ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4292/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 36 din 08 februarie 2010, Curtea de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis contestația formulată de reclamanta B.L.V., în contradictoriu cu intimatul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București; a modificat decizia nr. 3135 din 14 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul că titlul de despăgubire emis în favoarea contestatoarei va avea un cuantum de 794.245 RON; a păstrat celelalte dispoziții ale deciziei și a obligat intimata să plătească contestatoarei suma de 3.700 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele: Prin contestația înregistrată la Curtea de Apel Suceava, reclamanta B.L.V. a solicitat modificarea deciziei nr. 3145 din 14 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor în ceea ce privește cuantumul sumei acordate. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, deși în luna august 2007 i-a fost comunicat de către pârâtă un raport de evaluare, din care rezultă că urma să primească despăgubiri în sumă de 371.000 RON, ulterior a primit decizia a cărei modificare o solicită, suma acordată fiind de 248.289,03 RON. Apreciind că raportul de evaluare a ignorat prețurile reale din zona în care s-a aflat imobilul expropriat, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize judiciare având ca obiectiv stabilirea valorii reale a acestuia.

În cauză a fost dispusă o expertiză tehnică de evaluare a construcției și terenului, iar împotriva concluziilor expertizei a depus obiecțiuni pârâta, arătând în esență că, în conformitate cu Standardele Internaționale de Evaluare, în analiza de evaluare, o proprietate se analizează ca un tot unitar „construcție și teren”. S-a reținut în considerentele hotărârii atacate că obiectivul expertizei a fost evaluarea proprietății la valoarea de circulație, în condițiile în care actualizarea sub orice formă excedea cadrului legal al Legii nr. 10/2001, precum și faptul că pentru imobilul-construcție, în procedura de evaluare a acestuia, expertul a efectuat o analiză după o legislație abrogată și nu a folosit Standardele Internaționale de Evaluare.

Admițând în parte obiecțiunile formulate, instanța a solicitat expertului să efectueze expertiza cu respectarea Standardelor Internaționale de Evaluare prin una din cele trei metode și nu o evaluare la valoarea actuală de circulație, analizând proprietatea ca un tot unitar - construcție și teren, să facă precizări cu privire la coeficientul de corecție (elementele care au determinat stabilirea cuantumului) și sa răspundă obiecțiunii formulată de intimată la coeficientul de corecție pentru cauze externe. Răspunzând obiecțiunilor, expertul a depus la dosar suplimentul de expertiză tehnică.

Reținând că în caz de dispută deferită instanței de judecată asupra cuantumului despăgubirilor acordate, data soluționării notificării nu poate fi decât data pronunțării instanței de judecată, instanța a depășit fără alte argumente susținerile pârâtei potrivit căreia, în baza Legii nr. 10/2001 nu se pot acorda actualizări, rămânând în discuție dacă expertiza administrată în fața instanței satisface exigențele stabilite de Legea nr. 10/2001, așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

S-a mai reținut că singurele obiecțiuni care pot fi analizate sunt cele legate de încălcarea anumitor reguli de evaluare concret identificate, astfel că examinând obiecțiunile formulate de pârâtă, instanța a constatat că aceasta a evocat, pe de o parte, lipsuri legate de pregătirea profesională a expertului, iar, pe de altă parte, forma cadru și metodele de abordare în estimarea valorii terenurilor, indicând în concret o eroare în ce privește coeficientul de corecție între prețul cerut și cel oferit și neaplicarea unei corecții pentru uzura din cauze externe.

Instanța a înlăturat afirmațiile pârâtei cu privire la pregătirea profesională și îndreptățirea expertului desemnat de a efectua asemenea expertiză, iar în ceea ce privește pretinsa nerespectare a formei cadru a raportului și a metodelor de abordare și estimarea valorii terenurilor, observând că la dosarul cauzei nu au fost depuse des-menționatele Standarde Internaționale de Evaluare, standarde care neavând caracter de act normativ nu pot fi considerate cunoscute de judecător, instanța a reținut că realitatea susținerilor nu poate fi analizată decât în considerarea principiului „idem est non esse et non probare”, acestea fiind, în consecință, respinse ca nedovedite.

