ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 480/2015

Asupra cauzei de față, constată următoarele; Prin cererea înregistrată la data de 31 martie 2005 pe rolul Tribunalului Suceava sub nr. 217/86/2005 reclamanta V.C.C. a solicitat, prin mandatar V.E.D., în temeiul dispozițiilor Legii nr. 10/2001, desființarea dispoziției nr. 332 din 28 februarie 2005 emisă de primarul municipiului Fălticeni și restituirea suprafeței de 15000 mp situată pe str. G. din municipiul Fălticeni, pe care s-au aflat construcțiile nr. 89 A, 89 B, 57 și 115, propunând restituirea în natură a imobilelor pe care s-au edificat construcțiile ulterior revoluției din decembrie 1989 și, prin echivalent, a imobilelor ocupate de construcții edificate ulterior.

Prin Sentința nr. 284 din 7 februarie 2008 pronunțată în Dosar nr. 217/86/2005 Tribunalul Suceava, secția civilă, a admis cererea reclamantei, a desființat Dispoziția nr, 332 din 28 februarie 2005 a primarului municipiului Fălticeni și a dispus restituirea în natură pentru 2150 mp teren situat în Fălticeni, str. G., constatându-se drepturile reclamantei la despăgubiri pentru diferența de 13150 mp teren afectat de construcții și utilități. Prin Decizia nr. 69 din 13 mai 2009 pronunțată în Dosar nr, 217186/2005, Curtea de Apel Suceava, secția civilă și pentru cauze cu minări și de familie, a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Fălticeni, prin primar, împotriva sentinței mai sus arătate; a schimbat în tot sentința și a respins, ca nefondată, acțiunea formulată de V.C.C.

și continuată de mandatar V.E.D.; a respins apelurile declarate de V.C.C. și V.E.D. Prin Decizia nr. 4440 din 14 septembrie 2010 pronunțată în Dosar nr. 217/86/2005 Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul formulai de V.E.D., în nume propriu și în calitate de succesor al apelantei V.C.C. împotriva deciziei anterior arătate, pe care a casat-o, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță pentru rejudecarea apelurilor declarate împotriva Sentinței nr, 284 din 07 februarie 2008 a Tribunalului Suceava.

Prin Decizia nr. 55 din 15 octombrie 2013 pronunțată în Dosar nr. 847/39/2010 Curtea de Apel Suceava, secția I civilă a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamanta V.C.C., prin mandatar V.E.D., precum și de acesta din urmă în nume propriu, împotriva Sentinței nr. 284 din 07 februarie 2008 a Tribunalului Suceava; a admis apelul declarat de pârâtul Municipiul Fălticeni, prin primar împotriva aceleiași sentințe; a schimbat în parte sentința în sensul că, menținând dispoziția de admitere a acțiunii și de desființare a Dispoziției nr. 332 din 28 februarie 2005, emisă de primarul municipiului Fălticeni a dispus acordarea, către reclamantul V.E.D., a măsurilor compensatorii în condițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, pentru suprafața de 9034 mp teren, situat în orașul Fălticeni, str. G., județul Suceava; a înlăturat dispozițiile care prevăd restituirea în natură și dreptul la despăgubiri.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel, în rejudecare, a constatat că prin contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat sub nr. 4160 din 16 octombrie 2007 la Biroul Notarului Public A.I., reclamanta V.C.C. a cesionat mandatarului V.E.D. cu titlu oneros, toate drepturile mobiliare și imobiliare, prezente și viitoare, care i se cuvin în calitate de legatar universal al defunctei T.M. Această împrejurare a determinat incidența în cauza a dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr, 165/2013, potrivit cărora "în situația în care titularul a înstrăinat drepturile care i se cuvin potrivit legilor de restituire a proprietății, singura măsură reparatorie care se acordă este compensarea prin puncte potrivit art. 24 alin. (2), (3) și (4)". Prin urmare, neavând calitatea de titular ai dreptului dedus judecății, ci de cesionar al acestui drept litigios, instanța de apel a constatat că reclamantul V.E.D.

