ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5197/2013

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 5197/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)

Asupra recursului de

față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de

Apel București, reclamantul A.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta

Agenția Națională pentru Locuințe, să se constate existența unui refuz

nejustificat al acestei autorități publice de a-i comunica documentele

solicitate prin cererea din data de 25 mai 2011, de a fi întreprins toate

acțiunile legale necesare pentru realizarea și finalizarea lucrărilor de

construire la imobilul de pe lotul nr. x, din Programul guvernamental

"Cartierul de locuințe H.C." și de a fi întreprins toate acțiunile

legale necesare pentru realizarea și finalizarea Programului guvernamental

"Cartierul de locuințe H.C.", inițiat în vara anului 2003.

Totodată, reclamantul

a cerut obligarea pârâtei de a-i comunica documentele solicitate, sub

sancțiunea aplicării conducătorului autorității a amenzii prevăzute Ia art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pe fiecare zi de întârziere, precum și

obligarea pârâtei la luarea măsurilor organizatorice care se impun pentru

finalizarea lucrărilor la imobilul de pe lotul nr. x, inclusiv finalizarea

Programului guvernamental "Cartierul de locuințe H.C.", în ceea ce

privește serviciile de utilități, sub sancțiunea aplicării conducătorului autorității

a amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pe fiecare zi

de întârziere.

De asemenea,

reclamantul a solicitat obligarea aceleiași autorități ca, pentru repararea

prejudiciului produs prin refuzul său nejustificat, să plătească despăgubiri, inclusiv

daune morale, al căror cuantum urmează să-l precizeze în cursul judecării

cauzei, precum și la plata unor despăgubiri de 0,15%/zi din valoarea

contractului, pentru perioada 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007, în care

executarea lucrărilor a fost sistată în mod abuziv de Agenția Națională pentru

Locuințe, prin anularea Ordinului de începere a lucrărilor nr. 3139/2006,

pentru a-l forța să semneze actul adițional pe care Agenția Națională pentru

Locuințe îl negociase cu constructorul pentru mărirea prețului contractului cu

5% din valoarea construcției.

În motivarea

acțiunii, reclamantul a arătat că la 24 iunie 2003 i-a fost adjudecat lotul nr.

x din "Cartierul de locuințe H.C." și, deși potrivit contractului

imobilul trebuia predat „la cheie” la data de 17 martie 2008, construcția se

află și în prezent într-o fază de execuție care nu permite niciun pronostic.

A mai arătat

reclamantul că până la promovarea acțiunii, pârâta nu i-a comunicat niciun act

și nu i-a dat niciuna din informațiile solicitate și nici nu a luat nicio

măsură, dintre cele necesare și suficiente, pentru finalizarea lucrărilor la

imobilul aflat în construcție pe lotul nr. x sau pentru finalizarea lucrărilor

la Programul guvernamental "Cartierul de locuințe H.C.", în ceea ce

privește serviciile de utilități, ceea ce dovedește cu evidență manifestarea

unui refuz nejustificat din partea acestei autorități publice, inclusiv în ceea

ce privește îndeplinirea atribuțiilor legale și a sarcinilor avute în legătură

cu realizarea acestui proiect guvernamental.

În continuare,

reclamantul a arătat că, întrucât la data de 21 septembrie 2006 a fost

notificat de Agenția Națională pentru Locuințe că luase măsura anulării

Ordinului de începere a lucrărilor nr. 3139/2006, a fost forțat să semneze

actul adițional pentru mărirea prețului contractului cu 5% din valoarea

construcției, care, ulterior, a fost anulat prin Sentința nr. 1378 din 23 mai

2007 pronunțată în Dosarul nr. 10203/2/2006 al Curții de Apel București,

irevocabilă prin nerecurare.

Ulterior, prin Sentința

nr. 1008 din 31 martie 2008 a aceleiași Curți de apel, modificată prin Decizia

nr. 3299 din 7 octombrie 2008 pronunțată de secția de contencios administrativ

și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea pe care a formulat-o

a fost admisă în parte, iar Agenția Națională pentru Locuințe a fost obligată

să-i plătească, cu titlu de despăgubiri, echivalentul în RON al sumei de 4.461

euro, pe care o achitase în baza actului adițional semnat ca urmare a actului

nelegal emis de Agenția Națională pentru Locuințe pentru sistarea executării

lucrărilor de construire la imobilul de pe lotul nr. x din Cartierul H.C.

