ÎCCJ, decizie (scj.ro #81623)

ÎCCJ, decizie (scj.ro #81623) (Înalta Curte de Casație și Justiție)

Teren preluat abuziv de Stat. Cerere de restituire

formulată în temeiul Legii nr. 18/1991, cât și al Legii nr. 10/2001.

Caracterul complementar al dispozițiilor Legii nr. 10/2001 în raport de

legile speciale în materie.

Cuprins pe materii :

Drept civil. Drepturi reale. Drept de proprietate.

Index alfabetic :

imobil preluat abuziv

-

cerere de restituire

Legea nr. 10/2001

Legea nr. 18/1991

Prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte acte

normative reparatorii speciale anterioare, inclusiv în raport cu prevederile

legilor fondului funciar, Legea nr. 18/1991 și, respectiv Legea nr.

167/1997.

Dispozițiile Legii nr. 10/2001 nu pot fi însă folosite pentru

eludarea dispozițiilor restrictive prevăzute de alte acte normative

reparatorii, caz în care, instanțele au a argumenta împrejurările

pentru care rețin incidența dispozițiilor acestei legi de

reparație cu privire la raporturile deduse în concret judecății.

În consecință, învestite cu soluționarea unor cererii de

restituire având ca obiect terenuri preluate de stat în perioada 6 martie 1945-

22 decembrie 1989, instanțele au a verifica dacă regimul acestor

terenuri a fost sau nu reglementat prin dispozițiile legilor funciare

și, respectiv, dacă, funcție de caracteristicile terenurilor

și modalitatea concretă de preluare, persoanele interesate pot

obține măsuri reparatorii, în complinirea celor acordate în

procedurile legilor funciare, și în procedura specială

prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Secția

I civilă, decizia nr.182 din 23 ianuarie 2013

Prin hotărârea nr. 2266/2006, Comisia Județeană Suceava pentru

stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor a respins

contestația formulată de M.D.M.A., prin care solicita reconstituirea

dreptului de proprietate privată cu privire la suprafața de 1 ha

teren agricol.

În motivarea hotărârii, comisia a reținut că solicitarea nu

poate fi primită, întrucât pentru terenul pretins de contestator a fost

reconstituit dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991 și a

fost emis titlu de proprietatea în favoarea unei alte persoane.

Prin plângerea înregistrată la data de 6 mai 2006, reclamantul M.D.M.A. a

solicitat anularea hotărârii menționate și obligarea comisiei

să îi reconstituie dreptul de proprietate cu privire la suprafața de

1 ha teren situat în intravilanul satului Leucușești, județul

Suceava, invocând incidența prevederilor Legii nr. 18/1991 precum și

ale Legii nr.10/2001.

Prin precizările formulate ulterior, reclamantul a solicitat și

anularea titlului de proprietate nr. 20xx/2000, emis lui M.N., pentru o

suprafață de 0,36 ha teren, respectiv, a titlului de proprietate nr.

18xx/1997, emis lui M.I.G. și M.A., pentru o suprafață de 0,54 ha,

invocând incidența prevederilor art. III din Legea nr. 169/1997, astfel

cum, a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005.

În motivarea cererii, reclamantul a susținut că

terenul este situat în intravilanul și nu în extravilanul

localității, că este liber de construcții și că a

fost proprietatea autoarei sale, E.G.M.D., care l-a instituit legatar prin

testamentul autentificat sub nr. 15xx/1927 de Tribunalul Baia. Reclamantul a

arătat, totodată, că în mod greșit au fost emise pentru

acest teren titlurile de proprietate nr. 20xx/2000 și nr. 18xx/1997 de

către Comisia Județeană Suceava în favoarea numiților M.N.,

M.G. și M.A., pe considerentul eronat că ar avea categoria de

folosință arabil și ar fi situat în extravilanul

localității.

Prin sentința civilă nr. 1284/2007,

Judecătoria Fălticeni a respins plângerea.

În motivarea sentinței, instanța a reținut

că reclamantul s-a rezumat a solicita reconstituirea dreptului pentru

suprafața de 1 ha de teren, parte dintr-o suprafață de 33 ha

teren care ar fi fost aferentă unui conac ce aparținut bunicii sale,

pentru care însă nu poate preciza data decesului și nici

condițiile de deposedare, afirmând doar că aceasta ar fi fost

deposedată abuziv de teren după anul 1945.

