Decizia nr. 669/2017 — ÎCCJ, Secția I civilă

Obiectul cauzei. Prin contestația înregistrată pe rolul Tribunalului Suceava, contestatorii A. și B. au solicitat în contradictoriu cu Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, desființarea deciziei de compensare nr. 4423 din 28 mai 2015 emisă de intimată prin care s-a dispus validarea dispoziției Primarului municipiului Fălticeni nr. 1300 din 26 august 2005 și. emiterea deciziei de compensare pentru 62.652 puncte. De asemenea, au solicitat admiterea cererii de restituire în natură a suprafeței de 1.320 m.p. teren situat în municipiul Fălticeni (liber de construcții până la sfârșitul anului 2014 și parțial afectat de construcții în prezent) și acordarea de despăgubiri reale, la valoarea de circulație constatate în baza unei evaluări independente pentru imobilul construcție, demolat, situat la aceeași adresă, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În subsidiar, în măsura în care se va constata că nu există posibilitatea restituirii în natură, au solicitat instanței să oblige intimata la acordarea de despăgubiri reale în baza unei expertize de specialitate.

Judecata în primă instanță, Tribunalul Suceava, prin sentința civilă nr. 447 din 05 aprilie 2016, a admis excepția autorității de lucra judecat în ceea ce privește restituirea în natură a suprafeței de 1.320 m.p. teren situat în mun. Fălticeni și a modalității de despăgubire, și a respins contestația la decizia de compensate nr. 4423 din 28 mai 2015.

Judecata în apel. Prin decizia civilă nr. 849 din 13.10. 2016, Curtea de Apel Suceava a admis apelul declarat de contestatorii A. și B. împotriva sentinței civile nr. 447 din 05 aprilie 2016, pronunțată de Tribunalul Suceava, secția I civilă, și a schimbat în parte sentința civilă nr. 447 din 5 aprilie 2016 a Tribunalului Suceava, în sensul că a respins ca nefondată excepția autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 373 din 4.05.2004 a Tribunalului Suceava și a sentinței civile nr. 1488 din 7 martie 2014 a Tribunalului Suceava și a păstrat celelalte dispoziții ale sentinței care nu sunt contrare sentinței.

Judecata în recurs. Completul de filtru. Împotriva deciziei curții de apel au declarat recurs contestatorii B. și A. Dosarul a fost înregistrat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, la data de 12.12.2016 și repartizat completului filtru nr.

