Decizia nr. 5197/2013 — ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal · Dosar nr. 10203/2/2006 — recurs

Cadrul procesual Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București, reclamantul A.E. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe, să se constate existența unui refuz nejustificat al acestei autorități publice de a-i comunica documentele solicitate prin cererea din data de 25 mai 2011, de a fi întreprins toate acțiunile legale necesare pentru realizarea și finalizarea lucrărilor de construire la imobilul de pe lotul nr. x, din Programul guvernamental "Cartierul de locuințe H.C." și de a fi întreprins toate acțiunile legale necesare pentru realizarea și finalizarea Programului guvernamental "Cartierul de locuințe H.C.", inițiat în vara anului 2003. Totodată, reclamantul a cerut obligarea pârâtei de a-i comunica documentele solicitate, sub sancțiunea aplicării conducătorului autorității a amenzii prevăzute Ia art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pe fiecare zi de întârziere, precum și obligarea pârâtei la luarea măsurilor organizatorice care se impun pentru finalizarea lucrărilor la imobilul de pe lotul nr. x, inclusiv finalizarea Programului guvernamental "Cartierul de locuințe H.C.", în ceea ce privește serviciile de utilități, sub sancțiunea aplicării conducătorului autorității a amenzii prevăzute la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 pe fiecare zi de întârziere. De asemenea, reclamantul a solicitat obligarea aceleiași autorități ca, pentru repararea prejudiciului produs prin refuzul său nejustificat, să plătească despăgubiri, inclusiv daune morale, al căror cuantum urmează să-l precizeze în cursul judecării cauzei, precum și la plata unor despăgubiri de 0,15%/zi din valoarea contractului, pentru perioada 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007, în care executarea lucrărilor a fost sistată în mod abuziv de Agenția Națională pentru Locuințe, prin anularea Ordinului de începere a lucrărilor nr. 3139/2006, pentru a-l forța să semneze actul adițional pe care Agenția Națională pentru Locuințe îl negociase cu constructorul pentru mărirea prețului contractului cu 5% din valoarea construcției. În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că la 24 iunie 2003 i-a fost adjudecat lotul nr. x din "Cartierul de locuințe H.C." și, deși potrivit contractului imobilul trebuia predat „la cheie” la data de 17 martie 2008, construcția se află și în prezent într-o fază de execuție care nu permite niciun pronostic. A mai arătat reclamantul că până la promovarea acțiunii, pârâta nu i-a comunicat niciun act și nu i-a dat niciuna din informațiile solicitate și nici nu a luat nicio măsură, dintre cele necesare și suficiente, pentru finalizarea lucrărilor la imobilul aflat în construcție pe lotul nr. x sau pentru finalizarea lucrărilor la Programul guvernamental "Cartierul de locuințe H.C.", în ceea ce privește serviciile de utilități, ceea ce dovedește cu evidență manifestarea unui refuz nejustificat din partea acestei autorități publice, inclusiv în ceea ce privește îndeplinirea atribuțiilor legale și a sarcinilor avute în legătură cu realizarea acestui proiect guvernamental. În continuare, reclamantul a arătat că, întrucât la data de 21 septembrie 2006 a fost notificat de Agenția Națională pentru Locuințe că luase măsura anulării Ordinului de începere a lucrărilor nr. 3139/2006, a fost forțat să semneze actul adițional pentru mărirea prețului contractului cu 5% din valoarea construcției, care, ulterior, a fost anulat prin Sentința nr. 1378 din 23 mai 2007 pronunțată în Dosarul nr. 10203/2/2006 al Curții de Apel București, irevocabilă prin nerecurare. Ulterior, prin Sentința nr. 1008 din 31 martie 2008 a aceleiași Curți de apel, modificată prin Decizia nr. 3299 din 7 octombrie 2008 pronunțată de secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, acțiunea pe care a formulat-o a fost admisă în parte, iar Agenția Națională pentru Locuințe a fost obligată să-i plătească, cu titlu de despăgubiri, echivalentul în RON al sumei de 4.461 euro, pe care o achitase în baza actului adițional semnat ca urmare a actului nelegal emis de Agenția Națională pentru Locuințe pentru sistarea executării lucrărilor de construire la imobilul de pe lotul nr. x din Cartierul H.C. În ceea ce privește cuantumul despăgubirilor, reclamantul a precizat că îl apreciază, în lipsa finalizării și predării construcției, la cel puțin 0,15%/zi din valoarea, contractului, pentru perioada 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007, care reprezintă penalitățile ce nu mai pot fi cerute constructorului, potrivit contractului de construire (art. 10), din moment ce lucrările au fost sistate, în perioada arătată, ca urmare a dispoziției nelegale a Agenției Naționale pentru Locuințe. Prin întâmpinare, pârâta a invocat excepția necompetenței materiale, excepția tardivității și excepția autorității de lucru judecat privind obligarea Agenției Naționale pentru Locuințe la plata unor despăgubiri de 0,15%/zi din valoarea contractului, pentru perioada 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007, în care executarea lucrărilor a fost sistată prin anularea Ordinului de începere a lucrărilor nr. 3139/2006, pe fond solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că și-a îndeplinit obligațiile legale, în sensul că de la începutul derulării programului și până în prezent a depus toate diligențele, pe lângă toate părțile semnatare ale Convenției, precum și pe lângă alte autorități ale Statului, în vederea realizării obligațiilor asumate.

