ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 182/2013

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin hotărârea nr. 2266 din 12 iulie 2006, Comisia Județeană Suceava pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a respins contestația formulată de M.D.M.A., prin care solicita reconstituirea dreptului de proprietate privată cu privire la suprafața de 1 ha teren agricol. În motivarea hotărârii, comisia a reținut că solicitarea nu poate fi primită, întrucât pentru terenul pretins de contestator a fost reconstituit dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991 și a fost emis titlu de proprietatea în favoarea unei alte persoane. Prin plângerea înregistrăm la data de 6 mai 2006, reclamantul M.D.M.A.

a solicitat anularea hotărârii menționate și obligarea comisiei să îi reconstituie dreptul de proprietate cu privire la suprafața de 1 ha teren situat în intravilanul satului Leucușești, comuna Preutești, județul Suceava, în locul numit „L.B.”, invocând incidența prevederilor Legii nr. nr. 18/1991, precum și ale Legii nr. 10/2001. Prin precizările formulate la data de 8 decembrie 2006, reclamantul a solicitat și anularea titlului de proprietate nr. 2063 din 10 iunie 2000, emis lui M.N., pentru o suprafață de 0,36 ha teren, respectiv, a titlului de proprietate nr. 1890 din 15 august 1997, emis lui M.IG. și M.A., pentru o suprafață de 0,54 ha, invocând incidența prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997, astfel cum, a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că terenul este situat în intravilanul și nu în extravilanul localității, că este liber de construcții și că acesta a fost proprietatea autoarei sale, E.G.M.D., care l-a instituit legatar prin testamentul autentificat sub nr. 1593 din 10 octombrie 1927 de Tribunalul Baia. Reclamantul a arătat, totodată, că în mod greșit au fost emise pentru acest teren titlurile de proprietate nr. 2063 din 10 iulie 2000 și nr. 1890 din 15 iulie 1997 de către Comisia Județeană Suceava în favoarea numiților M.N., M.G. și M.A., pe considerentul eronat că ar avea categoria de folosință arabil și ar fi situat în extravilanul localității. Prin sentința civilă nr. 1284 din 4 iulie 2007, Judecătoria Fălticeni a respins plângerea.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că reclamantul s-a rezumat a solicita reconstituirea dreptului pentru suprafața de 1 ha de teren, parte dintr-o suprafață de 33 ha teren care ar fi fost aferentă unui conac ce aparținut bunicii sale, pentru care însă nu poate preciza data decesului și nici condițiile de deposedare, afirmând doar că aceasta ar fi fost deposedată abuziv de teren de comuniști, după anul 1945. Cum reclamantul nu a administrat probatorii prin care să facă dovada calității de moștenitor testamentar al bunicii sale, a condițiilor în care aceasta a fost deposedată de teren ca, de altminteri, de întregul imobil, conac cu 33 ha de teren, respectiv, dovada că acest teren s-ar identifica cu imobilele preluate de stat prin expropriere, în baza Decretului – Lege nr. 83/1949, din patrimoniul tatălui său, D.M.

(43 ha teren arabil, 7 ha teren pășune, 50 ha teren arabil și 0,50 ha teren conace), instanța a reținut că plângerea dedusă judecății se dovedește a fi nefondată. Cât privește solicitarea de anulare a titlurilor de proprietate emise numiților M.N., M.I.G. și M.A. în procedura Legii nr. 18/1991, instanța a reținut că nu poate fi primită, întrucât, pe de o parte, reclamantul nu a făcut dovada că ar fi îndreptățit la reconstituire pentru terenul atribuit acestora, iar pe de altă parte, nici dovada că titlurile ar fi fost emise cu încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991. Prin decizia civilă nr. 2330 din 18 octombrie 2007, Tribunalul Suceava a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că soluția se impune motivat de faptul că prima instanță a judecat cererea de anulare a titlurilor de proprietate nr. 2063/2000 și nr. 1890/1997 fără a cita în proces, în calitate de pârâți, pe titularii drepturilor de proprietate consfințite prin aceste titluri. La termenul de judecată din data de 19 februarie 2008, reclamantul și-a precizat cererea, în sensul că a solicitat să se ia act că a dedus judecății o contestație întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001. Prin sentința civilă nr. 833 din 26 martie 2008, Judecătoria Fălticeni a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, în raport de prevederile art. 26 din Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 682 din 30 martie 2010, Tribunalul Suceava a respins, ca nefondată, cererea. În motivarea sentinței, instanța a reținut că prin testamentul din 1927, E.G.M.D. a transmis fiului său, D.M.A.D.M. o parte din suprafața de 33 ha teren aferent conacului boieresc, din moșia Leucușești. Instanța a mai reținut că, potrivit extrasului D.A.N.I.C., din proprietatea lui D.M. a trecut la stat, în baza Decretului nr. 83/1949, o suprafață de 50 ha teren, arabil, pășune, livezi și conace și că reclamantului, prin titlurile de proprietate nr. 2209 din 24 martie 2003 și nr. 2243 din 3 iunie 2003, i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață cu care autorul său a figurat în evidențele arhivei naționale, cu mențiunea că, potrivit mențiunilor adeverinței nr. 2558 din 16 mai 2001 a Comunei Preutești, în jurul conacului se afla o suprafața de 50 ari arabil și 50 ari livezi.

