ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1995/2014

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni, reclamantul M.D.M.A. a solicitat desființarea Hotărârii nr. 2.266 din 12 iulie 2006 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și restituirea în natură a suprafeței de 1 ha teren intravilan, situat în centrul satului L., com. P., județul Suceava, la locul numit "la Biserică". În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului solicitat a fi restituit, moștenit de la bunica sa și că, în mod nelegal, a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui teren în favoarea numiților M.N. și M.G. Judecătoria Fălticeni, prin Sentința civilă nr. 1.284 din 4 iulie 2007, a respins cererea reclamantului, iar Tribunalul Suceava, prin Decizia civilă nr. 2.330 din 18 octombrie 2007, a admis recursul declarat de reclamant, a casat hotărârea judecătoriei și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Avându-se în vedere că reclamantul, prin apărător, a arătat că înțelege să califice cererea sa ca fiind formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, Judecătoria Fălticeni, prin Sentința civilă nr. 833 din 26 martie 2008, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava. Soluționând cauza ca instanță de fond, Tribunalul Suceava, prin Sentința civilă nr. 682 din 30 martie 2010, a respins, ca nefondată, plângerea având ca obiect Legea nr. 10/2001, formulată de reclamantul M.D.M.A., prin mandatar I.M.E., în contradictoriu cu pârâta Comuna P., prin primar, județul Suceava. Pentru a hotărî astfel, Tribunalul Suceava a reținut, în esență, că, prin testamentul din 1927, E.G.M.D.

a lăsat fiului său, D.M., parte din suprafața de 33 ha teren aferent conacului boieresc, din moșia L. În baza Decretului nr. 83/1949, conform extrasului Direcției Arhivelor Naționale Istorice Centrale, din proprietatea lui D.M. a trecut la stat suprafața de 50 ha teren arabil, pășune, livezi și conace. Prin titlurile de proprietate nr. 2.209 din 24 martie 2003 și nr. 2.243 din 3 iunie 2003, reclamantului i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață cu care autorul său a figurat în evidențele arhivei naționale. Din adeverința nr. 2.558 din 16 mai 2001 a Comunei P., s-a reținut că în jurul conacului se află suprafața de 50 ari arabil și 50 ari livezi. Faptul că în titlul de proprietate s-a înscris alt amplasament pentru terenul în litigiu, a reținut prima instanță, nu constituie un motiv pentru o nouă restituire, atâta timp cât reclamantul a acceptat punerea în posesie și eliberarea titlurilor neconforme vechiului amplasament.

Cum, actul reparatoriu s-a făcut în baza Legii nr. 18/1991, o nouă restituire conform Legii nr. 10/2001 nu este posibilă, astfel încât instanța de fond a respins plângerea, ca nefondată. Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamantul, iar Curtea de Apel Suceava, prin Decizia civilă nr. 61 din 18 octombrie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.D.M.A., reținând, în esență, că din nicio probă a dosarului nu rezultă că terenul de 1 ha solicitat nu este inclus în terenul provenit de la autorul reclamantului, D.M., și că este distinct de suprafața care a aparținut acestuia, conchizând că de la familia M. a fost preluată la stat o suprafață de 50 de hectare, care a fost restituită integral (în ceea ce privește întinderea), conform titlurilor de proprietate nr. 2.243/2003 și 2.209/2003.

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs reclamantul M.D.M.A., iar, prin Decizia civilă nr. 6.122 din 19 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, reținând că, din cuprinsul raportului de expertiză efectuat la instanța de fond, rezultă că familiei M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 50 ha, fiind emise titlurile de proprietate nr. 2.243/2003 și nr. 2.209/2003, însă amplasamentul suprafeței de 1 ha din pct. "La biserică", solicitată de reclamant, nu se regăsește în titlurile de proprietate enunțate mai sus, și că terenul în litigiu face parte dintr-o parcelă de 33 ha care anterior anului 1950 a aparținut boierului D.M.

și pe care, ulterior desființării I.A.S.-urilor, au fost comasați alți cetățeni, printre care și M.N. S-a conchis, că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății, în sensul că suprafața de 1 ha solicitată de reclamant s-ar regăsi în titlurile de proprietate mai sus enunțate, în condițiile în care din probele administrate în cauză rezultă că terenul în suprafață de 1 ha, solicitat de reclamant, se află în com. P., pct. "La biserică", județul Suceava și că nu este inclus în titlurile de proprietate nr. 2.243/2003 și nr. 2.209/2003. Învestită cu rejudecarea apelului, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de reclamantul M.D.M.A., a schimbat în totalitate Sentința civilă nr. 682 din 30 martie 2010 a Tribunalului Suceava, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamant și, în consecință, a obligat pe pârâtă să restituie reclamantului, în natură, suprafața de 1 ha teren, situat în intravilanul satului L., com.

P., județul Suceava, identificată în planul de situație al raportului de expertiză întocmit de expert R.I., Dosar nr. 3.744/86/2008 al Tribunalului Suceava, suprafață de teren învecinată la N cu drum, la S cu Pârâu, la E cu T.Z. și drum, la V cu R.M., H.A., B.I., M.A. și C.M., și situată la locul numit "La Biserică", și a respins acțiunea formulată de reclamantul M.D.M.A., în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 P. și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, pentru lipsă legitimare procesuală pasivă.

