ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 29/2010

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 29/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Deliberând, asupra recursurilor de

față, în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele:

Prin cererea înregistrată

pe rolul Tribunalului Suceava, la data de 4 aprilie 2007, reclamantul B.Z. a

contestat Dispoziția din 26 ianuarie 2004 emisă de primarul municipiului

Fălticeni în baza Legii nr. 10/2001, solicitând instanței să dispună, prin

hotărârea ce se va pronunța, desființarea dispoziției și stabilirea de măsuri

reparatorii prin echivalent pentru imobilele casă de locuit și terenul aferent

în suprafață de 1.100 mp situate în Fălticeni, casă de locuit și teren în suprafață

de 1.132 mp situate în Fălticeni și casa de locuit cu teren, imobile trecute în

proprietatea statului în baza Decretului nr. 72/1978.

În motivarea cererii, reclamantul a

arătat că intimatul a respins notificările din 2001, motivat de lipsa hotărârii

judecătorești definitive și irevocabile de admitere a acțiunii în anulare sau

în constatarea nulității donației.

Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 1156 din 10 iunie 2008, a

respins excepția tardivității introducerii contestației, invocată de pârâtă, a

admis acțiunea reclamantului, a desființat Dispoziția din 2004 și a constatat

că petentul are dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru imobilele

solicitate prin notificări.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut cu privire la

excepție că nu s-a făcut dovada că dispoziția i-a fost comunicată petentului,

mandatarul acestuia H.V. neavând procură în acest sens.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că imobilele solicitate au

aparținut autorilor reclamantului, după care s-a făcut dovada calității de

moștenitor și aceste bunuri au făcut obiectul Deciziei nr. 72/1978 în baza

căreia au trecut în proprietatea statului și au fost demolate (construcțiile).

Autorii petentului figurează în tabelul anexă la decizia menționată, în baza căreia

s-a acceptat donația în vederea construirii de blocuri în ansamblul de locuințe

„F.”

Instanța a arătat că sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 2 lit.

c) din Legea nr. 10/2001, în raport cu care motivația intimatei din dispoziția

atacată nu poate fi reținută, întrucât Decizia nr. 72/1978 în baza căreia s-a

acceptat donația nu a fost încheiată în formă autentică pentru a fi necesară o

hotărâre judecătorească de anulare.

Împotriva acestei hotărâri au declarat

apel atât reclamantul, cât și pârâta.

Prin motivele de apel, reclamantul a

susținut că nu a fost stabilit cuantumul despăgubirilor cuvenite și că nu s-a

avut în vedere propunerea sa de a primi în natură o suprafață de teren

echivalentă.

Pârâtul, în dezvoltarea motivelor de

apel, a reiterat excepția tardivității introducerii contestației împotriva

dispoziției, arătând că dispoziția a fost comunicată și, ulterior, recomunicată

atât reclamantului, cât și mandatarului, însă nu a fost atacată în termen.

Totodată, față de motivul principal al respingerii notificărilor, s-a susținut

că acestea au fost soluționate sub imperiul legii inițiale, iar soluționarea

cauzei la instanță s-a realizat după modificările survenite prin intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005, când nu mai este necesară o hotărâre judecătorească

de anulare a donațiilor încheiate în formă neautentică.

Curtea de Apel Suceava, prin Decizia civilă nr. 114 din 22 octombrie

2008, a respins ca nefondate apelurile.

Pentru a decide astfel, instanța de apel a reținut cu privire la apelul

reclamantului că notificările au fost soluționate înainte de intrarea în

vigoare a Legii nr. 247/2005 și ar fi existat posibilitatea stabilirii de către

instanță a cuantumului despăgubirilor, însă reclamantul nu a solicitat proba cu

expertiză tehnică de specialitate, iar instanța nu ar fi putut iniția aceste

demersuri fără ca limitele rolului activ să fie depășite, în condițiile în care

nici reclamantul, nici mandatara sa nu s-au prezentat la termenele de judecată,

așa încât prima instanță în mod corect a constatat îndreptățirea petentului la

despăgubiri al căror cuantum să fie stabilit de C.C.S.D. În ceea ce privește

cea de-a doua critică, s-a reținut că, pe parcursul judecării cauzei la prima

instanță, reclamantul a solicitat în mai multe rânduri acordarea de despăgubiri

bănești în echivalent și nu a formulat expres opțiunea privind restituirea în

natură a unei suprafețe de teren echivalentă prin cererea adresată instanței,

așa încât, în mod corect, tribunalul a constatat îndreptățirea reclamantului la

obținerea despăgubirilor.