Hotărârea Curții de apel Prin Sentința nr. 3197 din 15 mai 2012, Curtea de Apel București a respins excepția necompetenței materiale și excepția tardivității și a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul A.E., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională pentru Locuințe. Totodată, Curtea de apel a obligat pârâta să comunice reclamantului documentele solicitate prin cererea din 25 mai 2011, în 30 de zile de la rămânerea irevocabilă a hotărârii, respingând ca inadmisibile capetele de cerere privind obligarea pârâtei la plata de despăgubiri. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut, în esență, că excepția necompetenței materiale invocată de pârâtă este nefondată, având în vedere pe de o parte prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004 și pe de altă parte calitatea pârâtei de autoritate centrală. În ceea ce privește excepția tardivității, prima instanță a constatat că și aceasta este nefondată, având în vedere că pârâta se raportează la adresa nr. 333338 din 11 decembrie 2008, emisă ca răspuns la o cerere anterioară a reclamantului, însă relevantă în soluționarea excepției este cererea primită de pârâtă la data de 25 mai 2011 întrucât în raport cu aceasta invocă reclamantul lipsa răspunsului. Referitor la această cerere din data de 25 mai 2011, instanța de fond a constatat că pârâta nu a comunicat reclamantului documentele solicitate și nici nu a invocat un motiv justificat pentru această atitudine, iar reclamantul este îndreptățit să cunoască în amănunt modul de derulare a lucrărilor de construire, precum și circumstanțele care au concurat la tergiversarea acestor lucrări, astfel cum ele transpar din documentele solicitate și pe care pârâta nu i le-a pus la dispoziție. Cu privire la cererea de obligare a pârâtei la luarea măsurilor organizatorice pentru finalizarea lucrărilor, judecătorul fondului a constatat că din actele aflate la dosar rezultă că pârâta a întreprins demersuri pentru deblocarea lucrărilor de construire, însă obstacolele cauzate de lipsa de cooperare dintre cele două unități administrativ-teritoriale pe raza cărora se află terenul, nu-i pot fi imputate. De asemenea, prima instanță, având în vedere că reclamantul nu a precizat cuantumul daunelor morale solicitate, a apreciat că acest capăt de cerere este inadmisibil, întrucât pârâta nu poate fi obligată la plata unui prejudiciu ce nu poate fi estimat. În fine, s-a mai arătat în considerentele sentinței atacate că există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește capătul 7 de cerere, solicitarea reclamantului având același obiect și aceeași cauză ca și cea soluționată prin Decizia nr. 3099 din 7 octombrie 2008 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Recursul declarat în cauză Împotriva sentinței Curții de apel, a declarat recurs reclamantul A.E., invocând dispozițiile art. 20 din Legea nr. 554/2004, precum și dispozițiile art. 304 pct. 7 - 9 și 304 1 C. proc. civ. Recurentul și-a structurat criticile formulate în trei motive de recurs, după cum urmează: 3.1. Prima instanță a motivat superficial (sau deloc în privința unui petit) soluția adoptată, ignorând probele administrate; înțelesul actului dedus judecății a fost nelegal schimbat. În dezvoltare, recurentul a arătat că judecătorul fondului a analizat trunchiat conduita autorității pârâte doar în privința refuzului acesteia de a realiza și finaliza Programul guvernamental „Cartierul de locuințe H.C.”, nefiind preocupat de verificarea existenței unui refuz nejustificat referitor la imobilul de pe lotul nr. x (petitul nr. 2) și fără a clarifica situația utilităților (petitul nr. 5). Pe de altă parte, considerentele sentinței fac abstracție de situația de fapt, astfel cum a fost probată, din care rezultă că imobilul de pe lotul nr. x care trebuia finalizat „la cheie” la data de 17 martie 2008 nu se află în această fază nici la data formulării recursului. Nu s-a observat, mai arată recurentul, că prin repetate cereri a solicitat Agenției Naționale pentru Locuințe să-și exercite cu promptitudine și fermitate atribuțiile legale care îi permiteau să ia măsurile necesare impulsionării și urmăririi graficelor de execuție, însă agenția a adoptat o conduită de tolerare și justificare a tuturor întârzierilor și deficiențelor constructorilor, în loc să sancționeze și să înlocuiască rapid constructorul vinovat de întârziere. După cesionarea contractului de construire, noul constructor ales de Agenția Națională pentru Locuințe după criterii netransparente, a adoptat aceeași atitudine ca precedentul iar din luna aprilie 2010 nu a mai executat și nu a mai decontat nicio lucrare din situația/devizul general de lucrări. Or, a mai arătat recurentul, instanța de fond a ignorat faptul că, în raport