Pentru a hotărî astfel, Curtea a reținut, în esență, că analiza probatoriului administrat în cauză, așa cum a fost menționat în considerentele acestei decizii, conduce "la concluzia dovedirii calității de persoană îndreptățită a reclamantului, atât în ceea ce privește statutul de moștenitor al fostului proprietar, cât și dreptul subiectiv al acestuia, impunându-se, deci, în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum și a aspectului sus reținut vizând împroprietărirea în anul 1945 a soțului numitei M.N.

pe moșia A. cu 1 ha teren și nu pe moșia M., restituirea în natură a terenului solicitat". În ceea ce îi privește pe pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 P. și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava, s-a reținut că prin întâmpinările depuse la dosar aceștia au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, excepție care, de altfel, a fost admisă de prima instanță prin încheierea din 26 ianuarie 2010, în considerarea aspectelor că, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, legitimitate procesuală pasivă în cauză are doar entitatea notificată, Comuna P., prin primar.

Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâta Comuna P., invocând incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ., iar Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin Decizia civilă nr. 182 din 23 ianuarie 2013, a admis recursul pârâtei Comuna P., a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. A reținut instanța de recurs că prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare, inclusiv în raport cu prevederile legilor fondului funciar, Legea nr. 18/1991 și, respectiv, Legea nr. 167/1997. Prevederile Legii nr. 10/2001 nu pot fi însă folosite pentru eludarea dispozițiilor restrictive prevăzute de alte acte normative reparatorii, caz în care instanțele au a argumenta împrejurările pentru care rețin incidența dispozițiilor acestei legi de reparație cu privire la raporturile deduse în concret judecății.

În consecință, învestite cu soluționarea unor cererii de restituire având ca obiect terenuri preluate de stat în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanțele au a verifica dacă regimul acestor terenuri a fost sau nu reglementat prin dispozițiile legilor funciare și respectiv, dacă, funcție de caracteristicile terenurilor și modalitatea concretă de preluare, persoanele interesate pot obține măsuri reparatorii, în complinirea celor acordate în procedurile legilor funciare, și în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În măsura în care, în raport de împrejurările de fapt ale cauzei, se constată că terenul pentru care s-a declanșat procedura Legii nr. 10/2001 nu a făcut obiect al măsurilor reparatorii acordate în baza legilor funciare și nici nu este exceptat, prin dispozițiile art. 8, de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța avea a verifica și motiva, în concret, soluția adoptată din perspectiva prevederilor acestei legi de reparație.

Anume, instanța are a stabili condițiile concrete în care s-a produs deposedarea abuzivă de către stat în înțelesul prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001 (nefiind suficientă indicarea normei prevăzute de lit. i), argumentele pentru care reține calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri reparatorii din perspectiva prevederilor art. 3 și art. 4 din lege și, în fine, considerentele pentru care a optat pentru una din categoriile de măsuri reparatorii dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 1 ale legii în speța supusă analizei, împrejurarea că reclamantul a apelat la procedura Legii nr. 18/1991 pentru a obține reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile de care autorul său D.M.

a fost deposedat de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 83/1949, nu este contestată. Potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 (de 50 ha), de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9. Potrivit lucrărilor dosarului, reclamantului M.D.M.A.

i-au fost emise în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991, în calitate de moștenitor al lui D.M., două titluri de proprietate, respectiv, Titlul nr. 2.209/2003, pentru o suprafață de 10 ha teren situat în tarlaua nr. 84 din intravilanul satului L., comuna P. și Titlul nr. 2.243/2003, pentru o suprafață de 40 ha de teren situat în tarlalele nr. 72, 84 și 87 din extravilanul aceleiași localități, titlurile totalizând o suprafață de 50 ha de teren, limită impusă prin prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991. Prin notificarea formulată la data de 11 iunie 2001, înregistrată sub nr. 154 și 155, reclamantul a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de 1 ha teren, pretinzând că, pe vechiul amplasament, acest teren are categoria intravilan și nu agricol, cu mențiunea că, după expropriere, construcția conac edificată pe acest teren a fost demolată, caz în care pentru acest teren ar fi incidente prevederile Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că acest teren, pe amplasamentul invocat în notificare, nu se regăsește evidențiat în titlurile de proprietate emise în procedura Legii nr. 18/1991, mai sus arătate, astfel cum eronat au reținut instanțele de fond la judecata în primul ciclu procesual, este în afara oricărui dubiu. De altminteri, acesta a fost și motivul care a stat la baza măsurii de casare cu trimitere, dispusă în temeiul art. 314 C. proc. civ., în primul ciclu procesual, instanța de recurs statuând cu privire la obligația instanței de trimitere de a clarifica împrejurările de fapt relative la situația terenului care face obiectul notificării formulate în procedura Legii nr. 10/2001.

Totodată, faptul că acest teren, pe amplasamentul invocat de reclamant în notificare, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, respectiv, că pentru acest teren au fost emise titluri de proprietate unor terțe persoane, care nu sunt părți în acest litigiu, titluri care nu au fost desființate în cadrul unor proceduri judiciare, este, de asemenea, necontestat. Potrivit concluziilor raportului de expertiză, acest teren se identifică, parțial, cu suprafața de 9.000 mp, situată în intravilanul localității și este deținut de familia M.N. și M.G., caz în care, în raport de mențiunile titlului de proprietate emis numitei M.N., ar rezulta că este situat în tarlaua 67, sola 1.769.

Este de observat, că titlul de proprietate emis numitei M.N. a făcut obiectul judecăților finalizate prin pronunțarea sentințelor civile nr. 1.194 din 10 aprilie 1998 și, respectiv, nr. 1.601/2001 ale Judecătoriei Fălticeni, rămasă definitivă, prin respingerea recursului, prin Decizia nr. 3.815/2001 a Tribunalului Suceava. Emiterea unor titluri de proprietate în favoarea unor terțe persoane pe vechiul amplasament al moșiei M. a fost clarificată de expertul R.I., care a arătat în cuprinsul expertizei că terenul în suprafață de 33 ha aferent conacului care a aparținut fostului boier D.M.

