ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2162/2010

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 19 decembrie 2008, reclamanta C.E., în nume propriu și în calitate de mandatar pentru B.T., a solicitat ca în contradictoriu cu pârâții Statul Român, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și A.N.R.P., să se dispună anularea parțială a titlului de plată nr. 1897 din 5 noiembrie 2008, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor la suma de 143.800 lei, conform concluziilor raportului de evaluare întocmit în dosarul nr. 11613/CC, constituit în baza notificării nr. 904/2004, soluționată prin emiterea dispoziției nr. 5242/2004. La data de 21 martie 2009, reclamanta a completat acțiunea, solicitând să se constate și nulitatea parțială a deciziei nr. 1130 din 29 mai 2007 emisă de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, în sensul majorării cuantumului despăgubirilor de la suma de 29.865,92 la suma de 143.800 lei.

În motivarea acțiunii, reclamanta a arătat că prin dispoziția nr. 5.242 din 30 august 2004 emisă de Primarul municipiului București s-a propus acordarea de despăgubiri în echivalent în limita sumei de 27.000 lei pentru imobilul situat în municipiul Călărași. Reclamanta a mai arătat că, prin raportul de evaluare întocmit în noiembrie 2006, imobilul a fost evaluat la suma de 143.000 lei, dar această sumă nu a fost avută în vedere de pârâta la data întocmirii actelor contestate, deoarece despăgubirile au fost stabilite într-un cuantum inferior celui cuvenit cu titlul de măsuri reparatorii în baza Legii nr. 247/2005. Pârâta A.N.R.P.

a invocat excepția lipsei procedurii prealabile, iar pârâta Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a invocat excepția tardivității cererii de anulare parțială a deciziei nr. 1130 din 29 mai 2007. Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a pronunțat sentința nr. 221 din 9 iunie 2009, prin care a respins acțiunea, constatând că sunt întemeiate excepțiile de procedură invocate de pârâte. Instanța de fond a reținut că nu a fost îndeplinită procedura prealabilă prevăzută de art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 cu privire la decizia nr. 1897 din 5 noiembrie 2008, comunicată reclamanților la data de 27 noiembrie 2008, conform dovezilor depuse la dosar. Instanța de fond a constatat că este întemeiată și excepția tardivității cererii de anulare parțială a deciziei nr. 1130 din 29 mai 2007, care reprezintă titlu de despăgubiri, întrucât nu a fost respectat termenul de formulare a acțiunii pe calea contenciosului administrativ.

Cu privire la această cerere, s-a avut în vedere că, la data de 31 martie 2009, când a fost completată acțiunea, se împlinise termenul de 1 an prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, calculat de la data de 11 ianuarie 2008, când a fost comunicat actul atacat. Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs reclamanta, în nume propriu și în calitate de mandatar pentru B.N. și B.T., solicitând casarea hotărârii ca nelegală și netemeinică și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță. În primul motiv de recurs, s-a susținut că în mod greșit instanța de fond a admis excepția lipsei procedurii prealabile pentru decizia nr. 1897 din 5 noiembrie 2008, în cazul căreia nu sunt aplicabile dispozițiile art. 7 din Legea nr. 554//2004.

Ca argument în susținerea acestui motiv de recurs a fost invocată Legea nr. 247/2005, care nu prevede obligația procedurii prealabile și care, fiind o lege specială, se aplică prin derogare de la prevederile Legii nr. 554/2004. Prin cel de-al doilea motiv de recurs, a fost criticată soluția de admitere a excepției de tardivitate invocată cu privire la cererea de anulare parțială a deciziei nr. 1130 din 29 mai 2007. În susținerea acestui motiv de recurs au fost invocate dispozițiile art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și ale art. 8 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea Comisiei Centrale, potrivit cărora contestația exercitată împotriva deciziei reprezentând titlu de despăgubire suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului.

Din acest motiv, s-a arătat că instanța de fond a constatat greșit depășirea termenului prevăzut de art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, făcând abstracție de regimul juridic specific al actului administrativ contestat. De asemenea, s-a susținut că și în ipoteza aplicării acestor prevederi legale, data de la care trebuia calculat termenul de 1 an este data de 24 noiembrie 2008, la care a fost comunicată decizia reprezentând titlul de plată. Analizând actele și lucrările dosarului, în raport și de dispozițiile art. 304 și art. 304/1 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat pentru următoarele considerente: Recurenții-reclamanți au atacat pe calea contenciosului administrativ decizia nr. 1.897 din 5 noiembrie 2008, reprezentând titlul de plată emis de A.N.R.P.

în condițiile Titlului VII din Legea nr. 247/2005. Potrivit dispozițiilor art. 3 lit. h) din Titlul VII al legii susmenționate, titlurile de plată sunt certificate emise de A.N.R.P., în numele și pe seama statului român, care încorporează drepturile de creanță ale deținătorului asupra statului român, de a primi în numerar, o sumă de maxim 500.000 lei. Decizia titlu de plată este un act administrativ emis în cadrul procedurii administrative de stabilire și de plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv. Căile de atac împotriva actelor administrative întocmite în cadrul acestei proceduri au fost prevăzute în art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005. Conform acestor prevederi legale, deciziile adoptate de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor pot fi atacate în condițiile Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004.

Instanța de fond a interpretat corect norma de trimitere din legea specială, reținând incidența în cauză a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care prevăd procedura administrativă prealabilă, ca o condiție obligatorie de exercițiu a dreptului la acțiune pe calea contenciosului administrativ. În consecință, prin hotărârea instanței de fond a fost corect admisă excepția peremptorie invocată pentru lipsa procedurii prealabile administrative în cazul deciziei nr. 1.897 din 5 noiembrie 2008, astfel că se dovedește a fi nefondat primul motiv de recurs. Instanța de fond a soluționat de asemenea în mod corect excepția tardivității cererii completatoare din 21 martie 2009, având ca obiect constatarea nulității parțiale a deciziei nr. 1130 din 29 mai 2007, reprezentând titlu de despăgubire.

Față de data de 11 ianuarie 2008 la care această decizie a fost comunicată recurenților-reclamanți, s-a constatat întemeiat încălcarea dispozițiilor art. 11 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, conform cărora, pentru motive temeinic justificate, cererea poate fi introdusă și peste termenul de 6 luni, dar nu mai târziu de un an de la data comunicării actului. În susținerea acestui motiv de recurs au fost invocate neîntemeiat dispozițiile art. 19 alin. (1) din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, care prevăd că, plângerea suspendă exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire al titularului. Prin aceste prevederi legale nu a fost reglementată o cauză de suspendare sau de întrerupere a cursului termenului de exercitare a acțiunii în contencios administrativ, cum fără temei s-a susținut în recurs.

Cauza de suspendare indicată de recurenții-reclamanți are ca obiect exercițiul dreptului de opțiune asupra titlului de despăgubire și în consecință, nu poate fi aplicată prin asimilare exercițiului dreptului la acțiune în justiție. Față de considerentele expuse, constatând că nu există motive de casare sau de modificare a hotărârii atacate, în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ. și art. 20 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, Înalta Curte va respinge prezentul recurs ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de C.E., în nume propriu și în calitate de mandatar al lui B.N. și B.T., împotriva sentinței civile nr. 221 din 9 iunie 2009 a Curții de Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 28 aprilie 2010.