Cât privește faptul că în titlul de proprietate emis reclamantului s-a înscris un alt amplasament pentru terenul preluat de stat, instanța a reținut că nu se constituie într-un argument care să fundamenteze o nouă cerere de reconstituire, atâta timp cât reclamantul a acceptat punerea în posesie și eliberarea titlului neconforme vechiului amplasament al terenului. În atare condiții, apreciind că actul reparatoriu s-a făcut în baza Legii nr. 18/1991, instanța statuat că o nouă restituire, în procedura Legii nr. 10/2001, nu mai este posibilă. Prin decizia civilă nr. 61 din 18 octombrie 2010, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

În motivarea hotărârii, instanța a reținut că nu poate primi apărarea reclamantului potrivit căreia terenul în litigiu în procesul pendinte ar fi distinct de terenurile în suprafață de 50 ha, înscrise în titlurile de proprietate nr. 2243 și nr. 2209/2003 emise în favoarea sa, în calitate de moștenitor al tatălui său M.D.M.A., întrucât, din nicio probă a dosarului nu rezultă acest fapt. Prin decizia civilă nr. 6122 din 19 septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală, a admis recursul declarat de reclamant, a casat hotărârea atacată și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei, instanța a reținut că, potrivit raportului de expertiză efectuat la instanța de fond, familiei M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața totală de 50 ha, fiind emise titlurile de proprietate nr. 2243/2003 și 2209/2003, fără ca parcela de teren în litigiu, al cărui amplasament s-ar situa în punctul „La biserică”, să se identifice în cele două titluri. Referitor la parcela de teren de 33 ha, în care s-ar include și terenul de 1 ha în litigiu, care anterior anului 1950 a aparținut boierului D.M., instanța de recurs a observat că a făcut obiectul unor operațiuni de comasare și că, ulterior desființării I.A.S.-urilor, a fost reconstituită altor cetățeni, printre care și M.N.

Așa fiind, instanța de recurs a statuat că împrejurările de fapt ale cauzei, relative la terenul în suprafață de 1 ha teren situat în punctul „L.B.” nu au fost pe deplin stabilite, sens în care, în raport de prevederile art. 314 C. proc. civ., se impune casarea hotărârii și trimiterea cauzei spre rejudecare. Prin decizia civilă nr. 6 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a admis apelul declarat de reclamantul M.D.M.A. și a schimbat, în totalitate sentința, în sensul că, a admis cererea și a obligat pe pârâta C. Preutești să restituie reclamantului, în natură, suprafața de 1 ha teren situată la locul numit „L.B.”, în intravilanul satului Leucușești, comuna Preutești, județul Suceava, astfel cum a fost identificată în planul de situație al raportului de expertiză întocmit de expert R.I., dosar nr. 3744/86/2008 al Tribunalului Suceava, cu următoarele vecinătăți: la N cu drum; la S cu P.; la E cu T.Z.

și drum și la V cu R.M., H.A., B.I., M.A. și C.M. Prin aceeași decizie s-a dispus respingerea cererii formulate de reclamantul M.D.M.A. în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P., Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Preutești și C.J.S.D.P.P.T. Suceava, pentru lipsă legitimare procesuală pasivă. În motivarea deciziei, referitor la suprafețele de teren deținute de autorii reclamantului, instanța a evidențiat conținutul mai multor înscrisuri și anume: testamentul autentificat sub nr. 1593/1927 de Tribunalul Baia, potrivit căruia E.G.D.M. a testat nepotului M.A.D.D.M.