În ceea ce privește coeficientul de corecție între prețul cerut și cel oferit, instanța a considerat că este vorba de o exprimare nefericită a exportului, fiind de bun simț a aprecia că valoarea de circulație a unui imobil se află undeva pe la 75% din prețul solicitat de vânzător, în vreme ce uzura fizică din cauze externe, fiind o chestiune de apreciere subiectivă, ea aparține expertului și nu instanței. În consecință, constatând că valoarea de circulație a imobilului pentru care se solicită despăgubiri este de 794.245 RON, instanța a admis contestația și a modificat decizia, în sensul stabilirii valorii despăgubirilor la suma mai sus arătată, sumă obținută prin scăderea din valoarea stabilită de expert - 857.244 RON, a sumei pe care reclamanta a primit-o cu titlu de despăgubire la momentul exproprierii, a cărei valoare la zi a fost calculată la 62.998 RON.

Împotriva acestei hotărâri, pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie. În motivarea cererii de recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 C. proc. civ., se rețin următoarele considerente: I. Instanța în mod netemeinic și nelegal a apreciat faptul că cuantumul din decizia emisă de Comisia Centrală, respectiv, decizia nr. 3135/2008, nu reflectă valoarea de circulație a imobilului evaluat. Recurentul arată că, potrivit art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 se prevede că: „Valoarea construcțiilor expropriate care nu se pot restitui în natură și a terenurilor aferente acestora se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită potrivit standardelor internaționale de evaluare”.

Prin urmare, raportul de evaluare ce se întocmește în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul VII din Legea nr. 247/2005 reflectă valoarea de piață, stabilită la data soluționării dosarului de despăgubire, respectiv data evaluării imobilului notificat de către reclamanți. Mai arată recurentul că în speță dosarul a fost trimis la evaluator, acest raport fiind întocmit defectuos, fără a fi respectat obiectul evaluării (fără a se respecta suprafața de teren ce trebuia evaluată), că evaluatorul a tratat anexele imobilului identic cu locuința, generând o estimare supraevaluată a valorii construcției, că deși evaluatorul a fost notificat, acesta nu a respectat cerințele impuse de dispozițiile legale în vigoare, astfel încât raportul de evaluare care a fost transmis reclamantei era un raport ce nu a respectat informațiile puse la dispoziția evaluatorului numit în cauză, iar suma din raport, din cauza aceasta, era total eronată.

Ca urmare, raportul de evaluare a fost refăcut, rezultând o sumă de 298.000 RON, din care au fost deduse despăgubirile încasate de reclamantă în anul 1987, în cuantum de 85.085 ROL, actualizate cu coeficientul de actualizare. Recurentul arată că, potrivit pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, reclamanta avea dreptul de a formula obiecțiuni la evaluare, însă aceasta nu le-a depus, iar ulterior, decizia nr. 3135 a fost aprobată în ședința Comisiei Centrale din data de 14 octombrie 2008, în conformitate cu dispozițiile legale. În acest context, mai arată recurentul, nu se poate reține culpa Comisiei Centrale pentru faptul că evaluatorul a supraevaluat anexele, motiv pentru care a fost propusă refacerea unui nou raport de evaluare, al cărui cuantum a fost mai mic decât cel stabilit în primul raport.

II. Un alt aspect pentru care recurentul consideră că sentința atacată este netemeinică și nelegală este faptul că instanța de contencios a admis o expertiză judiciară ce nu respectă Standardele Internaționale de Evaluare, că nu a verificat, după admiterea obiecțiunilor efectuate de Comisia Centrală, dacă expertul s-a conformat celor dispuse de instanță, iar, potrivit art. 211 C. proc. civ., putea să solicite lămuriri. Apreciază recurentul că ceea ce a prezentat expertul desemnat în cauză nu este un raport de evaluare conform Standardelor Internaționale de Evaluare, respectiv un raport efectuat de un evaluator cu pregătire corespunzătoare, așa cum este prevăzut și în dispozițiile art. 3 lit. d) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci sunt simple înșiruiri de afirmații și date, toate acestea ducând la un cumul care nu are nicio logică.

