ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3299/2008

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, reclamantul A.E. a chemat în judecată pe pârâta A.N.L., pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la plata despăgubirilor parțiale produse ca urmare a emiterii actului administrativ care a fost anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007 a aceleiași instanțe. În fapt, reclamantul a arătat că pârâta A.N.L., în vara anului 2003, a organizat si coordonat proiectul de locuințe „Cartierul H.C.", aflat în derulare și care urma să fie finalizat în toamna anului 2005. Reclamantul s-a înscris în acest proiect și i-a fost adjudecat lotul, încheind atât un contract de mandat cât și un contract de construire.

De asemenea, a fost înscris în C.F. dreptul de construire și notat dreptul de proprietate asupra imobilului situat în str.Câmpul Pipera. La data de 17 martie 2006 a fost emis de către pârâtă ordinul de începere a lucrărilor la locuința sa și constructorul a demarat lucrările. A mai indicat reclamantul că la o dată ulterioară pârâta l-a invitat în vederea încheierii unui act adițional prin care sa fie de acord cu o majorare cu 5% a prețului construcției, însă nu a fost de acord cu semnarea acestui act adițional, deoarece în contractul de construire era inserată clauza prețului ferm. În aceste condiții, pârâta a anulat ordinul de începere a lucrărilor, construcția fiind sistată, măsura de anulare fiindu-i comunicată la 21 septembrie 2006. Ca urmare a atitudinii pârâtei reclamantul a fost obligat să accepte semnarea actului adițional din 2006 la contractul de construire autentificat din 27 iulie 2004, impunându-i-se majorarea prețului locuinței cu suma de 4.461 euro.

La 29 ianuarie 2008 pârâta a depus întâmpinare prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a A.N.L. și excepția inadmisibilității acțiunii. Prin sentința civilă nr. 1008 din 31 martie 2008, Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins excepțiile lipsei calității procesuale pasive și a inadmisibilității acțiunii reclamantului. Totodată a respins acțiunea reclamantului A.E., ca neîntemeiată. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare sunt neîntemeiate deoarece susținerea pârâtei, în sensul că actul administrativ emis de aceasta are sau nu are legătură cu prejudiciul pretins, nu este o problemă de calitate procesuală pasivă, ci de temeinicie a cererii.

A considerat prima instanță că aceeași este situația și cu privire la excepția inadmisibilității, motivat de faptul că pretinsul prejudiciu nu ar fi determinat de anularea actului administrativ emis de A.N.L., ci este efectul unui raport contractual direct între reclamant și antreprenorul general. Pe fondul cererii, Curtea de Apel București a reținut că actul administrativ invocat de reclamant, ce a fost anterior anulat, nu are nicio legătura cu prețul locuinței al cărei beneficiar este reclamantul și nici cu cheltuielile de construire ale acesteia, prețul locuinței fiind în sarcina reclamantului. De asemenea, s-a constatat că nu s-a invocat și nici nu s-a dovedit faptul că, prin emiterea actului administrativ anulat, s-au produs prejudicii reclamantului prin sistarea lucrărilor.

În opinia instanței de fond faptul că această sistare a lucrărilor a fost o modalitate de constrângere a reclamantului să semneze actul adițional este o simpla afirmație a acestuia și oricum, pentru recuperarea unui eventual prejudiciu produs prin lipsa consimțământului la încheierea actului adițional, reclamantul are la dispoziție calea unei acțiuni civile împotriva cocontractantului, respectiv a antreprenorului general, SC C. SA. Cu privire la durata lucrărilor de construire, prima instanță a considerat că aceasta este o problemă de executare a contractului dintre reclamant și antreprenor și, eventual, o problema de răspundere contractuală, nefiind îndeplinită condiția existenței unei legături de cauzalitate dintre fapta pârâtei de a emite notificarea prin care s-a adus la cunoștința reclamantului anularea ordinului de începere a lucrărilor și majorarea prețului locuinței al cărei beneficiar urmează a fi reclamantul.

S-a concluzionat în sensul că este de notorietate majorarea prețurilor materialelor de construcție și al cheltuielilor de construire, astfel că majorarea prețului se poate justifica pe deplin prin evoluția preturilor și în nici un caz cu atitudinea sau notificarea pârâtei. Împotriva acestei sentinței, în termen legal, a declarat recurs reclamantul A.E., apreciind că atât hotărârea pronunțată cât și Încheierea din data de 26 martie 2008 sunt nelegale și netemeinice, potrivit art. 304 și respectiv 3041 C. proc. civ., solicitând în principal modificarea în totalitate a hotărârii atacate, în sensul admiterii acțiunii sale, astfel cum a fost precizată iar în subsidiar, casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare.

Un prim motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 5 C. proc. civ., privind încălcarea de către instanța de fond a formelor de procedură, prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc. civ., este invocat de către recurentul - reclamant, motivat de împrejurarea că la data de 26 martie 2008 instanța de fond, încuviințând proba cu înscrisuri solicitată de intimata - pârâtă, a procedat apoi la judecarea cauzei, fără a-i comunica înscrisurile depuse. Se arată că astfel au fost încălcate principiul contradictorialității și al dreptului la apărare, fiind nesocotite prevederile art. 86 C. proc. civ., ce obligă la comunicarea din oficiu a tuturor actelor de procedură. Printr-un al doilea motiv de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 10 C. proc.

civ. se susține, de către recurentul - reclamant, că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra unui mijloc de apărare hotărâtor pentru dezlegarea cauzei și anume asupra solicitării sale de a fi obligată autoritatea pârâtă să depună la dosar actul prin care s-au finalizat negocierile dintre A.N.L. și antreprenorii generali cu privire la majorarea prețului locuințelor și cele legate de ordinul de sistare a lucrărilor, acest din urmă act fiind cel anulat printr-o hotărâre judecătorească anterioară. Cel de-al treilea motiv de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 6 și art. 3041 C. proc.

civ., vizează modalitatea de soluționare de către instanță a fondului acțiunii recurentului - reclamant, cu ignorarea cererii precizatoare a acțiunii introductive, depuse pentru termenul din data de 26 martie 2008, prin care au fost precizate atât natura cât și valoarea despăgubirilor solicitate, recurentul - reclamant indicând că instanța de fond a omis să se pronunțe în vreun fel asupra acestora. Printr-un al patrulea motiv distinct de recurs, întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc.

civ., recurentul - reclamant a arătat că instanța de fond, schimbând natura și înțelesul actului juridic dedus judecății, l-a interpretat greșit, iar hotărârea pe care a dat-o cuprinde motive străine de natura cauzei, întrucât, deși sesizată cu o cerere de despăgubiri formulată în temeiul art. 1 alin. (1) și art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond și-a extins cercetările și concluziile asupra actului administrativ anulat printr-o hotărâre irevocabilă anterioară. În fine, prin motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 C. proc.

civ., vizând încălcarea și greșita aplicare a legii, recurentul - reclamant a criticat sentința instanței de fond pentru a fi nesocotit și chiar contrazis aspectele intrate în puterea lucrului judecat, susținând, fie că nu ar exista un prejudiciu, fie că prejudiciul nu are legătură cu fapta autorității și cu actul administrativ anulat, fie că la acest moment nu se poate practic vorbi de un prejudiciu suferit de reclamant, fiind cu totul eronată concluzia instanței în sensul că repararea prejudiciului este o problemă contractuală. Intimata A.N.L. a formulat în cauză întâmpinare prin care a solicitat respingerea ca nefondat a recursului formulat. Răspunzând punctual tuturor motivelor de recurs dezvoltate de recurentul - reclamant, intimata - pârâtă a susținut, în esență, că nu sunt întemeiate susținerile vizând încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art. 105 alin. (2) C. proc.

civ., în condițiile în care reclamantul a solicitat judecarea cauzei în lipsă și oricum i-au fost comunicate toate înscrisurile depuse. S-a mai arătat că nici motivele de recurs vizând soluția pronunțată pe fondul cauzei nu sunt întemeiate, câtă vreme recurentul cunoștea faptul că suma de 4.461 Euro, cu care a fost majorat prețul locuinței, a fost plătită la solicitarea constructorului, iar recurentul a consimțit fără obiecțiuni la această majorare, prin semnarea actului adițional. În fine, s-a mai arătat de către intimată că în mod corect instanța de fond a reținut că durata lucrărilor de construire fiind o problemă de executare a contractului dintre recurent și antreprenor, acesta din urmă și nu A.N.L.

ar putea fi obligat și ținut răspunzător în mod direct față de recurent pentru finalizarea la termen a construcției, cu atât mai mult cu cât, în susținerea intimatei, actul administrativ din 21 ianuarie 2006 emis de A.N.L. și anulat anterior de către instanță nu și-a produs efecte, nu a fost comunicat antreprenorului general astfel că la locuința recurentului nu au fost întrerupte niciodată lucrările de construcție urmare a vreunui ordin sau a altei măsuri luate de agenție. Prin considerentele scrise depuse la dosar în vederea soluționării recursului, reclamantul - recurent a răspuns la rândul său susținerilor cuprinse în întâmpinarea intimatei. Au fost astfel reiterate situațiile de fapt relevante pentru fondul cauzei, recurentul susținând că în mod vădit intimata face confuzie între despăgubirile materiale și penalitățile de întârziere, fiind evident că obiectul cererii de față nu îl reprezintă decât plata despăgubirilor rezultate din atitudinea culpabilă a A.N.L.

și corespunzător perioadei pe care au fost sistate lucrările, raportarea la penalitățile de întârziere fiind propusă numai ca mod de calcul. S-a mai arătat că în mod eronat și cu rea-credință susține intimata că semnarea actului adițional prin care a fost majorat prețul locuinței a fost efectuată benevol, câtă vreme s-a demonstrat că a existat o constrângere a sa în acest sens. În ceea ce privește susținerile prezentate în cadrul motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. s-a învederat că fiind evident vorba despre o eroare materială, instanța de recurs urmează să examineze respectivele argumente raportat la prevederile art. 3041 C. proc. civ. Recursul este fondat. Înalta Curte, examinând actele și lucrările dosarului în raport de prevederile legale incidente, incluzând art. 3041 C. proc.

civ., și de criticile recurentului ca și față de apărările intimatei - pârâte, reține că instanța de fond a dat o greșită interpretare probelor administrate cât și textelor de lege aplicabile, pronunțând o hotărâre ce se impune a fi modificată, cu consecința admiterii acțiunii reclamantului, în sensul și în limitele în continuare arătate. Înalta Curte reține astfel că prin cererea introductivă de chemare în judecată, întemeiată pe prevederile art. 1 alin. (1) și art. 19 din Legea nr. 554/2004 reclamantul - recurent a solicitat obligarea intimatei - pârâte A.N.L. la plata sumei de 4.461 euro, cu titlu de despăgubiri parțiale, produse ca urmare a emiterii actului administrativ ce a fost anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, irevocabilă, pronunțată de Curtea de Apel București.

Prin cererea precizatoare depusă în dosarul instanței de fond, la data de 18 martie 2008, reclamantul A.E. și-a completat obiectul cererii inițiale solicitând obligarea părții pârâte și la plata părții din prejudiciul produs prin nepredarea construcției la termen din cauza sistării nelegale a lucrărilor de construire, estimată după cum urmează: - penalități de 0,15% din valoarea contractului, pe zi de întârziere, începând cu data emiterii actului administrativ nelegal de încetare a lucrărilor, respectiv 21 septembrie 2006 și până la data anulării acestuia de către instanță, respectiv 25 mai 2007; - o sumă egală cu cea de mai sus cu titlu de despăgubiri morale pentru prejudiciul moral suferit ca urmare a faptului că din cauza întârzierilor în finalizarea lucrărilor și predarea locuinței este obligat să locuiască în continuare într-un imobil clasificat în gradul I de risc seismic, marcat cu „bulină roșie”.

În cuprinsul cererii precizatoare reclamantul a arătat că inițial a solicitat obligarea autorității publice pârâte numai la plata sumei de 4.461 euro, sperând că lucrările de construire vor fi finalizate în termen, respectiv până la 17 martie 2008, în ciuda sistării lor pe o anumită perioadă, ca urmare a ordinului nelegal emis cu exces de putere de către A.N.L., ceea ce însă nu s-a întâmplat, lucrările fiind încă în curs. Contrar celor statuate de instanța de fond, Înalta Curte, reținând temeinicia criticilor formulate de recurent, circumscrise motivului de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., apreciază, pe baza probelor administrate în cauză că se impune, urmare a admiterii recursului în temeiul art. 312 C. proc.

civ., și a modificării sentinței atacate, admiterea în parte a acțiunii reclamantului - recurent, în temeiul art. 19 alin. (1) și (2) cu referire la art. 1 din Legea nr. 554/2004, în considerarea celor în considerarea celor în continuare expuse. Prin hotărârea judecătorească anterioară, respectiv sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, rămasă irevocabilă prin nerecurare, a fost admisă acțiunea reclamantului A.E. și a fost anulat actul administrativ din 21 septembrie 2006 (alături de un alt act ce privea cererea conexă a unei alte persoane fizice) emis de A.N.L. prin care a fost anulat ordinul de începere a lucrărilor de construire pentru lotul atribuit recurentului - reclamant.

