ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 828/2012

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 828/2012 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2012)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de

contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 116 din 14 martie 2011, a

admis excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de pârâta ANRP și a

respins acțiunea formulată în contradictoriu cu aceasta, a admis în parte

acțiunea depusă de reclamanta S.D.M. împotriva pârâtei Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor, a obligat pârâta să emită, pe numele reclamantei,

titlul de despăgubire în sumă de 530.602 RON pentru imobilul compus din clădire

și teren, în suprafață de 1.620 mp, situat în municipiul Botoșani, și a respins

capetele de cerere privind plata daunelor cominatorii și a cheltuielilor de

judecată.

Pentru a pronunța o

asemenea soluție, prima instanță a reținut următoarele:

1) Pârâta ANRP nu are

calitate procesuală pasivă în cauza dedusă judecății, întrucât art. 3 lit. a)

din Legea nr. 247/2005 prevede că titlurile de despăgubire sunt certificate

emise de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în numele și pe

seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorilor

asupra statului român, corespunzător despăgubirilor acordate (..).

2) Pe fondul cauzei,

instanța a arătat faptul că reclamanta a început procedurile de recuperare a

bunurilor litigioase sau a contravalorii acestora prin formularea Notificării

nr. 242 din 14 august 2001 către autoritatea locală cu competențe în materia

stabilirii și plății despăgubirii imobilelor preluate în mod abuziv, notificare

care a fost soluționată la data 24 august 2007, prin emiterea dispoziției nr.

5815 de către Primarul Municipiului Botoșani. Prin acest act administrativ s-a

respins cererea reclamantei de restituire în natură a imobilului compus din

teren în suprafață de 1620 mp și construcții, imobil situat în Municipiului

Botoșani și s-a propus acordarea de despăgubiri, conform Titlului VII din Legea

nr. 247/2005.

Documentația a fost

comunicată pârâtei, dar aceasta a refuzat numirea unui evaluator și trimiterea

dosarului la evaluare.

Prin Sentința nr. 24

din 01 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal a obligat pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să trimită dosarul reclamantei la evaluator pentru întocmirea

raportului de evaluare a imobilului aflat în discuție.

Pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a procedat la executarea acestei

hotărâri judecătorești și a desemnat ca evaluator pe SC „C.A.” SRL, care a

stabilit o valoare totală a imobilului de 530.602 RON.

Cu toate acestea,

pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a refuzat în mod

nejustificat să emită decizia ce reprezintă titlul de despăgubire pentru

imobilul litigios cu motivarea că dosarul reclamantei nu era complet.

Mai mult decât atât,

între data înregistrării dosarului la sediul pârâtei Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor și data introducerii acțiunii la instanța de

contencios administrativ au trecut aproximativ 4 ani, fără ca în această

perioadă autoritățile abilitate de lege să ajungă la finalizarea procedurii.

Curtea a apreciat că

durata excesivă a procedurii administrative derulate în prezenta cauză a

încălcat în mod evident principiul celerității și dispozițiile art. 6 din

Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În opinia primei

instanțe, împrejurarea că autoritățile administrative române nu au luat măsuri

eficiente pentru soluționarea cererii constituie culpa acestora și nu poate să

conducă la împiedicarea realizării dreptului reclamantei.

Punerea în executare

a legilor cu caracter reparatoriu revine autorităților executive ale statului,

care au obligația legală și constituțională de a respecta atât dreptul intern

cât și tratatele internaționale.

În altă ordine de

idei, instanța de fond a arătat că, în speță, nu sunt îndeplinite cerințele

impuse de art. 18 alin. 6 din Legea contenciosului administrativ, întrucât

reclamanta nu a solicitat stabilirea unui termen pentru emiterea deciziei ce

reprezintă titlul de despăgubire.

Împotriva acestei

sentințe a declarat recurs pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor, care a solicitat modificarea sa în parte, în sensul respingerii

ca neîntemeiat a petitului privind emiterea deciziei, conform raportului de

evaluare întocmit în cauză.

În motivarea căii de

atac, încadrabilă în drept în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.,

recurenta a susținut faptul că sentința contestată este lipsită de temei legal,

fiind dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs se susține că dosarul aferent dispoziției nr.

11913/2009 emisă de Primarul municipiului Botoșani, înregistrat la

Secretariatul Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor sub nr.

