndreptățit la măsuri compensatorii în condițiile

art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013.

În ceea ce privește întinderea

dreptului pentru care vor fi acordate măsurile compensatorii s-a reținut că prin

notificarea din 9 august 2001, completată la 14 mai 2003 de numita V.C.C. (Dosar

nr. 217/86/2005), s-a solicitat restituirea terenului în suprafață de aproximativ

15.000 mp, optându-se pentru retrocedarea în natură a suprafețelor libere, iar pentru

cele ocupate de construcții noi să fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent.

Așa cum rezultă din actele

aflate la dosarul cauzei și din cuprinsul raportului de expertiză prin care a fost

identificat terenul, suprafața în litigiu măsoară 15304 mp și este situată în orașul

Fălticeni, la intersecția str. G. și C., amplasamentul pivniței care a aparținut

lui V.D., cu ieșire la fosta uliță T., în prezent str. G., constituind element definitoriu

al poziționării acestei suprafețe.

Terenul a fost dobândit

inițial de V.D. și E. prin contractul de vânzare-cumpărare din 16 martie 1917 (Dosar

nr. 217/86/2005), apoi testat succesiv până la reclamanta V.C.C.

Conform raportului de

expertiză efectuat în cauză de expert M.V., terenul în litigiu, evidențiat în certificatul

eliberat de Arhivele Statului, aflat la Dosar nr. 4336/86/2006, măsoară 15304 mp,

iar pentru parte din acest teren, respectiv 6266 mp, s-a constatat dreptul la măsuri

reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei V.C.C. (sentința civilă 167

din 22 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava rămasă irevocabilă prin decizia nr.

7707 din 4 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție), în urma respingerii

recursului declarat de Municipiul Fălticeni.

Prin urmare, a rămas o

diferență de 9034 mp, pentru care reclamanta, prin mandatar, a solicitat restituirea

în natură sau măsuri compensatorii prin echivalent.

S-a reținut că susținerile

apelantului V.E.D. referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 1 alin.

(3) din Legea nr. 165/2013, generată de revocarea cesiunii de drepturi litigioase

printr-un contract material nu pot fi avute în vedere deoarece până la data pronunțării

(15 octombrie 2013) nu a fost depusă la dosar dovada revocării cesiunii. V.C.C.

nu mai are calitatea de proprietar al drepturilor litigioase, ci de înstrăinător,

iar apelantul V.E.D. calitatea de cesionar, respectiv dobânditor al dreptului, acesta

putând beneficia doar de prevederile art. 1 alin. (3) din noua lege.

Nu poate fi înlăturată

incidența dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, deoarece imobilul

era înstrăinat deja la momentul intrării în vigoare a legii, iar reclamanta V.C.C.

nu putea dobândi decât calitatea cedată de V.E.D., aceea de cesionar.

Împotriva acestei decizii

au declarat recurs reclamanții V.C.C. și V.E.D., fără a indica motivele potrivit

dispozițiilor art. 304 C. proc. civ. Din analiza criticilor rezultă că acestea pot

fi încadrate în conținutul dispozițiilor art. 304 pct. 5 și pct. 9 C. proc. civ.

În motivare s-a susținut

că nu au fost respectate îndrumările deciziei de casare și în mod greșit a fost

schimbat temeiul de drept al acțiunii.

S-a mai arătat că Legea

nr. 10/2001 este o lege de retrocedare în natură, acordarea măsurilor reparatorii

fiind o excepție.

În speță nu sunt incidente

dispozițiile Legii nr. 165/2013. În mod greșit s-au aplicat măsuri compensatorii

cu motivarea că imobilul era înstrăinat în momentul intrării în vigoare a Legii

nr. 165/2013, în condițiile în care actul de cesiune a fost desființat.

Recursul va fi respins

pentru următoarele considerente.

Nu pot fi primite criticile

prin care se susține că nu au fost respectate îndrumările deciziei de casare și

în mod greșit a fost admisă proba cu înscrisuri.

Astfel, prin decizia

nr. 4440 din 14 septembrie 2010 Înalta Curte s-a lămurit aspectul referitor la incidența

dispozițiilor Legii nr. 10/2001, reținând că dispozițiile art. 24 alin. (1) din

această lege sunt pe deplin aplicabile. Totodată, pentru aspecte insuficient clarificate,

s-a dat îndrumarea suplimentării probatoriului și administrării de noi dovezi.

Principiul de bază al

Legii nr. 10/2001 referitor la restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv

este redat chiar în art. 1 alin. (1) al legii, în același articol, la alin. (2)

fiind stipulat că „în cazurile în care restituirea în natură nu este posibilă, se

vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent”.

Față de probatoriul administrat

în cauză, în mod corect instanța de apel a reținut că sunt incidente dispozițiile

Legii nr. 165/2013, privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire

în natură sau prin echivalent a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului

comunist în România, lege publicată în M. Of. al României Partea I din data de 17

mai 2013.

Astfel, această lege dispune

la art. 1 alin. (3) că „

(3)

În situatia în care titularul a înstrainat drepturile

care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsura reparatorie

care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), alin. (3)

și alin. (4)”.

Cum în speță s-a dovedit

că prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat din 16 octombrie

2007 la Biroul Notarului Public A.I., reclamanta V.C.C. a cesionat mandatarului

V.E.D., cu titlu oneros, toate drepturile mobiliare și imobiliare, prezente și viitoare,

care i se cuvin în calitate de legatar universal al defunctei I.M., rezultă că sunt

incidente dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, (Dosar nr. 217/86/2005,

Tribunalul Suceava, secția civilă) deoarece V.E.D. nu are calitatea de titular al

dreptului dedus judecății, ci de cesionar al acestui drept litigios, instanța de

apel pronunțând o hotărâre cu aplicarea corectă a legii.

Instanța de apel a procedat

în mod corect, neluând în considerare actul de desființare a contractului de cesiune,

depus la dosarul instanței de apel după încheierea dezbaterilor. În raport de momentul

la care a fost încheiat și depus la dosar, se constată că acesta a fost întocmit

pro causa, în scopul evident al înlăturării dispozițiilor legale incidente în speță,

motiv pentru care pretinsa desființare a actului de cesiune nu poate fi opus părții

adverse.

Pentru aceste considerente,

în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc. civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de reclamanții V.C.C. și V.E.D., împotriva deciziei nr. 55 din 15 octombrie 2013

a Curții de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 22 mai 2014.