Prin această hotărâre, cu autoritate de lucru judecat s-a reținut, pe de o parte, că măsura administrativă dispusă de A.N.L. prin adresa din 15 noiembrie 2006, urmare a căreia lucrările de construire au fost întrerupte de către antreprenor, a fost abuzivă și luată cu exces de putere, tocmai în scopul de a-l obliga pe reclamantul - recurent să semneze actul adițional la contractele de construire, deși în respectivele contracte era deja inserată o clauză expresă cu privire la preț. Pe de altă parte, aceeași instanță a stabilit că măsurile administrative contestate și astfel anulate au produs efecte vătămătoare asupra drepturilor și intereselor legitime patrimoniale ale recurentului - reclamant, obligat să încheie un act adițional împotriva voinței sale și care trebuie să suporte astfel și consecințele negative de ordin patrimonial și moral prin întreruperea lucrărilor de construcție, cu efect direct asupra termenului de predare a construcției.

Din această perspectivă, Înalta Curte reține că legătura dintre actul administrativ vătămător și cererea de despăgubiri de față, întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004, este directă și evidentă, contrar celor afirmate din instanța de fond. Este adevărat că reclamantul - recurent, pe lângă contractul de mandat încheiat cu A.N.L., are și un raport contractual direct cu antreprenorul general, raport în baza căruia datorează prețul locuinței al cărei beneficiar este. Câtă vreme însă negocierile cu antreprenorii generali s-au purtat exclusiv de către A.N.L., raportat la specificul proiectului de față, date fiind chiar convocările repetate ale recurentului - reclamant emise de A.N.L.

în vederea semnării actului adițional de majorare a prețului locuinței, în ciuda faptului că în contractul de construire, încheiat între recurent în calitate de beneficiar și antreprenorul general se stipula la art. 4 că prețul total stabilit este ferm, nu se poate susține, cu temei legal, că nu există o legătură între suma de 4.461 euro solicitată cu titlu de despăgubiri și actul administrativ a cărui anulare a fost anterior dispusă.

În fine, independent de împrejurarea că vătămarea produsă recurentului - reclamant prin actul administrativ anulat, emis de A.N.L., constând în constrângerea sa la semnarea actului adițional de majorare a prețului locuinței cu suma de 4.461 euro, a fost stabilită cu putere de lucru judecat, prin hotărârea anterioară, mai sus menționată, este de remarcat că din probele administrate în cauză rezultă și împrejurarea că reclamantul nu a fost practic de acord cu această majorare, dar somat fiind de solicitările insistente primite și mai ales de sistarea lucrărilor, a semnat în cele din urmă respectivul act. Potrivit art. 19 din Legea nr. 554/2004, persoana vătămată poate cere acordarea de despăgubiri, separat de cererea de anulare a actului administrativ.

În raport de cele arătate, Înalta Curte reține așadar că este pe deplin întemeiat și dovedit capătul de cerere din acțiunea reclamantului, privind acordarea de despăgubiri în sumă de 4.461 euro. Va fi așadar admisă această cerere și va fi obligată intimata A.N.L. la plata sumei de 4.461 euro în lei către reclamant la cursul oficial de schimb anunțat de B.N.R., de la data plății, pentru paguba efectivă și apreciată de Înalta Curte ca fiind certă la acest moment, produsă prin emiterea cu exces de putere a actului administrativ din 21 septembrie 2006, a cărui anulare a fost dispusă prin hotărâre judecătorească anterioară, irevocabilă.

Examinând și cuprinsul cererii completatoare a recurentului - reclamant, neanalizat de către instanța de fond, Înalta Curte urmează să respingă ca neîntemeiată cererea de acordare și a penalităților de 0,15% din valoarea contractului, pe zi de întârziere, începând cu data emiterii actului administrativ nelegal, de încetare a lucrărilor, 21 septembrie 2006 și până la data anulării acestuia în instanță, 25 mai 2007, apreciind că în temeiul aceluiași art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, întinderea prejudiciului produs recurentului - reclamant prin depășirea termenului de finalizare și datorită sistării lucrărilor pe o anumită perioadă de timp, ca urmare a ordinului nelegal emis de A.N.L., nu este determinată și nici determinabilă în cadrul procesual de față.

