ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 303/2014

Deliberând asupra cauzei civile de față, constată următoarele: Prin cererea adresată Judecătoriei Fălticeni, reclamantul M.D.M.A. a solicitat desființarea hotărârii nr. 2266 din 12 iulie 2006 a Comisiei județene pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava și restituirea în natură a suprafeței de 1 ha teren intravilan, situat în centrul satului L., comuna P., județul Suceava. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că este proprietarul terenului solicitat a fi restituit, moștenit de la bunica sa și că, în mod nelegal, a fost reconstituit dreptul de proprietate asupra acestui teren în favoarea numiților M.N. și M.G.

După un prim ciclu procesual, soluționând cauza ca instanță de fond, Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 682 din 30 martie 2010, a respins ca nefondată, plângerea având ca obiect Legea nr. 10/2001, formulată de reclamantul M.D.M.A., prin mandatar I.M.E., în contradictoriu cu pârâta Comuna P., prin Primar, județul Suceava. Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minori, prin decizia civilă nr. 61 din 18 octombrie 2010, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.D.M.A. Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia civilă nr. 6122 din 19 septembrie 2011, a admis recursul reclamantului M.D.M.A. a casat decizia pronunțată în apel și a trimis cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.

Învestită cu rejudecarea apelului, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, prin decizia nr. 6 din 20 martie 2012 a admis apelul declarat de reclamantul M.D.M.A., prin mandatar I.M.E.; a schimbat în totalitate sentința civilă nr. 682 din 30 martie 2010 a Tribunalului Suceava, în sensul că a admis acțiunea formulată de reclamantul M.D.M.A., în contradictoriu cu pârâta Comuna P., prin Primar și a obligat pârâta să restituie reclamantului, în natură, suprafața de 1 ha teren, din intravilanul satului L., comuna P., județul Suceava, identificată în planul de situație al raportului de expertiză întocmit de expert R.I. de la Dosar nr. 3744/86/2008 al Tribunalului Suceava, suprafața de teren învecinată la N cu drum, la S cu P., la E cu T.Z.

și drum, la V cu R.M., H.A., B.I., M.A. și C.M. și situată la locul numit „L.B.”. A respins acțiunea formulată de reclamantul M.D.M.A. în contradictoriu cu pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava pentru lipsă legitimare procesuală pasivă. Curtea a reținut, în esență, că din actele dosarului rezultă calitatea de persoană îndreptățită a reclamantului, atât în ce privește statutul de moștenitor al fostului proprietar, cât și dreptul subiectiv al acestuia, impunându-se, deci, în considerarea dispozițiilor art. 7 alin. (3) din Legea nr. 10/2001, precum și a aspectului sus reținut vizând împroprietărirea în anul 1945 a soțului numitei M.N.

pe moșia A. cu 1 ha teren și nu pe moșia M., restituirea în natură a terenului solicitat. Imobilul a fost identificat în intravilanul satului L., comuna P., județul Suceava, potrivit planului de situație al raportului de expertiză întocmit de expert R.I. de la Dosar nr. 3744/86/2008 al Tribunalului Suceava. În ceea ce privește pârâții Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, Comisia comunală pentru aplicarea Legii nr. 18/1991 și Comisia județeană pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor Suceava , Curtea a reținut că excepția lipsei calității lor procesuale pasive a fost admisă de prima instanță prin încheierea din 26 ianuarie 2010, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, potrivit cărora legitimitate procesuală pasivă în cauză are doar entitatea notificată, Comuna P., prin Primar și că nu s-au formulat critici prin motivele de apel vizând această excepție.

Prin urmare, Curtea a respins acțiunea formulată de reclamant în contradictoriu cu pârâții menționați pentru lipsa calității procesuale pasive. Împotriva acestei decizii civile a declarat recurs pârâta Comuna P., invocând incidența prevederilor art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, prin decizia civilă nr. 182 din 23 ianuarie 2013 a admis recursul pârâtei Comuna Preutești, a casat decizia atacată și a trimis cauza spre rejudecare la aceeași instanță. A reținut instanța de recurs că prevederile Legii nr. 10/2001 au caracter de complinire în raport cu alte acte normative reparatorii speciale anterioare inclusiv în raport cu prevederile legilor fondului funciar, Legea nr. 18/1991 și, respectiv, Legea nr. 167/1997.