este îndreptățit la măsuri compensatorii în condițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013. În ceea ce privește întinderea dreptului pentru care au fost acordate măsurile compensatorii, instanța de apei a reținut că prin notificarea nr. 170 din 09 august 2001, astfel cum a fost completată la 14 mai 2003 de numita V.C.C., s-a solicitat restituirea terenului în suprafață de aproximativ 15.000 mp, optându-se pentru retrocedarea în natură a suprafețelor libere, iar pentru cele ocupate de construcții noi să fie acordate măsuri reparatorii prin echivalent. Instanța de apel a mai reținut că pentru parte din acest teren, respectiv 6266 mp, s-a constatat dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent în favoarea reclamantei V.C.C.

prin Sentința nr. 167 din 22 ianuarie 2008 a Tribunalului Suceava rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 7707 din 04 decembrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în urma respingerii recursului declarat de Municipiul Fălticeni. Prin urmare, a rămas o diferență de 9034 mp, pentru care reclamanta, prin mandatar, a solicitat restituirea în natură sau măsuri compensatorii prin echivalent. Nu au putut fi reținute susținerile apelantului V.E.D. referitoare la inaplicabilitatea dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, generată de revocarea cesiunii de drepturi litigioase printr-un contract material întrucât până la data pronunțării (15 octombrie 2013) nu a fost depusă la dosar dovada revocării cesiunii.

Deși instanța de apel nu a avut în vedere contractul de cesiune încheiat la 11 octombrie 2013, fiind înregistrat la dosarul cauzei la data de 21 octombrie 2013, ulterior pronunțării, a apreciat că nu poate fi înlăturată incidența dispozițiilor art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, deoarece imobilul era înstrăinat deja la momentul intrării în vigoare a legii, iar reclamanta V.C.C. nu putea dobândi decât calitatea cedată de V.E.D., aceea de cesionar. Prin Decizia nr. 1547 din 22 mai 2014 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, în Dosar nr. 847/39/2010, s-a respins recursul reclamanților împotriva deciziei mai sus arătate, care a devenit astfel irevocabilă. Prin cererea formulată la data de 10 iunie 2014 în temeiul dispozițiilor art. 509 alin. (5) C. proc.

civ., reclamanta V.C.C., prin mandatar V.E.D., a solicitat revizuirea Deciziei nr. 551 din 5 octombrie 2013 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, cerere înregistrată sub nr. 499/39/2014. În motivare s-a arătat că, contractul de cesiune de drepturi litigioase nr. 4160 din 16 octombrie 2007 a fost desființat prin documentul denumit "Act de desființare a contractului de cesiune de drepturi litigioase" autentificat sub nr. 4160 din 16 octombrie 2007 de BNP A.I., revizuenta reintrându-și în toate drepturile cuvenite ca moștenitoare a defunctei T.M., act pe care îl anexează în copie legalizată. În mod greșit instanța de apel a reținut că revizuenta ar fi legatar universal al defunctei T.M. Această calitate a pierdut-o din momentul desființării contractului de cesiune de drepturi litigioase, prin respectivul "Act de Desființare". Astfel, din momentul desființării contractului de drepturi litigioase, V.C.C.

