ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2008

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2008 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2008)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.E.

a chemat în judecată pe pârâta A.N.L., pentru ca prin hotărârea ce se va

pronunța să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor parțiale produse ca

urmare a emiterii actului administrativ care a fost anulat prin sentința civilă

nr. 1378 din 23 mai 2007 a aceleiași instanțe.

În fapt, reclamantul a

arătat că pârâta A.N.L., în vara anului 2003, a organizat si coordonat

proiectul de locuințe „Cartierul H.C.", aflat în derulare și care urma să

fie finalizat în toamna anului 2005. Reclamantul s-a înscris în acest proiect

și i-a fost adjudecat lotul, încheind atât un contract de mandat cât și un

contract de construire. De asemenea, a fost înscris în C.F. dreptul de

construire și notat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în

str.Câmpul Pipera.

La data de 17 martie 2006 a

fost emis de către pârâtă ordinul de începere a lucrărilor la locuința sa și

constructorul a demarat lucrările.

A mai indicat reclamantul că

la o dată ulterioară pârâta l-a invitat în vederea încheierii unui act

adițional prin care sa fie de acord cu o majorare cu 5% a prețului

construcției, însă nu a fost de acord cu semnarea acestui act adițional,

deoarece în contractul de construire era inserată clauza prețului ferm. În

aceste condiții, pârâta a anulat ordinul de începere a lucrărilor, construcția

fiind sistată, măsura de anulare fiindu-i comunicată la 21 septembrie 2006.

Ca urmare a atitudinii

pârâtei reclamantul a fost obligat să accepte semnarea actului adițional din 2006

la contractul de construire autentificat din 27 iulie 2004, impunându-i-se

majorarea prețului locuinței cu suma de 4.461 euro.

La 29 ianuarie 2008 pârâta a

depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale

pasive a A.N.L. și excepția inadmisibilității acțiunii.

Prin sentința civilă nr. 1008

din 31 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale

pasive și a inadmisibilității acțiunii reclamantului. Totodată a respins

acțiunea reclamantului A.E., ca neîntemeiată.

Pentru a hotărî astfel,

instanța de fond a reținut că excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare sunt

neîntemeiate deoarece susținerea pârâtei, în sensul că actul administrativ emis

de aceasta are sau nu are legătură cu prejudiciul pretins, nu este o problemă

de calitate procesuală pasivă, ci de temeinicie a cererii.

A considerat prima instanță

că aceeași este situația și cu privire la excepția inadmisibilității, motivat

de faptul că pretinsul prejudiciu nu ar fi determinat de anularea actului

administrativ emis de A.N.L., ci este efectul unui raport contractual direct

între reclamant și antreprenorul general.

Pe fondul cererii, Curtea de

Apel București a reținut că actul administrativ invocat de reclamant, ce a fost

anterior anulat, nu are nicio legătura cu prețul locuinței al cărei beneficiar

este reclamantul și nici cu cheltuielile de construire ale acesteia, prețul

locuinței fiind în sarcina reclamantului.

De asemenea, s-a constatat

că nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit faptul că, prin emiterea actului

administrativ anulat, s-au produs prejudicii reclamantului prin sistarea

lucrărilor.

În opinia instanței de fond

faptul că această sistare a lucrărilor a fost o modalitate de constrângere a

reclamantului să semneze actul adițional este o simpla afirmație a acestuia și

oricum, pentru recuperarea unui eventual prejudiciu produs prin lipsa

consimțământului la încheierea actului adițional, reclamantul are la dispoziție

calea unei acțiuni civile împotriva cocontractantului, respectiv a

antreprenorului general, SC C. SA.

Cu privire la durata

lucrărilor de construire, prima instanță a considerat că aceasta este o

problemă de executare a contractului dintre reclamant și antreprenor și,

eventual, o problema de răspundere contractuală, nefiind îndeplinită condiția

existenței unei legături de cauzalitate dintre fapta pârâtei de a emite

notificarea prin care s-a adus la cunoștința reclamantului anularea ordinului

de începere a lucrărilor și majorarea prețului locuinței al cărei beneficiar

urmează a fi reclamantul.

S-a concluzionat în sensul

că este de notorietate majorarea prețurilor materialelor de construcție și al cheltuielilor

de construire, astfel că majorarea prețului se poate justifica pe deplin prin

evoluția preturilor și în nici un caz cu atitudinea sau notificarea pârâtei.