(fosta moșie M.) a făcut obiectul unor comasări în anul 1954, cu ocazia înființării întreprinderilor agricole de stat, dată la care aceste terenuri au fost atribuite la schimb altor persoane, printre care se regăsesc și persoanele împroprietărite în baza Legii reformei agrare din 1945 în fosta moșie A. În atare condiții, instanța de trimitere avea a clarifica și statua dacă reclamantul a obținut sau nu reconstituirea dreptului de proprietate în considerarea terenului în litigiu în procedura Legii nr. 18/1991, însă pe un alt amplasament din intravilanul localității, astfel cum constant s-a apărat pârâtul în proces, respectiv dacă în cele 50 ha teren reconstituite în limita prevăzută de prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991 se includ și cele 33 ha preluate de stat din patrimoniul autorului său, D.M., în aplicarea prevederilor Decretului lege nr. 83/1949, pentru care însă punerea în posesie, consecință a comasărilor de teren efectuate în anul 1954, s-a realizat pe un alt amplasament.

În acest context al analizei este de observat că reclamantul deși invocă dobândirea terenului de 33 ha aferent conacului de la bunica sa, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, exproprierile în baza Decretului nr. 83/1949 au vizat nu patrimoniul bunicii, ci patrimoniul tatălui său, M.D.Z., născut la data de 9 iulie 1890, (adresa 2.558 din 16 mai 2001 emisă de Primăria com. P., adresa Direcției Instanțelor Militare din Ministerul de Justiție, copia extras eliberată de Direcția Arhivelor Naționale, certificatul nr. 208/8 aprilie 2001 emis de Direcția Județeană Suceava a Arhivelor Statului).

În măsura în care instanța de trimitere constată că reclamantul ar fi îndreptățit la măsuri reparatorii pentru suprafața de 1 ha teren intravilan în procedura Legii nr. 10/2001, în complinirea măsurilor reparatorii primite în procedura Legii nr. 18/1991, instanța de trimitere, în raport de situația juridică actuală a terenului indicat în notificare, are a statua, motivat, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, cu privire la tipul de măsuri reparatorii ce se impun a fi acordate.

Cauza a fost reînregistrată pe rolul instanței de apel la data de 9 aprilie 2013, iar prin Decizia nr. 26 din 13 iunie 2013, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția civilă, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant, reținându-se, în esență, următoarele; Prin cererea de chemare în judecată petentul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1 ha teren intravilan situat în centrul satului L., comuna P., jud. Suceava, la locul numit "La Biserică". Susține petentul că acest teren a aparținut bunicii sale, E.G.M.D., și a fost testat în favoarea sa prin testamentul autentificat sub nr. 1.593 din 19 octombrie 1927 la Tribunalul Baia. La dosarul cauzei a fost depus acest testament în care se face mențiunea că bunica sa îi transmite conacul, atenansele și împrejmuirile acestuia, precum și suprafața de 33 ha teren, aferentă conacului.

Reclamantul nu a făcut nici o dovadă cu privire la preluarea acestui teren la stat de la bunica sa. În schimb, la dosarul cauzei s-a depus certificatul eliberat de Arhivele Naționale prin care se face dovada exproprierii, conform Decretului lege nr. 83/1949, a autorului petentului, D.M., cu suprafața de 94 ha teren din care 43 ha teren arabil, 6 ha pășune, 0,50 ha livezi, 0,50 ha conace și 44 ha pădure, teren situat în satul L., com. H. Este indiscutabil că atât conacul, cât și terenul aferent acestuia, expropriat de la autorul petentului, sunt cele care au aparținut bunicii sale, în cauză nefăcându-se nicio dovadă în sensul că ar fi existat două moșii diferite: una aparținând bunicii sale și una tatălui său, ambele situate pe teritoriul satului L., com.

H. De altfel, chiar avocata reclamantului a confirmat la ultimul termen de judecată că a existat un singur conac și că probabil imobilul testat în favoarea petentului de bunica sa a fost trecut în rolul tatălui său datorită faptului că reclamantul la vremea respectivă era minor. Și în declarația olografă a numitului C.I., ce a fost folosită în dosarul de reconstituire a dreptului de proprietate la Comisia de fond funciar se face vorbire tot despre o singură moșie ce a aparținut familiei reclamantului, moșie care cuprindea și conacul de lângă biserică. S-a mai reținut, că reclamantul a formulat și cereri de reconstituire a dreptului de proprietate la Comisia Locală de Fond Funciar P. atât în anul 1997, când a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru teren agricol și teren pădure, cât și în anul 2000, când a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de 50 ha teren agricol.

Prin Titlul de proprietate nr. 2.209 din 24 martie 2003, s-a reconstituit în favoarea reclamantului, în calitate de moștenitor al defunctului D.M., dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 10 ha teren arabil situată în intravilanul satului L., com. P., iar prin Titlul de proprietate nr. 2.243 din 03 iunie 2003, s-a reconstituit în favoarea reclamantului, după același autor, dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 40 ha teren, din care 11,2 ha teren arabil, 14,27 ha teren livadă, 0,89 ha pășune și 13,64 ha fânețe. Practic, prin cele două titluri de proprietate s-a reconstituit în favoarea reclamantului dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren agricol situată pe raza satului L. și care fusese expropriată de la autorul său, D.M., conform certificatului eliberat de Arhivele Naționale.