În ceea ce privește

cuantumul despăgubirilor, reclamantul a precizat că îl apreciază, în lipsa

finalizării și predării construcției, la cel puțin 0,15%/zi din valoarea,

contractului, pentru perioada 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007, care reprezintă

penalitățile ce nu mai pot fi cerute constructorului, potrivit contractului de

construire (art. 10), din moment ce lucrările au fost sistate, în perioada

arătată, ca urmare a dispoziției nelegale a Agenției Naționale pentru Locuințe.

Prin întâmpinare,

pârâta a invocat excepția necompetenței materiale, excepția tardivității și

excepția autorității de lucru judecat privind obligarea Agenției Naționale

pentru Locuințe la plata unor despăgubiri de 0,15%/zi din valoarea

contractului, pentru perioada 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007, în care

executarea lucrărilor a fost sistată prin anularea Ordinului de începere a

lucrărilor nr. 3139/2006, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca

neîntemeiată, arătând că și-a îndeplinit obligațiile legale, în sensul că de la

începutul derulării programului și până în prezent a depus toate diligențele,

pe lângă toate părțile semnatare ale Convenției, precum și pe lângă alte

autorități ale Statului, în vederea realizării obligațiilor asumate.

de apel

Prin Sentința nr.

3197 din 15 mai 2012, Curtea de Apel București a respins excepția necompetenței

materiale și excepția tardivității și a admis în parte acțiunea formulată de

reclamantul A.E., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru

Locuințe.

Totodată, Curtea de

apel a obligat pârâta să comunice reclamantului documentele solicitate prin

cererea din 25 mai 2011, în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii,

respingând ca inadmisibile capetele de cerere privind obligarea pârâtei la

plata de despăgubiri.

Pentru a hotărî

astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția necompetenței

materiale invocată de pârâtă este nefondată, având în vedere pe de o parte

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și pe de altă parte calitatea

pârâtei de autoritate centrală.

În ceea ce privește

excepția tardivității, prima instanță a constatat că și aceasta este nefondată,

având în vedere că pârâta se raportează la adresa nr. 333338 din 11 decembrie

2008, emisă ca răspuns la o cerere anterioară a reclamantului, însă relevantă

în soluționarea excepției este cererea primită de pârâtă la data de 25 mai 2011

întrucât în raport cu aceasta invocă reclamantul lipsa răspunsului.

Referitor la această

cerere din data de 25 mai 2011, instanța de fond a constatat că pârâta nu a

comunicat reclamantului documentele solicitate și nici nu a invocat un motiv

justificat pentru această atitudine, iar reclamantul este îndreptățit să

cunoască în amănunt modul de derulare a lucrărilor de construire, precum și

circumstanțele care au concurat la tergiversarea acestor lucrări, astfel cum

ele transpar din documentele solicitate și pe care pârâta nu i le-a pus la

dispoziție.

Cu privire la cererea

de obligare a pârâtei la luarea măsurilor organizatorice pentru finalizarea

lucrărilor, judecătorul fondului a constatat că din actele aflate la dosar

rezultă că pârâta a întreprins demersuri pentru deblocarea lucrărilor de

construire, însă obstacolele cauzate de lipsa de cooperare dintre cele două

unități administrativ-teritoriale pe raza cărora se află terenul, nu-i pot fi

imputate.

De asemenea, prima

instanță, având în vedere că reclamantul nu a precizat cuantumul daunelor

morale solicitate, a apreciat că acest capăt de cerere este inadmisibil,

întrucât pârâta nu poate fi obligată la plata unui prejudiciu ce nu poate fi

estimat.

În fine, s-a mai

arătat în considerentele sentinței atacate că există autoritate de lucru

judecat în ceea ce privește capătul 7 de cerere, solicitarea reclamantului

având același obiect și aceeași cauză ca și cea soluționată prin Decizia nr.

3099 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

în cauză

Împotriva sentinței

Curții de apel, a declarat recurs reclamantul A.E., invocând dispozițiile art.

20 din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 și 304

1

C. proc. civ.

Recurentul și-a

structurat criticile formulate în trei motive de recurs, după cum urmează:

3.1. Prima instanță a

motivat superficial (sau deloc în privința unui petit) soluția adoptată,

ignorând probele administrate; înțelesul actului dedus judecății a fost nelegal

schimbat.

