ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5033/2011

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin sentința civilă

nr. 292 din 20 decembrie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios

administrativ și fiscal a admis, în parte, cererea formulată de reclamanta A.N.M.D.,

în contradictoriu cu pârâtul Statul Român, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor

București (denumit în continuare, în cuprinsul prezentei decizii, „Comisia”), și

a obligat-o pe pârâtă să desemneze evaluator și să comunice dosarul reclamantei

evaluatorului în vederea întocmirii raportului de expertiză sub sancțiunea unei

penalități de 50 RON pentru fiecare zi de întârziere aplicată de la data rămânerii

irevocabile a prezentei sentinței.

Considerentele reținute

de curtea de apel în motivarea soluției sale:

Pentru a hotărî astfel,

instanța a constatat că, prin dispoziția din 24 februarie 2009, emisă de Primarul

Municipiului Botoșani, a fost respinsă cererea reclamantei de restituire în natură

a suprafeței de 4.341 mp teren, care a fost situat în Str. U., reprezentând diferența

dintre totalul de 6.429 mp și 2.088 mp teren restituit în natură, cu propunerea

de acordare de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. De

asemenea, s-a dispus comunicarea dispoziției și a documentației aferente Comisiei.

Deși dosarul reclamantei

a fost înaintat Secretariatului Comisiei și a fost înregistrat sub nr. 11371 din

14 mai 2009, pârâta a restituit de mai multe ori dosarul cu diferite motivări.

De la data emiterii dispoziției

din 24 februarie 2009 și până la depunerea cererii introductive de instanță au trecut

aproximativ doi ani fără ca pârâta să facă vreun demers în procedura de evaluare

a despăgubirilor.

Orice persoană are dreptul

la soluționarea oricărei cereri adresate unui organ cu activitate administrativ

jurisdicțională într-un termen rezonabil, conform art. 6 alin. (1) din Convenția

Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale, și, chiar

dacă aceasta este o procedură prealabilă impusă de lege pentru stabilirea întinderii

drepturilor pecuniare ale reclamantelor, ea face parte din procesul civil, astfel

încât trebuie să respecte cerințele impuse de dispozițiile citate.

Atitudinea pârâtei de

tergiversare a soluționării dosarului reclamantei este de natură a aduce atingere

și dreptului de proprietate al acesteia, ocrotit prin art. 1 din Protocolul nr.

1 la Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale,

atâta timp cât aceasta are un drept de creanță dobândit prin dispoziția nr. 10095

din 24 februarie 2009.

Comisie

Pârâta a declarat recurs

împotriva acestei sentințe, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii

ca neîntemeiată.

Recurenta-pârâtă a invocat

motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 și dispozițiile art. 304

1

din C.

proc. civ., precum și dispozițiile Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al

unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945–22 decembrie 1989

și ale Legii nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției,

precum și unele măsuri adiacente.

În conținutul cererii

de recurs, care cuprinde o expunere detaliată a situației de fapt, pot fi identificate

următoarele critici:

2.1. Instanța de fond

în mod nelegal și netemeinic a obligat pârâta la emiterea deciziei reprezentând

titlul de despăgubire în lipsa dosarului de despăgubire, care a fost transmis primăriei

prin procesele-verbale din 3 septembrie 2009 și din 18 februarie 2010 pentru lămurirea

unor inadvertențe între soluția dispusă de Tribunalul Botoșani, prin sentința civilă

nr. 1535 din 30 octombrie 2006, și dispoziția din 2009 a Primăriei Municipiului

Botoșani. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă expune detaliat procedura administrativă

reglementată de Titlul VII din Legea nr. 247/2005, susținând că parcurgerea acestei

proceduri nu reprezintă o tergiversare sau refuzul autorității în soluționarea dosarului

de acordare a despăgubirilor.

2.2. Instanța în mod greșit

a reținut încălcarea principiului termenului rezonabil, întrucât, pe de o parte,

în lipsa dosarului, Comisia nu poate emite titlul de despăgubire, iar, pe de altă

parte, fără a ține seama de complexitatea cauzei, conduita reclamantului și a autorităților

competente, precum și importanța litigiului, astfel cum s-a reținut în jurisprudența

C.E.D.O.

2.3. Comisia a fost obligată

în mod nelegal la plata sumei de 50 RON cu titlu de penalități pe zi de întârziere

a executării sentinței, în condițiile în care dosarul de despăgubire nu a fost înregistrat

la secretariatul comisiei, astfel că procedura administrativă prevăzută de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 nu poate fi declanșată. Sub acest aspect, recurenta-pârâtă

invocă dispozițiile art. 8 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 580

2

și art. 580

3

din C. proc. civ.

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând cauza prin prisma

motivelor formulate de recurentul-pârât și a prevederilor art. 304

1

din

C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul nu este fondat.

de drept relevante

Intimata-reclamantă a

învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune vizând refuzul desemnării,

în cadrul procedurii administrative reglementate de Titlul VII din Legea nr. 247/2005,

a unui evaluator în cadrul procedurii de stabilire a măsurilor reparatorii prin

echivalent pentru imobilul care a fost preluat abuziv de statul român.