Reclamantului M.D.M.A. i-au fost emise în cadrul procedurii prevăzute de Legea nr. 18/1991, în calitate de moștenitor al lui M.D., două titluri de proprietate: titlul nr.X1/2003, pentru o suprafață de 10 ha teren situat în tarlaua nr. 84 din intravilanul satului L., comuna P. și titlul nr. X2/2003, pentru o suprafață de 40 ha de teren situat în extravilanul aceleiași localități, titluri totalizând o suprafață totală de 50 ha de teren, limită impusă prin prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991. Prin notificarea formulată la data de 11 iunie 2001, reclamantul a solicitat restituirea în natură a unei suprafețe de 1 ha teren, pretinzând că, pe vechiul amplasament, acest teren are categoria intravilan și nu agricol, cu mențiunea că, după expropriere, construcția conac edificată pe acest teren a fost demolată, caz în care pentru acest teren ar fi incidente prevederile a Legii nr. 10/2001.

Instanța de recurs a reținut ca fiind fără dubiu din actele dosarului împrejurarea că acest teren, pe amplasamentul invocat în notificare, nu se regăsește evidențiat în titlurile de proprietate emise în procedura Legii nr. 18/1991, respectiv că pentru acest teren au fost emise titluri de proprietate unor terțe persoane, care nu sunt părți în acest litigiu, titluri care nu au fost desființate în cadrul unor proceduri judiciare. Potrivit concluziilor raportului de expertiză acest teren se identifică, parțial, cu suprafața de 9000 mp situată în intravilanul localității și este deținut de familia M., caz în care, în raport de mențiunile titlului de proprietate emis numitei M.N. Titlul de proprietate emis numitei M.N.

a făcut obiectul judecăților finalizate prin pronunțarea sentințelor civile nr. 1194 din 10 aprilie 1998 și, respectiv, nr. 1601/2001 a Judecătoriei Fălticeni, rămasă definitivă prin respingerea recursului prin decizia nr. 3815/2001 a Tribunalului Suceava. Înalta Curte a statuat că instanța de trimitere avea a clarifica dacă reclamantul a obținut sau nu reconstituirea dreptului de proprietate în considerarea terenului în litigiu în procedura Legii nr. 18/1991, însă pe un alt amplasament din intravilanul localității, astfel cum constant s-a apărat pârâtul în proces, respectiv dacă în cele 50 ha teren reconstituite în limita prevăzută de prevederile art. 39 din Legea nr. 18/1991 se includ și cele 33 ha preluate de stat din patrimoniul autorului său, M.D., în aplicarea prevederilor Decretului lege nr. 83/1949, pentru care însă punerea în posesie, consecință a comasărilor de teren efectuate în anul 1954, s-a realizat pe un alt amplasament.

Totodată a indicat că dacă se va constata că reclamantul ar fi îndreptățit la măsuri reparatorii pentru suprafața de 1 ha teren intravilan în procedura Legii nr. 10/2001, în complinirea măsurilor reparatorii primite în procedura Legii nr. 18/1991, în raport de situația juridică actuală a terenului indicat în notificare, instanța de trimitere trebuie să decidă motivat, în raport de prevederile Legii nr. 10/2001, cu privire la tipul de măsuri reparatorii ce se impun a fi acordate. Cauza a fost reînregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 9 aprilie 2013. Prin decizia civilă nr. 26 din 13 iunie 2013, Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantul M.D.M.A.