Împotriva acestei sentinței,

în termen legal, a declarat recurs reclamantul A.E., apreciind că atât

hotărârea pronunțată cât și Încheierea din data de 26 martie 2008 sunt nelegale

și netemeinice, potrivit art. 304 și respectiv 3041 C. proc. civ., solicitând

în principal modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii

acțiunii sale, astfel cum a fost precizată iar în subsidiar, casarea cu

trimiterea cauzei spre rejudecare.

Un prim motiv de recurs,

întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea de

către instanța de fond a formelor de procedură, prevăzute sub sancțiunea

nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., este invocat de către recurentul

- reclamant, motivat de împrejurarea că la data de 26 martie 2008 instanța de

fond, încuviințând proba cu înscrisuri solicitată de intimata - pârâtă, a procedat

apoi la judecarea cauzei, fără a-i comunica înscrisurile depuse. Se arată că

astfel au fost încălcate principiul contradictorialității și al dreptului la

apărare, fiind nesocotite prevederile art. 86 C. proc. civ., ce obligă la comunicarea

din oficiu a tuturor actelor de procedură.

Printr-un al doilea motiv de

recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc. civ. se susține, de

către recurentul - reclamant, că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra

unui mijloc de apărare hotărâtor pentru dezlegarea cauzei și anume asupra

solicitării sale de a fi obligată autoritatea pârâtă să depună la dosar actul

prin care s-au finalizat negocierile dintre A.N.L. și antreprenorii generali cu

privire la majorarea prețului locuințelor și cele legate de ordinul de sistare

a lucrărilor, acest din urmă act fiind cel anulat printr-o hotărâre

judecătorească anterioară.

Cel de-al treilea motiv de

recurs, prevăzut de art. 304 pct. 6 și art. 3041 C. proc. civ., vizează modalitatea

de soluționare de către instanță a fondului acțiunii recurentului - reclamant,

cu ignorarea cererii precizatoare a acțiunii introductive, depuse pentru

termenul din data de 26 martie 2008, prin care au fost precizate atât natura

cât și valoarea despăgubirilor solicitate, recurentul - reclamant indicând că

instanța de fond a omis să se pronunțe în vreun fel asupra acestora.

Printr-un al patrulea motiv

distinct de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.,

recurentul - reclamant a arătat că instanța de fond, schimbând natura și

înțelesul actului juridic dedus judecății, l-a interpretat greșit, iar

hotărârea pe care a dat-o cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât,

deși sesizată cu o cerere de despăgubiri formulată în temeiul art. 1 alin. (1)

și art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond și-a

extins cercetările și concluziile asupra actului administrativ anulat printr-o

hotărâre irevocabilă anterioară.

În fine, prin motivul de

recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., vizând

încălcarea și greșita aplicare a legii, recurentul - reclamant a criticat

sentința instanței de fond pentru a fi nesocotit și chiar contrazis aspectele

intrate în puterea lucrului judecat, susținând, fie că nu ar exista un

prejudiciu, fie că prejudiciul nu are legătură cu fapta autorității și cu actul

administrativ anulat, fie că la acest moment nu se poate practic vorbi de un

prejudiciu suferit de reclamant, fiind cu totul eronată concluzia instanței în

sensul că repararea prejudiciului este o problemă contractuală.

Intimata A.N.L. a formulat

în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului

formulat.

Răspunzând punctual tuturor

motivelor de recurs dezvoltate de recurentul - reclamant, intimata - pârâtă a

susținut, în esență, că nu sunt întemeiate susținerile vizând încălcarea

formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C.

proc. civ., în condițiile în care reclamantul a solicitat judecarea cauzei în

lipsă și oricum i-au fost comunicate toate înscrisurile depuse.

S-a mai arătat că nici

motivele de recurs vizând soluția pronunțată pe fondul cauzei nu sunt

întemeiate, câtă vreme recurentul cunoștea faptul că suma de 4.461 Euro, cu

care a fost majorat prețul locuinței, a fost plătită la solicitarea

constructorului, iar recurentul a consimțit fără obiecțiuni la această

majorare, prin semnarea actului adițional.

În fine, s-a mai arătat de

către intimată că în mod corect instanța de fond a reținut că durata lucrărilor

de construire fiind o problemă de executare a contractului dintre recurent și

antreprenor, acesta din urmă și nu A.N.L. ar putea fi obligat și ținut

răspunzător în mod direct față de recurent pentru finalizarea la termen a

construcției, cu atât mai mult cu cât, în susținerea intimatei, actul

administrativ din 21 ianuarie 2006 emis de A.N.L. și anulat anterior de către instanță

nu și-a produs efecte, nu a fost comunicat antreprenorului general astfel că la

locuința recurentului nu au fost întrerupte niciodată lucrările de construcție

urmare a vreunui ordin sau a altei măsuri luate de agenție.

Prin considerentele scrise

depuse la dosar în vederea soluționării recursului, reclamantul - recurent a

răspuns la rândul său susținerilor cuprinse în întâmpinarea intimatei.

Au fost astfel reiterate

situațiile de fapt relevante pentru fondul cauzei, recurentul susținând că în

mod vădit intimata face confuzie între despăgubirile materiale și penalitățile

de întârziere, fiind evident că obiectul cererii de față nu îl reprezintă decât

plata despăgubirilor rezultate din atitudinea culpabilă a A.N.L. și

corespunzător perioadei pe care au fost sistate lucrările, raportarea la

penalitățile de întârziere fiind propusă numai ca mod de calcul.

S-a mai arătat că în mod

eronat și cu rea-credință susține intimata că semnarea actului adițional prin

care a fost majorat prețul locuinței a fost efectuată benevol, câtă vreme s-a

demonstrat că a existat o constrângere a sa în acest sens.

În ceea ce privește

susținerile prezentate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10

C. proc. civ. s-a învederat că fiind evident vorba despre o eroare materială,

instanța de recurs urmează să examineze respectivele argumente raportat la

prevederile art. 3041 C. proc. civ.

Recursul este fondat.

Înalta Curte, examinând

actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente,

incluzând art. 3041 C. proc. civ., și de criticile recurentului ca și față de

apărările intimatei - pârâte, reține că instanța de fond a dat o greșită

interpretare probelor administrate cât și textelor de lege aplicabile,

pronunțând o hotărâre ce se impune a fi modificată, cu consecința admiterii

acțiunii reclamantului, în sensul și în limitele în continuare arătate.

Înalta Curte reține astfel

că prin cererea introductivă de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile art.

1 alin. (1) și art. 19 din Legea nr. 554/2004 reclamantul - recurent a

solicitat obligarea intimatei - pârâte A.N.L. la plata sumei de 4.461 euro, cu

titlu de despăgubiri parțiale, produse ca urmare a emiterii actului

administrativ ce a fost anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007,

irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel București.

Prin cererea precizatoare

depusă în dosarul instanței de fond, la data de 18 martie 2008, reclamantul A.E.

și-a completat obiectul cererii inițiale solicitând obligarea părții pârâte și

la plata părții din prejudiciul produs prin nepredarea construcției la termen

din cauza sistării nelegale a lucrărilor de construire, estimată după cum

urmează:

- penalități de 0,15% din

valoarea contractului, pe zi de întârziere, începând cu data emiterii actului

administrativ nelegal de încetare a lucrărilor, respectiv 21 septembrie 2006 și

până la data anulării acestuia de către instanță, respectiv 25 mai 2007;

- o sumă egală cu cea de mai

sus cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a

faptului că din cauza întârzierilor în finalizarea lucrărilor și predarea

locuinței este obligat să locuiască în continuare într-un imobil clasificat în

gradul I de risc seismic, marcat cu „bulină roșie”.

În cuprinsul cererii

precizatoare reclamantul a arătat că inițial a solicitat obligarea autorității

publice pârâte numai la plata sumei de 4.461 euro, sperând că lucrările de

construire vor fi finalizate în termen, respectiv până la 17 martie 2008, în

ciuda sistării lor pe o anumită perioadă, ca urmare a ordinului nelegal emis cu

exces de putere de către A.N.L., ceea ce însă nu s-a întâmplat, lucrările fiind

încă în curs.

Contrar celor statuate de

instanța de fond, Înalta Curte, reținând temeinicia criticilor formulate de

recurent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., apreciază, pe baza probelor administrate în cauză că se impune, urmare a

admiterii recursului în temeiul art. 312 C. proc. civ., și a modificării

sentinței atacate, admiterea în parte a acțiunii reclamantului - recurent, în

temeiul art. 19 alin. (1) și (2) cu referire la art. 1 din Legea nr. 554/2004,

în considerarea celor în considerarea celor în continuare expuse.

Prin hotărârea

judecătorească anterioară, respectiv sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007 a

Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal,

rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea reclamantului A.E.

și a fost anulat actul administrativ din 21 septembrie 2006 (alături de un alt

act ce privea cererea conexă a unei alte persoane fizice) emis de A.N.L. prin

care a fost anulat ordinul de începere a lucrărilor de construire pentru lotul

atribuit recurentului - reclamant.

Prin această hotărâre, cu

autoritate de lucru judecat s-a reținut, pe de o parte, că măsura

administrativă dispusă de A.N.L. prin adresa din 15 noiembrie 2006, urmare a

căreia lucrările de construire au fost întrerupte de către antreprenor, a fost

abuzivă și luată cu exces de putere, tocmai în scopul de a-l obliga pe

reclamantul - recurent să semneze actul adițional la contractele de construire,

deși în respectivele contracte era deja inserată o clauză expresă cu privire la

preț. Pe de altă parte, aceeași instanță a stabilit că măsurile administrative

contestate și astfel anulate au produs efecte vătămătoare asupra drepturilor și

intereselor legitime patrimoniale ale recurentului - reclamant, obligat să

încheie un act adițional împotriva voinței sale și care trebuie să suporte

astfel și consecințele negative de ordin patrimonial și moral prin întreruperea

lucrărilor de construcție, cu efect direct asupra termenului de predare a

construcției.

Din această perspectivă,

Înalta Curte reține că legătura dintre actul administrativ vătămător și cererea

de despăgubiri de față, întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004,

este directă și evidentă, contrar celor afirmate din instanța de fond.

Este adevărat că reclamantul

- recurent, pe lângă contractul de mandat încheiat cu A.N.L., are și un raport

contractual direct cu antreprenorul general, raport în baza căruia datorează

prețul locuinței al cărei beneficiar este.

Câtă vreme însă negocierile

cu antreprenorii generali s-au purtat exclusiv de către A.N.L., raportat la

specificul proiectului de față, date fiind chiar convocările repetate ale

recurentului - reclamant emise de A.N.L. în vederea semnării actului adițional

de majorare a prețului locuinței, în ciuda faptului că în contractul de

construire, încheiat între recurent în calitate de beneficiar și antreprenorul

general se stipula la art. 4 că prețul total stabilit este ferm, nu se poate

susține, cu temei legal, că nu există o legătură între suma de 4.461 euro

solicitată cu titlu de despăgubiri și actul administrativ a cărui anulare a

fost anterior dispusă.

În fine, independent de

împrejurarea că vătămarea produsă recurentului - reclamant prin actul

administrativ anulat, emis de A.N.L., constând în constrângerea sa la semnarea

actului adițional de majorare a prețului locuinței cu suma de 4.461 euro, a fost

stabilită cu putere de lucru judecat, prin hotărârea anterioară, mai sus

menționată, este de remarcat că din probele administrate în cauză rezultă și

împrejurarea că reclamantul nu a fost practic de acord cu această majorare, dar

somat fiind de solicitările insistente primite și mai ales de sistarea

lucrărilor, a semnat în cele din urmă respectivul act.

Potrivit art. 19 din Legea nr.

554/2004, persoana vătămată poate cere acordarea de despăgubiri, separat de

cererea de anulare a actului administrativ.

În raport de cele arătate,

Înalta Curte reține așadar că este pe deplin întemeiat și dovedit capătul de

cerere din acțiunea reclamantului, privind acordarea de despăgubiri în sumă de

4.461 euro. Va fi așadar admisă această cerere și va fi obligată intimata A.N.L.

la plata sumei de 4.461 euro în lei către reclamant la cursul oficial de schimb

anunțat de B.N.R., de la data plății, pentru paguba efectivă și apreciată de

Înalta Curte ca fiind certă la acest moment, produsă prin emiterea cu exces de

putere a actului administrativ din 21 septembrie 2006, a cărui anulare a fost

dispusă prin hotărâre judecătorească anterioară, irevocabilă.

Examinând și cuprinsul

cererii completatoare a recurentului - reclamant, neanalizat de către instanța

de fond, Înalta Curte urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de acordare

și a penalităților de 0,15% din valoarea contractului, pe zi de întârziere,

începând cu data emiterii actului administrativ nelegal, de încetare a

lucrărilor, 21 septembrie 2006 și până la data anulării acestuia în instanță,

25 mai 2007, apreciind că în temeiul aceluiași art. 19 alin. (1) și (2) din

Legea nr. 554/2004, întinderea prejudiciului produs recurentului - reclamant

prin depășirea termenului de finalizare și datorită sistării lucrărilor pe o

anumită perioadă de timp, ca urmare a ordinului nelegal emis de A.N.L., nu este

determinată și nici determinabilă în cadrul procesual de față.

