ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5264/2013

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5264/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra cauzei de față, constau! următoarele:

Prin plângerea

formulata la data de 6 mai 2006 și precizată la

8 decembrie 2006, înregistrată pe rolul Judecătoriei

Fălticeni sub

nr. 7 12/227/2006,

în

contradictoriu cu A.N.

R.P

și Comisia comunală de Fond Funciar Preutești, reclamantul M.D.M.A. a solicitat

restituirea în natură a terenului în suprafață de 1 ha, situai în

centrul sat. Leucușești, com. Preutești, Jud.

Suceava, în locul

numit „la biserică" și anularea titlurilor de

proprietate din 10 iunie 2000, emis pe numele M.N. și din 15 august 1997,

eliberat numiților M.G. și M.A.

Prin Sentința nr. 1284, pronunțată la data de 4 iulie

2007,

Judecătoria

Fălticeni

a respins, ca

nefondată, plângerea formulată

de reclamant.

reținându-se că acesta nu a făcut dovada faptului că

imobilul pentru care solicită restituirea a fost

inclus în suprafețele de

teren

expropriate în baza Decret Lege nr. 83/1949, pe numele

tatălui său și că nu a probat faptul că i-a fost

reconstituit dreptul de

proprietate asupra imobilului în cauză.

Prin Decizia

nr. 2330 din data de 18 octombrie 2007,

Tribunalul

Suceava

a admis recursul declarat de reclamant, a casat

sentința și a trimis cauza spre

rejudeeare instanței de fond.

La termenul de

judecată din data de 19 februarie 2008, reclamantul a precizat cererea de

chemare în judecată, solicitând

instanței să

ia act că a formulat, în cauză, o contestație întemeiata pe

dispozițiile

Legii nr. 10/2001.

Prin Sentința nr. 833 din 26 martie 2008, Judecătoria

Fălticeni

a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, în raport

de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

La

rândul său, Tribunalul Suceava, pronunțând Sentința nr. 682 din 30 martie 2010 a

respins, ca nefondată, cererea reclamantului.

Prin Decizia nr.

61 din data de 18 octombrie 2010 a Curții de Apei Suceava,

s-a dispus respingerea, ca nefondat a

apelului declarai de reclamant constându-se ca nu s-a probat faptul că

imobilul solicitat spre restituire este distinct

de suprafața de teren de

50 hectare, înscrise în titlurile de

proprietate,

emise în favoarea sa, în

calitate de moștenitor al tatălui său.

Înalta Curte

de Casație si Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia

nr. 6122 din 19 septembrie 2011,

a

admis recursul declarai de reclamant, a casat hotărârea atacată și a trimis

cauza spre rejudecare instanței de apel, reținând că nu au fost lămurite

aspectele legate de terenul în suprafață de 1 ha situat în punctul „la

biserică".

Prin Decizia

nr. 6 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Suceava,

secția l civila, a admis apelul reclamantului, a

schimbat în totalitate sentința, în sensul că a admis cererea de chemare în

judecată și a obligat pe pârâta Com. Preutești să restituie

suprafața de teren de 1 ha, din punctul „la

biserică", situat în

intravilanul

sat. Leucușești, com. Preutești, Jud. Suceava,

astfel după cum a fost

identificat în planul de situație al raportului de expertiză întocmit în cauză

de expertul R.l.; a

dispus respingerea

cererii formulate în contradictoriu cu A.N.R.P., Comisia comunală pentru

aplicarea

Legii nr. 18/1991 Preutești și C.J.S.D.P.P. asupra terenurilor

Suceava, pentru lipsă de legitimare procesuală

pasivă.

Prin Decizia nr. 182 din de 23 ianuarie 2013, Înalta Curte

de Casație si Justiție,

secția civilă, a admis recursul

declarat de pârâta Com. Preutești prin primar, a casat decizia recurată șt a

dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la

instanța de apel.

Pentru a

hotărî astfel, instanța supremă a concluzionat, în

esența, că instanța de trimitere, respectiv Curtea de Apel Suceava nu

a

stabilit împrejurările de fapt ale cauzei, prin nerespectarea îndrumărilor

stabilite prin Decizia de casare nr. 6122 din 19

septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție,

secția

civilă

și de

proprietate intelectuală,

Înalta Curte a

reținut că emiterea unor titluri de proprietate în

favoarea unor terțe

persoane, pe vechiul amplasament al moșiei

M.

a fost clarificată prin raportul de expertiză efectuai în cauză

de expertul R.l., care a arătat, în cuprinsul

expertizei,

că terenul în suprafață de 33 ha aferent conacului care a

aparținut fostului boier D.M.A.D.M. a

făcut

obiectul unor comasări în anul 1954, cu ocazia înființării

întreprinderilor

agricole de stat, ocazie cu care aceste terenuri au fost au fost atribuite, la

schimb, altor persoane împroprietărite în baza Legii reformei agrare în anul

1945, în fosta moșie A.

În aceste condiții,

instanța de trimitere, respectiv Curtea de Apel Suceava, trebuia să clarifice

și să statueze dacă reclamantul a obținut sau nu reconstituirea dreptului de

proprietate asupra terenului, prin procedura reglementată de dispozițiile legii

nr. 18/1991, pe un alt amplasament situat în

intravilanul localității, respectiv dacă în cele 50 ha reconstituite în limita

prevăzută de

art. 39 din actul

normativ menționat au fost incluse și cele 33 ha

preluate de stat, din

patrimoniul autorului său, D.M.