Referitor la apelul pârâtei, curtea de apel a arătat în motivarea hotărârii

că termenul de atacare în instanță a dispoziției de restituire este unul de

recomandare, depășirea acestuia neputând atrage soluționarea cauzei pe excepție

și, în plus, reclamantul nu a dat dovadă de pasivitate în ceea ce privește

realizarea drepturilor sale, iar faptul că domiciliază în străinătate

îngreunează realizarea acestor demersuri. Totodată, s-a reținut cu privire la

fondul cauzei că în mod corect prima instanță a reținut nulitatea donației

pentru lipsa formei autentice a deciziei de acceptare din partea Statului

Român.

Împotriva acestei decizii

au exercitat calea de atac a recursului reclamantul B.Z. și de pârâta Primăria

municipiului Fălticeni.

În recursul formulat,

reclamantul a susținut că a solicitat acordarea unei suprafețe de teren în compensare,

la termenul din 11 aprilie 2008 la Tribunalul Suceava și, ulterior în apel

pentru termenul din 22 octombrie 2008, arătând analitic suprafața în mp și

locația în zone centrale ale municipiului Fălticeni.

Pârâta și-a întemeiat

recursul pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., susținând nelegalitatea

deciziei atacate pentru greșita interpretare a art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 10/2001, în vigoare la data emiterii dispoziției, prevederi în

temeiul cărora s-au respins notificările depuse de petent pe motivul

nedepunerii la dosar de către acesta a hotărârii judecătorești definitive și

irevocabile de admitere a acțiunii în anulare sau în constatarea nulității

donației, așa încât în mod clar dispoziția contestată a fost emisă în

condițiile legii și cu respectarea prevederilor aflate în vigoare la data de 26

ianuarie 2004. S-a mai arătat că abia începând cu anul 2005, odată cu apariția

O.U.G. nr. 209/2005 s-au modificat și prevederile art. 2 alin. (1) lit. c) din

Legea nr. 10/2001, dispoziții care nu puteau fi aplicate în anul 2004.

Înalta Curte de Casație și Justiție va

admite recursurile pentru considerentele expuse în cele ce urmează.

Prin motivele de apel, pârâta a

invocat critica potrivit căreia notificările

au fost soluționate sub imperiul prevederilor art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 10/2001, în forma inițială, dinainte de modificarea

textului de lege în anul 2005, text care prevede că nu mai este necesară o

hotărâre judecătorească de anulare a donațiilor încheiate în formă neautentică,

critică ce a fost reiterată prin motivele de recurs.

Instanța de apel însă, nu a analizat

în considerentele deciziei pronunțate acest motiv invocat de pârâtă, răspunzând

numai la critica ce viza tardivitatea formulării contestației împotriva

dispoziției emise de entitatea notificată.

Or, omisiunea instanței de apel de a

analiza toate motivele de apel cu care a fost învestită, de a arăta care sunt

considerentele pentru care cererile apelantului sunt sau nu întemeiate, așa cum

prevede art. 261 alin. (5) C. proc. civ., echivalează cu o necercetare a

fondului, care face imposibilă exercitarea controlului judiciar de instanța de

recurs.

Așadar, nepronunțarea instanței asupra

motivului de apel enunțat atrage nulitatea hotărârii, ceea ce impune admiterea

recursurilor și trimiterea cauzei spre rejudecare curții de apel.

Ca urmare, față de cele ce preced,

devine inutilă analizarea celorlalte motive de recurs invocate de către

recurenți, urmând ca susținerile și apărările părților să fie avute în vedere

de instanța de trimitere cu ocazia rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

reclamantul B.Z. și de pârâta Primăria municipiului Fălticeni împotriva Deciziei

nr. 114 din 22 octombrie 2008 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care

o casează și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelurilor.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi

12 ianuarie 2010.