ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2428/2011

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I.Circumstanțele cauzei

1.Obiectul cauzei și

procedura derulată în prima instanță

Prin acțiunea

formulată, reclamantul C.V.C. a solicitat obligarea pârâtei Agenția Națională

pentru Locuințe la plata de despăgubiri pentru pagubele produse ca urmare a

emiterii actului administrativ anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23 mai

2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal.

În motivarea cererii,

reclamantul a arătat că a încheiat un contract de construire a unei locuințe în

cadrul proiectului „Cartierul H.C.", organizat de pârâtă, fiind ulterior

invitat să încheie un act adițional prin care se majora prețul construcției și,

întrucât a refuzat inițial semnarea actului adițional, pârâta a dispus anularea

ordinului de începere a lucrărilor, iar în această situație a fost obligat la

semnarea actului.

Prin sentința civilă

nr. 2213 din 09 septembrie 2008 instanța a respins acțiunea ca fiind introdusă

împotriva unei persoane lipsite de calitate procesuală pasivă, iar prin decizia

civilă nr. 5312 din 24 noiembrie 2009 Înalta Curte de Casație și Justiție, secția

de contencios administrativ și fiscal, a casat sentința și a trimis cauza spre

rejudecare.

În considerentele

deciziei de casare, instanța supremă a apreciat că se impunea ca instanța să

dispună ca părțile să depună la dosarul cauzei Ordinul m. 17/2006 și, în raport

de conținutul acestuia, de împrejurarea că a fost anulat, să examineze

temeinicia pretențiilor reclamantului și apărările pârâtei.

În rejudecare,

instanța a pus în vedere pârâtei să depună la dosar ordinul menționat în

decizia de casare, însă pârâta a arătat că respectivul ordin nu există, în

realitate fiind vorba de Ordinul nr. 3138 din 17 martie 2006, pe care l-a depus

în copie la dosar.

de apel

Prin sentința civilă

nr. 3006 din 22 iunie 2010 Curtea de Apel București, secția a VIII-a contencios

administrativ și fiscal, a respins acțiunea formulată de reclamantul C.V.C. în

contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, ca neîntemeiată.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța de fond a reținut că între prejudiciul invocat de

reclamant, constând în diferența de preț, și emiterea actului anulat prin

sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, nu există nicio legătură de

cauzalitate, întrucât majorarea prețului este efectul încheierii actului

adițional, iar nu a opririi lucrărilor de construire.

S-a mai reținut de

către instanță faptul că, deoarece diferența de preț este stabilită printr-un

contract, reclamantul are la îndemână toate căile dreptului comun pentru a

evita plata, inclusiv o acțiune în anularea actului adițional pentru motivele

invocate în prezenta acțiune, ce țin de vicierea consimțământului.

Pentru considerentele

expuse, instanța de fond a constatat că în cauză nu sunt întrunite condițiile

prevăzute de art. 998-999 C. civ. pentru existența răspunderii delictuale,

motiv pentru care a respins acțiunea ca neîntemeiată.

3.Recursul formulat

de reclamant

Împotriva hotărârii

instanței de fond a declarat recurs reclamantul C.V.C., criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, indicând motivele de modificare prevăzute de art.

304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ., precum și dispozițiile cu caracter general

cuprinse în art. 304

1

C. proc. civ..

În concret, recurentul

susține nelegalitatea și netemeinicia sentinței atacate pentru motivele expuse

în continuare.

3.1.instanța de fond

a schimbat natura și înțelesul lămurit al actului juridic dedus judecății, pe

care l-a interpretat în mod greșit, iar hotărârea pe care a dat-o cuprinde

motive străine de natura cauzei.

În dezvoltarea

acestui motiv de recurs încadrat în art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ.,

recurentul afirmă că deși a fost

sesizată exclusiv cu o cerere de despăgubiri

formulată în temeiul art. 1 alin. (l) și art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr.

554/2004, instanța de fond și-a extins cercetările și concluziile asupra

actului administrativ care a fost anulat prin sentința civilă nr. 1378 din 23

mai 2007 a secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul Curții de

Apel București.

Arată că în motivarea

hotărârii instanța de fond folosește argumente juridice de natură comercială,

deși raportul juridic dedus judecății este administrativ generat de antrenarea

răspunderii

administrativ-patrimoniale a autorității emitente a actului administrativ

anulat ca fiind nelegal și producător de prejudicii materiale și morale.

hotărârea este dată

cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, instanța de fond apreciind în mod

greșit că prevederile art. 998-999 din C. civ., ale art. 1 alin. (1) și art. 18

alin. (3) - art. 19 alin. (1) și (2) din Legea nr. 554/2004 nu ar fi

îndeplinite și aplicabile în cauza dedusă judecății, administrând și

interpretând greșit probele din dosar, motiv de recurs prevăzut de art. 304

pct. 9 C. proc. civ..