Este real că în titlurile de proprietate eliberate nu se regăsește suprafața de 1 ha teren, aferentă vechiului conac, situată la locul Biserică, acest aspect fiind confirmat de raportul de expertiză efectuat în cauză. Însă, la fel de real este că pentru întreaga suprafață de teren aferentă conacului, ce fusese expropriată de la autorul reclamantului, s-a reconstituit dreptul de proprietate reclamantului chiar dacă reconstituirea nu a operat pe vechiul amplasament, dispozițiile Legii nr. 18/1991 astfel cum erau în vigoare la data formulării cererilor de reconstituire permițând acest lucru. O posibilă explicație ar constitui-o tocmai faptul că pentru parte din terenul aferent fostului conac s-a reconstituit sau constituit dreptul de proprietate în favoarea altor persoane, fiindu-le eliberate titluri de proprietate anterior reclamantului.

Ca urmare, Curtea a concluzionat că reclamantul a uzat de dispozițiile Legii nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare, obținând reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la întreaga suprafață de teren cu care autorul său a figurat expropriat în temeiul Decretului-lege nr. 83/1949, chiar dacă această reconstituire nu s-a realizat pe vechiul amplasament; că nu a făcut dovada în acest cadru procesual că ar fi îndreptățit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru vreo altă suprafață de teren, și că nu există nici o dovadă la dosar că în afara terenului arabil expropriat de la autorul său acesta sau bunica sa, ar mai fi avut pe raza satului L., com. P. și alt teren care să fi fost preluat la stat și pentru care reclamantul să nu fi obținut reparațiuni până în prezent.

Adresa nr. 218 a Ministerului Justiției - Direcția Instanțelor Militare nu face dovada proprietății autorului său cu privire la o suprafață mai mare de teren, întrucât aceasta atestă doar faptul că autorul reclamantului a fost dislocat, conform Decretului nr. 83/1949, fiind considerat moșier, întrucât poseda 160 ha teren, din care 50 ha pădure. Însă, așa cum s-a arătat, în cauză s-a făcut dovada exproprierii autorului reclamantului D.M. doar cu privire la suprafața de 94 ha teren, din care 50 ha teren arabil, pentru care s-a reconstituit deja dreptul de proprietate în conformitate cu Legea nr. 18/1991, cu modificările și completările ulterioare. Nu s-a făcut dovada proprietății autorului reclamantului sau a bunicii acestuia cu privire la alte suprafețe de teren arabil situate pe raza satului L. decât cele pentru care s-a reconstituit deja dreptul de proprietate.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul M.D.M.A. care, indicând art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ., în dezvoltarea criticilor formulate a arătat următoarele: Decizia Curții de Apel Suceava este esențial nelegală și vădit netemeinică pentru că, prin toate actele și dovezile de la dosarul cauzei, s-a demonstrat calitatea reclamantului de persoană îndreptățită, în baza Legii nr. 10/2001, la restituirea în natură a suprafeței de 1 ha teren intravilan; că instanța de apel, prin concluziile greșite la care a ajuns, a analizat cauza numai din prisma calității reclamantului de moștenitor legal față de autorul său, D.M., și că în niciun paragraf din decizia atacată nu s-a analizat calitatea sa de moștenitor testamentar, rezultată, evident, din titlul ce-l reprezintă testamentul autentificat în anul 1927, prin care bunica paternă, E.G.M.D., i-a transmis în proprietate terenul în litigiu, ce nu i-a fost reconstituit prin nicio alta lege de reparație.

Potrivit pe art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., decizia recurată s-a dat cu încălcarea prevederilor art. 2 (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, întrucât instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecații, a nesocotit dovezile de la dosarul cauzei și a stabilit în mod greșit că reclamantul are deja în proprietate aceasta suprafață de 1 ha teren intravilan, inclusă în titlurile de proprietate nr. 2.209 din 24 martie 2003 și nr. 2.243 din 3 iunie 2003, situație de fapt ce nu corespunde realității pentru că prin Titlul de proprietate nr. 2.209/2003 i-a fost reconstituită suprafața de 10 ha teren intravilan de pe urma tatălui său, teren situat în sola 84, parcele nr. 1.653, 1.655, 1.658, 1.663 și 1.660, cu vecinătățile din titlul de proprietate, care se găsește pe un alt amplasament decât cel pe care este situat terenul în litigiu, și care nu are nicio legătură cu locul numit "la Biserica". Prin Titlul de proprietate nr. 2.243/2003, i-a fost reconstituită o diferență de 40 ha teren extravilan de pe urma aceluiași autor, expropriat conform Decretului nr. 83/1949, teren ce nu poate avea nici o legătură cu suprafața de 1 ha teren intravilan, obiect al prezentului proces, acest fapt fiind dovedit prin Certificatul de calitate de moștenitor nr. 55 din 25 februarie 2003 existent la dosarul cauzei.

S-a concluzionat, că instanța de apel a interpretat greșit actul juridic dedus judecății și a stabilit, în mod greșit, că reclamantul, prin reconstituirea dreptului de proprietate pentru 50 ha teren, nu a făcut dovada că ar fi îndreptățit, în temeiul Legii nr. 10/2001, pentru vreo altă suprafață de teren sau la măsuri reparatorii; că s-a ajuns la această concluzie stabilindu-se în mod eronat că terenul în litigiu i-a fost reconstituit în temeiul Legii nr. 18/1991, Legii nr. 169/1997 și Legii nr. 1/2000, acest fapt fiind categoric contrazis de titlurile de proprietate eliberate, dar și de testamentul ce constituie titlul său; că bunica sa, E.G.M.D., a testat fiului său, D.M., o întindere de 63 ha teren tot din moșia L., mai sus arătată," ce vor rămâne după preluarea celorlalte 33 ha din jurul conacului, delimitând (...) cotitatea disponibilă ce am lăsat-o soțului meu și nepotului meu, adică jumătate din averea rămasă după urma mea." S-a mai arătat, că din testamentul ce reprezintă titlul său rezultă atât calitatea sa de persoană îndreptățită - adică de proprietar, cât și faptul că acest teren, împreună cu cele 33 ha din jurul conacului, este distinct față de cele 63 ha teren ce au fost testate prin același înscris de bunica sa fiului său, D.M..