În dezvoltare,

recurentul a arătat că judecătorul fondului a analizat trunchiat conduita

autorității pârâte doar în privința refuzului acesteia de a realiza și finaliza

Programul guvernamental „Cartierul de locuințe H.C.”, nefiind preocupat de

verificarea existenței unui refuz nejustificat referitor la imobilul de pe

lotul nr. x (petitul nr. 2) și fără a clarifica situația utilităților (petitul

nr. 5).

Pe de altă parte,

considerentele sentinței fac abstracție de situația de fapt, astfel cum a fost

probată, din care rezultă că imobilul de pe lotul nr. x care trebuia finalizat

„la cheie” la data de 17 martie 2008 nu se află în această fază nici la data

formulării recursului.

Nu s-a observat, mai

arată recurentul, că prin repetate cereri a solicitat Agenției Naționale pentru

Locuințe să-și exercite cu promptitudine și fermitate atribuțiile legale care

îi permiteau să ia măsurile necesare impulsionării și urmăririi graficelor de

execuție, însă agenția a adoptat o conduită de tolerare și justificare a

tuturor întârzierilor și deficiențelor constructorilor, în loc să sancționeze

și să înlocuiască rapid constructorul vinovat de întârziere. După cesionarea

contractului de construire, noul constructor ales de Agenția Națională pentru

Locuințe după criterii netransparente, a adoptat aceeași atitudine ca

precedentul iar din luna aprilie 2010 nu a mai executat și nu a mai decontat

nicio lucrare din situația/devizul general de lucrări.

Or, a mai arătat

recurentul, instanța de fond a ignorat faptul că, în raport cu termenul asumat

de Agenția Națională pentru Locuințe, de 2 ani, trecerea unei durate de timp de

9 ani de la demararea proiectului, respectiv de aproape 7 ani de la data când

proiectul trebuia finalizat, reprezintă termene nerezonabil de lungi,

indiferent de circumstanțele și justificările prezentate de autoritatea publică

pârâtă.

Cât privește apărarea

Agenției Naționale pentru Locuințe, reținută de Curtea de apel, recurentul a

susținut că trebuia înlăturată câtă vreme obstacolele invocate nu au fost

definite din punct de vedere juridic (caz de forță majoră, caz fortuit, fapta

celui vătămat, etc.) și, în realitate, sunt determinate de lipsa de cooperare a

autorităților implicate.

Conchizând la acest

punct, recurentul a afirmat că, prin soluția pronunțată, prima instanță a

statuat că exercitarea la termen și de calitate a obligațiilor legal asumate

sunt aspecte lăsate la discreția și arbitrariul autorităților publice sau

entităților asimilate acestora, care scapă oricărei forme de control, inclusiv

judecătoresc, însă prin aceasta se încalcă principiul bunei administrări care ar

trebui să le guverneze întreaga activitate și, în special, principiul

realizării acțiunilor administrative în termenele legale/asumate sau, cel

puțin, în cadrul unor termene rezonabile.

3.2. Capetele de

cerere privind despăgubirile au fost greșit respinse, motivarea fiind

contradictorie

În cuprinsul acestui

motiv, recurentul A.E. a criticat soluția de respingere a capetelor de cerere

privind despăgubirile (nr. 6 și 7) ca inadmisibile.

Referitor la

despăgubirile solicitate pentru repararea prejudiciului produs prin refuzul

nejustificat (Cap. 6 din acțiune) recurentul a arătat că instanța de fond

trebuia să ia act de precizarea făcută și să-i rezerve dreptul în condițiile

art. 19 din Legea nr. 554/2004.

Cât privește

despăgubirile aferente perioadei în care executarea lucrărilor a fost sistată

abuziv de Agenția Națională pentru Locuințe, recurentul a susținut că

argumentația Curții de apel nu este coerentă, întrucât pe de o parte a reținut

că raționamentul Înaltei Curți din Decizia nr. 3099/2008 rămâne aplicabil și în

cauza de față însă, fără a admite excepția autorității de lucru judecat în mod

explicit, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil.

Or, în speță, nu se

pune problema incidenței dispozițiilor art. 163 alin. (1) C. proc. civ. și,

respectiv, art. 1201 C. civ., câtă vreme în litigiul precedent nu s-a rezolvat

fondul cererii, ci aceasta s-a respins ca prematur formulată.

