ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 8488/2007

Deliberând asupra recursului de față în condițiile art. 256 C. proc. civ., constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 1065 din 2 decembrie 2005 Tribunalul Suceava, rămasă definitivă și irevocabilă, Tribunalul Suceava a admis acțiunea formulată de reclamanta N.A., a anulat dispoziția nr. 558/2003 emisă de Primarul Municipiului Fălticeni și a constatat că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 70 mp teren situat în orașul Fălticeni, județul Suceava, teren preluat în mod abuziv de stat din patrimoniul autoarei sale N.F., în baza unui act de donație care însă nu îndeplinea cerințele legale. Cum terenul, (în suprafață de 70 mp și nu de 170 mp cât a invocat reclamanta prin notificarea nr. 404/2001 a BEJ H.V.), nu este în prezent liber instanța a reținut că reclamanta este îndreptățită să primească măsuri reparatorii prin echivalent.

În baza hotărârii judecătorești menționate Primarul Municipiului Fălticeni a emis o nouă dispoziție, anume dispoziția nr. 1160 din 18 august 2006, prin care a propus acordarea de despăgubiri reclamantei în condițiile legii speciale privind regimul stabilirii și plății despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru suprafața de 70 mp teren. Prin cererea dedusă judecății la data de 19 septembrie 2006 reclamanta N.A. a solicitat acordarea de despăgubiri, în procedura Legii nr. 10/2001 pentru construcția care a fost edificată în orașul Fălticeni care a fost demolată ulterior preluării precum și pentru o suprafață de 250 mp teren situat la aceeași adresă. În motivarea cererii reclamanta a susținut că Primăria Fălticeni căreia i-a notificat pretențiile a analizat doar în parte solicitările sale și, în mod eronat, nu i-a acordat despăgubiri pentru întregul imobil preluat de stat în mod abuziv.

Prin sentința civilă nr. 173 din 30 ianuarie 2007 Tribunalul Suceava a respins plângerea ca nefondată. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut că suprafața de 70 mp teren a fost restituită reclamantei prin sentința civilă nr. 1065/2005 a Tribunalului Suceava iar pentru construcția demolată aceasta nu a formulat notificare. Referitor la teren, prima instanță reține că reclamanta a formulat notificare doar pentru o suprafață de 170 mp, astfel cum rezultă și din considerentele dispoziției nr. 1160/2006, însă din probatoriul administrat rezultă că doar o suprafață de 0,70 ha teren a fost preluată în patrimoniul statului, fără ca petenta să fi dovedit preluarea de către stat și a vreunei alte suprafețe de teren, motiv pentru care i s-au acordat doar pentru 0,07 ha măsuri reparatorii prin echivalent.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta susținând că prin notificarea nr. 404/2002 și precizările formulate la 28 noiembrie 2001 a cerut acordarea de despăgubiri pentru un imobil, inclusiv pentru construcție – o casă, bucătărie și anexe gospodărești – care erau edificate pe terenul situat în str. , construcții preluate în mod abuziv de stat și ulterior demolate. Totodată reclamanta invocă că prin mențiunile certificatului nr. 1864 din 16 martie 1990 a dovedit că suprafața de teren deținută de autoarea sa era de 170 mp și nu de 70 mp sens în care solicită completarea probatoriilor. Prin decizia civilă nr. 173 din 23 mai 2007 Curtea de Apel Suceava a respins apelul ca nefondat.

În motivarea deciziei instanța a reținut că din examinarea efectivă a notificării nr. 404/2001 rezultă că reclamanta a solicitat acordarea de măsuri reparatorii doar pentru terenul preluat de stat, nu și pentru construcții, concluzie care nu poate fi dedusă din folosirea expresiei mai cuprinzătoare de „imobil”. Reține instanța de apel și faptul că mențiunile din evidențele fiscale referitoare la întinderea proprietății reclamantei sunt irelevante cât timp în raport de probatoriul administrat rezultă cu evidență faptul că în proprietatea statului s-a preluat doar o suprafață de 70 mp și nu 170 mp teren cât susține aceasta. Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamanta invocând incidența art. 304 pct. 7, 8 și 9 și art. 312 alin. (3) teza I C. proc.

civ. În motivarea recursului reclamanta arată că instanțele de fond nu au luat în considerare toate înscrisurile depuse și i-a refuzat, în mod nejustificat, administrarea unor probe – expertiză tehnică și martori – utile soluționării cauzei. Reclamanta susține că se impunea în scopul stabilirii întinderii suprafeței de teren deținută de autoarea sa verificarea și a actelor persoanelor (vânzătorilor) de la care aceasta a dobândit prin cumpărare proprietatea și concordanța mențiunilor cu cele trecute în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de autoarea sa cu mențiunea că numai parțial, în prezent, pe acest teren este edificat un bloc de locuințe (teren pentru care au primit măsuri reparatorii), bloc care însă nu afectează amplasamentul terenului pe care a fost edificată casa de locuit a autoarei pentru care nu a primit nici un fel de despăgubire.

Totodată, reclamanta susține că a solicitat acordarea de despăgubiri atât pentru terenul preluat de stat cât și pentru construcțiile demolate prin cele trei notificări, două înregistrate sub nr. 404/2001 și cea de-a treia sub nr. 799/2001, cu mențiunea că este de acord să primească un alt teren în compensarea celui preluat de stat în măsura în care nu-i poate fi restituit în natură. Analizând recursul, Înalta Curte constată că acesta este fondat pentru următoarele considerente: În drept, potrivit art. 312 alin. (5) teza I C. proc. civ., în cazul în care instanța a cărei hotărâre este recurată a soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului, instanța de recurs, după casare, trimite cauza spre rejudecare instanței care a pronunțat hotărârea casată sau altei instanțe de același grad.

