ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3192/2010

Asupra recursurilor de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată, reclamantul T.I. a chemat in judecata C.C.S.D. pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța sa se dispună obligarea la emiterea unei decizii privind modificarea in parte a Deciziei nr. 2961 din 2 septembrie 2008, respectiv stabilirea in cadrul art. 1 al acesteia a actualei valori de piața a imobilului situat în, mun. Călărași, jud. Călărași. Reclamantul a mai solicitat obligarea paratelor la plata sumei de bani ce rezulta din raportul de evaluare ce va fi realizat in cadrul procesului. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Sentința civilă nr. 303 din 6 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Călărași a fost admisă contestația sa împotriva dispoziției Primarului Municipiului Călărași și s-a constatat că valoarea masurilor reparatorii în echivalent este de 426.062.327,70 lei în locul sumei de 160.823.800 lei acordată prin dispoziția contestată.

În baza acestei sentințe, rămasă definitivă și irevocabilă, pârâta a emis decizia contestată stabilind cuantumul măsurilor reparatorii la suma de 426.062.327,70 lei. Reclamantul a invocat dispozițiile art. 11 alin. (5) și (6) din Legea nr. 10/2001, modificată și a arătat că data soluționării notificării este data de 2 septembrie 2008, iar data la care s-a stabilit valoarea masurilor reparatorii este de 6 mai 2005. Pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a CCSD pe capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de bani și a solicitat respingerea celuilalt capăt de cerere privind modificarea Deciziei nr. 2961/2008, ca neîntemeiat.

La 18 martie 2009 reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor bănești echivalent cu valoarea de piața a imobilului la data de 2 septembrie 2008 actualizate până la data plații efective, precum și obligarea la emiterea unei decizii privind modificarea în parte a deciziei atacate în sensul arătat în precedent, obligarea paratului la emiterea unei decizii de modificare în parte a deciziei în sensul actualizării despăgubirilor acordate cu indicele de inflație până la data emiterii deciziei si obligarea la plata despăgubirilor actualizate până la data plații efective, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 100 lei pe zi de întârziere în situația în care nu executa în 30 de zile hotărârea pronunțată.

La 15 aprilie 2009 reclamantul a depus cerere de introducere în cauza a A.N.R.P. cu motivarea ca aceasta acorda despăgubirile. Pârâta A.N.R.P. a arătat că cererea de introducere a sa în cauza este tardiv formulată, fiind inadmisibilă. Prin Sentința civilă nr. 3583 din 28 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea precizată de reclamantul T.I., a obligat pârâta C.C.S.D. la emiterea unei decizii prin care să acorde reclamantului și contravaloarea actualizării sumei de 42.606,23 lei de la data pronunțării Sentinței civile nr. 303 din 6 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Călărași ș i până la data emiterii Deciziei nr. 2961 din 2 septembrie 2008, actualizare în funcție de indicele de inflație, a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D.

pe capătul de cerere privind plata despăgubirilor și a respins acest capăt de cerere ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins excepția tardivității cererii de introducere în cauza a A.N.R.P., de asemenea a respins cererea de obligare a A.N.R.P. la plata despăgubirilor ca prematur introdusă. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că sentința prin care a fost stabilită valoarea măsurilor reparatorii în echivalent a fost pronunțată la data de 6 mai 2005, sentința rămânând definitivă și irevocabilă. Așadar, notificarea reclamantului formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil în 2005 și nu, așa cum susține reclamantul în acțiunea sa, la 2 septembrie 2008, data emiterii deciziei a cărei modificare se solicită.

Prin urmare, solicitarea reclamantului în sensul obligării paratei C.C.S.D. la emiterea unei decizii de modificare a Deciziei nr. 2961/2008 în sensul acordării despăgubirilor bănești la valoarea de piață a imobilului de la 2 septembrie 2008 nu este întemeiată. Decizia paratei C.C.S.D. atacată este însă nelegală sub un alt aspect și anume acela ca nu a avut în vedere actualizarea despăgubirilor între data la care au fost stabilite prin Sentința civilă nr. 303/2005 a Tribunalului Călărași și data emiterii deciziei reprezentând titlu de despăgubire emis în baza Legii nr. 247/2005, adică 2008. O justă despăgubire este numai aceea care are în vedere și acoperirea prejudiciului cauzat prin devalorizarea monedei naționale intre data la care au fost stabilite despăgubirile printr-o sentință judecătorească și data emiterii titlului de despăgubire ce va sta la baza emiterii titlului de plată și a plații efective a acestora.

Din dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, reiese că parata C.C.S.D. are ca atribuții numai emiterea deciziilor privind titlu de despăgubire nu și plata sumelor de bani din aceste titluri. Așa fiind, instanța de fond a constatat întemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a acestei pârâte pe capătul de cerere privind plata despăgubirilor, motiv pentru care a admis aceasta excepție și a respins acest capăt de cerere de obligare a paratei la plata despăgubirilor ca fiind introdus împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă. Cu privire la excepția tardivității cererii de introducere în cauză a A.N.R.P. s-a reținut ca această excepție este neîntemeiată deoarece A.N.R.P.

nu este vătămată în niciun fel prin introducerea cererii în dosarul de față nu odată cu acțiunea principală, ci ulterior. Pe de altă parte, tocmai având în vedere că a fost contestată decizia privind titlul de despăgubire, pârâta A.N.R.P. nu putea emite titlul de plata conform dispozițiilor art. 19 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 și cu atât mai puțin poate fi obligată la plata despăgubirilor în lipsa parcurgerii procedurii prevăzute de titlul sus indicat al legii. Astfel, instanța de fond a constatat că cererea reclamantului de obligare a A.N.R.P. la plata despăgubirilor este prematur introdusă. Împotriva hotărârii instanței de fond, au formulat recurs reclamantul T.I. și C.C.S.D. În recursul formulat, C.C.S.D.