Cum reclamantul nu a administrat probatorii prin care

să facă dovada calității de moștenitor testamentar al

bunicii sale, a condițiilor în care aceasta a fost deposedată de

teren ca, de altminteri, de întregul imobil, conac cu 33 ha de teren,

respectiv, dovada că acest teren s-ar identifica cu imobilele preluate de

stat prin expropriere, în baza Decretului lege nr. 83/1949, din patrimoniul

tatălui său, D.M. (43 ha teren arabil, 7 ha teren pășune,

50 ha teren arabil și 0,50 ha teren conac), instanța a reținut că

plângerea dedusă judecății se dovedește a fi

nefondată.

Cât privește solicitarea de anulare a titlurilor de

proprietate emise numiților M.N., M.I.G. și M.A. în procedura Legii

nr. 18/1991, instanța a reținut că nu poate fi primită,

întrucât, pe de o parte, reclamantul nu a făcut dovada că ar fi

îndreptățit la reconstituire pentru terenul atribuit acestora, iar pe

de altă parte, nici dovada că titlurile ar fi fost emise cu

încălcarea prevederilor Legii nr. 18/1991.

Prin decizia civilă nr. 2330/2007, Tribunalul

Suceava a admis recursul declarat de reclamant, a casat sentința și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei, s-a reținut că prima

instanță a judecat cererea de anulare a titlurilor de proprietate,

fără a cita în proces, în calitate de pârâți, pe titularii

drepturilor de proprietate consfințite prin aceste titluri.

La termenul de judecată din data de 19 februarie

2008, reclamantul și-a precizat cererea, în sensul că a solicitat

să se ia act că a dedus judecății o contestație

întemeiată pe prevederile Legii nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 833/2008,

Judecătoria Fălticeni a declinat competența de soluționare

a cauzei în favoarea Tribunalului Suceava, în raport de prevederile art. 26 din

Legea nr. 10/2001.

Prin sentința civilă nr. 682/2010, Tribunalul Suceava

a respins, ca nefondată, cererea.

În motivarea sentinței, instanța a reținut că prin

testamentul din 1927, E.G.M.D. a transmis fiului său, D.M.A.D.D.M. o parte

din suprafața de 33 ha teren aferent conacului boieresc, din moșia

Leucușești.

Instanța a mai reținut că,

potrivit extrasului Direcției Arhivelor Naționale Istorice Centrale,

din proprietatea lui D.M. a trecut la stat, în baza Decretului nr. 83/1949, o

suprafață de 50 ha teren, arabil, pășune, livezi și

conace și că reclamantului, prin titlurile de proprietate nr.

220x/2003 și nr. 224x/2003, i s-a reconstituit dreptul de proprietate

pentru întreaga suprafață cu care autorul său a figurat în

evidențele arhivei naționale, cu mențiunea că, potrivit

mențiunilor adeverinței din 16 mai 2001 a Comunei Preutești, în

jurul conacului se afla o suprafața de 50 ari arabil și 50 ari

livezi.

Cât privește faptul că în titlul de

proprietate emis reclamantului, s-a înscris un alt amplasament pentru terenul

preluat de stat, instanța a reținut că nu se constituie într-un

argument care să fundamenteze o nouă cerere de reconstituire, atâta

timp cât reclamantul a acceptat punerea în posesie și eliberarea titlului

neconforme vechiului amplasament al terenului.

În atare condiții, apreciind că actul

reparatoriu s-a făcut în baza Legii nr. 18/1991, instanța a statuat

că o nouă restituire, în procedura Legii nr. 10/2001, nu mai este

posibilă.

Prin decizia civilă nr. 61/2010, Curtea de

Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamant.

În motivarea hotărârii, instanța a

reținut că nu poate primi apărarea reclamantului potrivit

căreia terenul în litigiu ar fi distinct de terenurile în

suprafață de 50 ha, înscrise în titlurile de proprietate nr. 224x

și nr. 220x/2003 emise în favoarea sa, în calitate de moștenitor al

tatălui său M.D.M.A., întrucât din nicio probă a dosarului nu

rezultă acest fapt.

