ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2861/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 121 din 26 ianuarie 2009, Tribunalul Suceava a dispus anularea contractului de concesiune din 10 mai 2001 încheiat între pârâții Primăria Fălticeni, Ș.D. și SC H. SRL, admițând acțiunea formulată de reclamantul B.M. Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut că, prin decizia nr. 4085 din 18 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus restituirea în natură a terenului în suprafață de 200 mp situat în Fălticeni către reclamantul din prezenta cauză, care a fost obligat să restituie despăgubirile de 300 lei, reactualizate.

S-a mai avut în vedere că, la data de 10 mai 2001, pârâta Primăria municipiului Fălticeni a încheiat cu pârâta SC H. SRL un contract de concesiune prin care i-a concesionat acesteia o suprafață de 70 mp din suprafața totală de 200 mp aparținând reclamantei și că temeiul ce a stat la baza încheierii contractului de concesiune a constat în Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții. Apelurile formulate de reclamant și pârâtă împotriva sentinței au fost respinse ca nefondate prin decizia nr. 55 din 15 aprilie 2009 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal.

Cu privire la apelul pârâtei s-a reținut că sentința atacată este legală, în contextul în care instanța de fond a constatat în mod corect că – la data încheierii contractului de concesiune reclamantul demarase procedurile pentru revendicarea terenului, fiind incidente prevederile art. 14 din Legea nr. 50/1991 care statuează că – până la reglementarea prin lege, nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcții aflate în administrarea consiliilor locale și care pot fi revendicate de foștii proprietari. De asemenea, instanța de apel a considerat că pârâtei nu i-a fost încălcat dreptul la apărare prin respingerea cererii de amânare formulată de apărătorul pârâtei la ultimul termen de judecată în fața primei instanțe, în condițiile în care s-a dispus amânarea pronunțării pentru ca acesta să poată depune concluzii scrise.

În ce privește apelul reclamantului ce a avut ca singură critică aplicarea prevederilor art. 274 C. proc. civ. s-a reținut că pârâții au căzut în pretenții, fiind datori să plătească cheltuieli de judecată și că prevederile art. 275 C. proc. civ. nu sunt incidente pentru că pretențiile nu au fost recunoscute în mod explicit. Împotriva deciziei, pârâta SC H. SRL a formulat recurs pe care l-a întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 6, 7 și 9 C. proc. civ., în susținerea cărora invocă următoarele: Decizia este nelegală fiind dată cu încălcarea dreptului la apărare, încălcându-se dispozițiile art. 156 C. proc. civ. prin respingerea cererii de amânare formulată la ultimul termen în fața instanței de apel.

Decizia atacată este dată cu încălcarea dispozițiilor art. 948 C. civ. și a dispozițiilor art. 11 din Legea nr. 50/1991. Recurenta susține că deși reclamantul a fost asistat de apărător nu s-a indicat motivul de nulitate absolută a contractului de concesiune, iar prevederile Legii nr. 50/1991 nu au incidență în cauză. La data de 16 iunie 2010, recurenta a invocat un nou motiv de recurs în condițiile art. 306 alin. (2), considerând că hotărârile criticate s-au dat cu încălcarea competenței altei instanțe, impunându-se casarea ambelor și trimiterea cauzei spre competentă soluționare la Judecătoria Suceava. Recurenta consideră că, în raport de obiectul cererii de chemare în judecată – acela privind anularea unui contract de concesiune – aceasta are un caracter patrimonial, iar față de valoarea litigiului, competența materială în soluționarea cauzei aparține Judecătoriei Suceava.

Prin întâmpinare, intimatul- reclamant a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Analizând decizia atacată prin prisma motivelor de recurs de ordine publică, de natură a lămuri instanța competentă în soluționarea litigiului, Înalta Curte constată următoarele: Instanța a fost sesizată la data de 18 februarie 2008 cu o acțiune în nulitatea contractului de concesiune din 2001. Potrivit deciziei nr. 32 din 9 iunie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secțiile unite, prin care s-a admis recursul în interesul legii privind interpretarea dispozițiilor art. 1 pct. 1, art. 2 pct. 1 lit. a) și b) și art. 2821 alin. (1) C. proc. civ.

s-a stabilit că, în vederea determinării competenței materiale de soluționare în primă instanță și în căile de atac, sunt evaluabile în bani litigiile civile și comerciale ce au ca obiect constatarea existenței sau inexistenței unui drept patrimonial, constatarea nulității, anularea, rezoluțiunea, rezilierea unor acte juridice privind drepturi patrimoniale, indiferent dacă este formulat petitul accesoriu privind restabilirea situației anterioare. Această decizie a fost publicată în Monitorul Oficial al României nr. 830 din 10 decembrie 2008, dată de la care dezlegarea dată problemelor de drept ce au făcut obiectul RIL-ului este obligatorie pentru toate instanțele [ art. 329 alin. (2) C. proc.

civ.]. În atare situație, dat fiind că până la data publicării deciziei menționate, prima instanță nu soluționase cauza în fond, sentința fiind dată ulterior (26 ianuarie 2009), faptul că prima instanță avea îndatorirea de a-și verificare competența materială și de a da eficiență celor stabilite prin decizia nr. 32 din 9 iunie 2008, până la pronunțarea unei hotărâri în cauză, Înalta Curte constată că este fondată critica recurentei pe acest aspect. Astfel, litigiul este evaluabil în bani întrucât are ca obiect nulitatea unui contract privind drepturi patrimoniale, valoarea menționată în contract, fiind de 7.602.280 rol. Pe cele de consecință, dându-se eficiență prevederilor art. 2811 C. proc.

civ. raportat la cele ale art. 1 pct. 1 și art. 2 pct. 1 lit. a) și b) C. proc. civ., competența materială de soluționare în primă instanță a prezentei cauze aparține Judecătoriei Suceava. Cum ambele hotărâri sunt lovite de nulitate, fiind date cu încălcarea normelor imperative în materie de competență, iar față de această situație nu se mai impune analizarea celorlalte motive de recurs, Înalta Curte va admite recursul ca fondat, va casa decizia atacată și va admite apelurile declarate de pârâți împotriva sentinței pe care o va anula și va trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Suceava.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul formulat de pârâta SC H. SRL Fălticeni, împotriva deciziei Curții de Apel Suceava nr. 55 din 15 aprilie 2009 pe care o casează, admite apelurile declarate de pârâții SC H. SRL Fălticeni și Municipiul Fălticeni, împotriva sentinței Tribunalului Suceava nr. 121 din 26 ianuarie 2009 pe care o anulează și trimite cauza spre competentă soluționare Judecătoriei Suceava. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 22 septembrie 2010.