ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 669/2017

Decizia nr. 669/2017

Asupra cauzei de față,

reține următoarele:

Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului

Suceava, contestatorii A. și B. au solicitat în contradictoriu cu Comisia Națională

pentru Compensarea Imobilelor, desființarea deciziei de compensare nr.

4423 din 28 mai 2015 emisă de intimată prin care s-a dispus validarea

dispoziției Primarului municipiului Fălticeni nr. 1300 din 26 august 2005

și. emiterea deciziei de compensare pentru 62.652 puncte. De asemenea, au solicitat

admiterea cererii de restituire în natură a suprafeței de 1.320 m.p. teren

situat în municipiul Fălticeni (liber de construcții până la sfârșitul

anului 2014 și parțial afectat de construcții în prezent) și

acordarea de despăgubiri reale, la valoarea de circulație constatate în

baza unei evaluări independente pentru imobilul construcție, demolat,

situat la aceeași adresă, în termen de 30 zile de la data rămânerii

irevocabile a hotărârii.

În

subsidiar, în măsura în care se va

constata că nu există posibilitatea restituirii în natură, au solicitat

instanței să oblige intimata la acordarea de despăgubiri reale în

baza unei expertize de specialitate.

Tribunalul Suceava, prin sentința

civilă nr. 447 din 05 aprilie 2016, a admis excepția autorității

de lucra judecat în ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței

de 1.320 m.p. teren situat în mun. Fălticeni și a modalității

de despăgubire, și a respins contestația la decizia de compensate

nr. 4423 din 28 mai 2015.

Prin decizia civilă nr. 849

din 13.10. 2016, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de contestatorii

A. și B. împotriva sentinței civile nr. 447 din 05 aprilie 2016, pronunțată

de Tribunalul Suceava, secția

I

civilă,

și a schimbat în parte sentința civilă nr. 447 din 5 aprilie 2016

a Tribunalului Suceava, în sensul că a respins ca nefondată excepția

autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 373 din 4.05.2004

a Tribunalului Suceava și a sentinței civile nr. 1488 din 7 martie 2014

a Tribunalului Suceava și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței

care nu sunt contrare sentinței.

de filtru.

Împotriva deciziei curții

de apel au declarat recurs contestatorii B. și A.

Dosarul a fost înregistrat pe rolul

Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă,

la data de 12.12.2016 și repartizat completului filtru nr. 10.

Prin rezoluția completului

de filtru din 15 decembrie 2016, a fost dispusă întocmirea de către magistratul

asistent a raportului asupra admisibilității în principiu asupra recursului.

Raportul asupra admisibilității

în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 03.02.2017,

conform dovezilor aflate la dosar. La data de 06.02.2017, intimata a depus punct

de vedere la raport prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibil, a recursului,

iar la data de 08.02.2017, recurenții au depus punct de vedere la raport prin

care au învederat instanței că recursul este admisibil în principiu.

La data de 05 aprilie 2017, completul

de filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu

a recursului.

Conform art. 4 din Legea nr. 165/2013

privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură

sau prin echivalent, această lege se aplică atât cererilor de chemare

în judecată formulate anterior intrării în vigoare a legii, care nu au

primit încă o soluție definitivă, precum și cererilor ce se

vor formula după intrarea în vigoare a legii.

Legea nr. 165/2013 privind măsurile

pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent,

a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aplicabilă

în prezenta speță, în art. 35 prevede că:

„(1) Deciziile emise cu respectarea

prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră

îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui

circumscripție se afla sediul entității, în termen de 30 de zile

de la data comunicării.

(2) În cazul în care entitatea

învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și

34, persoana care

se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești

prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute

de lege pentru soluționarea cererilor.

(3) În cazurile prevăzute

la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță

asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune

restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii

în condițiile prezentei legi.

(4) Hotărârile judecătorești

pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului.

(5) Cererile sau acțiunile

în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa

judiciară de timbru.”