În cauza de față

stabilirea sumei datorate cu titlu de despăgubire este o simplă problemă de

calcul (0,15%/zi din valoarea contractului pentru perioada 21 septembrie 2006 -

23 mai 2007).

3.3. Au fost greșit

aplicate dispozițiile art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004 în privința capetelor de cerere privind refuzul comunicării

documentelor solicitate la data de 25 mai 2011.

Critica recurentului

vizează omisiunea instanței de a aplica amenda prevăzută de art. 24 alin. (2),

în condițiile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, pe fiecare zi de

întârziere, în contextul în care, din actele și lucrările dosarului, rezultă cu

certitudine conduita Agenției Naționale pentru Locuințe care nu

respectă/execută benevol o hotărâre judecătorească.

intimatei Agenția Națională pentru Locuințe

Prin întâmpinarea

formulată în termen legal, Agenția Națională pentru Locuințe a solicitat

respingerea recursului ca nefondat.

Răspunzând la

motivele de recurs, intimata a arătat următoarele:

4.1. Referitor la

măsurile pe care le-a întreprins în vederea finalizării lucrărilor la ansamblul

de locuințe H.C., intimata a susținut că și-a îndeplinit toate obligațiile

pentru deblocarea lucrărilor de construire și racordare la utilități însă

există obstacole determinate de lipsa de cooperare dintre cele două unități

administrativ-teritoriale pe raza cărora este situat proiectul rezidențial,

obstacole care nu îi pot fi imputate.

Potrivit intimatei,

Curtea de apel a reținut corect situația de fapt, stabilind cu claritate lipsa

oricărei culpe a agenției. Mai arată că a formulat o notificare prin care a

somat Primăria sectorului 1 să-și îndeplinească obligațiile asumate prin

Hotărârea nr. 321/2008 privind finanțarea și realizarea utilităților și a

chemat în judecată Consiliul Local al sectorului 1 pentru a fi obligat să

respecte prevederile Convenției nr. MM 1909 din 6 mai 2004.

Deși, precizează

Agenția Națională pentru Locuințe, avea doar obligația de a monitoriza acest

program, a făcut toate demersurile pentru realizarea obligațiilor din convenția

anterior indicată însă neîndeplinirea atribuțiilor de către autoritățile locale

nu îi poate fi reproșată, situație surprinsă de judecătorul fondului care a

identificat corect raporturile juridice dintre Agenția Națională pentru

Locuințe și recurent, pe de o parte, și Agenția Națională pentru Locuințe și

autoritățile locale, pe de altă parte.

4.2. În legătură cu

despăgubirile solicitate, intimata și-a însușit considerentele fondului,

arătând că reclamantul nu a precizat cuantumul pretins iar în privința daunelor

aferente cap. 7 din acțiune a mai existat o cerere identică soluționată prin

Decizia nr. 3299 din 7 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

4.3. În esență,

intimata arată că urmare a pronunțării sentinței de către Curtea de apel, a

comunicat benevol recurentului documentele solicitate. Ca atare, intimata a

afirmat că nu se mai poate pune problema aplicării amenzii prevăzute de art. 24

alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

judecată derulată în recurs

În recurs nu s-au

solicitat și administrat înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ.

Prin concluziile

scrise înregistrate la data de 12 aprilie 2013, recurentul a punctat

principalele aspecte ale cauzei, insistând asupra pasivității manifestate de

intimată în exercitarea atribuțiilor legale de gestionare a realizării

proiectului guvernamental „Cartierul de locuințe H.C.”, cu ignorarea

dispozițiilor Legii nr. 152/1998 și a Anexei nr. 13 la Normele metodologice de

aplicare a acestei legi.

De asemenea,

recurentul a confirmat primirea documentelor indicate în opisul depus la dosar

de către Agenția Națională pentru Locuințe, însă a arătat că acestea sunt doar

o parte din cele solicitate la data de 25 mai 2011, așa încât își menține

recursul și în această privință.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra recursului

Examinând sentința

atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în

întâmpinare, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304

1

din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și

pentru argumentele expuse în continuare.