Prin rezoluția completului de filtru din 15 decembrie 2016, a fost dispusă întocmirea de către magistratul asistent a raportului asupra admisibilității în principiu asupra recursului. Raportul asupra admisibilității în principiu a recursului a fost comunicat părților la data de 03.02.2017, conform dovezilor aflate la dosar. La data de 06.02.2017, intimata a depus punct de vedere la raport prin care a solicitat respingerea, ca inadmisibil, a recursului, iar la data de 08.02.2017, recurenții au depus punct de vedere la raport prin care au învederat instanței că recursul este admisibil în principiu. La data de 05 aprilie 2017, completul de filtru a rămas în pronunțare asupra admisibilității în principiu a recursului. Conform art. 4 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, această lege se aplică atât cererilor de chemare în judecată formulate anterior intrării în vigoare a legii, care nu au primit încă o soluție definitivă, precum și cererilor ce se vor formula după intrarea în vigoare a legii. Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România, aplicabilă în prezenta speță, în art. 35 prevede că: „(1) Deciziile emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 pot fi atacate de persoana care se consideră îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se afla sediul entității, în termen de 30 de zile de la data comunicării. (2) În cazul în care entitatea învestită de lege nu emite decizia în termenele prevăzute la art. 33 și 34, persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței judecătorești prevăzute la alin. (1) în termen de 6 luni de la expirarea termenelor prevăzute de lege pentru soluționarea cererilor. (3) În cazurile prevăzute la alin. (1) și (2), instanța judecătorească se pronunță asupra existenței și întinderii dreptului de proprietate și dispune restituirea în natură sau, după caz, acordarea de măsuri reparatorii în condițiile prezentei legi. (4) Hotărârile judecătorești pronunțate potrivit alin. (3) sunt supuse numai apelului. (5) Cererile sau acțiunile în justiție formulate în temeiul alin. (1) și (2) sunt scutite de taxa judiciară de timbru.” Prin urmare, potrivit art. 35 alin. (4) din Legea nr. 165/2013, hotărârea tribunalului este supusă numai apelului, a cărui soluționare aparține curții de apel. Conform dispozițiilor art. 483 alin. (2) teza finală C. proc. civ.: „nu sunt supuse recursului hotărârile date de instanțele de apel în cazurile în care legea prevede că hotărârile de primă instanță sunt supuse numai apelului. Dispozițiile art. 634 alin. (1) pct. 4 teza I din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., stipulează că au caracter definitiv hotărârile date în apel, fără drept de recurs. De asemenea, este de subliniat și faptul că o hotărâre judecătorească nu poate fi atacată pe alte căi decât cele expres prevăzute de lege sau, cu alte cuvinte, căile de atac a hotărârilor judecătorești nu pot exista în afara legii.” În cauza de față, se constată că prin cererea de chemare în judecată, înregistrată la data de 11.08.2015 pe rolul Tribunalului Suceava, reclamanții A. și B. au solicitat desființarea deciziei de compensare nr. 4423 din 28 mai 2015 emisă de intimata Guvernul României, Comisia Națională pentru Compensarea Imobilelor, prin care s-a dispus validarea dispoziției Primarului municipiului Fălticeni nr. 1300 din 26 august 2005 și emiterea deciziei de compensare pentru 62.652 puncte. în acest sens, au solicitat admiterea cererii de restituire în natură a suprafeței de 1.320 m.p. teren situat în municipiul Fălticeni (liber de construcții până la sfârșitul anului 2014 și parțial afectat de construcții în prezent) și acordarea de despăgubiri reale, la valoarea de circulație constatate în baza unei evaluări independente pentru imobilul construcție, demolat, situat ia aceeași adresă, în termen de 30 zile de la data rămânerii irevocabile a hotărârii. În subsidiar, în măsura în care se va constata că nu există posibilitatea restituirii în natură, au solicitat obligarea pârâtei la acordarea de despăgubiri reale în baza unei expertize de specialitate, cu participarea unui expert parte și nu menținerea valorii stabilite de către pârâtă la nivelul a 62.652 puncte care nu-și găsește corespondent în acoperirea daunelor materiale și morale create urmare a preluării abuzive a imobilelor precum și a întârzierii ilegale de 11 ani a punerii în aplicare a sentinței civile nr. 373/2004 pronunțată în Dosarul nr. x/2003 de către Tribunalul Suceava. Cauza a fost soluționată, în primă de instanță de Tribunalul Suceava, prin sentina civilă nr. 447 din 05.04.2016. Apelul exercitat de reclamanți a fost soluționat de Curtea de Apel Suceava prin decizia civilă nr. 849 din 13.10.2016, definitivă. Prin urmare, în aplicarea dispozițiilor legale redate, împotriva deciziei curții de apel nu mai poate fi exercitată, în condiții de legalitate, calea extraordinară de atac a recursului, legiuitorul exceptând controlului de legalitate hotărârile judecătorești în materia contestațiilor formulate împotriva deciziilor emise cu respectarea prevederilor art. 33 și 34 din Legea nr. 165/2013 privind măsurile pentru finalizarea procesului de restituire, în natură sau prin echivalent, a imobilelor preluate în mod abuziv în perioada regimului comunist în România. Învestită cu constatarea unei încălcări a prevederilor art 6 alin. (1) din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, în cauza Trif contra României, instanța de contencios european a reiterat că dreptul de acces la instanță nu este absolut, fiind susceptibil de limitări; acestea sunt permise, în particular, „în cazul respectării condițiilor de admisibilitate ale căii de atac formulaia pe motive de drept, cum este cazul recursului, din moment ce, prin natura sa, acesta reclamă o reglementare din partea statului care beneficiază în acest scop de o anumită marjă de apreciere”. Raportat la soluția ce urmează a fi pronunțată și văzând dispozițiile art. 499 din Legea nr. 134/2010 privind C. proc. civ., potrivit cărora „În cazul în care recursul se respinge fără a fi cercetat în fond ori se anulează sau se constată perimarea lui, hotărârea de recurs va cuprinde numai motivarea soluției fără a se evoca și analiza motivelor de casare” analiza criticilor de nelegalitate invocate prin cererile de recurs nu se mai impune. Pentru aceste considerente, Înalta Curte va respinge ca inadmisibil, recursul declarat de recurenții-contestatori B. și A. împotriva deciziei civiie nr. 849 din 13 octombrie 2016, pronunțată de Curtea de Apel Suceava, secția I civilă.