38002/CC, a fost analizat sub aspectul legalității respingerii cererii de

restituire în natură și a fost transmis la evaluator pentru întocmirea lucrării

de specialitate. Însă, în ședința Comisiei Centrale din data de 17 iunie 2010,

decizia în favoarea intimatei nu a fost aprobată, deoarece despăgubirile

încasate la preluarea imobilului au fost greșit calculate, ele fiind scăzute

doar pentru ½ din imobil. Or, în speță, intimata a încasat de două ori

suma de 21.822,50 RON, respectiv pentru fiecare parte din imobil.

Ca atare, se vor

calcula despăgubirile încasate la evaluare, nu se vor lua în considerare

despăgubirile stabilite pentru anexe, iar suma ce va rezulta va fi actualizată

cu coeficientul de actualizare de la data încasării acestor despăgubiri.

În opinia recurentei,

soluția instanței de fond de obligare a sa la emiterea titlului de despăgubire

în sumă de 530.602 RON, conform raportului de evaluare, în condițiile în care

intimata a fost despăgubită la momentul preluării abuzive a imobilului

litigios, este dată cu încălcarea prevederilor art. 11 alin. (7) din Legea nr.

10/2001.

În dovedirea căii de

atac, recurenta a depus la dosar copie după: Procesul-verbal de evaluare nr. 16

din 11 august 1978, Adresele nr. 1981 din 10 august 2001 și nr. 2052 din 14

aprilie 2001, tabelul nominal cu persoanele care urmează a primi despăgubiri

conform Decretului nr. 136/1978.

Analizând sentința

atacată, în raport cu criticile formulate, cât și din oficiu, în baza art. 304

1

C. proc. civ., Înalta Curte reține următoarele:

Astfel, în temeiul

Legii nr. 10/2001, intimata-reclamantă S.D.M. a solicitat acordarea de măsuri

reparatorii pentru imobilul compus din clădire și teren, în suprafață de 1.620

mp, situat în municipiul Botoșani, care a aparținut autorului său, prin

Notificarea nr. 242 din 14 august 2001 depusă la executorul judecătoresc.

Prin Dispoziția nr.

5815 din 24 august 2007 emisă de către Primarul municipiului Botoșani s-a

respins cererea intimatei-reclamante de restituire în natură a imobilului

anterior descris și s-a propus acordarea de despăgubiri, conform Titlului VII

din Legea nr. 247/2005.

Prin Sentința nr. 895

din 5 mai 2009, Tribunalul Suceava, secția comercială, de contencios

administrativ și fiscal, a constatat nelegalitatea Dispoziției nr. 5815/2007

emisă de către Primarul municipiului Botoșani.

Prin Dispoziția nr.

11913 din 29 iunie 2009 emisă de către Primarul municipiului Botoșani s-a

revocat Dispoziția nr. 5815 din 24 august 2007 și s-a propus acordarea de

despăgubiri intimatei-reclamante pentru terenul în suprafață de 1.621 mp,

situat în municipiul Botoșani, precum și pentru construcțiile cu suprafața

totală desfășurată de 184,56 mp, în prezent demolate, care au fost situate la

aceeași adresă.

Este indiscutabil

faptul că procedurile administrative stabilite prin Legea nr. 247/2005 pentru

acordarea despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv sunt

proceduri complexe, ce cuprind mai multe etape distincte în care, pe lângă

recurentă, mai sunt antrenate și alte entități (de pildă, evaluatorii), astfel

încât, în mod obiectiv, nu pot fi soluționate în termenul prevăzut de art. 2

alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004, modificată, care constituie dreptul

comun în materia contenciosului administrativ.

Omisiunea

legiuitorului de a stabili un termen în interiorul căruia să se deruleze

fiecare etapă a procedurii administrative nu poate conduce la concluzia că

autoritatea publică este îndreptățită să determine ea însăși acest interval de

timp, întrucât este necesar ca deciziile, care reprezintă titluri de

despăgubiri, să fie emise într-un termen rezonabil, în sensul prevederilor art.

6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului, după cum s-a pronunțat în mod

constant și instanța supremă.

Termenul rezonabil se

referă atât la durata procedurilor preliminare, administrative, cât și la

timpul necesar finalizării procedurilor judiciare, statul având obligația de a

organiza funcționarea puterilor sale în așa fel încât să răspundă acestei

cerințe, pentru ca persoana îndreptățită să poată beneficia în mod efectiv de

protecția asigurată de art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În speță, Înalta Curte

apreciază că, în raport de perioada îndelungată de timp care s-a scurs de la

data emiterii dispoziției Primarului Municipiului Botoșani de acordare a

măsurilor reparatorii prin echivalent - 29 iunie 2009 -, în mod corect prima

instanță a concluzionat că este vorba de o încălcare evidentă a prevederilor

art. 6 Convenția Europeană a Drepturilor Omului și a art. 1 din Primul Protocol

adițional la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Ca atare, critica

recurentei privind nesocotirea de către instanța de fond a criteriilor pe baza

cărora se apreciază termenul rezonabil, rezultate din jurisprudența Curții

Europene a Drepturilor Omului, nu sunt justificate.

