ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 303/2014

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 303/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)

Deliberând asupra cauzei

civile de față, constată următoarele:

Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni,

reclamantul

M.D.M.A. a solicitat desființarea hotărârii

nr. 2266 din 12 iulie 2006 a

Comisiei județene pentru stabilirea dreptului

de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și restituirea în natură a suprafeței

de 1 ha teren intravilan, situat în centrul satului L., comuna P., județul Suceava.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că este proprietarul terenului solicitat a fi restituit, moștenit

de la bunica sa și că, în mod nelegal, a fost reconstituit dreptul de proprietate

asupra acestui teren în favoarea numiților M.N. și M.G.

După un prim ciclu procesual,

soluționând cauza ca instanță de fond,

Tribunalul Suceava, prin

sentința civilă nr. 682 din 30 martie 2010, a respins ca nefondată, plângerea având

ca obiect Legea nr. 10/2001, formulată de reclamantul M.D.M.A., prin mandatar I.M.E.,

în contradictoriu cu pârâta Comuna P., prin Primar, județul Suceava.

Curtea

de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori, prin decizia civilă

nr. 61 din 18 octombrie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul

M.D.M.A.

Înalta Curte de Casație

și Justiție, prin decizia civilă nr. 6122 din 19 septembrie 2011, a admis recursul

reclamantului M.D.M.A. a casat decizia pronunțată în apel și a trimis cauza spre

rejudecare aceleiași instanțe.

Învestită

cu rejudecarea apelului, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin decizia

nr. 6 din 20 martie 2012 a

admis apelul declarat de reclamantul M.D.M.A.,

prin mandatar I.M.E.; a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 682 din 30

martie 2010 a Tribunalului Suceava, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantul

M.D.M.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna P., prin Primar și a obligat pârâta

să restituie reclamantului, în natură, suprafața de 1 ha teren, din intravilanul

satului L., comuna P., județul Suceava, identificată în planul de situație al raportului

de expertiză întocmit de expert R.I. de la Dosar nr. 3744/86/2008 al Tribunalului

Suceava, suprafața de teren învecinată la N cu drum, la S cu P., la E cu T.Z. și

drum, la V cu R.M., H.A., B.I., M.A. și C.M. și situată la locul numit „L.B.”.

A respins acțiunea formulată

de reclamantul M.D.M.A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru

Restituirea Proprietăților, Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991

și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor

Suceava pentru lipsă legitimare procesuală pasivă.

Curtea a

reținut,

în esență, că din actele dosarului rezultă

calitatea de persoană

îndreptățită a reclamantului, atât în ce privește statutul de moștenitor al fostului

proprietar, cât și dreptul subiectiv al acestuia, impunându-se, deci, în considerarea

dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum și a aspectului sus

reținut vizând împroprietărirea în anul 1945 a soțului numitei M.N.

pe

moșia A. cu 1 ha teren și nu pe moșia M., restituirea în natură a terenului solicitat.

Imobilul a fost identificat

în intravilanul satului L., comuna P., județul

Suceava, potrivit planului de situație al raportului de expertiză întocmit de expert

R.I. de la Dosar nr. 3744/86/2008 al Tribunalului Suceava.

În ceea ce privește pârâții

Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia comunală pentru

aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de

proprietate privată asupra terenurilor Suceava

, Curtea a reținut că

excepția lipsei calității lor procesuale pasive a fost admisă de prima instanță

prin încheierea din 26 ianuarie 2010, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001,

potrivit cărora legitimitate procesuală pasivă în cauză are doar entitatea notificată,

Comuna P., prin Primar și că nu s-au formulat critici prin motivele de apel vizând

această excepție.

Prin

urmare, Curtea a respins acțiunea

formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții

menționați pentru lipsa calității procesuale pasive.

Împotriva

acestei decizii civile a declarat recurs pârâta Comuna P., invocând incidența prevederilor

art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Înalta

Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 182 din 23

ianuarie 2013 a admis recursul pârâtei Comuna Preutești, a casat decizia atacată

și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță.

A

reținut instanța de recurs că prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire

în

raport

cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare inclusiv în raport cu prevederile

legilor fondului funciar, Legea nr. 18/1991 și, respectiv, Legea nr. 167/1997.

Reclamantului M.D.M.A.

i-au fost emise în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991, în calitate

de moștenitor al lui M.D., două titluri de proprietate: titlul nr.X1/2003, pentru

o suprafață de 10 ha teren situat în tarlaua nr. 84 din intravilanul satului L.,

comuna P. și titlul nr. X2/2003, pentru o suprafață de 40 ha de teren situat în

extravilanul aceleiași localități, titluri totalizând o suprafață totală de 50 ha

de teren, limită impusă prin prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991.

Prin notificarea formulată

la data de 11 iunie 2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe

de 1 ha teren, pretinzând că, pe vechiul amplasament, acest teren are categoria

intravilan și nu agricol, cu mențiunea că, după expropriere, construcția conac edificată

pe acest teren a fost demolată, caz în care pentru acest teren ar fi incidente prevederile

a Legii nr. 10/2001.

