ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2428/2011
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2428/2011 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2011)
Asupra recursului de
față;
Din examinarea
lucrărilor din dosar, constată următoarele:
I.Circumstanțele cauzei
1.Obiectul cauzei și
procedura derulată în prima instanță
Prin acțiunea
formulată, reclamantul C.V.C. a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională
pentru Locuințe la plata de despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a
emiterii actului administrativ anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23 mai
2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal.
În motivarea cererii,
reclamantul a arătat că a încheiat un contract de construire a unei locuințe în
cadrul proiectului „Cartierul H.C.", organizat de pârâtă, fiind ulterior
invitat să încheie un act adițional prin care se majora prețul construcției și,
întrucât a refuzat inițial semnarea actului adițional, pârâta a dispus anularea
ordinului de începere a lucrărilor, iar în această situație a fost obligat la
semnarea actului.
Prin sentința civilă
nr. 2213 din 09 septembrie 2008 instanța a respins acțiunea ca fiind introdusă
împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar prin decizia
civilă nr. 5312 din 24 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția
de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și a trimis cauza spre
rejudecare.
În considerentele
deciziei de casare, instanța supremă a apreciat că se impunea ca instanța să
dispună ca părțile să depună la dosarul cauzei Ordinul m. 17/2006 și, în raport
de conținutul acestuia, de împrejurarea că a fost anulat, să examineze
temeinicia pretențiilor reclamantului și apărările pârâtei.
În rejudecare,
instanța a pus în vedere pârâtei să depună la dosar ordinul menționat în
decizia de casare, însă pârâta a arătat că respectivul ordin nu există, în
realitate fiind vorba de Ordinul nr. 3138 din 17 martie 2006, pe care l-a depus
în copie la dosar.
Hotărârea curții
de apel
Prin sentința civilă
nr. 3006 din 22 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios
administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.V.C. în
contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța
această soluție, instanța de fond a reținut că între prejudiciul invocat de
reclamant, constând în diferența de preț, și emiterea actului anulat prin
sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, nu există nicio legătură de
cauzalitate, întrucât majorarea prețului este efectul încheierii actului
adițional, iar nu a opririi lucrărilor de construire.
S-a mai reținut de
către instanță faptul că, deoarece diferența de preț este stabilită printr-un
contract, reclamantul are la îndemână toate căile dreptului comun pentru a
evita plata, inclusiv o acțiune în anularea actului adițional pentru motivele
invocate în prezenta acțiune, ce țin de vicierea consimțământului.
Pentru considerentele
expuse, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile
prevăzute de art. 998-999 C. civ. pentru existența răspunderii delictuale,
motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată.
3.Recursul formulat
de reclamant
Împotriva hotărârii
instanței de fond a declarat recurs reclamantul C.V.C., criticând-o pentru
nelegalitate și netemeinicie, indicând motivele de modificare prevăzute de art.
304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general
cuprinse în art. 304
1
C. proc. civ..
În concret, recurentul
susține nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate pentru motivele expuse
în continuare.
3.1.instanța de fond
a schimbat natura și înțelesul lămurit al actului juridic dedus judecății, pe
care l-a interpretat în mod greșit, iar hotărârea pe care a dat-o cuprinde
motive străine de natura cauzei.
În dezvoltarea
acestui motiv de recurs încadrat în art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.,
recurentul afirmă că deși a fost
sesizată exclusiv cu o cerere de despăgubiri
formulată în temeiul art. 1 alin. (l) și art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr.
554/2004, instanța de fond și-a extins cercetările și concluziile asupra
actului administrativ care a fost anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23
mai 2007 a secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de
Apel București.
Arată că în motivarea
hotărârii instanța de fond folosește argumente juridice de natură comercială,
deși raportul juridic dedus judecății este administrativ generat de antrenarea
răspunderii
administrativ-patrimoniale a autorității emitente a actului administrativ
anulat ca fiind nelegal și producător de prejudicii materiale și morale.
hotărârea este dată
cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond apreciind în mod
greșit că prevederile art. 998-999 din C. civ., ale art. 1 alin. (1) și art. 18
alin. (3) - art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 nu ar fi
îndeplinite și aplicabile în cauza dedusă judecății, administrând și
interpretând greșit probele din dosar, motiv de recurs prevăzut de art. 304
pct. 9 C. proc. civ..