conacul cu atenansele de pe moșia Leucușești, situată pe teritoriul comunei Huși, județul Fălticeni, precum și un teren în suprafață de 33 ha din jurul conacului; adresa nr. 2558/2001 emisă de Primarul comunei Preutești, potrivit căreia din patrimoniul autorului reclamatului, M.D., decedat la data de 1 martie 1976, a fost expropriată, în baza Decretului - Lege nr. 83/1949, „o suprafața de 50 ha teren, conac și suprafața de 44 ha teren pădure” cu mențiunea că „în jurul conacului se afla suprafața de 0,50 ha teren arabil și 0,50 ha livezi”; certificatului nr. 208 din 3 aprilie 2001 emis de D.J.A.S., potrivit căruia din patrimoniul autorului reclamantului, D.M., ar fi fost expropriată, în baza Decretului - Lege nr. 83/1949, „suprafața totală de 94 ha teren, din care 44 ha teren pădure, și 50 ha teren agricol (43 ha arabil, 6 ha pășune, 0,50 ha livezi și 0,50 ha conac)”, adresa nr. 218 din 10 decembrie 2001 emisă de D.I.M.

din Ministerul Justiției, potrivit căreia „autorul reclamantului a fost dislocat din comuna Preutești, județul Suceava, fixându-i-se domiciliul obligatoriu în orașul Fălticeni, conform Decretului - Lege nr. 83/1949, în urma exproprierii, fiind considerat moșier, deoarece poseda 160 ha teren, din care 50 ha pădure”. Instanța de apel a statuat că aceste înscrisuri sunt acte doveditoare, în înțelesul prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, ale calității de moștenitor a reclamantului și, respectiv, ale dreptului de proprietate al autorului său cu privire la o suprafață totală de 160 ha teren . Coroborând mențiunile adresei nr. 218/2001 emisă de D.I.M.

din Ministerul Justiției cu cele ale testamentului autentificat sub nr. 1593/1927 de Tribunalul Baia și ale raportului de expertiză efectuat în cauză, instanța a reținut că terenul în litigiu, în suprafață de 1ha, situat în punctul „La biserică”, provine de autorul reclamantului, făcând parte din cele 33 ha teren care au existat în jurul conacului boieresc. Instanța a reținut, totodată, că pentru acest teren reclamantului nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legilor fondului funciar, nefiind înscris în titlurile de proprietate nr. 2209 și nr. 2243/2003, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în calitate de moștenitor al tatălui său pentru o suprafață totală de 50 ha teren, astfel cum a observat și instanța de recurs și cum s-a constatat prin raportul de expertiză întocmit în cauză, „aspect reținut de expert din testamentul bunicii reclamantului și relatările vecinilor”.

Referitor la acest teren, situat în punctul „L.B.”, instanța a reținut că, potrivit concluziilor aceluiași raport de expertiză, se identifică cu terenul pentru care s-a eliberat, în procedura Legii nr. 18/1991, titlul de proprietate nr. 2063/2000 în favoarea numitei M.N. Referitor la acest titlu, instanța de apel a statuat că a fost eliberat în condițiile în care M.N. nu apare evidențiată în registrul agricol al comunei din perioada 1959 - 1962 cu acest teren, iar soțul ei, conform certificatului emis de A.S.

Suceava, a fost împroprietărit în anul 1945 cu o suprafață de teren de 1 ha teren în moșia A. și nu în moșia M. Așa fiind, instanța de apel a constatat că reclamantul, în raport de prevederile art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este îndreptățit la restituirea în natură a terenului de 1 ha situat în punctul „L.B.”, teren aflat „de facto” în detenția pârâtei C. Preutești și de care autorul său a fost deposedat abuziv de stat, în înțelesul dispozițiilor art. 2 pct. i din Legea nr. 10/2001. Instanța a reținut, totodată, și că, în raport de cadrul procesual în care se desfășoară judecata, cel al Legii nr. 10/2001, calitatea procesuală pasivă incumbă doar pârâtei C. Preutești, nu și pârâților A.N.R.P., Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Preutești și C.J.S.D.P.P.T.

Suceava. Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta C. Preutești, invocând incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. În motivarea recursului, pârâta susține că notificările nr. 154 și nr. 155/2001 transmise de reclamant în procedura Legii nr. 10/2001, nu au fost soluționate printr-o decizie administrativă, motivat de faptul că reclamantul nu a depus actele doveditoare în copie legalizată, cerințe impuse de prevederile acestei legi de reparație, procedura Legii nr. 10/2001 fiind astfel încălcată.