Cea mai mare parte a motivării

căii de atac declarate în cauză nu cuprinde critici propriu-zise la adresa soluției

pronunțate de prima instanță, ci reia apărările privind complexitatea procedurii

reglementare de Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și inexistența unei culpe a autorității

în derularea acesteia.

Intervalul de timp pe

parcursul căruia s-a derulat procedura de acordare a reparațiilor pentru imobilul

preluat abuziv, în condițiile în care intimatul-reclamant a depus notificarea la

data de 24 aprilie 2001, iar calitatea de persoană îndreptățită la despăgubiri a

fost stabilită prin dispoziția din 24 februarie 2009, emisă de Primarul Municipiului

Botoșani, iar dosarul a fost înregistrat în același an la Comisie, conferă consistență

concluziei instanței de fond, în sensul încălcării principiului soluționării cauzelor

într-un termen rezonabil, consacrat de art. 6 parag. (1) din Convenția pentru Apărarea

Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale.

Cu referire concretă la

criticile formulate în recurs, Înalta Curte reține următoarele:

1.1. În privința aspectelor

de fond legate de existența unui refuz de rezolvare a cererii și de încălcare a

termenului rezonabil acțiunea este circumscrisă prevederilor art. 8 alin. (1) teza

finală și art. 2 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 554/2004, referitoare la nesoluționarea

în termen a unei cereri referitoare la un drept ori la un interes legitim privat,

texte legale a căror incidență nu este înlăturată de împrejurarea că învestirea

Comisiei Centrale se face potrivit procedurii speciale reglementate de art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005, iar nu în baza unei cereri formulate de persoana

îndreptățită, în sensul celor arătate în recurs.

Nici faptul că legea specială

nu prevede un termen pentru soluționarea dosarelor nu conferă suport susținerilor

recurentului, pentru că, în temeiul art. 20 din Constituția României, normele naționale

cuprinse în legislația primară și secundară având ca obiect de reglementare procedura

de acordare a despăgubirilor nu pot fi interpretate și aplicate într-un sens care

să contravină principiului soluționării cauzelor într-un termen rezonabil, consacrat

în art. 6 par.1 din Convenție, ca o garanție a dreptului la un proces echitabil,

aplicabil nu numai în procedura judiciară propriu-zisă, ci și în cadrul procedurilor

administrative ori în etapa executării hotărârilor definitive.

Complexitatea etapelor

procedurale reglementate de lege poate constitui un criteriu de apreciere a respectării

termenului rezonabil, dar nu poate fi invocată pentru justificarea unei conduite

arbitrare sau a unei totale pasivități a autorității publice.

1.2. În ceea ce privește

greșita obligare a Comisiei la desemnarea evaluatorului

Criticile din recurs întemeiate

pe faptul că dosarul de despăgubire nu este înregistrat pe rolul Comisiei, fiind

restituit Primăriei Municipiului Botoșani în vederea lămuririi unor inadvertențe

între hotărârea judecătorească a Tribunalului Botoșani și dispoziția emisă de Primarul

Municipiului Botoșani sunt lipsite de suport real, întrucât, pe de o parte, susținerile

recurentei referitoare la restituirea dosarului prin procesele-verbale din 3 septembrie

2009 și din 18 februarie 2010 demonstrează faptul că dosarul a fost înregistrat

la Comisie anterior datei de 3 septembrie 2009, iar, pe de altă parte, instanța

constată că, în pofida celor afirmate, recurenta-pârâtă nu a depus procesele-verbale

respective.

1.3. În privința obligării

Comisiei la plata penalităților pentru fiecare zi de întârziere a executării sentinței

Soluția pronunțată de

Curtea de apel își găsește temeiul legal în dispozițiile art. 18 alin. (5) din Legea

nr. 554/2004, conform cărora „soluțiile prevăzute la alin. (1) [cum este soluția

pronunțată în prezenta cauză, prin care instanța, soluționând cererea la care se

referă art. 8 alin. (1), a obligat autoritatea publică să realizeze operațiunea

administrativă de desemnare a unui evaluator în vederea întocmirii raportului de

expertiză în dosarul de despăgubire] […] pot fi stabilite sub sancțiunea unei penalități

aplicabile părții obligate, pentru fiecare zi de întârziere.” Astfel fiind, dispozițiile

speciale ale art. 18 alin. (5) din Legea nr. 554/2004 conferă instanței o asemenea

posibilitate, nefiind incidente dispozițiile art. 580

2

și art. 580

3

din C. proc. civ.

Sub același aspect, apărarea

recurentei-pârâte întemeiate pe lipsa dosarului de despăgubire nu poate fi primită

atâta timp cât, așa acum rezultă chiar din susținerile din recurs, dosarul a fost

înregistrat pentru prima dată la Comisie anterior datei de 3 septembrie 2009, fiind

restituit de două ori Primăriei Municipiului Botoșani, prin procesele-verbale din

3 septembrie 2009 și din 18.02.2010, invocate chiar de către recurentă.

adoptate în recurs

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 312 alin. (1) din C. proc. civ., Înalta Curte

va respinge recursul ca nefondat, nefiind identificate motive de reformare a sentinței,

potrivit art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004 sau art. 304

1

din C.

proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de Statul Român, Comisia Centrală

pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva sentinței civile nr. 292 din 20 decembrie

2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 28 octombrie

2011.