ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3192/2010

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3192/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)

Asupra recursurilor

de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea formulată,

reclamantul T.I. a chemat in judecata C.C.S.D. pentru ca prin hotărârea ce se

va pronunța sa se dispună obligarea la emiterea unei decizii privind

modificarea in parte a Deciziei nr. 2961 din 2 septembrie 2008, respectiv

stabilirea in cadrul art. 1 al acesteia a actualei valori de piața a imobilului

situat în, mun. Călărași, jud. Călărași.

Reclamantul

a mai solicitat obligarea paratelor la plata sumei de bani ce rezulta din

raportul de evaluare ce va fi realizat in cadrul procesului.

În

motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că prin Sentința civilă nr. 303 din 6

mai 2005 pronunțată de Tribunalul Călărași a fost admisă contestația sa împotriva

dispoziției Primarului Municipiului Călărași și s-a constatat că valoarea masurilor

reparatorii în echivalent este de 426.062.327,70 lei în locul sumei de 160.823.800

lei acordată prin dispoziția contestată.

În

baza acestei sentințe, rămasă definitivă și irevocabilă, pârâta a emis decizia

contestată stabilind cuantumul măsurilor reparatorii la suma de 426.062.327,70 lei.

Reclamantul

a invocat dispozițiile art. 11 alin. (5) și (6) din Legea nr. 10/2001, modificată

și a arătat că data soluționării notificării este data de 2 septembrie 2008,

iar data la care s-a stabilit valoarea masurilor reparatorii este de 6 mai 2005.

Pârâta

a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive a CCSD pe capătul de cerere privind obligarea la plata sumei de bani și

a solicitat respingerea celuilalt capăt de cerere privind modificarea Deciziei nr.

2961/2008, ca neîntemeiat.

La

18 martie 2009 reclamantul și-a precizat cererea de chemare în judecată în

sensul că a solicitat obligarea pârâtului la plata despăgubirilor bănești echivalent

cu valoarea de piața a imobilului la data de 2 septembrie 2008 actualizate până

la data plații efective, precum și obligarea la emiterea unei decizii privind

modificarea în parte a deciziei atacate în sensul arătat în precedent,

obligarea paratului la emiterea unei decizii de modificare în parte a deciziei

în sensul actualizării despăgubirilor acordate cu indicele de inflație până la

data emiterii deciziei si obligarea la plata despăgubirilor actualizate până la

data plații efective, precum și obligarea pârâtului la plata sumei de 100 lei

pe zi de întârziere în situația în care nu executa în 30 de zile hotărârea

pronunțată.

La

15 aprilie 2009 reclamantul a depus cerere de introducere în cauza a A.N.R.P.

cu motivarea ca aceasta acorda despăgubirile.

Pârâta

A.N.R.P. a arătat că cererea de introducere a sa în cauza este tardiv formulată,

fiind inadmisibilă.

Prin

Sentința civilă nr. 3583 din 28 octombrie 2009 Curtea de Apel București, secția

de contencios administrativ și fiscal, a admis în parte acțiunea precizată de

reclamantul T.I., a obligat pârâta C.C.S.D. la emiterea unei decizii prin care

să acorde

reclamantului și contravaloarea

actualizării sumei de 42.606,23 lei de la data pronunțării Sentinței civile nr.

303 din 6 mai 2005 pronunțată de Tribunalul Călărași ș

i până la data emiterii Deciziei nr. 2961 din 2

septembrie 2008, actualizare în

funcție de indicele de inflație, a admis

excepția lipsei calității procesuale pasive a C.C.S.D.

pe capătul de cerere privind plata despăgubirilor și a respins acest capăt de

cerere ca fiind

introdus împotriva unei

persoane fără calitate procesuală pasivă, a respins

excepția

tardivității cererii de introducere în cauza a

A.N.R.P., de asemenea a respins cererea de obligare a A.N.R.P. la plata

despăgubirilor ca prematur

introdusă.

Pentru

a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că sentința prin care a

fost stabilită valoarea măsurilor reparatorii în echivalent a fost pronunțată

la data de 6 mai 2005, sentința rămânând definitivă și irevocabilă.

Așadar,

notificarea reclamantului formulată în baza Legii nr. 10/2001 a fost

soluționată în mod definitiv și irevocabil în 2005 și nu, așa cum susține

reclamantul în acțiunea sa, la 2 septembrie 2008, data emiterii deciziei a

cărei modificare se solicită.

Prin

urmare, solicitarea reclamantului în sensul obligării paratei C.C.S.D. la

emiterea unei decizii de modificare a Deciziei nr. 2961/2008 în sensul

acordării despăgubirilor bănești la valoarea de piață a imobilului de la 2

septembrie 2008 nu este întemeiată.