În plus, instanța de

control judiciar consideră că nu sunt concludente nici susținerile recurentei

legate de faptul că procedura administrativă a fost întârziată din motive

obiective.

Mai precis, recurenta

a invocat faptul că, în ședința Comisiei Centrale din data de 17 iunie 2010, nu

a putut fi emisă decizia ce reprezintă titlu de despăgubire în favoarea intimatei-reclamante,

deoarece despăgubirile încasate de aceasta la momentul preluării imobilului au

fost greșit calculate, fiind scăzute doar pentru ½ din imobil.

Pe acest aspect,

Înalta Curte apreciază că prezintă relevanță pct. 16.13 alin. (4) și (5) din

Normele metodologice de aplicare a Titlului VII „Regimul stabilirii și plății

despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv” din Legea nr.

247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și

unele măsuri adiacente.

Conform acestor

dispoziții normative: „Raportul de evaluare al evaluatorului desemnat va fi

comunicat de către acesta atât Comisiei Centrale, cât și persoanelor

îndreptățite solicitante. În măsura în care acestea din urmă formulează

obiecțiuni, evaluatorul este dator să răspundă la acestea. Obiecțiunile

formulate și răspunsul la aceste obiecțiuni al evaluatorului desemnat vor fi

comunicate în mod obligatoriu și Comisiei Centrale. Evaluatorii desemnați sunt

datori să se înfățișeze înaintea Comisiei Centrale spre a da lămuriri ori de

câte ori li se va cere. Dacă Comisia Centrală nu este lămurită prin evaluarea

făcută, poate decide efectuarea unei noi expertize.”

În speța de față,

instanța de control judiciar constată că recurenta Comisia Centrală nu a

solicitat lămuriri expertului desemnat pentru evaluarea imobilului litigios, în

sensul celor susținute în motivele de recurs, după cum îi permitea

reglementarea normativă anterior citată.

Mai mult decât atât,

recurenta a aprobat dosarul de despăgubire al intimatei care conținea raportul

de expertiză întocmit în cauză, după cum a arătat în întâmpinarea depusă în

fața instanței de fond.

În altă ordine de

idei, Înalta Curte nu poate accepta poziția exprimată de recurentă, în sensul

că nu va lua în considerare despăgubirile stabilite pentru anexe, în raport de

cele anterior prezentate, precum și față de împrejurarea că recurenta nu a

contestat Dispoziția nr. 11913 din 29 iunie 2009 emisă de către Primarul

municipiului Botoșani în care a fost individualizat imobilul aflat în discuție

pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri.

De asemenea, Înalta

Curte consideră că, într-adevăr, sunt incidente în cauză prevederile art. 11

alin. 7 din Legea nr. 10/2001, conform cărora: „În situațiile prevăzute la

alin. (2) - (4) valoarea măsurilor reparatorii în echivalent se stabilește prin

scăderea valorii actualizate a despăgubirilor primite pentru teren, respectiv

pentru construcții, din valoarea corespunzătoare a părții din imobilul

expropriat - teren și construcții - care nu se poate restitui în natură,

stabilită potrivit alin. (5) și (6).”

Însă, aceasta este o

problemă de executare, iar pentru soluționarea sa trebuie prezentate dovezi cu

privire la despăgubirile primite de parte, iar ele trebuie să fie actualizate.

În fine, instanța de

control judiciar apreciază că se impune stabilirea unui termen având în vedere

complexitatea procedurii pentru emiterea deciziei, reprezentând titlu de

despăgubire.

Pe cale de

consecință, Înalta Curte, în temeiul art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ., coroborat

cu art. 20 și 28 din Legea nr. 554/2004, modificată, va admite recursul, va

modifica în parte sentința atacată, în sensul că va obliga pârâta Comisia

Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să emită reclamantei decizia

reprezentând titlul de despăgubire pentru imobilul situat în municipiul

Botoșani, în termen de 3 luni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor împotriva

Sentinței nr. 116 din 14 martie 2011 a Curții de Apel Suceava, secția

contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința, în

parte, în sensul că obligă pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea

Despăgubirilor să emită reclamantei decizia reprezentând titlul de despăgubire

pentru imobilul din Botoșani, în termen de 3 luni de la pronunțarea prezentei

decizii.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 17 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM