ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4292/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4292/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 36 din 08 februarie 2010, Curtea

de Apel Suceava, secția comercială, contencios administrativ și fiscal, a admis

contestația formulată de reclamanta B.L.V., în contradictoriu cu intimatul Statul

Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor București; a modificat

decizia nr. 3135 din 14 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor,

în sensul că titlul de despăgubire emis în favoarea contestatoarei va avea un cuantum

de 794.245 RON; a păstrat celelalte dispoziții ale deciziei și a obligat intimata

să plătească contestatoarei suma de 3.700 RON, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această

soluție, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele:

Prin contestația înregistrată

la Curtea de Apel Suceava, reclamanta B.L.V. a solicitat modificarea deciziei

nr. 3145 din 14 octombrie 2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor

în ceea ce privește cuantumul sumei acordate.

În motivarea cererii,

reclamanta a arătat că, deși în luna august 2007 i-a fost comunicat de către pârâtă

un raport de evaluare, din care rezultă că urma să primească despăgubiri în sumă

de 371.000 RON, ulterior a primit decizia a cărei modificare o solicită, suma acordată

fiind de 248.289,03 RON.

Apreciind că raportul

de evaluare a ignorat prețurile reale din zona în care s-a aflat imobilul expropriat,

reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize judiciare având ca obiectiv stabilirea

valorii reale a acestuia.

În cauză a fost dispusă

o expertiză tehnică de evaluare a construcției și terenului, iar împotriva concluziilor

expertizei a depus obiecțiuni pârâta, arătând în esență că, în conformitate cu Standardele

Internaționale de Evaluare, în analiza de evaluare, o proprietate se analizează

ca un tot unitar „construcție și teren”.

S-a reținut în considerentele

hotărârii atacate că obiectivul expertizei a fost evaluarea proprietății la valoarea

de circulație, în condițiile în care actualizarea sub orice formă excedea cadrului

legal al Legii nr. 10/2001, precum și faptul că pentru imobilul-construcție, în

procedura de evaluare a acestuia, expertul a efectuat o analiză după o legislație

abrogată și nu a folosit Standardele Internaționale de Evaluare.

Admițând în parte obiecțiunile

formulate, instanța a solicitat expertului să efectueze expertiza cu respectarea

Standardelor Internaționale de Evaluare prin una din cele trei metode și nu o evaluare

la valoarea actuală de circulație, analizând proprietatea ca un tot unitar - construcție

și teren, să facă precizări cu privire la coeficientul de corecție (elementele care

au determinat stabilirea cuantumului) și sa răspundă obiecțiunii formulată de intimată

la coeficientul de corecție pentru cauze externe.

Răspunzând obiecțiunilor,

expertul a depus la dosar suplimentul de expertiză tehnică.

Reținând că în caz de

dispută deferită instanței de judecată asupra cuantumului despăgubirilor acordate,

data soluționării notificării nu poate fi decât data pronunțării instanței de judecată,

instanța a depășit fără alte argumente susținerile pârâtei potrivit căreia, în baza

Legii nr. 10/2001 nu se pot acorda actualizări, rămânând în discuție dacă expertiza

administrată în fața instanței satisface exigențele stabilite de Legea nr. 10/2001,

așa cum a fost modificată prin Legea nr. 247/2005.

S-a mai reținut că singurele

obiecțiuni care pot fi analizate sunt cele legate de încălcarea anumitor reguli

de evaluare concret identificate, astfel că examinând obiecțiunile formulate de

pârâtă, instanța a constatat că aceasta a evocat, pe de o parte, lipsuri legate

de pregătirea profesională a expertului, iar, pe de altă parte, forma cadru și metodele

de abordare în estimarea valorii terenurilor, indicând în concret o eroare în ce

privește coeficientul de corecție între prețul cerut și cel oferit și neaplicarea

unei corecții pentru uzura din cauze externe.

Instanța a înlăturat afirmațiile

pârâtei cu privire la pregătirea profesională și îndreptățirea expertului desemnat

de a efectua asemenea expertiză, iar în ceea ce privește pretinsa nerespectare a

formei cadru a raportului și a metodelor de abordare și estimarea valorii terenurilor,

observând că la dosarul cauzei nu au fost depuse des-menționatele Standarde Internaționale

de Evaluare, standarde care neavând caracter de act normativ nu pot fi considerate

cunoscute de judecător, instanța a reținut că realitatea susținerilor nu poate fi

analizată decât în considerarea principiului „idem est non esse et non probare”,

acestea fiind, în consecință, respinse ca nedovedite.

În ceea ce privește coeficientul

de corecție între prețul cerut și cel oferit, instanța a considerat că este vorba

de o exprimare nefericită a exportului, fiind de bun simț a aprecia că valoarea

de circulație a unui imobil se află undeva pe la 75% din prețul solicitat de vânzător,

în vreme ce uzura fizică din cauze externe, fiind o chestiune de apreciere subiectivă,

ea aparține expertului și nu instanței.