Pârâta mai arată că reclamantului, după data formulării notificărilor menționate, anume în anul 2003, i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991 pentru toate suprafețele de teren solicitate prin notificări, anume pentru o suprafață totală de 50 ha teren, atât cât a făcut obiectul exproprierii în temeiul Decretului - Lege nr. 83/1949, în care se include și suprafața de 33 ha teren aferent conacului, în care, la rândul său se include suprafața de 1 ha teren în litigiu. Pârâta susține că punerea în posesie cu privire la terenurile expropriate din patrimoniul reclamantului nu s-a putut realiza în totalitate pe vechiul amplasament, cu mențiunea că, în considerarea terenului de 1 ha în litigiu, reconstituirea s-a făcut în sola 84, tarlaua 1653, acest teren fiind inclus în suprafața totală de 10 ha teren intravilan.

Cât privește terenul situat în punctul „L.B.”, pârâta susține că nu este un teren liber în accepțiunea legii, întrucât a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, pentru acest teren fiind deja emise două titluri de proprietate după cum urmează: pentru o suprafață de 0,90 ha, în favoarea numite M.N., și pentru o suprafață de 0,10 ha teren, în favoarea numitului A.I. Analizând criticile formulate de pârâtă, care se circumscriu motivului de recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., Înalta Curte constată că sunt fondate pentru următoarele considerente: În drept, prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare, inclusiv în raport cu prevederile legilor fondului funciar, Legea nr. 18/1991 și, respectiv, Legea nr. 167/1997.

Prevederile Legii nr. 10/2001 nu pot fi însă folosite pentru eludarea dispozițiilor restrictive prevăzute de alte acte normative reparatorii, caz în care, instanțele au a argumenta împrejurările pentru care rețin incidența dispozițiilor acestei legi de reparație cu privire la raporturile deduse în concret judecății. În consecință, învestite cu soluționarea unor cererii de restituire având ca obiect terenuri preluate de stat, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, instanțele au a verifica dacă regimul acestor terenuri a fost sau nu reglementat prin dispozițiile legilor funciare și, respectiv, dacă, funcție de caracteristicile terenurilor și modalitatea concretă de preluare, persoanele interesate pot obține măsuri reparatorii, în complinirea celor acordate în procedurile legilor funciare, și în procedura specială prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În măsura în care, în raport de împrejurările de fapt ale cauzei, se constată că terenul pentru care s-a declanșat procedura Legii nr. 10/2001 nu a făcut obiect al măsurilor reparatorii acordate în baza legilor funciare și nici nu este exceptat, prin dispozițiile art. 8, de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța are a verifica și motiva, în concret, soluția adoptată din perspectiva prevederilor acestei legi de reparație. Anume, instanța are a stabili condițiile concrete în care s-a produs deposedarea abuzivă de către stat, în înțelesul prevederilor art. 2 din Legea nr. 10/2001 (nefiind suficientă indicarea normei prevăzute de lit. i), argumentele pentru care reține calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri reparatorii din perspectiva prevederilor art. 3 și 4 din lege și, în fine, considerentele pentru care a optat pentru una din categoriile de măsuri reparatorii dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 1 ale legii.

În speța supusă analizei, împrejurarea că reclamantul a apelat la procedura Legii nr. 18/1991 pentru a obține reconstituirea dreptului de proprietate pentru terenurile de care autorul său M.D. a fost deposedat de stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 83/1949, nu este contestată. Potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 (de 50 ha), de familie, indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura și în condițiile prevăzute la art. 9. Potrivit lucrărilor dosarului, reclamantului M.D.M.A.

i-au fost emise în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991, în calitate de moștenitor al lui M.D., două titluri de proprietate: titlul nr. 2209/2003, pentru o suprafață de 10 ha teren situat în tarlaua nr. 84 din intravilanul satului Leucușești, comuna Preutești și titlul nr. 2243/2003, pentru o suprafață de 40 ha de teren situat în tarlalele nr. 72, 84 și 87 din extravilanul aceleiași localități, titluri totalizând o suprafață totală de 50 ha de teren, limită impusă prin prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991. Prin notificarea formulată la data de 11 iunie 2001, înregistrată sub nr. 154 și 155, reclamantul a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de 1 ha teren, pretinzând că, pe vechiul amplasament, acest teren are categoria intravilan și nu agricol, cu mențiunea că, după expropriere, construcția conac edificată pe acest teren a fost demolată, caz în care pentru acest teren ar fi incidente prevederile a Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că acest teren, pe amplasamentul invocat în notificare, nu se regăsește evidențiat în titlurile de proprietate emise în procedura Legii nr. 18/1991, mai sus arătate, astfel cum eronat au reținut instanțele de fond la judecata în primul ciclu procesual, este în afara oricărui dubiu. De altminteri, acesta a fost și motivul care a stat la baza măsurii de casare cu trimitere, dispusă în temeiul art. 314 C. proc. civ., în primul ciclu procesual, instanța de recurs statuând cu privire obligația instanței de trimitere de a clarifica împrejurările de fapt relative la situația terenului care face obiectul notificării formulate în procedura Legii nr. 10/2001.