Prin decizia civilă nr. 6122 din 19

septembrie 2011, Înalta Curte de Casație și Justiție,

Secția civilă și de proprietate intelectuală a admis

recursul declarat de reclamant, a casat hotărârea atacată și a

trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

În motivarea deciziei, s-a reținut că,

potrivit raportului de expertiză efectuat la instanța de fond,

familiei M. i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața

totală de 50 ha, fiind emise titlurile de proprietate nr. 224x/2003

și 220x/2003, fără ca parcela de teren în litigiu, al cărui

amplasament s-ar situa în punctul „La biserică”, să se identifice în

cele două titluri.

Referitor la parcela de teren de 33 ha, în care

s-ar include și terenul de 1 ha în litigiu, care anterior anului 1950 a

aparținut lui D.M., instanța de recurs a observat că a

făcut obiectul unor operațiuni de comasare și că, ulterior

desființării I.A.S.-urilor, a fost reconstituită altor

cetățeni, printre care și M.N. Așa fiind, instanța de

recurs a statuat că împrejurările de fapt ale cauzei, relative la

terenul în suprafață de 1 ha teren situat în punctul „La

biserică” nu au fost pe deplin stabilite.

Prin decizia civilă nr.6 din 20 martie 2012, Curtea de Apel Suceava,

Secția I civilă a admis apelul declarat de reclamant și a

schimbat, în totalitate sentința, în sensul că, a admis cererea

și a obligat pârâta Comuna Preutești să restituie reclamantului,

în natură, suprafața de 1 ha teren situată la locul numit „La

Biserică”, în intravilanul satului Leucușești, județul

Suceava, astfel cum a fost identificată în planul de situație al

raportului de expertiză.

Prin aceeași decizie s-a dispus respingerea cererii formulate de reclamant

în contradictoriu cu pârâții A.N.R.P., Comisia comunală pentru

aplicarea Legii nr. 18/1991 Preutești și Comisia județeană

pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava,

pentru lipsă legitimare procesuală pasivă.

În

motivarea deciziei, referitor la suprafețele de teren deținute de

autorii reclamantului, instanța a evidențiat conținutul mai

multor înscrisuri și anume: testamentul autentificat sub nr. 15xx/1927 de

Tribunalul Baia, potrivit căruia E.G.D.M. a testat nepotului M.A.D.M.

conacul de pe moșia Leucușești, situată pe teritoriul

comunei Huși precum și un teren în suprafață de 33 ha din

jurul conacului; adresa emisă de Primarul comunei Preutești,

potrivit căreia din patrimoniul autorului reclamatului, M.D., decedat la

data de 1 martie 1976, a fost expropriată, în baza Decretului Lege nr.

83/1949, „o suprafața de 50 ha teren, conac și suprafața de 44

ha teren pădure” cu mențiunea că „în jurul conacului se afla

suprafața de 0,50 ha teren arabil și 0,50 ha livezi”; certificatul

nr. 2xx/2001 emis de Direcția Județeană a Arhivelor Statului,

potrivit căruia din patrimoniul autorului reclamantului, D.M., ar fi fost

expropriată, în baza Decretului Lege nr. 83/1949, „suprafața totală

de 94 ha teren, din care 44 ha teren pădure, și 50 ha teren agricol

(43 ha arabil, 6 ha pășune, 0,50 ha livezi și 0,50 ha conac)”;

adresa emisă de Direcția instanțelor militare din Ministerul

Justiției, potrivit căreia „autorul reclamantului a fost dislocat din

comuna Preutești, județul Suceava, fixându-i-se domiciliul

obligatoriu în orașul Fălticeni, conform Decretului Lege nr. 83/1949,

în urma exproprierii, fiind considerat moșier, deoarece poseda 160 ha

teren, din care 50 ha pădure”.

Instanța de apel a statuat că aceste înscrisuri sunt acte

doveditoare, în înțelesul prevederilor art. 23 din Legea nr. 10/2001, ale

calității de moștenitor a reclamantului și, respectiv, ale

dreptului de proprietate al autorului său cu privire la o suprafață

totală de 160 ha teren.

Coroborând mențiunile adresei emisă de Direcția instanțelor

militare din Ministerul Justiției cu cele ale testamentului autentificat

de Tribunalul Baia și ale raportului de expertiză, instanța a

reținut că terenul în litigiu, în suprafață de 1 ha, situat

în punctul „La biserică”, provine de autorul reclamantului, făcând

parte din cele 33 ha teren care au existat în jurul conacului boieresc.