a redobândit calitatea de moștenitoare a defunctei T.M., recăpătându-și dreptul de a primi restituirea în natură a suprafeței de 2150 mp teren, situat în municipiul Fălticeni, str. G., precum și despăgubiri, pentru diferența de 13 - 150 mp teren afectat de construcții și utilități, drepturi acordate prin Sentința nr. 284 din 07 februarie 2008 a Tribunalului Suceava. Prin întâmpinare, Municipiul Fălticeni, prin primar, a solicitat respingerea cererii ca tardiv introdusă iar pe fond, ca nefondată. Excepția tardivității cererii de revizuire a fost respinsă prin încheierea din 11 septembrie 2014, încheierea prin care cererea de revizuire a fost încadrată de instanță în dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Prin Decizia nr. 690 din 6 noiembrie 2014 Curtea de Apel Suceava, secția I civilă, a respins, ca nefondată, cererea de revizuire. Pentru a se pronunța astfel, instanța învestită cu soluționarea cererii de revizuire a reținut că pentru a fi incident acest motiv de revizuire înscrisul nou trebuie să îndeplinească mai multe condiții cumulativ între care aceea ca înscrisul să fi existat la data pronunțării hotărârii a cărei revizuire se cere, condiție neîndeplinită în cazul de față pentru că actul de desființare a contractului de cesiune de drepturi litigioase invocat de revizuenta este încheiat ia data de 29 mai 2014, iar decizia instanței de apel este pronunțata la data de 15 octombrie 2013, deci anterior încheierii actului menționat.

Împotriva acestei decizii a formulat recurs întemeiat pe dispozițiile art. 299-316 C. proc. civ. revizuenta V.C.C., prin mandatar V.E.D., arătând că în mod greșit Curtea de Apel Suceava a reținut că "Actul de desființare" a fost încheiat la data de 29 mai 2014, la această dată fiind realizată doar o copie legalizată a respectivului înscris. Așa cum rezultă și din încheierea de autentificare depusă în copie la dosar, acesta a fost încheiat la data de 04 decembrie 2013 și autentificat sub nr. 3694 de către BNP O.B. și A.E.B. Ca atare, din momentul desființării contractului de drepturi litigioase, V.C.C. a redobândit calitatea de moștenitoare a defunctei T.M., recăpătându-și dreptul de a primi restituirea în natură a suprafeței de 2150 mp teren situat în Municipiul Fălticeni, str. G., precum și despăgubiri pentru diferența de 13.150 mp teren afectai de construcții și utilități, drepturi acordate prin Sentința nr. 284 din 07 februarie 2008 a Tribunalului Suceava.

Recursul este nefondat, pentru argumentele ce succed: Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere, conform dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., "dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere". Rezultă că pentru a se putea invoca acest motiv și a se admite cererea de revizuire trebuie îndeplinite cumulativ următoarele condiții: partea interesată să prezinte un înscris nou, care nu a fost folosit în procesul în care s-o pronunțat hotărârea atacată; înscrisul să aibă forță probantă prin ei însuși, fără să fie nevoie a fi confirmat de alte mijloace de probă; înscrisul să fi existat la data când a fost pronunțată hotărârea ce se cere a fi revizuită; înscrisul să nu fi putut fi invocat în procesul în care s-a pronunțat hotărârea atacată, fie pentru că a fost reținut de partea potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părților; înscrisul să fie determinant, în sensul că, dacă ar fi fost cunoscut de instanță cu ocazia judecării fondului, soluția ar fi fost alta decât cea pronunțată.

Din analiza dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ., rezultă că sfera de aplicare a revizuirii pentru înscrisuri noi este foarte limitată, în cauză nefiind îndeplinite cumulativ condițiile expres prevăzute de acest text legal. În sensul textului legal, poate fi invocat ca act nou pentru revizuirea unei hotărâri numai un înscris care a existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se solicită, deoarece numai în această situație ar fi putut fi reținut de partea potrivnică ori nu ar fi putut fi prezentat dintr-o împrejurare de forță majoră. Anterioritatea înscrisului invocat în revizuire față de data pronunțării hotărârii obiect al căii extraordinare de atac este prevăzută de lege în termeni nesusceptibili de interpretare.