Totodată, recurentul
solicită să fie examinată cauza sub toate aspectele invocate, făcând referire
la o cauză soluționată irevocabil, care era identică până la confuzie cu cauza
dedusă judecății în dosarul de față, singura deosebire fiind întinderea
despăgubirilor constând în contravaloarea actului adițional de 5% care se
raporta la valoarea construcției.
Apărările
formulate de intimată
Prin întâmpinarea înregistrată
la data de 22 aprilie 2011, intimata Agenția Națională pentru Locuințe a
solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Intimata a arătat că
sentința recurată nu
cuprinde
motive străine de natura cauzei întrucât instanța a arătat în mod clar că, analizând
raportul juridic sub incidența contenciosului administrativ, nu rezultă o
legătură de cauzalitate între actul emis de Agenția Națională pentru Locuințe
și actul adițional încheiat între recurent și antreprenorul general, și a
reținut că suma pretinsă ca prejudiciu de recurent face obiectul unui act
adițional la contractul de construire, recurentul obligându-se în mod direct
față de constructor să achite suma de 3.325 euro cu titlu de majorare a
prețului locuinței.
Susține totodată, că în
cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 C. civ., pentru angajarea
răspunderii sale delictuale
II. Considerentele Înaltei
Curți asupra recursului
Examinând sentința atacată
prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei cât și sub toate aspectele
în condițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat
pentru motivele arătate în continuare.
Argumente de fapt și
de drept relevante
Recurentul-reclamant C.V.C.
a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune în despăgubiri
fundamentată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit dispozițiilor
art. 19 alin. (1) și (2) din actul normativ menționat:
„(1) Când persoana vătămată
a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri,
termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta
a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.
(2) Cererile se adresează
instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut
la art. 11 alin. (2)”.
Prin cererea introductivă
de chemare în judecată, recurentul- reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte
Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 3.325 euro cu titlu de despăgubiri
parțiale produse ca urmare a emiterii actului administrativ ce a fost anulat prin
sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București,
rămasă irevocabilă prin nerecurare.
În considerentele acestei
hotărâri judecătorești s-a reținut că măsura administrativă de sistare a lucrărilor
dispusă de Agenția Națională pentru Locuințe a fost anulată, a fost abuzivă și luată
cu exces de putere, producând „efecte vătămătoare asupra drepturilor și intereselor
legitime patrimoniale ale reclamanților, fiind obligați să încheie acte adiționale
împotriva voinței acestora și de asemenea, prin întreruperea lucrărilor de construcție
pe o mare perioadă de timp, care se răsfrânge asupra termenului de predare a construcției,
cu evidente consecințe negative de ordin patrimonial și moral".
Din această perspectivă,
urmează a se reține legătura directă și evidentă dintre actul administrativ vătămător
anulat și cererea de despăgubiri de față formulată separat de acțiunea în anulare
a actului administrativ, întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.
În contenciosul administrativ,
acordarea daunelor materiale și morale este menită să asigure protecția efectivă
a drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului suferit
de reclamant, în raport cu circumstanțele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din
Legea nr. 554/2004.
În speță, fapt ilicită
constă în emiterea nelegală a ordinului anulat de instanță, astfel că acordarea
daunelor materiale constând în sumă de 3.325 euro reprezentând majorarea impusă
prin actul adițional, constituie o reparație adecvată a prejudiciului cauzat.
Este adevărat că recurentul-reclamant
pe lângă contractul de mandat încheiat cu Agenția Națională pentru Locuințe, are
și un raport contractual direct cu antreprenorul general, însă așa cum s-a reținut
anterior despăgubirile sunt solicitate în prezenta cauză ca urmare a anulării măsurii
administrative dispuse de Agenția Națională pentru Locuințe prin sentința civilă
nr. 1378/2007 a Curții de Apel București.
Temeiul legal al soluției
adoptate în recurs
Prin urmare, va admite
recursul reclamantului și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va
modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Admite recursul declarat
de C.V.C. împotriva sentinței civile nr. 3006 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel
București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.
Modifică sentința atacată
în sensul că admite acțiunea formulată de C.V.C..
Obligă pârâta Agenția Națională pentru Locuințe
să plătească reclamantului echivalentul în RON al sumei de 3.325 euro, cu titlu
de despăgubiri.
Irevocabilă.
Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie
2011.