Ca atare, testamentul reprezintă dovada - titlul, că reclamantul recurent este succesor al mai multor persoane fizice, respectiv, după tatăl său, D.M., persoană fizică, proprietar deposedat în baza Decretului nr. 83/1949 cu suprafața de 50 ha teren agricol din cele 63 ha primite de la mama sa, prin același testament ca și reclamantul, și după bunica sa, E.G.M.D., persoană fizică, proprietar deposedat fără titlu valabil de către stat, fața de care, în calitate de moștenitor testament, reclamantul a dobândit suprafața de 1 ha teren intravilan - obiect al prezentului litigiu.

Situația de fapt că moșia M. a avut 160 ha teren și nu doar 50 ha, cum greșit a stabilit Curtea de Apel Suceava, este dovedită cu adresa nr. 218 din 10 decembrie 2001 eliberată de Ministerul Justiției, Direcția Instanțelor Militare, document care "în absența unor probe contrare, face dovada celor atestate prin conținutul său". Prin cele expuse mai sus, reclamantul a arătat că a argumentat juridic, dovedind, prin testamentul ce constituie titlul său, că moștenește două persoane fizice distincte, respectiv, pe tatăl său, dar și pe bunica sa, fapt ce este permis față de dispozițiile art. 33 (24) din Legea nr. 1/2000, astfel cum a fost modificat prin art. 1 pct. 3 al Titlului VI din Legea nr. 247/2005, articol care stipulează că reconstituirea dreptului de proprietate se poate face cu 50 ha teren de fiecare proprietar deposedat, în cazul său 50 ha teren de pe urma tatălui său, care avea 63 ha de la mama sa prin testament, și 1 ha teren intravilan de pe urma bunicii sale, care i-a testat 33 ha teren plus acest 1 ha - obiect al prezentului litigiu, astfel că are dreptul legal de a-și redobândi bunurile de la ambii autori.

Indicând art. 304 pct. 9 C. proc. civ., reclamantul a arătat că decizia recurată a fost dată cu încălcarea prevederilor art. 2 (1) lit. i), art. 7 (1), art. 9, art. 23 și art. 24 (1) și (2) din Legea nr. 10/2001. Astfel, potrivit prevederilor art. 7 (1) din Legea nr. 10/2001, "De regulă, imobilele preluate în mod abuziv se restituie în natură". Or, instanța de apel a nesocotit prevederile mai sus citate, creând confuzia gravă, inadmisibilă, că reclamantului i-a fost reconstituit în natură dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu prin Legea 18/1991, situație de fapt contrazisă prin actele de la dosarul cauzei, așa cum s-a arătat, dar și prin expertiza efectuată în cauză care a stabilit amplasamentul acestei suprafețe de 1 ha teren intravilan în locul numit "La Biserică", ce nu se regăsește în nici una din parcelele din titlurile de proprietate eliberate, la care, în mod greșit, a făcut referire Curtea de Apel Suceava.

Această situație de fapt, mai sus menționată, a fost stabilită și prin Decizia civilă nr. 6.122 din 19 septembrie 2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în dos. civil nr. 3.744/86/2008, care a stabilit că "din probele administrate în cauză rezultă că terenul în suprafață de 1 ha, solicitat de reclamant, se află în comuna P., pct. "La Biserică", Jud. Suceava, și că nu este inclus în titlurile de proprietate nr. 2.243/2003 și nr. 2.209/2003". Ca atare, având în vedere situația de fapt stabilită de Înalta Curte de Casație și Justiție, intrată în putere de lucru judecat, ce nu mai poate fi contrazisă și comentată de nici o altă instanță, în temeiul art. 166 C. proc.

civ., s-a invocat excepția puterii de lucru judecat în privința stării de fapt stabilită de Înalta Curte, în primul ciclu procesual, excepție ce urmează să fie admisă și s-a solicitat să se stabilească ceea ce s-a statuat deja irevocabil, anume că reclamantului nu i-a fost reconstituită suprafața de 1 ha teren intravilan în pct. "La Biserică", caz în care este îndreptățit ca aceasta să-i fie restituită în natură. În recurs, la termenul din 3 aprilie 2014, reclamantul a depus la dosar următoarele acte: fișa moșiei L. întocmită în 1946 eliberată de Arhivele Naționale la 26 septembrie 2013, avizul nr. 124 din 7 mai 1946 eliberat de Arhivele Naționale la 14 august 2001 și memoriu calificativ al generalului D.M.

eliberat de Arhivele Militare Pitești, acte comunicate intimaților pârâți, iar la termenul din 19 iunie 2014 a depus hotărârile judecătorești de care s-a făcut vorbire, respectiv, Decizia civilă nr. 49 din 4 martie 2014, pronunțată de Tribunalul Suceava, Sentința civilă nr. 698 din 10 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Fălticeni și Decizia civilă nr. 1.224 din 28 august 2006, pronunțată de Tribunalul Suceava. Examinând decizia în limita criticilor de nelegalitate formulate de recurentul reclamant, ce permit încadrarea în art. 304 pct. 9 C. proc. civ., instanța constată următoarele; Deși reclamantul a indicat ca temei legal al criticilor formulate și art. 304 pct. 8 C. proc. civ., se constată că dezvoltarea acestora nu permite încadrarea lor în acest motiv de recurs, câtă vreme acestea vizează nelegalitatea deciziei recurate, ca fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art. 2 (1) lit. i) din Legea nr. 10/2001, ci în art. 304 pct. 9 C. proc.

civ. De asemenea, se constată că litigiul pendinte a parcurs mai multe cicluri procesuale. Critica formulată de reclamant potrivit căreia instanța de apel, prin concluziile greșite la care a ajuns, a analizat cauza numai din prisma calității acestuia de moștenitor legal al autorului său, D.M., și nu din prisma calității sale de moștenitor testamentar rezultată, evident, din titlul cel reprezintă testamentul autentificat în anul 1927, se constată că este nefondată, pentru cele ce succed; Instanța de apel, ținând seama de dezlegările de drept date de instanța de recurs ce erau obligatorii pentru instanța de trimitere, potrivit art. 315 C. proc.

civ., și în raport de probatoriul administrat în cauză, prin decizia recurată, a respins apelul declarat de reclamant împotriva sentinței primei instanțe, reținând, în esență, că "reclamantul a uzat de dispozițiile Legii nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, obținând reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la întreaga suprafață de teren cu care autorul său figurează expropriat în temeiul Decretului-lege nr. 83/1949, chiar dacă această reconstituire nu s-a realizat pe vechiul amplasament"; că "nu s-a făcut dovada în acest cadru procesual că ar fi îndreptățit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001", și că " nu există nicio dovadă la dosar că în afara terenului arabil expropriat de la autorul său, acesta sau bunica sa ar mai fi avut pe raza satului L., com.

P., și alt teren care să fi fost preluat de stat și pentru care reclamantul să nu fi obținut reparații până în prezent", respectiv, deși nu a arătat expres, că terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 (1) din acest act normativ, deoarece regimul juridic al acestuia este reglementat de legile fondului funciar.

Pentru a pronunța această soluție, se constată că instanța de apel a avut în vedere calitatea de moștenitor testamentar a reclamantului potrivit testamentului autentificat în anul 1927, prin care bunica paternă i-a transmis reclamantului "conacul, atenansele și împrejmuirile acestuia, precum și suprafața de 33 ha teren, aferentă conacului". Astfel, reținând că imobilul testat în favoarea reclamantului de autoarea paternă a fost expropriat de la autorul reclamantului și că "probabil" acest teren a fost trecut la rolul tatălui său datorită faptului că reclamantul era minor, instanța de apel a avut în vedere calitatea reclamantului de moștenitor testamentar al bunicii paterne, potrivit testamentului autentificat în anul 1927, și nu calitatea acestuia de moștenitor legal al autorului său, așa cum greșit a susținut reclamantul prin criticile formulate.

În ceea ce privește critica formulată de reclamant potrivit căreia este îndreptățit la restituirea în natură a terenului în litigiu în temeiul Legii nr. 10/2001, în calitate de moștenitor testamentar, testamentul ce reprezintă titlul său făcând dovada de persoană îndreptățită la restituirea în natură a acestui teren după bunica sa, E.G.M.D., deposedată de stat fără titlu valabil, potrivit art. 2 (1) art. 7(1), art. 9, art. 23 și art. 24(1) și (2) din acest act normativ, se constată că este nefondată. Astfel cum s-a arătat mai sus, în ciclurile procesuale anterioare, s-a tranșat irevocabil că "în titlurile eliberate reclamantului de pe urma autorului său nu se regăsește terenul în litigiu și că acesta face parte din suprafața de 33 ha teren din jurul conacului boieresc", teren ce s-a constatat că a fost testat în favoarea reclamantului de bunica paternă prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia.

La dosar, în recurs, s-au depus de către reclamant Sentința civilă nr. 698 din 10 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Fălticeni, și Deciziile civile nr. 1.224 din 28 august 2006 și nr. 49 din 4 martie 2014, pronunțate de Tribunalul Suceava, secția civilă, din care rezultă că terenul în litigiu intră sub incidența legilor fondului funciar. Astfel, pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului în litigiu, ce face parte dintr-o suprafață de 33 ha, aferentă vechiului conac, situată în punctul "la Biserică" pe raza satului L., com.

P., testată în favoarea reclamantului prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 de către autoarea paternă, E.G.M.D., se constată că reclamantul a uzat de legile fondului funciar și în raport de hotărârea judecătorească depusă la dosar în recurs, respectiv, Sentința civilă nr. 698 din 10 mai 2006, pronunțată de Judecătoria Fălticeni, irevocabilă, prin care s-a admis plângerea formulată în baza Legii nr. 18/1991 de petentul M.D.M.A., reclamantul din cauza de față, s-a desființat hotărârea Comisiei județene Suceava nr. 1.675/2006, prin care i s-a respins contestația pe motiv că nu a făcut dovada dreptului de proprietate pentru suprafața menționată și s-a reconstituit petentului dreptul de proprietate pentru suprafața de 33 ha teren situată pe raza com.