Prin urmare, potrivit art. 35

alin. (4) din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai

apelului, a cărui soluționare aparține curții de apel.

Conform dispozițiilor

art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.: „nu sunt supuse recursului hotărârile

date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile

de primă instanță sunt supuse numai apelului.

Dispozițiile art. 634

alin. (1) pct. 4 teza I din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează

că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept

de recurs.

De asemenea, este de subliniat

și faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată

pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte,

căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara

legii.”

În cauza de față, se

constată că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată

la data de 11.08.2015 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanții A. și

B. au solicitat desființarea deciziei de compensare nr. 4423 din 28 mai 2015

emisă de intimata Guvernul României, Comisia Națională pentru Compensarea

Imobilelor, prin care s-a dispus validarea dispoziției Primarului municipiului

Fălticeni nr. 1300 din 26 august 2005 și emiterea deciziei de compensare

pentru 62.652 puncte. în acest sens, au solicitat admiterea cererii de restituire

în natură a suprafeței de 1.320 m.p. teren situat în municipiul Fălticeni

(liber de construcții până la sfârșitul anului 2014 și parțial

afectat de construcții în prezent) și acordarea de despăgubiri reale,

la valoarea de circulație constatate în baza unei evaluări independente

pentru imobilul construcție, demolat, situat ia aceeași adresă, în

termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii.

În

subsidiar, în măsura în care se va

constata că nu există posibilitatea restituirii în natură, au solicitat

obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri reale în baza unei expertize

de specialitate, cu participarea unui expert parte și nu menținerea valorii

stabilite de către pârâtă la nivelul a 62.652 puncte care nu-și găsește

corespondent în acoperirea daunelor materiale și morale create urmare a preluării

abuzive a imobilelor precum și a întârzierii ilegale de 11 ani a punerii în

aplicare a sentinței civile nr. 373/2004 pronunțată în Dosarul nr.

x/2003 de către Tribunalul Suceava.

Cauza a fost soluționată,

în primă de instanță de Tribunalul Suceava, prin sentina civilă

nr. 447 din 05.04.2016.

Apelul exercitat de reclamanți

a fost soluționat de Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 849

din 13.10.2016, definitivă.

Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor

legale redate, împotriva deciziei curții de apel nu mai poate fi exercitată,

în condiții de legalitate, calea extraordinară de atac a recursului, legiuitorul

exceptând controlului de legalitate hotărârile judecătorești în materia

contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor

art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea

procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate

în mod abuziv în perioada regimului comunist în România.

Învestită cu constatarea unei

încălcări a prevederilor art 6 alin. (1) din Convenția Europeană

a Drepturilor Omului, în cauza Trif contra României, instanța de contencios

european a reiterat că dreptul de acces la instanță nu este absolut,

fiind susceptibil de limitări; acestea sunt permise, în particular, „în cazul

respectării condițiilor de admisibilitate ale căii de atac formulaia

pe motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce, prin natura sa, acesta

reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază în acest scop

de o anumită marjă de apreciere”.

Raportat la soluția ce urmează

a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 din Legea

nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „În cazul în care recursul

se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată

perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției

fără a se evoca și analiza motivelor de casare” analiza criticilor

de nelegalitate invocate prin cererile de recurs nu se mai impune.

Pentru aceste considerente, Înalta

Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-contestatori

B. și A. împotriva deciziei civiie nr. 849 din 13 octombrie 2016, pronunțată

de Curtea de Apel Suceava, secția

I

civilă.

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca inadmisibil, recursul

declarat de recurenții-contestatori B. și A. împotriva deciziei civile

nr. 849 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția

I

civilă.

Potrivit dispozițiilor

art. 493 alin. (5) din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., decizia nu este

supusă niciunei căi de atac și se comunică părților,

potrivit dispozițiilor art. 427 alin. (1) din Legea nr. 134/2010 privind C.

proc. civ.

Pronunțată în ședința

publică, astăzi, 05 aprilie 2017.