În consecință, constatând

că valoarea de circulație a imobilului pentru care se solicită despăgubiri este

de 794.245 RON, instanța a admis contestația și a modificat decizia, în sensul stabilirii

valorii despăgubirilor la suma mai sus arătată, sumă obținută prin scăderea din

valoarea stabilită de expert - 857.244 RON, a sumei pe care reclamanta a primit-o

cu titlu de despăgubire la momentul exproprierii, a cărei valoare la zi a fost calculată

la 62.998 RON.

Împotriva acestei hotărâri,

pârâtul Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, a

declarat recurs, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

În motivarea cererii de

recurs, întemeiată în drept pe dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

C. proc. civ., se rețin următoarele considerente:

I. Instanța în mod netemeinic

și nelegal a apreciat faptul că cuantumul din decizia emisă de Comisia Centrală,

respectiv, decizia nr. 3135/2008, nu reflectă valoarea de circulație a imobilului

evaluat.

Recurentul arată că, potrivit

art. 11 alin. (6) din Legea nr. 10/2001 se prevede că: „Valoarea construcțiilor

expropriate care nu se pot restitui în natură și a terenurilor aferente acestora

se stabilește potrivit valorii de piață de la data soluționării notificării, stabilită

potrivit standardelor internaționale de evaluare”.

Prin urmare, raportul

de evaluare ce se întocmește în cadrul procedurii administrative prevăzute de Titlul

VII din Legea nr. 247/2005 reflectă valoarea de piață, stabilită la data soluționării

dosarului de despăgubire, respectiv data evaluării imobilului notificat de către

reclamanți.

Mai arată recurentul că

în speță dosarul a fost trimis la evaluator, acest raport fiind întocmit defectuos,

fără a fi respectat obiectul evaluării (fără a se respecta suprafața de teren ce

trebuia evaluată), că evaluatorul a tratat anexele imobilului identic cu locuința,

generând o estimare supraevaluată a valorii construcției, că deși evaluatorul a

fost notificat, acesta nu a respectat cerințele impuse de dispozițiile legale în

vigoare, astfel încât raportul de evaluare care a fost transmis reclamantei era

un raport ce nu a respectat informațiile puse la dispoziția evaluatorului numit

în cauză, iar suma din raport, din cauza aceasta, era total eronată.

Ca urmare, raportul de

evaluare a fost refăcut, rezultând o sumă de 298.000 RON, din care au fost deduse

despăgubirile încasate de reclamantă în anul 1987, în cuantum de 85.085 ROL, actualizate

cu coeficientul de actualizare.

Recurentul arată că, potrivit

pct. 16.13 din H.G. nr. 1095/2005 privind aprobarea Normelor metodologice de aplicare

a Titlului VII al Legii nr. 247/2005, reclamanta avea dreptul de a formula obiecțiuni

la evaluare, însă aceasta nu le-a depus, iar ulterior, decizia nr. 3135 a fost aprobată

în ședința Comisiei Centrale din data de 14 octombrie 2008, în conformitate cu dispozițiile

legale.

În acest context, mai

arată recurentul, nu se poate reține culpa Comisiei Centrale pentru faptul că evaluatorul

a supraevaluat anexele, motiv pentru care a fost propusă refacerea unui nou raport

de evaluare, al cărui cuantum a fost mai mic decât cel stabilit în primul raport.

II. Un alt aspect pentru

care recurentul consideră că sentința atacată este netemeinică și nelegală este

faptul că instanța de contencios a admis o expertiză judiciară ce nu respectă Standardele

Internaționale de Evaluare, că nu a verificat, după admiterea obiecțiunilor efectuate

de Comisia Centrală, dacă expertul s-a conformat celor dispuse de instanță, iar,

potrivit art. 211 C. proc. civ., putea să solicite lămuriri.

Apreciază recurentul că

ceea ce a prezentat expertul desemnat în cauză nu este un raport de evaluare conform

Standardelor Internaționale de Evaluare, respectiv un raport efectuat de un evaluator

cu pregătire corespunzătoare, așa cum este prevăzut și în dispozițiile art. 3

lit. d) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, ci sunt simple înșiruiri de afirmații

și date, toate acestea ducând la un cumul care nu are nicio logică.

De asemenea, recurentul

invocă faptul că instanța de fond nu a observat nici faptul că cuantumul stabilit

conform expertizei judiciare este de aproape 3 ori mai mare, fiind în sumă de 794.245

RON, în condițiile în care suma stabilită în decizie este de 248.289,03 RON.

III. Referitor la cheltuielile

de judecată în cuantum de 3.700 RON, recurentul arată faptul că prin cererea introductivă

de instanță reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată, or instanța de fond,

la pronunțarea sentinței civile mai sus recurate, a admis aceste cheltuieli, respectiv

onorariu de avocat și onorariu de expert.

Prin urmare, recurentul

solicită respingerea ca neîntemeiate a cheltuielilor de judecată reprezentând onorariu

de avocat, deoarece nu se justifică.

Consideră recurentul că

decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor a fost adoptată cu respectarea

prevederilor legale incidente și, în consecință, solicită admiterea recursului formulat

și respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată.