Instanța a reținut, totodată, că pentru acest teren,

reclamantului nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate în baza Legilor

fondului funciar, nefiind înscris în titlurile de proprietate nr. 220x și

nr. 224x/2003, prin care i s-a reconstituit dreptul de proprietate în calitate

de moștenitor al tatălui său pentru o suprafață

totală de 50 ha teren, astfel cum s-a constatat prin raportul de

expertiză întocmit în cauză.

Referitor

la acest teren, situat în punctul „La biserică”, instanța a

reținut că, potrivit concluziilor aceluiași raport de

expertiză, se identifică cu terenul pentru care s-a eliberat, în procedura

Legii nr. 18/1991, titlul de proprietate nr. 206x/2000 în favoarea numitei M.N.

Referitor la acest titlu, instanța de apel a statuat că a fost

eliberat în condițiile în care M.N. nu apare evidențiată în

registrul agricol al comunei din perioada 1959-1962 cu acest teren, iar

soțul ei, conform certificatului emis de Arhivele Statului Suceava, a fost

împroprietărit în anul 1945 cu o suprafață de teren de 1 ha

teren în moșia A. și nu în moșia M.

Așa fiind, s-a constatat că reclamantul, în raport de prevederile

art. 7 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, este îndreptățit la

restituirea în natură a terenului de 1 ha situat în punctul „La

biserică”, teren aflat „de facto” în detenția pârâtei Comună

Preutești și de care autorul său a fost deposedat abuziv de

stat, în înțelesul dispozițiilor art. 2 lit. i) din Legea nr.

10/2001.

Instanța a mai reținut și că, în raport de cadrul procesual

în care se desfășoară judecata, cel al Legii nr. 10/2001,

calitatea procesuală pasivă incumbă doar pârâtei Comuna

Preutești, nu și pârâților A.N.R.P., Comisia comunală

pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 Preutești și Comisia

județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată

asupra terenurilor Suceava.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs pârâta Comuna Preutești,

invocând incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C.proc.civ.

În motivarea recursului, pârâta susține că notificările nr. 154

și nr. 155/2001 transmise de reclamant în procedura Legii nr. 10/2001, nu

au fost soluționate printr-o decizie administrativă, motivat de

faptul că reclamantul nu a depus actele doveditoare în copie

legalizată, cerințe impuse de prevederile acestei legi de

reparație, procedura Legii nr. 10/2001 fiind astfel încălcată.

Pârâta mai arată că reclamantului, după data formulării

notificărilor menționate, anume în anul 2003, i-a fost reconstituit

dreptul de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991 pentru toate

suprafețele de teren solicitate prin notificări, anume pentru o suprafață

totală de 50 ha teren, atât cât a făcut obiectul exproprierii în

temeiul Decretului lege nr. 83/1949, în care se include și suprafața

de 33 ha teren aferent conacului, în care, la rândul său se include

suprafața de 1 ha teren în litigiu.

Pârâta susține că punerea în posesie cu privire la terenurile

expropriate din patrimoniul reclamantului nu s-a putut realiza în totalitate pe

vechiul amplasament, cu mențiunea că, în considerarea terenului de 1

ha în litigiu, reconstituirea s-a făcut în sola 84, tarlaua 1653, acest

teren fiind inclus în suprafața totală de 10 ha teren intravilan.

Cât privește terenul situat în punctul „La biserică”, pârâta

susține că nu este un teren liber în accepțiunea legii, întrucât

a făcut obiectul reconstituirii dreptului de proprietate în procedura

Legii nr. 18/1991, pentru acest teren fiind deja emise două titluri de

proprietate : pentru o suprafață de 0,90 ha, în favoarea numite M.N.,

și pentru o suprafață de 0,10 ha teren, în favoarea numitului

A.I.

Analizând criticile formulate de pârâtă, care se circumscriu motivului de

recurs prevăzut de dispozițiile art. 304 pct. 9 C.proc.civ., Înalta

Curte a constatat că sunt fondate pentru următoarele considerente:

În drept, prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu

alte acte normative reparatorii speciale anterioare, inclusiv în raport cu

prevederile legilor fondului funciar, Legea nr. 18/1991 și, respectiv

Legea nr. 167/1997.

Prevederile Legii nr. 10/2001 nu pot fi însă folosite pentru eludarea

dispozițiilor restrictive prevăzute de alte acte normative

reparatorii, caz în care, instanțele au a argumenta împrejurările

pentru care rețin incidența dispozițiilor acestei legi de

reparație cu privire la raporturile deduse în concret judecății.