Totodată, faptul că acest teren, pe amplasamentul invocat de reclamant în notificare, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, respectiv, că pentru acest teren au fost emise titluri de proprietate unor terțe persoane, care nu sunt părți în acest litigiu, titluri care nu au fost desființate în cadrul unor proceduri judiciare, este, de asemenea, necontestat. Potrivit concluziilor raportului de expertiză acest teren se identifică, parțial, cu suprafața de 9000 m.p. situată în intravilanul localității și este deținut de familia M., caz în care, în raport de mențiunile titlului de proprietate emis numitei M.N., ar rezulta că este situat în tarlaua 67, sola 1769. Este de observat, că titlul de proprietatea emis numitei M.N.

a făcut obiectul judecăților finalizate prin pronunțarea sentințelor civile nr. 1194 din 10 aprilie 1998 și, respectiv, nr. 1601/2001 a Judecătoriei Fălticeni, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 3815/2001 a Tribunalului Suceava Emiterea unor titluri de proprietate în favoarea unor terțe persoane pe vechiul amplasament al moșiei M. a fost clarificată de expertul R.I., care a arătat în cuprinsul expertizei că terenul în suprafață de 33 ha aferent conacului care a aparținut fostului boier D.M.A.D.M.

(fosta moșie M.) a făcut obiectul unor comasări în anul 1954, cu ocazia înființării întreprinderilor agricole de stat, dată la care aceste terenuri au fost atribuite la schimb altor persoane, printre care se regăsesc și persoanele împroprietărite în baza Legii reformei agrare din 1945 în fosta moșie A. În atare condiții, instanța de trimitere avea a clarifica și statua dacă reclamantul a obținut sau nu reconstituirea dreptului de proprietate în considerarea terenului în litigiu în procedura Legii nr. 18/1991, însă pe un alt amplasament din intravilanul localității, astfel cum constant s-a apărat pârâtul în proces, respectiv dacă în cele de 50 ha teren reconstituite în limita prevăzută de prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991 se includ și cele 33 ha preluate de stat din patrimoniul autorului său, D.M., în aplicarea prevederilor Decretului - Lege nr. 83/1949, pentru care însă punerea în posesie, consecință a comasărilor de teren efectuate în anul 1954, s-a realizat pe un alt amplasament.

În acest context al analizei este de observat că reclamantul deși invocă dobândirea terenului de 33 ha aferent conacului de la bunica sa, potrivit înscrisurilor depuse la dosar, exproprierile în baza Decretului nr. 83/1949 au vizat nu patrimoniul bunicii, ci patrimoniul tatălui său, M.D., născut la data de 9 iulie 1890 (adresa 2558 din 16 mai 2001 emisă de Primăria com. Preutești, adresa D.I.M. din Ministerul de Justiție, copia extras eliberată de D.A.N., certificatul nr. 208 din 8 aprilie 2001 emis de Direcția Județeană Suceava a A.S.).

În măsura în care instanța de trimitere constată că reclamantul ar fi îndreptățit la măsuri reparatorii pentru suprafața de 1 ha teren intravilan în procedura Legii nr. 10/2001, în complinirea măsurilor reparatorii primite în procedura Legii nr. 18/1991, instanța de trimitere, în raport de situația juridică actuală a terenului indicat în notificare, are a statua, motivat, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, cu privire la tipul de măsuri reparatorii ce se impun a fi acordate. Așa fiind, constatând că instanța de trimitere nu a stabilit împrejurările de fapt ale cauzei, respectiv, nu a respectat îndrumările statuate prin decizia de casare anterioară, Înalta Curte, în raport de prevederile art. 304 pct. 9 și 312 alin. (3) C. proc.

civ., urmează a admite recursul declarat de pârât, a casa decizia și a trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe, care urmează a se conforma celor statuate în considerentele prezentei decizii. Pentru a hotărî astfel s-a reținut, totodată, în aplicarea deciziei în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, că instanțele de judecată sunt abilitate să soluționeze în fond și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a soluționa notificarea părții interesate, motiv pentru care nu poate fi primită critica formulată de pârâtă relativă la lipsa dispoziției de soluționare a notificării formulate de reclamant în procedura Legii nr. 10/2001, pentru care nu a justificat întârzierea.

PENTRU ACESTE MOTIVE, ÎN NUMELE LEGII, D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta C. Preutești prin P. împotriva deciziei nr. 6 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de apel. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 23 ianuarie 2013.