Instanța de recurs a reținut

ca fiind fără dubiu din actele dosarului împrejurarea că acest teren, pe amplasamentul

invocat în notificare, nu se regăsește evidențiat în titlurile de proprietate emise

în procedura Legii nr. 18/1991, respectiv că pentru acest teren au fost emise titluri

de proprietate unor terțe persoane, care nu sunt părți în acest litigiu, titluri

care nu au fost desființate în cadrul unor proceduri judiciare.

Potrivit concluziilor

raportului de expertiză acest teren se identifică, parțial, cu suprafața de 9000

mp situată în intravilanul localității și este deținut de familia M., caz în care,

în raport de mențiunile titlului de proprietate emis numitei M.N.

Titlul de proprietate

emis numitei M.N. a făcut obiectul judecăților finalizate prin pronunțarea sentințelor

civile nr. 1194 din 10 aprilie 1998 și, respectiv, nr. 1601/2001 a Judecătoriei

Fălticeni, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 3815/2001

a Tribunalului Suceava.

Înalta Curte a statuat

că instanța de trimitere avea a clarifica dacă reclamantul a obținut sau nu reconstituirea

dreptului de proprietate în considerarea terenului în litigiu în procedura Legii

nr. 18/1991, însă pe un alt amplasament din intravilanul localității, astfel cum

constant s-a apărat pârâtul în proces, respectiv dacă în cele 50 ha teren reconstituite

în limita prevăzută de prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991 se includ și cele

33 ha preluate de stat din patrimoniul autorului său, M.D., în aplicarea prevederilor

Decretului lege nr. 83/1949, pentru care însă punerea în posesie, consecință a comasărilor

de teren efectuate în anul 1954, s-a realizat pe un alt amplasament. Totodată a

indicat că dacă se va constata că reclamantul ar fi îndreptățit la măsuri reparatorii

pentru suprafața de 1 ha teren intravilan în procedura Legii nr. 10/2001, în complinirea

măsurilor reparatorii primite în procedura Legii nr. 18/1991, în raport de situația

juridică actuală a terenului indicat în notificare, instanța de trimitere trebuie

să decidă motivat, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, cu privire la tipul

de măsuri reparatorii ce se impun a fi acordate.

Cauza a fost reînregistrată

pe rolul acestei instanțe la data de 9 aprilie 2013.

Prin decizia civilă

nr. 26 din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca

nefondat, apelul declarat de reclamantul M.D.M.A. împotriva sentinței civile

nr. 682 din 30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă.

Analizând apelul sub aspectul

motivelor invocate și în raport de indicațiile instanței de casare, Curtea a reținut,

în esență, că reclamantul a uzat de dispozițiile Legii nr. 18/1991 cu modificările

și completările ulterioare, obținând reconstituirea dreptului de proprietate cu

privire la întreaga suprafață de teren cu care autorul său figurează expropriat

în temeiul Decretului-lege nr. 83/1949, chiar dacă această reconstituire nu s-a

realizat pe vechiul amplasament și că nu a făcut dovada în acest cadru procesual

că ar fi îndreptățit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru

vreo altă suprafață de teren. Nu există nici o dovadă la dosar că în afara terenului

arabil expropriat de la autorul său, acesta sau bunica sa ar mai fi avut pe raza

satului L., comuna P. și alt teren care să fi fost preluat la stat și pentru care

reclamantul să nu fi obținut reparațiuni până în prezent. Adresa Ministerului Justiției,

Direcția Instanțelor Militare nu face dovada proprietății autorului său cu privire

la o suprafață mai mare de teren. Aceasta atestă doar faptul că autorul reclamantului

a fost dislocat conform Decretului nr. 83/1949, fiind considerat moșier întrucât

poseda 160 ha teren din care 50 ha pădure.

În cauză, s-a făcut dovada

exproprierii autorului reclamantului M.D. doar cu privire la suprafața de 94 ha

teren, din care 50 ha teren arabil, pentru care s-a reconstituit deja dreptul de

proprietate în conformitate cu Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările

ulterioare.

Nu s-a făcut dovada proprietății

autorului reclamantului sau a bunicii acestuia cu privire la alte suprafețe de teren

arabil situate pe raza satului L. decât cele pentru care s-a reconstituit deja dreptul

de proprietate.

La data de 15 iulie 2013,

reclamantul M.D.M.A. în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a formulat

cerere de revizuire a deciziei civile nr. 26 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel

Suceava solicitând anularea ei.

În motivarea cererii a

arătat că aceasta este potrivnică deciziei civile nr. 6 din 20 martie 2012 a Curții

de Apel Suceava prin care s-a stabilit corect situația de fapt și i s-au recunoscut

pretențiile.

Prin titlurile de proprietate

nr. X3/2003 și nr. X1/2003 reclamantul a obținut 10 ha teren intravilan, suprafață

care nu este prezentă în suprafața solicitată.