La data de 31 martie 2005, revizuenta, prin mandatar, a învestit instanța de judecată cu o cerere de desființare a dispoziției emisă de autoritatea locală în temeiul Legii nr. 10/2001, solicitând restituirea în natură a terenului identificat în notificarea ce a stat la baza emiterii respectivei dispoziții. Pe parcursul judecării cauzei ce s-a realizat în mai multe cicluri procesuale, între revizuenta și mandatarul său, numitul V.E.D., a intervenit contractul de cesiune de drepturi litigioase autentificat la BNP A.I. sub nr. 4160 din 16 octombrie 2007, prin care aceasta a cesionat mandatarului său, cu titlu oneros, toate drepturile mobiliare și imobiliare, prezente și viitoare, care i se cuvin în calitate de legatar universal al defunctei T.M.

Această împrejurare a determinat reținerea aplicabilității în cauză a art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013, prin decizia obiect al revizuirii acordându-se cesionarului de drepturi litigioase măsuri compensatorii prin puncte pentru suprafața de teren în litigiu. Atât prin cererea de revizuire formulată împotriva acestei decizii, cât și prin prezentul recurs, revizuenta susține că actul de desființare a contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 4160 din 16 octombrie 2007 reprezintă un "înscris nou" în sensul art. 322 pct. 5 C. proc. civ., care, dacă ar fi fost avut în vedere la judecata cauzei în fond, ar fi determinat o altă soluție. Aceasta întrucât, prin actul de desființare revizuenta V.C.C.

a redevenit legatar universal al defunctei T.M., sens în care dispozițiile art. 1 alin. (3) din Legea nr. 165/2013 privind acordarea de măsuri reparatorii prin metoda compensării prin puncte nu își mai justifică aplicarea. Prin Decizia nr. 690 din 06 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, prin care s-a respins prezenta cerere de revizuire, s-a apreciat că înscrisul de care s-a prevalat revizuenta în această procedură nu respectă cerința de a fi calificat drept înscris nou, în sensul dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., deoarece actul de desființare a contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 4160 din 16 octombrie 2007 a fost încheiat la data de 29 mai 2014, așadar ulterior pronunțării deciziei supusă revizuirii, însă recurenta-revizuentă susține că ia data arătată s-a efectuat doar o copie legalizată a acestui document, actul fiind încheiat la data de 04 decembrie 2013 și autentificat sub nr. 3694. Înalta Curte constată că, indiferent la care din cele două date s-ar raporta analiza cererii de revizuire, 29 mai 2014 sau 04 decembrie 2013, încheierea actului de desființare se situează, în ambele situații, după momentul pronunțării deciziei obiect al revizuirii - 15 octombrie 2013, sens în care acesta nu poate fi considerat im înscris nou în înțelesul dat de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ., după cum corect a stabilit prima instanță. Nu poate constitui înscris doveditor apt să conducă la admiterea unei cereri de revizuire niciun act emis după pronunțarea hotărârii a cărei desființare se cere într-o asemenea procedură, chiar dacă prin el s-ar confirma o situație fundamental deosebită de aceea care a fost reținută de instanță ca determinantă în darea soluției.

Pe de altă parte, se constată că înscrisul depus de către revizuenta la dosar, atașat cererii sale de recurs, și care a fost, într-adevăr, autentificai sub nr. 3694 la data de 4 decembrie 2013 (adică înscrisul menționat prin criticile de recurs ce combat dezlegările date de prima instanță) este un cu totul altul decât acela de care s-a prevalat aceeași parte la momentul promovării cererii de revizuire și pe care 1-a invocat ca înscris nou, anume actul de desființare a contractului de cesiune de drepturi litigioase nr. 4160 din 16 octombrie 2007, motiv pentru care nu se poate reține că prin cele susținute și dovedite în calea de atac a recursului, revizuenta ar fi Infirmat concluzia, corect reținută de prima instanță, a neîntrunirii în cauza a condițiilor speciale prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc.

civ. Pentru aceste considerente, în aplicarea dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge recursul, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de revizuenta V.C.C. împotriva Deciziei nr. 690 din 06 noiembrie 2014 a Curții de Apel Suceava, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 18 februarie 2015. Procesat de GGC - GV