împotriva sentinței civile nr. 682 din 30 martie 2010 pronunțată de Tribunalul Suceava, secția civilă. Analizând apelul sub aspectul motivelor invocate și în raport de indicațiile instanței de casare, Curtea a reținut, în esență, că reclamantul a uzat de dispozițiile Legii nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare, obținând reconstituirea dreptului de proprietate cu privire la întreaga suprafață de teren cu care autorul său figurează expropriat în temeiul Decretului-lege nr. 83/1949, chiar dacă această reconstituire nu s-a realizat pe vechiul amplasament și că nu a făcut dovada în acest cadru procesual că ar fi îndreptățit la măsurile reparatorii prevăzute de Legea nr. 10/2001 pentru vreo altă suprafață de teren.

Nu există nici o dovadă la dosar că în afara terenului arabil expropriat de la autorul său, acesta sau bunica sa ar mai fi avut pe raza satului L., comuna P. și alt teren care să fi fost preluat la stat și pentru care reclamantul să nu fi obținut reparațiuni până în prezent. Adresa Ministerului Justiției, Direcția Instanțelor Militare nu face dovada proprietății autorului său cu privire la o suprafață mai mare de teren. Aceasta atestă doar faptul că autorul reclamantului a fost dislocat conform Decretului nr. 83/1949, fiind considerat moșier întrucât poseda 160 ha teren din care 50 ha pădure. În cauză, s-a făcut dovada exproprierii autorului reclamantului M.D. doar cu privire la suprafața de 94 ha teren, din care 50 ha teren arabil, pentru care s-a reconstituit deja dreptul de proprietate în conformitate cu Legea nr. 18/1991 cu modificările și completările ulterioare.

Nu s-a făcut dovada proprietății autorului reclamantului sau a bunicii acestuia cu privire la alte suprafețe de teren arabil situate pe raza satului L. decât cele pentru care s-a reconstituit deja dreptul de proprietate. La data de 15 iulie 2013, reclamantul M.D.M.A. în temeiul dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 26 din 13 iunie 2013 a Curții de Apel Suceava solicitând anularea ei. În motivarea cererii a arătat că aceasta este potrivnică deciziei civile nr. 6 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Suceava prin care s-a stabilit corect situația de fapt și i s-au recunoscut pretențiile. Prin titlurile de proprietate nr. X3/2003 și nr. X1/2003 reclamantul a obținut 10 ha teren intravilan, suprafață care nu este prezentă în suprafața solicitată.

A susținut că nu a fost beneficiarul unor măsuri reparatorii pentru suprafața de 1 ha teren intravilan în punctul „L.B.” prin nicio altă lege de reparație, iar modul abuziv prin care a fost deposedat de bun prin decizia nr. 26 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, prin stabilirea unei alte situații de fapt, este mai greu de suportat decât deposedarea suferită în regimul comunist. Comuna P., prin primar a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția inadmisibilității cererii de revizuire, arătând cu nu sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. La termenul de judecată din data de 30 ianuarie 2014, Înalta Curte a supus dezbaterii excepția inadmisibilității cererii de revizuire formulate, în raport de împrejurarea că cele două decizii pretins contrare sunt pronunțate în cadrul aceluiași litigiu, dar în cicluri procesuale diferite.

Înalta Curte reține caracterul inadmisibil al cererii de revizuire având în vedere următoarele considerente: Potrivit dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ. „Dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază”. Această dispoziție legală fixează limitele în care se poartă dezbaterile asupra unei cereri de revizuire indiferent de motivul de revizuire pe care cererea se fundamentează. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere: dacă există hotărâri definitive potrivnice, date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.

Astfel, acest motiv de revizuire sancționează încălcarea principiului puterii lucrului judecat, atunci când instanțele au dat soluții contrare în dosare diferite, făcând astfel imposibilă executarea simultană a două hotărâri, întrucât fiecare dintre părți se prevalează de hotărârea care îi este favorabilă, iar ieșirea din această situație nu se poate realiza decât prin revizuirea și, concomitent, anularea ultimei hotărâri. Rezultă din aceeași dispoziție procedurală nominalizată mai sus, că una din condițiile esențiale, necesară pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe prevederile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., este ca hotărârile așa-zis potrivnice să fie pronunțate în dosare diferite.