P. Pentru a hotărî astfel, Judecătoria Fălticeni a reținut că "prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 petentul a dobândit, prin moștenire, de la E.G.M.D.

suprafața de 33 ha teren din moșia L. în prezent aflată pe raza comunei P.; că în perioada dinainte cooperativizării aceasta i-a fost luată de stat, iar după apariția Legii nr. 18/1991 referitoare la restituirea proprietății, petentul nu a mai intrat în posesia suprafeței la care era îndreptățit"; și, "pentru că acesta și-a dovedit dreptul său de proprietate cu înscrisuri, respectiv, testamentul depus la dosar, a constatat că este îndreptățit la reconstituire conform Legii nr. 18/1991 republicată cu modificările și completările ulterioare". Prin Decizia civilă nr. 1.224 din 28 august 2006, Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis recursul declarat de pârâta Comisia comunală de fond funciar P., a modificat Sentința civilă nr. 698 din 10 mai 2006 a Judecătoriei Fălticeni și, în consecință, a respins plângerea, ca nefondată, reținând, în esență, că "petentul nu face dovada că cele 33 ha teren solicitate ar fi distincte față de cele 50 ha pentru care i s-a reconstituit dreptul de proprietate". Ulterior, prin Decizia nr. 49 din 4 martie 2014, irevocabilă, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă, s-a admis cererea de revizuire formulată de revizuentul M.D.M.A., s-a desființat Decizia nr. 1.224 din 28 august 2006 a Tribunalului Suceava și, în rejudecare, s-a respins, ca nefondat,

recursul formulat de către pârâta Comisia comunală de fond funciar P. împotriva Sentinței civile nr. 698/2006 a Judecătoriei Fălticeni, și au fost obligați intimații să plătească revizuentului 1.600 lei cheltuieli de judecată, reținându-se, în esență, că "potrivit fișei moșiei L. eliberată de Serviciul Județean al Arhivelor Naționale, anterior exproprierii, familia reclamantului avea în proprietate, pe raza satului L., suprafața de 102 ha; că, potrivit testamentului autentificat sub nr. 1.593 din 19 octombrie 1927 de fostul Tribunal Baia, reclamantul a primit prin testament, alături de alte drepturi, suprafața de 33 ha teren situată în jurul conacului de pe moșia L., iar împrejurarea că, anterior producerii efectelor testamentului, terenul a făcut obiectul exproprierii: 52 ha, în anul 1946 și 50 ha, în anul 1949, nu echivalează cu lipsa dovezii de proprietate; că nici susținerile privind includerea acestei suprafețe în suprafață de 50 ha reconstituită deja nu au fost dovedite, în condițiile în care reclamantului i s-au eliberat două titluri de proprietate în calitate de moștenitor după tatăl său și anume Titlu de proprietate nr. 2.243/2003, pentru 40 ha extravilan și Titlul de proprietate nr. 2.203/2003, pentru 10 ha teren intravilan, fără a se putea reține identitatea pretinsă, și că, de altfel, chiar și în ipoteza în care s-ar reține identitatea invocată,

aceasta nu constituie un argument pentru invalidarea dreptului de proprietate al reclamantului, ca întindere, în condițiile în care se face dovada proprietății pentru 102 ha, fiind o chestiune care interesează la momentul punerii în posesie". În concluzie, se constată că prin Sentința civilă nr. 698/2006, pronunțată de Judecătoria Fălticeni, s-a statuat irevocabil atât cu privire la dreptul reclamantului de a i se reconstitui dreptul de proprietate pentru suprafața de teren testată în favoarea sa de autoarea paternă prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927, cât și cu privire la întinderea acestui drept, în temeiul legilor fondului funciar. În litigiu pendinte, întemeiat pe dispozițiile Legii nr. 10/2001, se constată că reclamantul a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1 ha teren intravilan, situată în centrul satului L., com.

P., județul Suceava, la locul numit "La Biserică", parte din suprafață de 33 ha teren aferent conacului boieresc, din moșia L., ce i-a fost testată de autoarea paternă prin testamentul autentificat cu nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia. Prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, nr. 154 și 155/2001, reclamantul a solicitat "restituirea în natură a suprafeței de 1 ha teren situat în intravilanul satului L., com. P., pe care a fost amplasat conacul proprietatea noastră, în prezent demolat, teren pe care în prezent nu este amplasat nicio construcție, astfel încât este posibilă restituirea", în calitate de moștenitor testamentar, iar ca dovadă a dreptului pretins a invocat testamentul autentificat sub nr. 1.593 din 19 octombrie 1927 la Tribunalul Baia.

Față de cele expuse, se constată că reclamantul a solicitat reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenul testat în favoarea sa de bunica paternă prin testamentul din anul 1927, din care face parte și terenul în litigiu, și în temeiul Legii nr. 18/1991, în calitate de moștenitor testamentar, invocând ca dovadă a dreptului pretins același act ca în cauza pendinte, cerere ce a fost soluționată pozitiv și irevocabil, prin Sentința civilă nr. 698/2006, pronunțată de Judecătoria Fălticeni, prin care, așa cum s-a arătat, s-a dispus reconstituirea dreptului de proprietate în favoarea reclamantului pentru suprafața de 33 ha teren, situată pe raza com.

P. Prin urmare, având în vedere că regimul juridic al terenului în suprafață de 33 ha testat în favoarea reclamantului de către autoarea paternă prin testamentul autentificat sub nr. 1.593 din 19 octombrie 1927 la Tribunalul Baia, din care face parte și terenul în litigiu, este reglementat prin legile fondului funciar, respectiv, că acesta a făcut obiect al măsurilor reparatorii acordate în baza legilor fondului funciar, se constată că terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, potrivit art. 8 (1) din acest act normativ, care prevede că "Nu intră sub incidența prezentei legi terenurile situate în extravilanul localităților la data preluării abuzive sau la data notificării, precum și cele al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și prin Legea nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și celor forestiere, solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completările ulterioare". Or, câtă vreme, terenul în litigiu nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001, ci sub incidența legilor fondului funciar, criticile de nelegalitate formulate de către reclamant, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., potrivit cărora instanța de apel nelegal nu a dispus restituirea în natură a terenului în litigiu către reclamant, în raport de dispozițiile art. 2 (1), art. 7 (1), art. 9, art. 23 și art. 24 (1) și (2) din Legea nr. 10/2001, respectiv, că greșit nu a analizat în raport de aceste dispoziții legale îndreptățirea reclamantului la restituirea în natură a terenului în litigiu, nu vor fi analizate.