În consecință, învestite cu soluționarea unor cererii de

restituire având ca obiect terenuri preluate de stat în perioada 6 martie 1945-

22 decembrie 1989, instanțele au a verifica dacă regimul acestor

terenuri a fost sau nu reglementat prin dispozițiile legilor funciare

și, respectiv, dacă, funcție de caracteristicile terenurilor

și modalitatea concretă de preluare, persoanele interesate pot

obține măsuri reparatorii, în complinirea celor acordate în

procedurile legilor funciare, și în procedura specială

prevăzută de Legea nr. 10/2001.

În măsura în care, în raport de împrejurările de fapt ale cauzei, se

constată că terenul pentru care s-a declanșat procedura Legii

nr. 10/2001 nu a făcut obiect al măsurilor reparatorii acordate în

baza legilor funciare și nici nu este exceptat, prin dispozițiile

art. 8, de la aplicarea dispozițiilor Legii nr. 10/2001, instanța are

a verifica și motiva, în concret, soluția adoptată din perspectiva

prevederilor acestei legi de reparație.

Anume, instanța are a stabili condițiile concrete în care s-a produs

deposedarea abuzivă de către stat, în înțelesul prevederilor

art. 2 din Legea nr. 10/2001 [nefiind suficientă indicarea normei

prevăzute de lit. i)], argumentele pentru care reține calitatea de

persoană îndreptățită a reclamantului la măsuri

reparatorii din perspectiva prevederilor art. 3 și 4 din lege și, în

fine, considerentele pentru care a optat pentru una din categoriile de

măsuri reparatorii dintre cele prevăzute de dispozițiile art. 1

ale legii.

În speța supusă analizei, împrejurarea că reclamantul a apelat

la procedura Legii nr. 18/1991 pentru a obține reconstituirea dreptului de

proprietate pentru terenurile de care autorul său M.D. a fost deposedat de

stat prin expropriere, în baza Decretului nr. 83/1949, nu este contestată.

Potrivit prevederilor art. 39 din Legea nr. 18/1991, persoanele fizice ale

căror terenuri agricole au fost trecute în proprietatea statului prin

efectul Decretului nr. 83/1949, precum și al oricăror alte acte

normative de expropriere, sau moștenitorii acestora pot cere

reconstituirea dreptului de proprietate pentru suprafața de teren

trecută în proprietatea statului, până la limita suprafeței

prevăzute la art. 3 lit. h) din Legea nr. 187/1945 (de 50 ha), de familie,

indiferent dacă reconstituirea urmează a se face în mai multe

localități sau de la autori diferiți, în termenul, cu procedura

și în condițiile prevăzute la art. 9.

Reclamantului i-au fost emise în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr.

18/1991, în calitate de moștenitor al lui M.D., două titluri de

proprietate: titlul nr. 22xx/2003, pentru o suprafață de 10 ha teren

situat în tarlaua nr.84 din intravilanul satului Leucușești, comuna

Preutești și titlul nr. 224x/2003, pentru o suprafață de 40

ha de teren situat în tarlalele nr. 72, 84 și 87 din extravilanul

aceleiași localități, titluri totalizând o suprafață

totală de 50 ha de teren, limită impusă prin prevederile art. 39

din Legea nr. 18/1991.

Prin notificarea formulată la data de 11 iunie 2001, înregistrată sub

nr. 154 și 155, reclamantul a solicitat restituirea în natură a unei

suprafețe de 1 ha teren, pretinzând că, pe vechiul amplasament, acest

teren are categoria intravilan și nu agricol, cu mențiunea că,

după expropriere, construcția conac edificată pe acest teren a

fost demolată, caz în care pentru acest teren ar fi incidente prevederile

a Legii nr. 10/2001.

Împrejurarea că acest teren, pe amplasamentul invocat în notificare, nu se

regăsește evidențiat în titlurile de proprietate emise în

procedura Legii nr. 18/1991, mai sus arătate, astfel cum eronat au

reținut instanțele de fond la judecata în primul ciclu procesual,

este în afara oricărui dubiu.

De altminteri, acesta a fost și motivul care a stat la baza

măsurii  de casare cu trimitere, dispusă în temeiul art. 314

C.proc.civ. în primul ciclu procesual, instanța de recurs statuând cu

privire la obligația instanței de trimitere de a clarifica împrejurările

de fapt relative la situația terenului care face obiectul notificării

formulate în procedura Legii nr. 10/2001.