În cauza dedusă judecății, se constată că hotărârile judecătorești care se afirmă că ar fi potrivnice nu au fost pronunțate, însă, în dosare diferite, ci în cadrul aceluiași dosar, fiind vorba doar de cicluri procesuale diferite. Astfel, revizuentul critică, în realitate, modalitatea în care instanța de apel a statuat la momente diferite în derularea litigiului asupra situației de fapt, înainte de o primă casare, dispusă de Înalta Curte prin decizia nr. 6122 din 19 septembrie 2011, și ulterior celei de a doua casări, dispuse de Înalta Curte prin decizia nr. 182 din 23 ianuarie 2013. Or, așa cum rezultă din expunerea rezumată a cauzei, casările dispuse de instanța de recurs au avut în vedere tocmai împrejurarea că, devoluând cauza, instanța de apel, pronunțând deciziile nr. 61 din 18 octombrie 2010 și nr. 6 din 20 martie 2012, nu a clarificat situația de fapt din perspectiva susținerilor reclamantului M.D.M.A.

că pentru suprafața de 1 ha teren intravilan situat în punctul „L.B.” nu a fost beneficiarul niciunei măsuri reparatorii în baza legilor fondului funciar sau ale Legii nr. 10/2001. Prima casare a fost impusă de împrejurarea că instanța de apel nu a deslușit împrejurările de fapt referitoare la situația terenului care a făcut obiectul notificării reclamantului în procedura Legii nr. 10/1991, dacă acest teren a fost evidențiat în titlurile de proprietate emise în procedura Legii nr. 18/1991.

Cea de a doua casare a fost impusă de împrejurarea că aceeași instanță de apel nu a clarificat dacă reclamantul a obținut sau nu reconstituirea dreptului său de proprietate în procedura Legii nr. 18/1991, însă, pe un alt amplasament din intravilanul localității, respectiv dacă în cele 50 ha teren care i-au fost reconstituite au fost incluse și cele 33 ha preluate de stat din patrimoniul autorului său, M.D., în aplicarea prevederilor Decretului-lege nr. 83/1949, pentru care punerea în posesie, consecință a comasărilor de teren din anul 1954, s-a realizat pe un alt amplasament.

Aspectele invocate prin cererea de revizuire îmbracă, în realitate, caracterul unor critici de netemeinicie, prin care se urmărește reformarea unei hotărâri judecătorești, nu pe motiv că ar fi fost pronunțată cu încălcarea principiului autorității de lucru judecat ci, dimpotrivă, prin înfrângerea acestui principiu, anume sub motiv că judecata ar fi fost greșită, ceea ce nu este permis pe calea revizuirii. Or, atât timp cât primul termen al revizuirii, decizia nr. 6 din 20 martie 2012 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, a fost casată reținându-se, așa cum s-a arătat anterior, că nu a fost clarificată îndreptățirea reclamantului de a primi măsuri reparatorii pentru suprafața de teren de 1 ha teren intravilan situat în punctul „L.B.”, ce face obiectul litigiului, nu se poate reține existența unor elemente caracteristice autorității lucrului judecat.

Așadar nu se poate invoca exclusivitatea acestei hotărârii și nici obligativitatea sa pe chestiunea juridică în discuție. Raționamentul care impune o astfel de concluzie este acela că în cadrul aceluiași proces, nu se poate ajunge la hotărâri potrivnice, întrucât în final o singură hotărâre pune capăt judecății, chiar dacă, în diferite faze sau cicluri procesuale, se poate întâmpla ca soluțiile pronunțate să fie diferite de cele anterioare. În consecință, față de cele arătate, se constată că nu sunt îndeplinite condițiile esențiale pentru admisibilitatea unei cereri de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., astfel încât, în temeiul dispozițiilor art. 326 alin. (3) C. proc.

civ., Înalta Curte va respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată M.D.M.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul M.D.M.A. împotriva deciziei civile nr. 26 din 13 iunie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 30 ianuarie 2014.