Recurentul - reclamant și-a motivat cererea completatoare de acordare a daunelor, îndreptată împotriva A.N.L., pe aspectul întârzierii în finalizarea lucrărilor de construire, ca o consecință directă a ordinului nelegal de sistare emis de A.N.L., ordin anulat cum s-a arătat deja. Chiar dacă din perspectiva recurentului - reclamant legătura directă dintre sistarea nelegală a lucrărilor, urmare a ordinului nelegal emis de A.N.L. și pagubele produse prin întârzierea în predarea la termen a lucrării, se prezumă, Înalta Curte apreciază că în cadrul procesual de față și raportat la existența raporturilor contractuale distincte, dintre recurentul - reclamant și antreprenorul general, paguba astfel pretinsă nu poate fi cu certitudine stabilită și cuantificată la acest moment.

Recurentul - reclamant a solicitat acordarea acestei părți din prejudiciul produs prin nepredarea construcției la termen, din cauza sistării nelegale a lucrărilor de construire pe perioada 21 septembrie 2006 și până la 25 mai 2007, propunând ca modalitate de calcul formula inserată în contractul încheiat cu antreprenorul general. Din cuprinsul înscrisurilor depuse la dosar rezultă că sistarea lucrărilor de construire s-a produs pe perioada cuprinsă între 21 septembrie 2006 și data de 15 noiembrie 2006, când s-a emis de către A.N.L. adresa, datele fiind menționate ca atare și în cuprinsul sentinței irevocabile nr. 1378/2007.

Actele dosarului atestă totodată că lucrările de construire la lotul atribuit recurentului - reclamant sunt încă în curs, deși termenul de finalizare a fost prevăzut ca fiind 17 martie 2008. Înalta Curte apreciază că în aceste condiții, dată fiind situația de fapt existentă, constând în durata, încă nedeterminată, a întârzierii în finalizarea și predarea lucrărilor de construire, generată cel mai probabil de cauze complexe, atribuțiile deopotrivă intimatei - pârâte, dar și antreprenorului general, nu se poate încă determina și cuantifica prejudiciul produs reclamantului - recurent urmare impactului sistării nelegale a lucrărilor, pentru o perioadă de aproximativ o lună și 25 de zile în cursul anului 2006, asupra depășirii termenului final de predare.

Față de împrejurarea că reclamantul - recurent are în continuare deschisă calea acțiunii în răspundere contractuală îndreptată împotriva antreprenorului general, în temeiul art. 10 din contractul de construire, potrivit cu care antreprenorul general, pentru nepredarea locuinței la termenul stabilit, din cauze ce-i sunt imputabile, va plăti beneficiarului, respectiv recurentului - reclamant, penalități de 0,15% din valoarea contractului, pe zi de întârziere, Înalta Curte apreciază că numai la momentul la care se va determina și cuantifica prejudiciul total suferit, urmare a nepredării la termen a locuinței, va fi cunoscută și va putea fi evaluată întinderea și a acestei pagube parțiale, solicitată în temeiul art. 19 din Legea nr. 554/2004, generată de actul administrativ de sistare emis de A.N.L., pentru perioada 21 septembrie 2006 – 15 noiembrie 2006. În ceea ce privește cererea recurentului de acordare și a daunelor morale, al căror cuantum nu a fost indicat, făcându-se numai referire la o metodă de calcul, Înalta Curte o va respinge, reținând și apreciind pe baza circumstanțelor concrete ale cauzei, că acordarea despăgubirilor materiale, în sensul arătat, reprezintă totodată o reparație corespunzătoare și a oricărui prejudiciu moral ce ar fi fost suferit de recurentul - reclamant prin semnarea actului adițional la contractul de construire,

urmare a emiterii de către intimată a actului administrativ anulat. Față de modalitatea în care Înalta Curte, examinând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., a reținut că se impune admiterea recursului, potrivit art. 312 C. proc. civ. și modificarea sentinței atacate în sensul admiterii în parte a acțiunii recurentului - reclamant, pentru cele arătate, nu mai este necesară analizarea celorlalte motive de recurs invocate de recurentul - reclamant, astfel cum au fost ele mai sus prezentate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamantul A.E., împotriva sentinței nr. 1008 din 31 martie 2008 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată, în sensul că admite în parte acțiunea precizată formulată de reclamantul A.E. Obligă pârâta A.N.L. la plata echivalentului în lei, de la data efectuării plății, a sumei de 4.461 euro, cu titlu de despăgubiri. Respinge celelalte cereri ca neîntemeiate. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 7 octombrie 2008.