ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5264/2013

Asupra cauzei de față, constau! următoarele: Prin plângerea formulata la data de 6 mai 2006 și precizată la 8 decembrie 2006, înregistrată pe rolul Judecătoriei Fălticeni sub nr. 7 12/227/2006, în contradictoriu cu A.N. R.P și Comisia comunală de Fond Funciar Preutești, reclamantul M.D.M.A. a solicitat restituirea în natură a terenului în suprafață de 1 ha, situai în centrul sat. Leucușești, com. Preutești, Jud. Suceava, în locul numit „la biserică" și anularea titlurilor de proprietate din 10 iunie 2000, emis pe numele M.N. și din 15 august 1997, eliberat numiților M.G. și M.A. Prin Sentința nr. 1284, pronunțată la data de 4 iulie 2007, Judecătoria Fălticeni a respins, ca nefondată, plângerea formulată de reclamant.

reținându-se că acesta nu a făcut dovada faptului că imobilul pentru care solicită restituirea a fost inclus în suprafețele de teren expropriate în baza Decret Lege nr. 83/1949, pe numele tatălui său și că nu a probat faptul că i-a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra imobilului în cauză. Prin Decizia nr. 2330 din data de 18 octombrie 2007, Tribunalul Suceava a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudeeare instanței de fond. La termenul de judecată din data de 19 februarie 2008, reclamantul a precizat cererea de chemare în judecată, solicitând instanței să ia act că a formulat, în cauză, o contestație întemeiata pe dispozițiile Legii nr. 10/2001.

Prin Sentința nr. 833 din 26 martie 2008, Judecătoria Fălticeni a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, în raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001. La rândul său, Tribunalul Suceava, pronunțând Sentința nr. 682 din 30 martie 2010 a respins, ca nefondată, cererea reclamantului. Prin Decizia nr. 61 din data de 18 octombrie 2010 a Curții de Apei Suceava, s-a dispus respingerea, ca nefondat a apelului declarai de reclamant constându-se ca nu s-a probat faptul că imobilul solicitat spre restituire este distinct de suprafața de teren de 50 hectare, înscrise în titlurile de proprietate, emise în favoarea sa, în calitate de moștenitor al tatălui său.

Înalta Curte de Casație si Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, prin Decizia nr. 6122 din 19 septembrie 2011, a admis recursul declarai de reclamant, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare instanței de apel, reținând că nu au fost lămurite aspectele legate de terenul în suprafață de 1 ha situat în punctul „la biserică". Prin Decizia nr. 6 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția l civila, a admis apelul reclamantului, a schimbat în totalitate sentința, în sensul că a admis cererea de chemare în judecată și a obligat pe pârâta Com. Preutești să restituie suprafața de teren de 1 ha, din punctul „la biserică", situat în intravilanul sat. Leucușești, com.

Preutești, Jud. Suceava, astfel după cum a fost identificat în planul de situație al raportului de expertiză întocmit în cauză de expertul R.l.; a dispus respingerea cererii formulate în contradictoriu cu A.N.R.P., Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Preutești și C.J.S.D.P.P. asupra terenurilor Suceava, pentru lipsă de legitimare procesuală pasivă. Prin Decizia nr. 182 din de 23 ianuarie 2013, Înalta Curte de Casație si Justiție, secția civilă, a admis recursul declarat de pârâta Com. Preutești prin primar, a casat decizia recurată șt a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel.

Pentru a hotărî astfel, instanța supremă a concluzionat, în esența, că instanța de trimitere, respectiv Curtea de Apel Suceava nu a stabilit împrejurările de fapt ale cauzei, prin nerespectarea îndrumărilor stabilite prin Decizia de casare nr. 6122 din 19 septembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, Înalta Curte a reținut că emiterea unor titluri de proprietate în favoarea unor terțe persoane, pe vechiul amplasament al moșiei M. a fost clarificată prin raportul de expertiză efectuai în cauză de expertul R.l., care a arătat, în cuprinsul expertizei, că terenul în suprafață de 33 ha aferent conacului care a aparținut fostului boier D.M.A.D.M.

a făcut obiectul unor comasări în anul 1954, cu ocazia înființării întreprinderilor agricole de stat, ocazie cu care aceste terenuri au fost au fost atribuite, la schimb, altor persoane împroprietărite în baza Legii reformei agrare în anul 1945, în fosta moșie A. În aceste condiții, instanța de trimitere, respectiv Curtea de Apel Suceava, trebuia să clarifice și să statueze dacă reclamantul a obținut sau nu reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenului, prin procedura reglementată de dispozițiile legii nr. 18/1991, pe un alt amplasament situat în intravilanul localității, respectiv dacă în cele 50 ha reconstituite în limita prevăzută de art. 39 din actul normativ menționat au fost incluse și cele 33 ha preluate de stat, din patrimoniul autorului său, D.M.

Instanța a constatat că, deși reclamantul a invocat dobândirea terenului în suprafață de 33 ha aferent conacului aparținând bunicii sale, din înscrisurile aflate la dosarul cauzei a rezultat că exproprierile în baza Decizia nr. 83/1949 au vizat patrimoniul tatălui său, M.D. S-a mai arătat că, în cazul in care instanța de trimitere va constata faptul că reclamantul este îndreptățit la măsuri reparatorii pentru suprafața de 1 ha teren intravilan în procedura reglementată de Legea nr. 10/2001, în complinirea măsurilor reparatorii primite potrivit dispozițiilor Legii nr. 18/1991. în raport de situația juridică a terenului menționat în notificare, trebuie să stabilească măsurile reparatorii care se impun a fi acordate.

Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare M.D.M.A., întemeiata pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc. civ. și alin. (6) din C.E.D.O. În motivarea cererii sale, con testatorul a arătat că decizia atacată este rezultatul unor greșeli materiale. Prima dintre acestea se referă la faptul că, instanța de recurs nu a efectuat verificările minime In stabilirea cadrului procesual, pronunțând hotărârea a cărei retractare se solicită și în contradictoriu cu pârâtele A.N.R.P. și C.J.S.D.P. Suceava, care nu mai aveau legitimitate procesuală încă din anul 2010. Procedând în acest fel, instanța de recurs a încălcat dispozițiile Legii nr. 10/2001, care impuneau stabilirea în mod corect a cadrului procesual instituit de acest act normativ.

A doua greșeală materială săvârșită de instanța de recurs a constat în analizarea și interpretarea greșită a probelor depuse de coniestator. în ceea ce privește stabilirea eronată a faptului că exproprierea a vizat patrimoniul numitului M.D. și nu a tatălui său, care s-a numit M.D. Din acest motiv, contestatorul a apreciat că toate probele au fost interpretate în mod greșit în favoarea lui M.D., persoană care a fost împroprietărită în mod abuziv de Primăria com. Preutești cu terenul aparținând contestatoruîui. Asupra contestației în anulare de față, Înalta Curte constată următoarele: Cazurile în care poate fi promovată contestația în anulare Întemeiată pe dispozițiile art. 318 teza I C. proc.

civ. sunt limitativ prevăzute în acest text de lege și permit exercitarea căii de atac numai în condițiile în care instanța învestită cu soluționarea recursului, prin pronunțarea hotărârii, a săvârșit o greșeală materială. Prin contestația în anulare formulata, au fost invocate motive care vizează nemulțumiri iegatc de modul în care a fost soluționat recursul promovat de coniestator și care se referă la săvârșirea unor greșeli materiale cu această ocazie. Primul motiv al contestației în anulare referitor la pronunțarea în recurs a unei hotărâri nelegale, în contradictoriu și cu pârâtele A.N.R.P. și C.J.S.D.P. Suceava, nu poate fi primit. Contestatorul formulează pe această cale motive de nclegalitate decurgând din reținerea pretins greșită de către instanța de recurs a calității de pârâți în proces a celor două intimate, aspect care nu se încadrează în noțiunea de „greșeală materială" avută în vedere de textul art. 318 teza I C. proc.

civ. Greșeala materială la care se referă art. 318 teza I C. proc. civ. nu trebuie să fie rezultatul modului în care instanța a înțeles să stabilească cadrul procesual, deoarece textul nu vorbește de o greșeală a instanței, contestația în anulare nefiind un mijloc de reformare a hotărârii, ci de o greșeală care s-a produs în mod obiectiv, care are caracter formal și care nu este rezultatul modului în care instanța a înțeles să interpreteze și să aplice legea în cauză. În speță, instanța de recurs a casat în integralitate decizia din apei șî a trimis cauza spre rejudecare, efectele casării fund totale, cu privire la toate aspectele tranșate prin hotărârea casată, motiv pentru care hotărârea a fost pronunțată în contradictoriu cu toate părțile, inclusiv cu cele două intimate.

A.N.R.P. și C.J.S.D.P. Suceava, acest mod de soluționare a recursului nefiind susceptibil de cenzură pe calea contestației în anulare, întemeiată pe prevederile art. 318 teza I C. proc. civ. Referitor Ia cea de-a doua greșeală materială pretins a ti săvârșită de instanța de recurs, cu privire la menționarea greșita a numelui autorului conlestatorului, se constată că eroarea mai sus menționată se regăsește doar în parag. 2 al pag. 11 din decizia vizată, în tot cuprinsul hotărârii numele autorului contestatorului fiind corect menționat. Față de acest aspect, instanța nu poate reține că această eroare are caracterul unei greșeli materiaie, în sensul dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ., ci constată că este vorba despre una dintre erorile materiale care puteau fi îndreptate prinir-o cerere întemeiată pe prevederile art. 281 din actul normativ mai sus menționat.

Instanța, procedând Ia examinarea incidenței și aplicabilității dispozițiilor art. 318 teza I C. proc. civ. în cauza de iată, constată că, prin contestația în anulare formulată, nu au fost invocate motivele reglementate imperativ de legiuitor, pentru admisibilitatea demersului judiciar, pe calea procesuală astfel aleasă. Întrucât contestația în anulare este o cale de atac extraordinară, de retractare, creată de lege numai pentru remedierea unor greșeli materiale, care trebuie apreciate în raport cu datele existente la dosarul cauzei la data pronunțării hotărârii, Înalta Curte constată că argumentele prezentate nu se circumscriu sferei reglementate de dispozițiile art. 318 teza I din C. proc.

civ., motiv pentru care va respinge contestația în anulare ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anulare formulată de contestatorul M.D.M.A. împotriva Deciziei nr. 182 din 23 ianuarie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a I-a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 14 noiembrie 2013.