Instanța a constatat că, deși reclamantul a invocat dobândirea

terenului în suprafață de 33 ha

aferent conacului aparținând

bunicii sale,

din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat că

exproprierile în

baza Decizia nr. 83/1949 au vizat patrimoniul tatălui său, M.D.

S-a mai arătat

că, în cazul in care instanța de trimitere va

constata

faptul că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii

pentru

suprafața de 1 ha teren intravilan în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001,

în complinirea măsurilor reparatorii primite potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/1991.

în raport

de situația juridică a terenului

menționat în notificare, trebuie să

stabilească măsurile reparatorii

care se impun a fi acordate.

Împotriva acestei

decizii a formulat contestație în anulare M.D.M.A., întemeiata pe dispozițiile art.

318 teza I C. proc. civ. și alin. (6) din C.E.D.O.

În motivarea

cererii sale, con testatorul a arătat că decizia atacată este rezultatul unor

greșeli materiale.

Prima dintre

acestea se referă la faptul că, instanța de recurs

nu a efectuat verificările minime In stabilirea cadrului procesual,

pronunțând hotărârea a cărei retractare se

solicită și în contradictoriu

cu

pârâtele A.N.R.P. și

C.J.S.D.P. Suceava, care nu mai aveau legitimitate

procesuală încă din anul 2010.

Procedând în acest fel, instanța de recurs a încălcat dispozițiile

Legii nr. 10/2001,

care impuneau stabilirea în mod corect a cadrului

procesual instituit de acest act

normativ.

A doua

greșeală materială săvârșită de instanța de recurs a constat în analizarea și

interpretarea greșită a probelor depuse de coniestator. în ceea ce privește

stabilirea eronată a faptului că

exproprierea

a vizat patrimoniul numitului M.D. și nu a

tatălui său, care s-a numit M.D.

Din acest

motiv, contestatorul a apreciat că toate probele au fost interpretate în mod

greșit în favoarea lui M.D., persoană care a fost împroprietărită în mod abuziv

de Primăria

com. Preutești cu terenul

aparținând contestatoruîui.

Asupra

contestației în anulare de față, Înalta Curte constată următoarele:

Cazurile în

care poate fi promovată contestația în anulare

Întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. sunt

limitativ prevăzute în acest text de lege și

permit exercitarea căii de

atac numai

în condițiile în care instanța învestită cu soluționarea

recursului,

prin pronunțarea hotărârii, a săvârșit o greșeală materială.

Prin

contestația în anulare formulata, au fost invocate motive care vizează

nemulțumiri iegatc de modul în care a fost soluționat

recursul promovat de coniestator și care se referă la săvârșirea unor

greșeli

materiale cu această ocazie.

Primul motiv al contestației în anulare referitor la

pronunțarea

în recurs a unei hotărâri nelegale, în contradictoriu și cu pârâtele

A.N.R.P. și C.J.S.D.P. Suceava, nu

poate fi primit.

Contestatorul

formulează pe această cale motive de nclegalitate decurgând din reținerea

pretins greșită de către instanța de recurs a calității de pârâți în proces a

celor două intimate, aspect

care nu se

încadrează în noțiunea de „greșeală materială" avută în vedere de textul art.

318 teza I C. proc. civ.

Greșeala

materială la care se referă art. 318 teza I C. proc. civ. nu trebuie să fie

rezultatul modului în care instanța

a

înțeles să stabilească cadrul procesual, deoarece textul nu vorbește de o

greșeală a instanței, contestația în anulare nefiind un mijloc de

reformare

a hotărârii, ci de o greșeală care s-a produs în mod obiectiv, care are

caracter formal și care nu este rezultatul modului

în care instanța a înțeles să interpreteze și să aplice legea în cauză.

În speță,

instanța de recurs a casat în integralitate decizia din

apei șî a trimis cauza spre rejudecare, efectele casării fund totale, cu

privire la toate aspectele tranșate prin hotărârea casată, motiv pentru

care

hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu toate părțile, inclusiv cu

cele două intimate. A.N.R.P. și C.J.S.D.P. Suceava, acest mod de soluționare a

recursului nefiind susceptibil de cenzură pe calea contestației în anulare,

întemeiată pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ.

Referitor

Ia cea de-a doua greșeală materială pretins a ti săvârșită de instanța de

recurs, cu privire la menționarea greșita a

numelui

autorului conlestatorului, se constată că eroarea mai sus

menționată se

regăsește doar în parag. 2 al pag. 11 din decizia vizată, în tot cuprinsul

hotărârii numele autorului contestatorului fiind corect menționat.

Față de acest aspect, instanța nu poate reține că

această eroare

are caracterul unei greșeli materiaie, în sensul dispozițiilor

art. 318

teza I C. proc.

civ., ci constată că este vorba despre

una

dintre erorile materiale care puteau fi îndreptate prinir-o cerere întemeiată

pe prevederile art. 281 din actul normativ mai sus menționat.

Instanța, procedând Ia examinarea incidenței și aplicabilității

dispozițiilor

art. 318 teza I C. proc.

civ.

în cauza de iată,

constată

că, prin contestația în anulare formulată, nu au fost invocate motivele

reglementate imperativ de legiuitor, pentru admisibilitatea demersului

judiciar, pe calea procesuală astfel aleasă.

Întrucât contestația în anulare este o cale de atac

extraordinară,

de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greșeli

materiale, care trebuie apreciate în

raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii, Înalta

Curte constată că

argumentele prezentate nu

se circumscriu sferei reglementate de

dispozițiile art. 318 teza I din C.

proc. civ., motiv

pentru care va respinge

contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.D.M.A.

împotriva Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția a I-a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată

în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2013.