Decizia

paratei C.C.S.D. atacată este însă nelegală sub un alt aspect și anume acela ca

nu a avut în vedere actualizarea despăgubirilor între data la care au fost stabilite

prin Sentința civilă nr. 303/2005 a Tribunalului Călărași și data emiterii

deciziei reprezentând titlu de despăgubire emis în baza Legii nr. 247/2005,

adică 2008.

O

justă despăgubire este numai aceea care are în vedere și acoperirea

prejudiciului cauzat prin devalorizarea monedei naționale intre data la care au

fost stabilite despăgubirile printr-o sentință judecătorească și data emiterii titlului

de despăgubire ce va sta la baza emiterii titlului de plată și a plații

efective a acestora.

Din

dispozițiile Legii nr. 247/2005, Titlul VII, reiese că parata C.C.S.D. are ca

atribuții numai emiterea deciziilor privind

titlu

de despăgubire nu și plata sumelor de bani din aceste titluri.

Așa

fiind, instanța de fond a constatat întemeiată excepția lipsei calității

procesuale pasive a acestei pârâte pe capătul de cerere privind plata

despăgubirilor, motiv pentru care a admis aceasta excepție și a respins acest

capăt de cerere de obligare a paratei la plata despăgubirilor ca fiind introdus

împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.

Cu

privire la excepția tardivității cererii de introducere în cauză a A.N.R.P. s-a

reținut ca această excepție este neîntemeiată deoarece A.N.R.P. nu este

vătămată în niciun fel prin introducerea cererii în dosarul de față nu odată cu

acțiunea principală, ci ulterior.

Pe

de altă parte, tocmai având în vedere că a fost contestată decizia

privind titlul de despăgubire, pârâta A.N.R.P. nu

putea emite titlul de plata conform dispozițiilor art. 19 din Titlul VII al Legii

nr. 247/2005 și cu atât mai

puțin

poate fi obligată la plata despăgubirilor în lipsa parcurgerii procedurii

prevăzute

de titlul sus indicat al legii.

Astfel, instanța de fond a constatat că cererea

reclamantului de obligare a A.N.R.P. la plata despăgubirilor

este prematur

introdusă.

Împotriva hotărârii

instanței de fond, au formulat recurs reclamantul T.I. și C.C.S.D.

În recursul formulat,

C.C.S.D. a invocat, ca temei, dispozițiile art. 304 pct. 9 și art. 304

1

Cod procedura civilă și a susținut următoarele critici:

- în mod greșit și

lipsit de temei legal a dispus instanța de fond obligarea C.C.S.D. la emiterea

unei noi decizii prin care să acorde reclamantului și actualizarea sumei de

42.606,23 lei de la data pronunțării Sentinței civile nr. 303 din 6 mai 2005 și

până la data emiterii Deciziei nr. 296 din 2 septembrie 2008 actualizată în

funcție de indicele de inflație;

- instanța de fond a

ignorat Decizia nr. 52 din 4 iunie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secțiile unite;

- dispozițiile legale

în vigoare nu prevăd posibilitatea actualizării cuantumului despăgubirilor,

consemnat în deciziile emise de C.C.S.D., cu indicele de inflație;

- dispozițiile art. 16

din Titlul VII al Legii nr. 247/2005 au făcut obiectul unei excepții de

neconstituționalitate, respinsă prin Decizia nr. 431 din 26 martie 2009, în

care Curtea Constituțională motivează că, dacă s-ar recunoaște persoanelor care

au beneficiat de hotărâri judecătorești prin care s-a stabilit cuantumul

despăgubirilor, posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor, ar însemna

să se creeze o cale de atac împotriva acelor hotărâri care nu este prevăzută de

lege, ceea ce ar contraveni dispozițiilor art. 129 din Constituție.

În recursul formulat

de reclamant, au fost invocate în mod generic dispozițiile art. 304 C. proc. civ.,

susținându-se că se impunea admiterea și a celui de-al doilea capăt de cerere,

în sensul obligării pârâtelor la plata despăgubirilor la valoarea de piață a

imobilului la data de 2 septembrie 2008, actualizate cu indicele de inflație la

data plății efective.

În subsidiar, a cerut

modificarea Deciziei nr. 2961/2008 în sensul acordării contravalorii

actualizate în funcție de indicele de inflație a sumei de 42.606,23 lei la data

pronunțării Sentinței civile nr. 3030 din 6 mai 2005 și până la data plății efective.

Hotărârea instanței

de recurs a fost în sensul respingerii recursului formulat de reclamant și

admiterea recursului formulat de autoritatea publică.