Recurentul - reclamant și-a

motivat cererea completatoare de acordare a daunelor, îndreptată împotriva A.N.L.,

pe aspectul întârzierii în finalizarea lucrărilor de construire, ca o

consecință directă a ordinului nelegal de sistare emis de A.N.L., ordin anulat

cum s-a arătat deja.

Chiar dacă din perspectiva

recurentului - reclamant legătura directă dintre sistarea nelegală a

lucrărilor, urmare a ordinului nelegal emis de A.N.L. și pagubele produse prin

întârzierea în predarea la termen a lucrării, se prezumă, Înalta Curte

apreciază că în cadrul procesual de față și raportat la existența raporturilor

contractuale distincte, dintre recurentul - reclamant și antreprenorul general,

paguba astfel pretinsă nu poate fi cu certitudine stabilită și cuantificată la

acest moment.

Recurentul - reclamant a

solicitat acordarea acestei părți din prejudiciul produs prin nepredarea

construcției la termen, din cauza sistării nelegale a lucrărilor de construire

pe perioada 21 septembrie 2006 și până la 25 mai 2007, propunând ca modalitate

de calcul formula inserată în contractul încheiat cu antreprenorul general.

Din cuprinsul înscrisurilor

depuse la dosar rezultă că sistarea lucrărilor de construire s-a produs pe

perioada cuprinsă între 21 septembrie 2006 și data de 15 noiembrie 2006, când

s-a emis de către A.N.L. adresa, datele fiind menționate ca atare și în

cuprinsul sentinței irevocabile nr. 1378/2007.

Actele dosarului atestă

totodată că lucrările de construire la lotul atribuit recurentului - reclamant

sunt încă în curs, deși termenul de finalizare a fost prevăzut ca fiind 17

martie 2008.

Înalta Curte apreciază că în

aceste condiții, dată fiind situația de fapt existentă, constând în durata,

încă nedeterminată, a întârzierii în finalizarea și predarea  lucrărilor de

construire, generată cel mai probabil de cauze complexe, atribuțiile deopotrivă

intimatei - pârâte, dar și antreprenorului general, nu se poate încă determina

și cuantifica prejudiciul produs reclamantului - recurent urmare impactului

sistării nelegale a lucrărilor, pentru o perioadă de aproximativ o lună și 25

de zile în cursul anului 2006, asupra depășirii termenului final de predare.

Față de împrejurarea că

reclamantul - recurent are în continuare deschisă calea acțiunii în răspundere

contractuală îndreptată împotriva antreprenorului general, în temeiul art. 10

din contractul de construire, potrivit cu care antreprenorul general, pentru

nepredarea locuinței la termenul stabilit, din cauze ce-i sunt imputabile, va

plăti beneficiarului, respectiv recurentului - reclamant, penalități de 0,15%

din valoarea contractului, pe zi de întârziere, Înalta Curte apreciază că numai

la momentul la care se va determina și cuantifica prejudiciul total suferit,

urmare a nepredării la termen a locuinței, va fi cunoscută și va putea fi evaluată

întinderea și a acestei pagube parțiale, solicitată în temeiul art. 19 din

Legea nr. 554/2004, generată de actul administrativ de sistare emis de A.N.L.,

pentru perioada 21 septembrie 2006 – 15 noiembrie 2006.

În ceea ce privește cererea

recurentului de acordare și a daunelor morale, al căror cuantum nu a fost

indicat, făcându-se numai referire la o metodă de calcul, Înalta Curte o va respinge,

reținând și apreciind pe baza circumstanțelor concrete ale cauzei, că acordarea

despăgubirilor materiale, în sensul arătat, reprezintă totodată o reparație

corespunzătoare și a oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de

recurentul - reclamant prin semnarea actului adițional la contractul de

construire, urmare a emiterii de către intimată a actului administrativ anulat.

Față de modalitatea în care

Înalta Curte, examinând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., a reținut că se impune admiterea recursului, potrivit art. 312 C. proc.

civ. și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii

recurentului - reclamant, pentru cele arătate, nu mai este necesară analizarea

celorlalte motive de recurs invocate de recurentul - reclamant, astfel cum au

fost ele mai sus prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamantul A.E., împotriva sentinței nr. 1008 din 31 martie 2008 a Curții de

Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată,

în sensul că admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul A.E.

Obligă pârâta A.N.L. la

plata echivalentului în lei, de la data efectuării plății, a sumei de 4.461 euro,

cu titlu de despăgubiri.

Respinge celelalte cereri ca

neîntemeiate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință

publică, astăzi 7 octombrie 2008.