De asemenea, recurentul invocă faptul că instanța de fond nu a observat nici faptul că cuantumul stabilit conform expertizei judiciare este de aproape 3 ori mai mare, fiind în sumă de 794.245 RON, în condițiile în care suma stabilită în decizie este de 248.289,03 RON. III. Referitor la cheltuielile de judecată în cuantum de 3.700 RON, recurentul arată faptul că prin cererea introductivă de instanță reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, or instanța de fond, la pronunțarea sentinței civile mai sus recurate, a admis aceste cheltuieli, respectiv onorariu de avocat și onorariu de expert. Prin urmare, recurentul solicită respingerea ca neîntemeiate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu de avocat, deoarece nu se justifică.

Consideră recurentul că decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost adoptată cu respectarea prevederilor legale incidente și, în consecință, solicită admiterea recursului formulat și respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată. Examinând cauza și sentința recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304 1 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Astfel cum rezultă din probatoriul administrat în cauză, obiectul cererii formulate de către reclamantă l-a constituit decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 3145 din data de 14 octombrie 2008, reclamanta fiind nemulțumită de cuantumul despăgubirilor acordate în sumă de 248.289,03 RON, despăgubiri stabilite conform raportului de evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. 3156 CC.

Decizia Comisiei Centrale a fost emisă potrivit procedurii administrative prevăzute în Titlul VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente. Potrivit art. 13 alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se constituie Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor care are atribuția „analizării și stabilirii cuantumului final al despăgubirilor care se acordă”, dispunând emiterea deciziilor referitoare la acordarea titlurilor de despăgubire.

În conformitate cu dispozițiile art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „Despăgubirile acordate în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra terenurilor agricole și a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completărilor ulterioare, vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea despăgubirilor din această lege”. Dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluționare a cererilor de retrocedare în situația în care se acordă despăgubiri, procedură care include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a propus acordarea de despăgubiri, de către evaluatori independenți, stabiliți aleatoriu.

Acest procedeu exclude, în principiu, subiectivitatea evaluării și se bazează pe criterii transparente, unanim recunoscute internațional. Pe de altă parte, Normele metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, prevăd, la pct. 16.13, posibilitatea persoanei îndreptățite la despăgubiri ca, pe tot parcursul desfășurării procedurii de specialitate, să fie asistată de un evaluator ales și remunerat de el. Caracterul evident contradictoriu al procedurii administrative în etapa evaluării are rolul de a asigura dreptul persoanei beneficiare de a obține o evaluare cât mai apropiată de realitatea pieței de la acel moment. Așa fiind, o expertiză judiciară în procedura în fața instanței este admisibilă ca probă, dar limitat, numai în privința verificării din punct de vedere formal a modului în care evaluatorul a respectat „Standardele Internaționale” în procedura administrativă.

De altfel, în speță, dovada că raportul de evaluare din procedura administrativă nu respectă Standardele Internaționale este că valoarea imobilului, stabilită la data evaluării inițiale - august 2007 - și anume 248.289,03 RON, este de 3 ori mai mică decât valoarea stabilită ulterior prin expertiza judiciară - 794.245 RON. Pe de altă parte, procedura administrativă din Titlul VII, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, exclude ideea de „actualizare cu indicele de inflație” a despăgubirilor odată stabilite, căci admiterea unei asemenea idei ar duce la recalcularea perpetuă a despăgubirilor, ceea ce ar fi contrar principiului stabilității raporturilor juridice din societate și ar face ineficientă orice lege de reparație.

Înalta Curte constată că raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză este neconcludent, deoarece stabilește o valoare a imobilului la o altă dată decât cea din evaluarea făcută în procedura administrativă, în condițiile de piață modificate și care, totodată, se bazează pe metode de calcul diferite, fără a face referire la metodele de evaluare din raport. În fine, având în vedere că expertiza judiciară efectuată în fața instanței de fond a depășit, prin obiectivele și concluziile sale, cadrul legal al Titlului VII, Înalta Curte urmează a o înlătura ca probă. În consecință, critica recurentului privind iregularitatea procedurală a efectuării expertizei devine irelevantă, chiar dacă este reală.

În consecință, pentru considerentele expuse anterior și în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza I și alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul declarat și va modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva sentinței civile nr. 36 din 08 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal. Modifică în tot sentința atacată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 octombrie 2010.