Examinând cauza și sentința

recurată, în raport cu actele și lucrările dosarului, precum și cu dispozițiile

legale incidente pricinii, inclusiv cele ale art. 304

1

C. proc. civ.,

Înalta Curte constată că recursul formulat este fondat, pentru considerentele ce

se vor arăta în continuare:

Astfel cum rezultă din

probatoriul administrat în cauză, obiectul cererii formulate de către reclamantă

l-a constituit decizia Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor nr. 3145

din data de 14 octombrie 2008, reclamanta fiind nemulțumită de cuantumul despăgubirilor

acordate în sumă de 248.289,03 RON, despăgubiri stabilite conform raportului de

evaluare întocmit în dosarul înregistrat cu nr. 3156 CC.

Decizia Comisiei Centrale

a fost emisă potrivit procedurii administrative prevăzute în Titlul VII din Legea

nr. 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele

măsuri adiacente.

Potrivit art. 13

alin. (1) Titlul VII din Legea nr. 247/2005, se constituie Comisia Centrală pentru

Stabilirea Despăgubirilor care are atribuția „analizării și stabilirii cuantumului

final al despăgubirilor care se acordă”, dispunând emiterea deciziilor referitoare

la acordarea titlurilor de despăgubire.

În conformitate cu dispozițiile

art. 1 alin. (3) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, „Despăgubirile acordate în

baza Legii fondului funciar nr. 18/1991 republicată, cu modificările și completările

ulterioare, a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului de proprietate asupra

terenurilor agricole și a celor forestiere solicitate potrivit prevederilor Legii

fondului funciar nr. 18/1991 și ale Legii nr. 169/1997, cu modificările și completărilor

ulterioare, vor urma procedura și se vor supune dispozițiilor privind acordarea

despăgubirilor din această lege”.

Dispozițiile art. 16 din

Titlul VII al Legii nr. 247/2005 prevăd o procedură administrativă de soluționare

a cererilor de retrocedare în situația în care se acordă despăgubiri, procedură

care include o etapă specială de evaluare a imobilului pentru care s-a propus acordarea

de despăgubiri, de către evaluatori independenți, stabiliți aleatoriu.

Acest procedeu exclude,

în principiu, subiectivitatea evaluării și se bazează pe criterii transparente,

unanim recunoscute internațional.

Pe de altă parte, Normele

metodologice de aplicare a Titlului VII, aprobate prin H.G. nr. 1095/2005, prevăd,

la pct. 16.13, posibilitatea persoanei îndreptățite la despăgubiri ca, pe tot parcursul

desfășurării procedurii de specialitate, să fie asistată de un evaluator ales și

remunerat de el.

Caracterul evident contradictoriu

al procedurii administrative în etapa evaluării are rolul de a asigura dreptul persoanei

beneficiare de a obține o evaluare cât mai apropiată de realitatea pieței de la

acel moment.

Așa fiind, o expertiză

judiciară în procedura în fața instanței este admisibilă ca probă, dar limitat,

numai în privința verificării din punct de vedere formal a modului în care evaluatorul

a respectat „Standardele Internaționale” în procedura administrativă.

De altfel, în speță, dovada

că raportul de evaluare din procedura administrativă nu respectă Standardele Internaționale

este că valoarea imobilului, stabilită la data evaluării inițiale - august 2007

- și anume 248.289,03 RON, este de 3 ori mai mică decât valoarea stabilită ulterior

prin expertiza judiciară - 794.245 RON.

Pe de altă parte, procedura

administrativă din Titlul VII, astfel cum a fost reglementată de legiuitor, exclude

ideea de „actualizare cu indicele de inflație” a despăgubirilor odată stabilite,

căci admiterea unei asemenea idei ar duce la recalcularea perpetuă a despăgubirilor,

ceea ce ar fi contrar principiului stabilității raporturilor juridice din societate

și ar face ineficientă orice lege de reparație.

Înalta Curte constată

că raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în cauză este neconcludent,

deoarece stabilește o valoare a imobilului la o altă dată decât cea din evaluarea

făcută în procedura administrativă, în condițiile de piață modificate și care, totodată,

se bazează pe metode de calcul diferite, fără a face referire la metodele de evaluare

din raport.

În fine, având în vedere

că expertiza judiciară efectuată în fața instanței de fond a depășit, prin obiectivele

și concluziile sale, cadrul legal al Titlului VII, Înalta Curte urmează a o înlătura

ca probă.

În consecință, critica

recurentului privind iregularitatea procedurală a efectuării expertizei devine irelevantă,

chiar dacă este reală.

În consecință, pentru

considerentele expuse anterior și în temeiul prevederilor art. 312 alin. (1) teza

I și alin. (3) C. proc. civ., coroborate cu dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea

nr. 554/2004, modificată și completată, Înalta Curte va admite recursul declarat

și va modifica în tot sentința atacată, în sensul respingerii acțiunii reclamantei

ca neîntemeiată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, împotriva

sentinței civile nr. 36 din 08 februarie 2010 a Curții de Apel Suceava, secția comercială,

contencios administrativ și fiscal.

Modifică în tot sentința

atacată, în sensul că respinge acțiunea ca neîntemeiată.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 octombrie 2010.