A susținut că nu a fost

beneficiarul unor măsuri reparatorii pentru suprafața de 1 ha teren intravilan în

punctul „L.B.” prin nicio altă lege de reparație, iar modul abuziv prin care a fost

deposedat de bun prin decizia nr. 26 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel

Suceava, prin stabilirea unei alte situații de fapt, este mai greu de suportat decât

deposedarea suferită în regimul comunist.

Comuna P., prin primar

a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de

revizuire, arătând cu nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

La termenul de judecată

din data de 30 ianuarie 2014, Înalta Curte a supus dezbaterii excepția inadmisibilității

cererii de revizuire formulate, în raport de împrejurarea că cele două decizii pretins

contrare sunt pronunțate în cadrul aceluiași litigiu, dar în cicluri procesuale

diferite.

Înalta Curte reține caracterul

inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente:

Potrivit dispozițiilor

art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii

și la faptele pe care se întemeiază”.

Această dispoziție legală

fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent

de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează.

Potrivit dispozițiilor

art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive

în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță

de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive

potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași

pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Astfel, acest motiv de

revizuire sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci

când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă

executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se prevalează

de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate

realiza decât prin revizuirea și, concomitent, anularea ultimei hotărâri.

Rezultă din aceeași dispoziție

procedurală nominalizată mai sus, că una din condițiile esențiale, necesară pentru

admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322

pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile așa-zis potrivnice să fie pronunțate în

dosare diferite.

În cauza dedusă judecății,

se constată că hotărârile judecătorești care se afirmă că ar fi potrivnice nu au

fost pronunțate, însă, în dosare diferite, ci în cadrul aceluiași dosar, fiind vorba

doar de cicluri procesuale diferite.

Astfel, revizuentul critică,

în realitate, modalitatea în care instanța de apel a statuat la momente diferite

în derularea litigiului asupra situației de fapt, înainte de o primă casare, dispusă

de Înalta Curte prin decizia nr. 6122 din 19 septembrie 2011, și ulterior celei

de a doua casări, dispuse de Înalta Curte prin decizia nr. 182 din 23 ianuarie 2013.

Or, așa cum rezultă din

expunerea rezumată a cauzei, casările dispuse de instanța de recurs au avut în vedere

tocmai împrejurarea că, devoluând cauza, instanța de apel, pronunțând deciziile

nr. 61 din 18 octombrie 2010 și nr. 6 din 20 martie 2012, nu a clarificat situația

de fapt din perspectiva susținerilor reclamantului M.D.M.A. că pentru suprafața

de 1 ha teren intravilan situat în punctul „L.B.” nu a fost beneficiarul niciunei

măsuri reparatorii în baza legilor fondului funciar sau ale Legii nr. 10/2001.

Prima casare a fost impusă

de împrejurarea că instanța de apel nu a deslușit împrejurările de fapt referitoare

la situația terenului care a făcut obiectul notificării reclamantului în procedura

Legii nr. 10/1991, dacă acest teren a fost evidențiat în titlurile de proprietate

emise în procedura Legii nr. 18/1991. Cea de a doua casare a fost impusă de împrejurarea

că aceeași instanță de apel nu a clarificat dacă reclamantul a obținut sau nu reconstituirea

dreptului său de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, însă, pe un alt amplasament

din intravilanul localității, respectiv dacă în cele 50 ha teren care i-au fost

reconstituite au fost incluse și cele 33 ha preluate de stat din patrimoniul autorului

său, M.D., în aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 83/1949, pentru care punerea

în posesie, consecință a comasărilor de teren din anul 1954, s-a realizat pe un

alt amplasament.

Aspectele invocate prin

cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de netemeinicie,

prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești, nu pe motiv că ar

fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă,

prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită,

ceea ce nu este permis pe calea revizuirii.

Or, atât timp cât primul

termen al revizuirii, decizia nr. 6 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Suceava,

secția civilă, a fost casată reținându-se, așa cum s-a arătat anterior, că nu a

fost clarificată îndreptățirea reclamantului de a primi măsuri reparatorii pentru

suprafața de teren de 1 ha teren intravilan situat în punctul „L.B.”, ce face obiectul

litigiului, nu se poate reține existența unor elemente caracteristice autorității

lucrului judecat.

Așadar nu se poate invoca

exclusivitatea acestei hotărârii și nici obligativitatea

sa pe chestiunea juridică în discuție.

Raționamentul

care impune o astfel de concluzie este acela că

în cadrul aceluiași proces, nu se poate

ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât în final o singură hotărâre pune capăt judecății,

chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, se poate întâmpla ca soluțiile

pronunțate să fie diferite de cele anterioare.

În consecință, față de

cele arătate, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru admisibilitatea

unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.,

astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta

Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată M.D.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibilă,

cererea de revizuire formulată de revizuentul M.D.M.A. împotriva deciziei civile

nr. 26 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 30 ianuarie 2014.