a invocat, ca temei, dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304 1 Cod procedura civilă și a susținut următoarele critici: - în mod greșit și lipsit de temei legal a dispus instanța de fond obligarea C.C.S.D.

la emiterea unei noi decizii prin care să acorde reclamantului și actualizarea sumei de 42.606,23 lei de la data pronunțării Sentinței civile nr. 303 din 6 mai 2005 și până la data emiterii Deciziei nr. 296 din 2 septembrie 2008 actualizată în funcție de indicele de inflație; - instanța de fond a ignorat Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secțiile unite; - dispozițiile legale în vigoare nu prevăd posibilitatea actualizării cuantumului despăgubirilor, consemnat în deciziile emise de C.C.S.D., cu indicele de inflație; - dispozițiile art. 16 din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 au făcut obiectul unei excepții de neconstituționalitate, respinsă prin Decizia nr. 431 din 26 martie 2009, în care Curtea Constituțională motivează că, dacă s-ar recunoaște persoanelor care au beneficiat de hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit cuantumul despăgubirilor, posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor, ar însemna să se creeze o cale de atac împotriva acelor hotărâri care nu este prevăzută de lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 129 din Constituție.

În recursul formulat de reclamant, au fost invocate în mod generic dispozițiile art. 304 C. proc. civ., susținându-se că se impunea admiterea și a celui de-al doilea capăt de cerere, în sensul obligării pârâtelor la plata despăgubirilor la valoarea de piață a imobilului la data de 2 septembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație la data plății efective. În subsidiar, a cerut modificarea Deciziei nr. 2961/2008 în sensul acordării contravalorii actualizate în funcție de indicele de inflație a sumei de 42.606,23 lei la data pronunțării Sentinței civile nr. 3030 din 6 mai 2005 și până la data plății efective. Hotărârea instanței de recurs a fost în sensul respingerii recursului formulat de reclamant și admiterea recursului formulat de autoritatea publică.

În ceea ce privește recursul formulat de C.C.S.D.; Așa cum s-a arătat și în expunerea rezumativă făcută mai sus, prin Dispoziția din 4 februarie 2005 emisă de Primarul Municipiului Călărași s-a propus să se acorde reclamantului măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 160.823.823 lei, aceasta fiind contestată în condițiile Legii nr. 10/2001, iar prin Sentința civilă nr. 303 din 6 mai 2005 a Tribunalului Călărași, definitivă și irevocabilă, cuantumul valorii măsurilor reparatorii a fost majorat la suma de 426.062.327,70 lei, în baza căreia a fost emisă Dispoziția din 14 noiembrie 2007 care a modificat Dispoziția din 4 februarie 2005, în ceea ce privește cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent.

În baza Dispoziției din 14 noiembrie 2007 și a Sentinței civile nr. 303 din 6 mai 2005, C.C.S.D. a emis decizia atacată în cauza de față, Decizia nr. 2961 din 2 septembrie 2008 prin care a fost emis titlul de despăgubire în cuantum de 42.606,23 lei în favoarea reclamantului. Or, în cauza dedusă judecății, reclamantul a cerut ca, în temeiul prevederilor Titlului VII din Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției, Decizia nr. 2961 din 2 septembrie 2008 să fie modificată prin recalcularea despăgubirii la valoarea de piață actuală a imobilului pentru care au fost stabilite măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin Decizia nr. 52/2007 dată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, Titlul VII privind procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, nu se aplică deciziilor/ dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii, contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 431/2009, Curtea Constituțională a respins o excepție de nelegalitate a prevederilor art. 16 și următoarele din Titlul nr. 247/2005, în interpretarea dată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52/2007, susținând că soluția Înaltei Curți este corectă pentru că altfel, „prin aplicarea noilor reglementări (art. 16 și urm.) s-ar lipsi de orice efecte juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătorești irevocabile prin care cuantumul despăgubirilor a fost stabilit ca urmare a contestării dispozițiilor emise de entitățile” competente care au soluționat notificările în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

S-a mai argumentat că persoanele respective au beneficiat de toate garanțiile reglementate de legea specială în vigoare, instanța pronunțându-se asupra cuantumului măsurilor reparatorii prin echivalent prin hotărâre definitivă și irevocabilă. Într-adevăr, argumentează în continuare Curtea Constituțională, a recunoaște aceste persoane posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaște o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce contravin dispozițiilor art. 129 din Constituție, potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătorești părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii”. Or, în cauza de față, tocmai acest lucru l-a făcut instanța de fond: a dispus reevaluarea despăgubirilor care fuseseră stabilite prin Decizia nr. 2961/2008 în baza unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, sentința civilă nr. 303/2005, ceea ce face ca soluția recurată să fie nelegală și netemeinică.

Astfel fiind, recursul formulat de C.C.S.D. va fi admis, sentința recurată va fi desființată și, rejudecând cauza, acțiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată. În ceea ce privește recursul formulat de reclamantul T.I.; Instanța de fond a reținut în mod judicios că, din moment ce Decizia privind titlul de despăgubire a fost contestată de către reclamant, autoritatea pârâtă nu putea, în procedura reglementată la art. 19 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, să emită titlul de plată, în lipsa parcurgerii procedurii administrative reglementată de dispozițiile legale citate mai sus. Astfel fiind, recursul formulat de reclamant este neîntemeiat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 3583 din 28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Casează sentința atacată și respinge acțiunea formulată de reclamantul T.I., ca neîntemeiată. Respinge recursul recurentului - reclamant, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 iunie 2010.