ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2861/2010

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din

dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 121 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul

Suceava a dispus anularea contractului de concesiune din 10 mai 2001 încheiat

între pârâții Primăria Fălticeni, Ș.D. și SC H. SRL,

admițând acțiunea formulată de reclamantul B.M.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că, prin decizia nr. 4085 din 18 mai 2007,

Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus restituirea în

natură a terenului în suprafață de 200 mp situat în

Fălticeni către reclamantul din prezenta cauză, care a fost

obligat să restituie despăgubirile de 300 lei, reactualizate.

S-a mai avut în vedere că, la

data de 10 mai 2001, pârâta Primăria municipiului Fălticeni a

încheiat cu pârâta SC H. SRL un contract de concesiune prin care i-a

concesionat acesteia o suprafață de 70 mp din suprafața totală

de 200 mp aparținând reclamantei și că temeiul ce a stat la baza

încheierii contractului de concesiune a constat în Legea nr. 50/1991 privind

autorizarea executării lucrărilor de construcții.

Apelurile formulate de reclamant

și pârâtă împotriva sentinței au fost respinse ca nefondate prin

decizia nr. 55 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția

comercială, contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la apelul pârâtei s-a

reținut că sentința atacată este legală, în contextul

în care instanța de fond a constatat în mod corect că – la data

încheierii contractului de concesiune reclamantul demarase procedurile pentru

revendicarea terenului, fiind incidente prevederile art. 14 din Legea nr. 50/1991

care statuează că – până la reglementarea prin lege, nu pot face

obiectul concesiunii terenurile libere de construcții aflate în

administrarea consiliilor locale și care pot fi revendicate de foștii

proprietari.

De asemenea, instanța de apel a

considerat că pârâtei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare

prin respingerea cererii de amânare formulată de apărătorul

pârâtei la ultimul termen de judecată în fața primei instanțe,

în condițiile în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru ca

acesta să poată depune concluzii scrise.

În ce privește apelul reclamantului

ce a avut ca singură critică aplicarea prevederilor art. 274 C. proc.

civ. s-a reținut că pârâții au căzut în pretenții,

fiind datori să plătească cheltuieli de judecată și

că prevederile art. 275 C. proc. civ. nu sunt incidente pentru că

pretențiile nu au fost recunoscute în mod explicit.

Împotriva deciziei, pârâta SC H. SRL

a formulat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7

și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora invocă

următoarele:

Decizia este nelegală fiind

dată cu încălcarea dreptului la apărare, încălcându-se

dispozițiile art. 156 C. proc. civ. prin respingerea cererii de amânare

formulată la ultimul termen în fața instanței de apel.

Decizia atacată este dată

cu încălcarea dispozițiilor art. 948 C. civ. și a dispozițiilor

art. 11 din Legea nr. 50/1991.

Recurenta susține că

deși reclamantul a fost asistat de apărător nu s-a indicat

motivul de nulitate absolută a contractului de concesiune, iar prevederile

Legii nr. 50/1991 nu au incidență în cauză.

La data de 16 iunie 2010, recurenta

a invocat un nou motiv de recurs în condițiile art. 306 alin. (2),

considerând că hotărârile criticate s-au dat cu încălcarea

competenței altei instanțe, impunându-se casarea ambelor și

trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria

Suceava.

Recurenta consideră că, în

raport de obiectul cererii de chemare în judecată – acela privind anularea

unui contract de concesiune – aceasta are un caracter patrimonial, iar

față de valoarea litigiului, competența materială în

soluționarea cauzei aparține Judecătoriei Suceava.

Prin întâmpinare, intimatul-

reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Analizând decizia atacată prin

prisma motivelor de recurs de ordine publică, de natură a lămuri

instanța competentă în soluționarea litigiului, Înalta Curte

constată următoarele:

Instanța a fost sesizată

la data de 18 februarie 2008 cu o acțiune în nulitatea contractului de

concesiune din 2001.

Potrivit deciziei nr. 32 din 9 iunie

2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și

Justiție, secțiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul

legii privind interpretarea dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit.

a) și b) și art. 2821 alin. (1) C. proc. civ. s-a stabilit că,

în vederea determinării competenței materiale de soluționare în

primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în

bani litigiile civile și comerciale ce au ca obiect constatarea

existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea

nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice

privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul

accesoriu privind restabilirea situației anterioare.

Această decizie a fost

publicată în Monitorul Oficial al României nr. 830 din 10 decembrie 2008,

dată de la care dezlegarea dată problemelor de drept ce au făcut

obiectul RIL-ului este obligatorie pentru toate instanțele

[

art. 329 alin. (2) C. proc. civ.].

În atare situație, dat fiind

că până la data publicării deciziei menționate, prima

instanță nu soluționase cauza în fond, sentința fiind

dată ulterior (26 ianuarie 2009), faptul că prima instanță

avea îndatorirea de a-și verificare competența materială și

de a da eficiență celor stabilite prin decizia nr. 32 din 9 iunie

2008, până la pronunțarea unei hotărâri în cauză, Înalta

Curte constată că este fondată critica recurentei pe acest

aspect.

Astfel, litigiul este evaluabil în

bani întrucât are ca obiect nulitatea unui contract privind drepturi

patrimoniale, valoarea menționată în contract, fiind de 7.602.280 rol.

Pe cele de consecință,

dându-se eficiență prevederilor art. 2811 C. proc. civ. raportat la

cele ale art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. civ.,

competența materială de soluționare în primă

instanță a prezentei cauze aparține Judecătoriei Suceava.

Cum ambele hotărâri sunt lovite

de nulitate, fiind date cu încălcarea normelor imperative în materie de

competență, iar față de această situație nu se

mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, Înalta Curte va admite

recursul ca fondat, va casa decizia atacată și va admite apelurile

declarate de pârâți împotriva sentinței pe care o va anula și va

trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul formulat de pârâta SC

H. SRL Fălticeni, împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 55

din 15 aprilie 2009 pe care o casează, admite apelurile declarate de

pârâții SC H. SRL Fălticeni și Municipiul Fălticeni,

împotriva sentinței Tribunalului Suceava nr. 121 din 26 ianuarie 2009 pe

care o anulează și trimite cauza spre competentă soluționare

Judecătoriei Suceava.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2010.