și de drept relevante

Recurentul-reclamant

A.E. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune judiciară

având mai multe petite indicate la pct. I.1 din decizie, întemeiată pe

dispozițiile art. 1 coroborate cu art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1), art. 18

alin. (6) coroborat cu art. 24 alin. (2) și art. 19, toate din Legea nr.

554/2004, a contenciosului administrativ.

Demersul judiciar a

fost determinat de nefinalizarea lucrărilor la locuința de pe lotul nr. x din

„Cartierul de locuințe H.C.”, proiect derulat în cadrul programului

guvernamental cu același nume care avea ca obiectiv construirea a 3.250 de

unități locative.

Referitor la

obligațiile Agenției Naționale pentru Locuințe în cadrul programului

guvernamental „H.C.”.

Recurentul-reclamant

a încheiat cu intimata Agenția Națională pentru Locuințe contractul de mandat

din 8 iulie 2004 și cu SC A. SA București contractul de construire la 27 iulie

2004 la Societatea civilă „M.”- Birou Notarial, dreptul său fiind înscris în

C.F. cu nr. x, București - sector 1.

Deși potrivit

clauzelor contractuale, lucrările de construire trebuiau încheiate iar locuința

contractată trebuia predată beneficiarului „în termen de 24 luni de la emiterea

ordinului de începere a lucrărilor (17 martie 2006 n.r.), termen în care sunt

incluse și perioadele de timp friguros”, adică la data de 17 martie 2008, nici

până la data soluționării recursului acest fapt nu s-a realizat.

Cercetând cauzele

care au condus la depășirea termenului asumat contractual, prima instanță a

ajuns la concluzia că aceasta nu îi poate fi imputată Agenției Naționale pentru

Locuințe, câtă vreme cele două unități administrativ-teritoriale, pe raza

cărora se află terenul destinat proiectului rezidențial, refuză să colaboreze.

Acest punct de vedere

nu este împărtășit de instanța de control judiciar pentru că nu ține seama de

prerogativele legale cu care a fost învestită Agenția Națională pentru

Locuințe, ca instituție de interes public „autorizată să efectueze toate

operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către

beneficiari a locuințelor construite prin programele proprii”, potrivit

dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției

Naționale pentru Locuințe.

Detaliind și

particularizând concluzia expusă anterior, Înalta Curte reține următoarele:

Prin contractul de

antrepriză generală din 6 aprilie 2004 pe care Agenția Națională pentru

Locuințe l-a încheiat cu SC A. SA s-a prevăzut la art. 5 - Durata de realizare

- o clauză identică cu cea inserată în contractele de construire cu

beneficiarii, respectiv 24 de luni calendaristice de la emiterea ordinului de

începere a lucrărilor. Totodată, la art. 17 s-a stipulat expres: „Contractul nu

poate fi cedat de către Antreprenorul General. Antreprenorul General nu poate

cesiona, total sau parțial, creanțele reprezentând valoarea prezentului

contract de antrepriză generală”.

Acest din urmă art. a

fost modificat la data de 31 ianuarie 2006 prin actul adițional nr. x/2006, în

sensul permiterii încheierii unor contracte de cesiune, ceea ce s-a și

întâmplat ulterior, fiind astfel încheiate contractul de cesiune a contractului

de antrepriză generală între SC A. SA și SC C. SA Buzău la data de 31 ianuarie

2006 și apoi, la data de 25 septembrie 2008 între SC C. SA și SC G.T. SRL

Târgoviște.

Deși formal Agenția

Națională pentru Locuințe nu este parte contractantă, în raport cu SC G.T. SRL

Târgoviște, prin clauzele convenite la art. 8 (Obligațiile cesionarului,

inclusiv aceea de a respecta în totalitate prevederile contractului de

antrepriză generală din 6 aprilie 2004 încheiat cu Agenția Națională pentru

Locuințe) și art. 12 (condiția avizării de către Agenția Națională pentru

Locuințe a contractului de cesiune, în vederea intrării în vigoare), Agenția

Națională pentru Locuințe și-a conservat toate prerogativele din contractul de

antrepriză generală inițial. Cu alte cuvinte, pe toată durata realizării

proiectului guvernamental, Agenția Națională pentru Locuințe, în calitate de

instituție subordonată Ministerului Transporturilor și Construcțiilor, a avut

atribuții depline în organizarea și gestionarea acestuia, în selectarea

antreprenorilor generali, emiterea ordinelor de începere/sistare a lucrărilor,

impunerea graficelor de execuție și urmărirea respectării acestora, etc.

