ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2428/2011

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I.Circumstanțele cauzei 1.Obiectul cauzei și procedura derulată în prima instanță Prin acțiunea formulată, reclamantul C.V.C. a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe la plata de despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a emiterii actului administrativ anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. În motivarea cererii, reclamantul a arătat că a încheiat un contract de construire a unei locuințe în cadrul proiectului „Cartierul H.C.", organizat de pârâtă, fiind ulterior invitat să încheie un act adițional prin care se majora prețul construcției și, întrucât a refuzat inițial semnarea actului adițional, pârâta a dispus anularea ordinului de începere a lucrărilor, iar în această situație a fost obligat la semnarea actului.

Prin sentința civilă nr. 2213 din 09 septembrie 2008 instanța a respins acțiunea ca fiind introdusă împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar prin decizia civilă nr. 5312 din 24 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și a trimis cauza spre rejudecare. În considerentele deciziei de casare, instanța supremă a apreciat că se impunea ca instanța să dispună ca părțile să depună la dosarul cauzei Ordinul m. 17/2006 și, în raport de conținutul acestuia, de împrejurarea că a fost anulat, să examineze temeinicia pretențiilor reclamantului și apărările pârâtei. În rejudecare, instanța a pus în vedere pârâtei să depună la dosar ordinul menționat în decizia de casare, însă pârâta a arătat că respectivul ordin nu există, în realitate fiind vorba de Ordinul nr. 3138 din 17 martie 2006, pe care l-a depus în copie la dosar.

2. Hotărârea curții de apel Prin sentința civilă nr. 3006 din 22 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.V.C. în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, ca neîntemeiată. Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că între prejudiciul invocat de reclamant, constând în diferența de preț, și emiterea actului anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, nu există nicio legătură de cauzalitate, întrucât majorarea prețului este efectul încheierii actului adițional, iar nu a opririi lucrărilor de construire. S-a mai reținut de către instanță faptul că, deoarece diferența de preț este stabilită printr-un contract, reclamantul are la îndemână toate căile dreptului comun pentru a evita plata, inclusiv o acțiune în anularea actului adițional pentru motivele invocate în prezenta acțiune, ce țin de vicierea consimțământului.

Pentru considerentele expuse, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 998-999 C. civ. pentru existența răspunderii delictuale, motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată. 3.Recursul formulat de reclamant Împotriva hotărârii instanței de fond a declarat recurs reclamantul C.V.C., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, indicând motivele de modificare prevăzute de art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general cuprinse în art. 304 1 C. proc. civ.. În concret, recurentul susține nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate pentru motivele expuse în continuare. 3.1.instanța de fond a schimbat natura și înțelesul lămurit al actului juridic dedus judecății, pe care l-a interpretat în mod greșit, iar hotărârea pe care a dat-o cuprinde motive străine de natura cauzei.

În dezvoltarea acestui motiv de recurs încadrat în art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurentul afirmă că deși a fost sesizată exclusiv cu o cerere de despăgubiri formulată în temeiul art. 1 alin. (l) și art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004, instanța de fond și-a extins cercetările și concluziile asupra actului administrativ care a fost anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007 a secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de Apel București. Arată că în motivarea hotărârii instanța de fond folosește argumente juridice de natură comercială, deși raportul juridic dedus judecății este administrativ generat de antrenarea răspunderii administrativ-patrimoniale a autorității emitente a actului administrativ anulat ca fiind nelegal și producător de prejudicii materiale și morale.

hotărârea este dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond apreciind în mod greșit că prevederile art. 998-999 din C. civ., ale art. 1 alin. (1) și art. 18 alin. (3) - art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 nu ar fi îndeplinite și aplicabile în cauza dedusă judecății, administrând și interpretând greșit probele din dosar, motiv de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ.. Totodată, recurentul solicită să fie examinată cauza sub toate aspectele invocate, făcând referire la o cauză soluționată irevocabil, care era identică până la confuzie cu cauza dedusă judecății în dosarul de față, singura deosebire fiind întinderea despăgubirilor constând în contravaloarea actului adițional de 5% care se raporta la valoarea construcției.

4. Apărările formulate de intimată Prin întâmpinarea înregistrată la data de 22 aprilie 2011, intimata Agenția Națională pentru Locuințe a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Intimata a arătat că sentința recurată nu cuprinde motive străine de natura cauzei întrucât instanța a arătat în mod clar că, analizând raportul juridic sub incidența contenciosului administrativ, nu rezultă o legătură de cauzalitate între actul emis de Agenția Națională pentru Locuințe și actul adițional încheiat între recurent și antreprenorul general, și a reținut că suma pretinsă ca prejudiciu de recurent face obiectul unui act adițional la contractul de construire, recurentul obligându-se în mod direct față de constructor să achite suma de 3.325 euro cu titlu de majorare a prețului locuinței.

Susține totodată, că în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 C. civ., pentru angajarea răspunderii sale delictuale II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei cât și sub toate aspectele în condițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat pentru motivele arătate în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant C.V.C. a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune în despăgubiri fundamentată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 19 alin. (1) și (2) din actul normativ menționat: „(1) Când persoana vătămată a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri, termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei. (2) Cererile se adresează instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut la art. 11 alin. (2)”. Prin cererea introductivă de chemare în judecată, recurentul- reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 3.325 euro cu titlu de despăgubiri parțiale produse ca urmare a emiterii actului administrativ ce a fost anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, rămasă irevocabilă prin nerecurare.

În considerentele acestei hotărâri judecătorești s-a reținut că măsura administrativă de sistare a lucrărilor dispusă de Agenția Națională pentru Locuințe a fost anulată, a fost abuzivă și luată cu exces de putere, producând „efecte vătămătoare asupra drepturilor și intereselor legitime patrimoniale ale reclamanților, fiind obligați să încheie acte adiționale împotriva voinței acestora și de asemenea, prin întreruperea lucrărilor de construcție pe o mare perioadă de timp, care se răsfrânge asupra termenului de predare a construcției, cu evidente consecințe negative de ordin patrimonial și moral". Din această perspectivă, urmează a se reține legătura directă și evidentă dintre actul administrativ vătămător anulat și cererea de despăgubiri de față formulată separat de acțiunea în anulare a actului administrativ, întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În contenciosul administrativ, acordarea daunelor materiale și morale este menită să asigure protecția efectivă a drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului suferit de reclamant, în raport cu circumstanțele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din Legea nr. 554/2004. În speță, fapt ilicită constă în emiterea nelegală a ordinului anulat de instanță, astfel că acordarea daunelor materiale constând în sumă de 3.325 euro reprezentând majorarea impusă prin actul adițional, constituie o reparație adecvată a prejudiciului cauzat. Este adevărat că recurentul-reclamant pe lângă contractul de mandat încheiat cu Agenția Națională pentru Locuințe, are și un raport contractual direct cu antreprenorul general, însă așa cum s-a reținut anterior despăgubirile sunt solicitate în prezenta cauză ca urmare a anulării măsurii administrative dispuse de Agenția Națională pentru Locuințe prin sentința civilă nr. 1378/2007 a Curții de Apel București.

2. Temeiul legal al soluției adoptate în recurs Prin urmare, va admite recursul reclamantului și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de C.V.C. împotriva sentinței civile nr. 3006 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal. Modifică sentința atacată în sensul că admite acțiunea formulată de C.V.C.. Obligă pârâta Agenția Națională pentru Locuințe să plătească reclamantului echivalentul în RON al sumei de 3.325 euro, cu titlu de despăgubiri. Irevocabilă. Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie 2011.