Totodată, recurentul

solicită să fie examinată cauza sub toate aspectele invocate, făcând referire

la o cauză soluționată irevocabil, care era identică până la confuzie cu cauza

dedusă judecății în dosarul de față, singura deosebire fiind întinderea

despăgubirilor constând în contravaloarea actului adițional de 5% care se

raporta la valoarea construcției.

formulate de intimată

Prin întâmpinarea înregistrată

la data de 22 aprilie 2011, intimata Agenția Națională pentru Locuințe a

solicitat respingerea recursului ca nefondat.

Intimata a arătat că

sentința recurată nu

cuprinde

motive străine de natura cauzei întrucât instanța a arătat în mod clar că, analizând

raportul juridic sub incidența contenciosului administrativ, nu rezultă o

legătură de cauzalitate între actul emis de Agenția Națională pentru Locuințe

și actul adițional încheiat între recurent și antreprenorul general, și a

reținut că suma pretinsă ca prejudiciu de recurent face obiectul unui act

adițional la contractul de construire, recurentul obligându-se în mod direct

față de constructor să achite suma de 3.325 euro cu titlu de majorare a

prețului locuinței.

Susține totodată, că în

cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 998-999 C. civ., pentru angajarea

răspunderii sale delictuale

II. Considerentele Înaltei

Curți asupra recursului

Examinând sentința atacată

prin prisma criticilor formulate, a apărărilor intimatei cât și sub toate aspectele

în condițiile art. 304 C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat

pentru motivele arătate în continuare.

de drept relevante

Recurentul-reclamant C.V.C.

a învestit instanța de contencios administrativ competentă cu o acțiune în despăgubiri

fundamentată pe dispozițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.

Potrivit dispozițiilor

art. 19 alin. (1) și (2) din actul normativ menționat:

„(1) Când persoana vătămată

a cerut anularea actului administrativ fără a cere în același timp și despăgubiri,

termenul de prescripție pentru cererea de despăgubire curge de la data la care aceasta

a cunoscut sau trebuia să cunoască întinderea pagubei.

(2) Cererile se adresează

instanțelor de contencios administrativ competente, în termenul de un an prevăzut

la art. 11 alin. (2)”.

Prin cererea introductivă

de chemare în judecată, recurentul- reclamant a solicitat obligarea intimatei-pârâte

Agenția Națională pentru Locuințe la plata sumei de 3.325 euro cu titlu de despăgubiri

parțiale produse ca urmare a emiterii actului administrativ ce a fost anulat prin

sentința civilă nr. 1378 din 23 mai 2007, pronunțată de Curtea de Apel București,

rămasă irevocabilă prin nerecurare.

În considerentele acestei

hotărâri judecătorești s-a reținut că măsura administrativă de sistare a lucrărilor

dispusă de Agenția Națională pentru Locuințe a fost anulată, a fost abuzivă și luată

cu exces de putere, producând „efecte vătămătoare asupra drepturilor și intereselor

legitime patrimoniale ale reclamanților, fiind obligați să încheie acte adiționale

împotriva voinței acestora și de asemenea, prin întreruperea lucrărilor de construcție

pe o mare perioadă de timp, care se răsfrânge asupra termenului de predare a construcției,

cu evidente consecințe negative de ordin patrimonial și moral".

Din această perspectivă,

urmează a se reține legătura directă și evidentă dintre actul administrativ vătămător

anulat și cererea de despăgubiri de față formulată separat de acțiunea în anulare

a actului administrativ, întemeiată pe prevederile art. 19 din Legea nr. 554/2004.

În contenciosul administrativ,

acordarea daunelor materiale și morale este menită să asigure protecția efectivă

a drepturilor persoanei vătămate și repararea echitabilă a prejudiciului suferit

de reclamant, în raport cu circumstanțele pricinii, conform art. 18 alin. (3) din

Legea nr. 554/2004.

În speță, fapt ilicită

constă în emiterea nelegală a ordinului anulat de instanță, astfel că acordarea

daunelor materiale constând în sumă de 3.325 euro reprezentând majorarea impusă

prin actul adițional, constituie o reparație adecvată a prejudiciului cauzat.

Este adevărat că recurentul-reclamant

pe lângă contractul de mandat încheiat cu Agenția Națională pentru Locuințe, are

și un raport contractual direct cu antreprenorul general, însă așa cum s-a reținut

anterior despăgubirile sunt solicitate în prezenta cauză ca urmare a anulării măsurii

administrative dispuse de Agenția Națională pentru Locuințe prin sentința civilă

nr. 1378/2007 a Curții de Apel București.

adoptate în recurs

Prin urmare, va admite

recursul reclamantului și în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, va

modifica sentința atacată în sensul admiterii acțiunii, astfel cum a fost formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat

de C.V.C. împotriva sentinței civile nr. 3006 din 22 iunie 2010 a Curții de Apel

București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică sentința atacată

în sensul că admite acțiunea formulată de C.V.C..

Obligă pârâta Agenția Națională pentru Locuințe

să plătească reclamantului echivalentul în RON al sumei de 3.325 euro, cu titlu

de despăgubiri.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică, astăzi 29 aprilie

2011.