Așa fiind, intimata

nu prezintă nicio justificare pentru întârzierea cu care a înțeles să acționeze

împotriva autorităților publice locale în vederea finanțării și realizării

utilităților.

Potrivit propriilor

susțineri, abia la data de 2 martie 2009, prin notificarea nr. x, Agenția

Națională pentru Locuințe a somat Primăria sectorului 1 să-și îndeplinească

obligațiile asumate prin H.C.L. nr. 321/2008 și peste încă doi ani a chemat în

judecată Consiliul Local al sectorului 1 București solicitând respectarea

Convenției nr. MM 1909 din 6 mai 2004 privind finanțarea și execuția rețelelor

de utilități aferente ansamblului de locuințe din Cartierul H.C. (Dosar nr.

34711/3/2011).

Practic, deși atât

prevederile legale (art. 5 din Legea nr. 152/1998, precitat și Anexa nr. 13 la

Normele metodologice de aplicare a acestei legi introdusă prin art. I pct. 38

din H.G. nr. 592/2006), cât și convenția anterior indicată (încheiată între

toate instituțiile implicate: Ministerului Transporturilor și Construcțiilor,

Agenția Națională pentru Locuințe, SC P. SA, Consiliul Local sector 1

București, Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local al Comunei Voluntari, SC

E. SA și SC D.S. SA) au conferit Agenției Naționale pentru Locuințe prerogative

clare în vederea atingerii scopului final: realizarea ansamblului de locuințe

H.C., intimata-pârâtă a rămas în pasivitate, acționând abia atunci când a

devenit evident „riscul unei explozii sociale din partea beneficiarilor de

unități locative din cartier, peste 5.000 de viitori locuitori ai acestui ansamblu”

(conform adresei din 17 decembrie 2009, înregistrată la Primăria Municipiului

București).

Pe de altă parte, în

privința întârzierilor imputabile constructorului (care nu sunt legate de lipsa

utilităților), Agenția Națională pentru Locuințe nu a luat nicio măsură,

limitându-se la a-l „notifica în repetate rânduri (…) pentru recuperarea

întârzierilor și finalizarea lucrărilor” conform răspunsului trimis

recurentului sub nr. 23455/2008, cu toate că în contractul de antrepriză

generală erau inserate clauze energice pentru astfel de situații. Astfel, de

exemplu, Agenția Națională pentru Locuințe putea pretinde antreprenorului

general, potrivit art. 64 alin. (1) din contractul părților, plata cu titlu de

penalizare a unei cote procentuale de 0,15% pe zi de întârziere din valoarea

contractului „până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor asumate prin

contract”.

Conchizând în această

privință, Înalta Curte reține că intimata-pârâtă Agenția Națională pentru

Locuințe a încălcat principiul bunei administrări, adoptând o conduită prin

care a vătămat dreptul recurentului-reclamant de a se bucura de toate

prerogativele pe care i le conferă dreptului de proprietate asupra locuinței de

pe lotul nr. x din ansamblul rezidențial menționat.

Având în vedere că

potrivit adresei nr. 2352/2010 emisă de Primăria Municipiului București, a

fosta alocată o sumă de 5.000.000 RON, prin bugetul Municipiului București la

solicitarea Direcției Utilități Publice, în contextul în care prin H.C.G.M.B.

nr. 6/2008 s-a aprobat cooperarea între Municipiul București și Orașul

Voluntari în vederea realizării în comun a proiectului de viabilizare a

terenurilor și sistematizarea verticală pentru ansamblul de locuințe „H.C.”

promovat de Agenția Națională pentru Locuințe, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor

art. 18 alin. (6) raportat la 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 va obliga

Agenția Națională pentru Locuințe să dispună toate măsurile administrative

necesare pentru ca în termen de 6 luni de la data prezentei decizii să

finalizeze lucrările, inclusiv la imobilul de pe lotul nr. x, făcând posibilă

predarea „la cheie” a acestuia către recurentul-reclamant A.E.

Referitor la

nesoluționarea în termen legal a cererii de comunicare a unor înscrisuri

La acest punct,

instanța de fond a reținut corect că reclamantul era îndreptățit să cunoască

modul de derulare a lucrărilor de construire, precum și circumstanțele care au

condus la tergiversarea acestora, așa încât toate documentele solicitate

trebuiau să-i fie comunicate

[

art.