Totodată, faptul că acest teren, pe amplasamentul invocat de

reclamant în notificare, a făcut obiectul reconstituirii dreptului de

proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, respectiv, că pentru acest

teren au fost emise titluri de proprietate unor terțe persoane, care nu

sunt părți în acest litigiu, titluri care nu au fost desființate

în cadrul unor proceduri judiciare, este, de asemenea, necontestat.

Potrivit concluziilor raportului de expertiză, acest

teren se identifică, parțial, cu suprafața de 9.000 mp

situată în intravilanul localității și este deținut de

familia M., caz în care, în raport de mențiunile titlului de proprietate

emis numitei M.N., ar rezulta că este situat în tarlaua 67, sola

a făcut obiectul judecăților finalizate prin pronunțarea

sentințelor civile nr. 1194/1998 și, respectiv, nr. 1601/2001 a

Judecătoriei Fălticeni, rămasă definitivă prin

respingerea recursului prin decizia nr. 3815/2001 a Tribunalului Suceava

Emiterea unor titluri de proprietate în favoarea unor terțe persoane pe

vechiul amplasament al moșiei M. a fost clarificată de expertul R.I.,

care a arătat în cuprinsul expertizei că terenul în

suprafață de 33 ha aferent conacului care a aparținut fostului

boier D.M.A.D.M. (fosta moșie M.) a făcut obiectul unor comasări

în anul 1954, cu ocazia înființării întreprinderilor agricole de

stat, dată la care aceste terenuri au fost atribuite la schimb altor

persoane, printre care se regăsesc și persoanele împroprietărite

în baza Legii reformei agrare din 1945 în fosta moșie A.

În atare condiții, instanța de trimitere avea a clarifica și

statua dacă reclamantul a obținut sau nu reconstituirea dreptului de

proprietate în considerarea terenului în litigiu în procedura Legii nr.

18/1991, însă pe un alt amplasament din intravilanul

localității, astfel cum constant s-a apărat pârâtul în proces,

respectiv dacă în cele de 50 ha teren reconstituite în limita

prevăzută de prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991 se includ

și cele 33 ha preluate de stat din patrimoniul autorului său, D.M.,

în aplicarea prevederilor Decretului lege nr. 83/1949, pentru care însă

punerea în posesie, consecință a comasărilor de teren efectuate

în anul 1954, s-a realizat pe un alt amplasament.

În acest context al analizei este de observat că reclamantul deși

invocă dobândirea terenului de 33 ha aferent conacului de la bunica sa,

potrivit înscrisurilor depuse, exproprierile în baza Decretului nr. 83/1949 au

vizat nu patrimoniul bunicii, ci patrimoniul tatălui său, M.D.,

născut la data de 9 iulie 1890.

În măsura în care instanța de trimitere constată că

reclamantul ar fi îndreptățit la măsuri reparatorii pentru

suprafața de 1 ha teren intravilan în procedura Legii nr. 10/2001, în

complinirea măsurilor reparatorii primite în procedura Legii nr. 18/1991,

instanța de trimitere, în raport de situația juridică

actuală a terenului indicat în notificare, are a statua, motivat, în

raport de prevederile Legii nr. 10/2001, cu privire la tipul de măsuri

reparatorii ce se impun a fi acordate.

Așa fiind, constatând că instanța de trimitere nu a stabilit

împrejurările de fapt ale cauzei, respectiv, nu a respectat

îndrumările statuate prin decizia de casare anterioară, Înalta Curte,

în raport de prevederile art. 304 pct. 9 și 312 alin. (3) C.proc.civ., a

admis recursul declarat de pârât, a casat decizia și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Pentru a hotărî astfel s-a reținut, totodată, în aplicarea

deciziei în interesul legii nr. XX/2007 a Înaltei Curți de Casație

și Justiție, că instanțele de judecată sunt abilitate

să soluționeze în fond și acțiunea persoanei

îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității

deținătoare de a soluționa notificarea părții

interesate, motiv pentru care nu poate fi primită critica formulată

de pârâtă relativă la lipsa dispoziției de soluționare a

notificării formulate de reclamant în procedura Legii nr. 10/2001, pentru

care nu a justificat întârzierea.