Criticile formulat de reclamant potrivit cărora "este îndreptățit la restituirea terenului în litigiu de pe urma bunicii, care i-a testat 33 ha plus 1 ha, obiect al prezentului litigiu" și "că este îndreptățit la restituirea în natură a terenului în litigiu, ce i-a fost testat alături de cele 33 ha" din jurul conacului, se constată, de asemenea, că sunt nefondate, pentru următoarele considerente; În ceea ce privește obiectul acțiunii, respectiv, pretenția concretă pe care reclamantul a solicitat-o prin acțiunea pendinte, se constată că acesta a solicitat restituirea în natură a suprafeței de 1 ha teren situată în satul L., com. P., în punctul "la Biserică" ce i-a fost testată de autoarea paternă prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia.

Cu privire la situația de fapt, așa cum a fost stabilită irevocabil în ciclurile procesuale anterioare, se constată că s-a reținut că, prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia, bunica paternă a reclamantului a testat în favoarea acestuia, pe lângă construcții, și terenul în suprafață de 33 ha din jurul conacului, din care făcea parte și terenul în litigiu. Această dezlegare a intrat în puterea lucrului judecat prin decizia pronunțată în apel în cel de-al doilea ciclu procesual, prin care s-a reținut că "terenul solicitat face parte din suprafața de 33 ha teren care a existat în jurul conacului boieresc", întrucât reclamantul nu a formulat recurs împotriva acestei decizii, iar pârâta, deși a formulat recurs, nu a formulat critici pe acest aspect.

Atât în promovarea acțiunii pendinte, cât și prin notificarea formulată în temeiul Legii nr. 10/2001, reclamantul a invocat calitatea sa de moștenitor testamentar al bunicii paterne în temeiul testamentului autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia.

Însă, în apel, în ultimul ciclu procesual, cu ocazia dezbaterilor, reclamantul, prin apărătorul ales, a susținut că "demersurile apelantului vizează suprafața de 1 ha din tot ce a moștenit de la bunica sa iar pentru suprafața de 33 ha din jurul conacului apreciază că sunt două probleme diferite, respectiv calitatea de moștenitor legal și calitatea de moștenitor testamentar și că vor fi continuate demersurile pentru a obține și această suprafață pentru că este îndreptățit în această a doua calitate de moștenitor legal", iar prin cererea de recurs, a susținut că "este îndreptățit la restituirea terenului în litigiu de pe urma bunicii, care i-a testat 33 ha plus 1 ha, obiect al prezentului litigiu", după ce în ciclurile procesuale anterioare acesta a susținut că prin testament bunica paternă i-a transmis în proprietate "conacul (atenansele), precum și suprafața de 33 ha", respectiv, prin motivele de recurs formulate împotriva Deciziei civile nr. 61/2010, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, ceea ce dovedește că reclamantul nu a avut o poziție constantă cu privire la obiectul și cauza acțiunii pendinte.

Astfel, prin susținerile din apel, se constată că reclamantul a urmărit modificarea obiectului și cauzei acțiunii, în sensul că a solicitat restituirea în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, a unei suprafețe de 1 ha teren în calitate de moștenitor legal al autoarei paterne, alta decât suprafața de 1 ha parte din terenul în suprafață de 33 ha din jurul conacului ce a făcut obiectul testamentului autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia, ceea ce este inadmisibil față de dispozițiile art. 294 (1) C. proc. civ., potrivit cărora "În apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.

Excepțiile de procedură și alte asemenea mijloace de apărare nu sunt considerate cereri noi.". În ceea ce privește susținerea din recurs potrivit căreia reclamantul este îndreptățit la restituirea în natură a terenului în suprafață de 1 ha, ce i-a fost testat de bunica paternă alături de suprafața de 33 ha teren, se constată că nu poate fi primită, câtă vreme s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat în fazele procesuale anterioare, în raport de pretenția concretă a reclamantului dedusă judecății în cauza pendinte, că obiectul litigiului îl constituie cererea reclamantului de a i se restitui în natură, în temeiul Legii nr. 10/2001, 1 ha teren intravilan "parte din terenul în suprafață de 33 ha care a existat în jurul conacului boieresc", testat în favoarea sa de către autoarea paternă prin testamentul autentificat sub nr. 1.593/1927 la Tribunalul Baia.

Mai mult, prin această susținere, se constată că reclamantul tinde la schimbarea obiectului acțiunii, în sensul că, deși invocă calitatea de moștenitor testamentar, solicită restituirea în natură în temeiul Legii nr. 10/2001 a suprafeței de 1 ha teren, alta decât parte din suprafața de 33 ha teren testată în favoarea sa prin testamentul din anul 1927, direct în recurs, ceea ce este, de asemenea, inadmisibil față de prevederile art. 294 coroborate cu cele ale art. 316 C. proc. civ. Celelalte critici formulate de reclamant, așa cum au fost expuse mai sus, vizează netemeinicia deciziei recurate și nu pot fi încadrate de către instanță, potrivit art. 306 (3) C. proc. civ., în niciunul din motivele de recurs prevăzute de art. 304 pct. 1 - 9 C. proc.

civ., iar sancțiunea este aceea a neanalizării lor. Pentru considerentele expuse, instanța, în baza art. 312 (1) C. proc. civ., va respinge recursul declarat de reclamant, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamantul M.D.M.A. împotriva Deciziei nr. 26 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 iunie 2014. Procesat de GGC - GV