2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004

]

. Deși intimata a invocat executarea benevolă

a sentinței Curții de apel și, implicit, lipsa de interes în susținerea

motivului de recurs aferent, Înalta Curte reține caracterul fondat al

criticilor recurentului. Într-adevăr, intimata Agenția Națională pentru

Locuințe a comunicat recurentului cu adresa nr. 10310 din 8 august 2012

înscrisurile indicate în O.P.I.S., însă între acestea nu se regăsesc și

informațiile solicitate la pct. 9 și 10 (numărul de locuințe finalizate pe

fiecare an în perioada 2008 - 2011, respectiv numărul de locuințe finalizate de

SC C. SA Buzău), iar înscrisurile de la pct. 7 au fost comunicate doar parțial

(înscrisuri care să justifice modul în care au fost selectați antreprenorii

generali).

Ca urmare, pentru ca

dispoziția instanței să fie adusă la îndeplinire se va dispune ca în cazul

necomunicării tuturor documentelor solicitate în termen de 30 de zile de la

data pronunțării acestei decizii să se facă, de asemenea, aplicarea

dispozițiilor art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr.

554/2004, respectiv să fie amendat conducătorul Agenției Naționale pentru

Locuințe.

Referitor la

despăgubirile solicitate

Despăgubirile

solicitate prin acțiunea introductivă au vizat repararea prejudiciului

(material și moral) cauzat prin refuzul nejustificat al instituției publice

chemate în judecată de a finaliza programul guvernamental „Cartierul de

locuințe H.C.” (capătul 6 din acțiune), precum și prin sistarea abuzivă a

executării lucrărilor în intervalul 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007 (capătul 7

din acțiune).

În condițiile în care

stadiul actual al lucrărilor din proiectul rezidențial nu permite cuantificarea

prejudiciului, recurentul-reclamant are dreptul formulării unei acțiuni

separate în condițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.

Cât privește daunele

solicitate pentru întreruperea intempestivă a lucrărilor, Înalta Curte constată

că subzistă motivele pentru care prin Decizia Înaltei Curți de Casație și

Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 3299 din 7 octombrie

2008 s-a reținut prematuritatea formulării acestei cereri. Deși între data

pronunțării deciziei anterior indicate și data soluționării recursului de față

au trecut mai mult de 4 ani și 6 luni se păstrează același status quo, constând

în „durata încă nedeterminată a întârzierii în finalizarea și predarea

lucrărilor de construire”.

soluției instanței de control judiciar

Pentru considerentele

expuse la punctul precedent, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat

la art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. se va admite recursul, modificându-se

parțial sentința, în sensul obligării pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe

să comunice reclamantului toate documentele solicitate, în termen de 30 de zile

de la pronunțarea prezentei, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

De asemenea,

corelativ constatării refuzului nejustificat al Agenției Naționale pentru

Locuințe de a întreprinde toate măsurile care să aibă ca urmare finalizarea

lucrărilor la Cartierul „H.C.”, precum și predarea „la cheie” a imobilului de

pe lotul nr. x, va fi obligată instituția publică să dispună toate măsurile

administrative în acest sens în termen de 6 luni de la data acestei decizii,

sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul

declarat de A.E. împotriva Sentinței civile nr. 3197 din 15 mai 2012 a Curții

de Apel București, secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal.

Modifică în parte

sentința, în sensul că obligă pârâta Agenția Națională pentru Locuințe să

comunice reclamantului documentele solicitate prin cererea din 25 mai 2011 în

30 de zile de pronunțarea acestei decizii, sub sancțiunea amenzii prevăzute de

art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Constată refuzul

nejustificat al pârâtei de a întreprinde toate demersurile pentru finalizarea

programului guvernamental „Cartierul de locuințe H.C.”, incluzând imobilul de

pe lotul nr. x și obligă pârâta Agenția Națională pentru Locuințe să dispună

toate măsurile administrative în acest sens în termen de 6 luni de la data

prezentei decizii, sub sancțiunea amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din

Legea nr. 554/2004.

Menține celelalte

dispoziții ale sentinței atacate.

Irevocabilă.

Pronunțată, în

ședință publică, astăzi 25 aprilie 2013.

Procesat de GGC - AS