Totodată, potrivit art. 914 C. proc. civ., Înalta Curte hotărăște asupra fondului pricinii în toate cazurile în care casează hotărârea atacată numai în scopul aplicării corecte a legii la împrejurări de fapt ce au fost pe deplin stabilite. Cu alte cuvinte, instanța de recurs este în imposibilitate să verifice legalitatea hotărârilor judecătorești recurate ori de câte ori instanțele de fond au omis să intre în cercetarea fondului pricinilor ce le sunt deduse judecății și omit să stabilească împrejurările de fapt ale acestora.

Or, în speță, cu privire la pretențiile reclamantei referitoare la acordarea unei despăgubiri pentru construcțiile situate în orașul Fălticeni, și care ar fi fost preluate de stat odată cu terenul deținut de autoarea sa la aceeași adresă, în baza unei donații a cărei nulitate absolută a fost constatată prin sentința civilă nr. 106 din 16 februarie 2006 a Tribunalului Suceava, instanțele de fond au reținut că nu pot face obiect al analizei în procedura Legii nr. 10/2001, întrucât reclamanta nu a formulat o notificare, cerință prevăzută de art. din Legea nr. 10/2001. Or, verificând lucrările dosarului se constată că reclamanta a formulat pe lângă notificarea transmisă sub nr. 404 din 8 noiembrie 2001 de BEJ N.V.

(f. 18 dos. 2330/8/2006) în care a pretins despăgubiri „atât pentru demolarea casei cu trei camere cât și pentru restul anexelor – 2 magazii mari” dar și pentru suprafața de teren pe care autoarea sa a deținut-o prin cumpărare, și o a doua notificare, înregistrată sub nr. 799 din 28 decembrie 201 la Primăria orașului Fălticeni (f. 14 dos. nr. 2330/2006) în care reiterează pretențiile formulate cu privire la imobilul situat în str. , anume a cerut restituirea terenului și daune pentru demolarea construcțiilor.

Or, din cuprinsul sentinței civile nr. 1065 din 2 decembrie 2005 a Tribunalului Suceava ca, de altminteri, și al dispoziției nr. 1160 din 18 august 2006 emisă de Primarul Municipiului Fălticeni în executarea hotărârii judecătoriei menționate rezultă că unitatea deținătoare, Primarul Municipiului Fălticeni, în soluționarea notificării nr. 404/2001 a analizat exclusiv cererea reclamantei pentru restituirea în natură a suprafeței de 170 mp teren situat în Municipiul Fălticeni, fără a se analiza, nici în procedura administrativă și nici în cea judiciară, pretenția reclamantei cu privire la construcțiile care ar fi existat pe acest teren și care ar fi fost preluate de stat iar apoi demolate.

Totodată, din lucrările dosarului nu rezultă că entitatea deținătoare ar fi analizat și soluționat notificarea înregistrată sub nr. 799/2001 prin care reclamanta reitera, în mod explicit, solicitarea de a-i fi acordate despăgubiri pentru construcțiile demolate și terenul aferent, caz în care aceasta era în drept să se adreseze în justiție pentru valorificarea dreptului pretins. Așa fiind, cum în mod necontestat reclamanta a formulat prin notificare pretenții și în legătură cu anumite construcții care au fost preluate de stat și despre care afirmă că nu ar fi fost demolate de autoarea sa, astfel cum se menționează în înscrisul intitulat „acceptare” datat 26 octombrie 1978 (f. 17 dos. nr. 2330186/2006 al Tribunalului Suceava) instanțele aveau a verifica și dispune cu privire la această cerere.

Totodată, instanțele de fond aveau a verifica și stabili dacă există identitate între suprafața de teren solicitată prin notificare a nr. 404/2001, soluționată prin dispoziția nr. 558/2003 a Primarului orașului Fălticeni care a fost anulată prin sentința civilă nr. 1065/2005 a Tribunalului Suceava (hotărâre în baza căreia a fost emisă ulterior dispoziția nr. 1160/2006 a Primarului orașului Fălticeni) și cea solicitată prin notificarea nr. 799/2001 și a dispune în consecință. În acest context al analizei este de menționat că simpla trimitere în considerentele hotărârii la chestiunile care au făcut obiectul judecății finalizată prin pronunțarea sentinței civile nr. 1065/2005 a Tribunalului București nu echivalează cu o motivare a hotărârii în sensul art. 261 pct. C. proc.

civ. și cu atât mai puțin trimiterile la dispoziția nr. 1160/2006 a Primăriei Municipiului Fălticeni, dispoziție emisă în executarea sentinței arătate. Așa fiind, cum instanțele de fond au soluționat procesul fără a intra în cercetarea fondului împrejurările de fapt ale cauzei nefiind pe deplin stabilite Înalta Curte în baza art. 312 alin. (5) coroborat cu art. 314 C. proc. civ. va admite recursul și va casa decizia recurată și va trimite pricina curții de apel, ca în baza efectului devolutiv, și reia judecata apelului declarat de reclamantă cu observarea celor mai sus arătate. În rejudecare, instanța de apel va analiza, sub formă de reparări, și celelalte aspecte invocate de reclamantă prin recurs.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta N.M. împotriva deciziei nr. 173 din 23 mai 2007 a Curții de Apel Suceava, secția civilă, pe care o casează cu trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 decembrie 2007 .