În ceea ce privește

recursul formulat de C.C.S.D.;

Așa cum s-a arătat și

în expunerea rezumativă făcută mai sus, prin Dispoziția din 4 februarie 2005

emisă de Primarul Municipiului Călărași s-a propus să se acorde reclamantului

măsuri reparatorii prin echivalent în cuantum de 160.823.823 lei, aceasta fiind

contestată în condițiile Legii nr. 10/2001, iar prin Sentința civilă nr. 303

din 6 mai 2005 a Tribunalului Călărași, definitivă și irevocabilă, cuantumul

valorii măsurilor reparatorii a fost majorat la suma de 426.062.327,70 lei, în

baza căreia a fost emisă Dispoziția din 14 noiembrie 2007 care a modificat

Dispoziția din 4 februarie 2005, în ceea ce privește cuantumul măsurilor

reparatorii prin echivalent.

În baza Dispoziției din

14 noiembrie 2007 și a Sentinței civile nr. 303 din 6 mai 2005, C.C.S.D. a emis

decizia atacată în cauza de față, Decizia nr. 2961 din 2 septembrie 2008 prin

care a fost emis titlul de despăgubire în cuantum de 42.606,23 lei în favoarea

reclamantului.

Or, în cauza dedusă

judecății, reclamantul a cerut ca, în temeiul prevederilor Titlului VII din

Legea nr. 247/2005 privind reforma în domeniul proprietății și justiției,

Decizia nr. 2961 din 2 septembrie 2008 să fie modificată prin recalcularea

despăgubirii la valoarea de piață actuală a imobilului pentru care au fost

stabilite măsuri reparatorii prin echivalent.

Prin Decizia nr. 52/2007

dată de secțiile unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a statuat că

prevederile cuprinse în art. 16 și următoarele din Legea nr. 247/2005, Titlul

VII privind procedura administrativă de acordare a despăgubirilor, nu se aplică

deciziilor/ dispozițiilor emise anterior intrării în vigoare a legii,

contestate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Prin Decizia nr. 431/2009,

Curtea Constituțională a respins o excepție de nelegalitate a prevederilor art.

16 și următoarele din Titlul nr. 247/2005, în interpretarea dată de secțiile

unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție prin Decizia nr. 52/2007,

susținând că soluția Înaltei Curți este corectă pentru că altfel, „prin

aplicarea noilor reglementări (art. 16 și urm.) s-ar lipsi de orice efecte

juridice, respectiv de puterea lucrului judecat, hotărâri judecătorești

irevocabile prin care cuantumul despăgubirilor a fost stabilit ca urmare a

contestării dispozițiilor emise de entitățile” competente care au soluționat

notificările în perioada anterioară intrării în vigoare a Legii nr. 247/2005.

S-a mai argumentat că

persoanele respective au beneficiat de toate garanțiile reglementate de legea

specială în vigoare, instanța pronunțându-se asupra cuantumului măsurilor

reparatorii prin echivalent prin hotărâre definitivă și irevocabilă.

Într-adevăr,

argumentează în continuare Curtea Constituțională, a recunoaște aceste persoane

posibilitatea de reevaluare a cuantumului despăgubirilor înseamnă a recunoaște

o cale de atac neprevăzută de lege, ceea ce contravin dispozițiilor art. 129

din Constituție, potrivit cărora „împotriva hotărârilor judecătorești părțile

interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile

legii”.

Or, în cauza de față,

tocmai acest lucru l-a făcut instanța de fond: a dispus reevaluarea despăgubirilor

care fuseseră stabilite prin Decizia nr. 2961/2008 în baza unei hotărâri

judecătorești definitive și irevocabile, sentința civilă nr. 303/2005, ceea ce

face ca soluția recurată să fie nelegală și netemeinică.

Astfel fiind,

recursul formulat de C.C.S.D. va fi admis, sentința recurată va fi desființată

și, rejudecând cauza, acțiunea reclamantului va fi respinsă ca neîntemeiată.

În ceea ce privește

recursul formulat de reclamantul T.I.;

Instanța de fond a

reținut în mod judicios că, din moment ce Decizia privind titlul de despăgubire

a fost contestată de către reclamant, autoritatea pârâtă nu putea, în procedura

reglementată la art. 19 și urm. din Titlul VII al Legii nr. 247/2005, să emită

titlul de plată, în lipsa parcurgerii procedurii administrative reglementată de

dispozițiile legale citate mai sus.

Astfel fiind,

recursul formulat de reclamant este neîntemeiat și va fi respins ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de Statul Român prin C.C.S.D. împotriva sentinței civile nr. 3583 din

28 octombrie 2009 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

Casează sentința

atacată și respinge acțiunea formulată de reclamantul T.I., ca neîntemeiată.

Respinge recursul

recurentului - reclamant, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 17 iunie 2010.