cu termenul asumat de Agenția Națională pentru Locuințe, de 2 ani, trecerea unei durate de timp de 9 ani de la demararea proiectului, respectiv de aproape 7 ani de la data când proiectul trebuia finalizat, reprezintă termene nerezonabil de lungi, indiferent de circumstanțele și justificările prezentate de autoritatea publică pârâtă. Cât privește apărarea Agenției Naționale pentru Locuințe, reținută de Curtea de apel, recurentul a susținut că trebuia înlăturată câtă vreme obstacolele invocate nu au fost definite din punct de vedere juridic (caz de forță majoră, caz fortuit, fapta celui vătămat, etc.) și, în realitate, sunt determinate de lipsa de cooperare a autorităților implicate. Conchizând la acest punct, recurentul a afirmat că, prin soluția pronunțată, prima instanță a statuat că exercitarea la termen și de calitate a obligațiilor legal asumate sunt aspecte lăsate la discreția și arbitrariul autorităților publice sau entităților asimilate acestora, care scapă oricărei forme de control, inclusiv judecătoresc, însă prin aceasta se încalcă principiul bunei administrări care ar trebui să le guverneze întreaga activitate și, în special, principiul realizării acțiunilor administrative în termenele legale/asumate sau, cel puțin, în cadrul unor termene rezonabile. 3.2. Capetele de cerere privind despăgubirile au fost greșit respinse, motivarea fiind contradictorie În cuprinsul acestui motiv, recurentul A.E. a criticat soluția de respingere a capetelor de cerere privind despăgubirile (nr. 6 și 7) ca inadmisibile. Referitor la despăgubirile solicitate pentru repararea prejudiciului produs prin refuzul nejustificat (Cap. 6 din acțiune) recurentul a arătat că instanța de fond trebuia să ia act de precizarea făcută și să-i rezerve dreptul în condițiile art. 19 din Legea nr. 554/2004. Cât privește despăgubirile aferente perioadei în care executarea lucrărilor a fost sistată abuziv de Agenția Națională pentru Locuințe, recurentul a susținut că argumentația Curții de apel nu este coerentă, întrucât pe de o parte a reținut că raționamentul Înaltei Curți din Decizia nr. 3099/2008 rămâne aplicabil și în cauza de față însă, fără a admite excepția autorității de lucru judecat în mod explicit, a respins acest capăt de cerere ca inadmisibil. Or, în speță, nu se pune problema incidenței dispozițiilor art. 163 alin. (1) C. proc. civ. și, respectiv, art. 1201 C. civ., câtă vreme în litigiul precedent nu s-a rezolvat fondul cererii, ci aceasta s-a respins ca prematur formulată. În cauza de față stabilirea sumei datorate cu titlu de despăgubire este o simplă problemă de calcul (0,15%/zi din valoarea contractului pentru perioada 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007). 3.3. Au fost greșit aplicate dispozițiile art. 18 alin. (6) și art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 în privința capetelor de cerere privind refuzul comunicării documentelor solicitate la data de 25 mai 2011. Critica recurentului vizează omisiunea instanței de a aplica amenda prevăzută de art. 24 alin. (2), în condițiile art. 18 alin. (6) din Legea nr. 554/2004, pe fiecare zi de întârziere, în contextul în care, din actele și lucrările dosarului, rezultă cu certitudine conduita Agenției Naționale pentru Locuințe care nu respectă/execută benevol o hotărâre judecătorească.

Apărările intimatei Agenția Națională pentru Locuințe Prin întâmpinarea formulată în termen legal, Agenția Națională pentru Locuințe a solicitat respingerea recursului ca nefondat. Răspunzând la motivele de recurs, intimata a arătat următoarele: 4.1. Referitor la măsurile pe care le-a întreprins în vederea finalizării lucrărilor la ansamblul de locuințe H.C., intimata a susținut că și-a îndeplinit toate obligațiile pentru deblocarea lucrărilor de construire și racordare la utilități însă există obstacole determinate de lipsa de cooperare dintre cele două unități administrativ-teritoriale pe raza cărora este situat proiectul rezidențial, obstacole care nu îi pot fi imputate. Potrivit intimatei, Curtea de apel a reținut corect situația de fapt, stabilind cu claritate lipsa oricărei culpe a agenției. Mai arată că a formulat o notificare prin care a somat Primăria sectorului 1 să-și îndeplinească obligațiile asumate prin Hotărârea nr. 321/2008 privind finanțarea și realizarea utilităților și a chemat în judecată Consiliul Local al sectorului 1 pentru a fi obligat să respecte prevederile Convenției nr. MM 1909 din 6 mai 2004. Deși, precizează Agenția Națională pentru Locuințe, avea doar obligația de a monitoriza acest program, a făcut toate demersurile pentru realizarea obligațiilor din convenția anterior indicată însă neîndeplinirea atribuțiilor de către autoritățile locale nu îi poate fi reproșată, situație surprinsă de judecătorul fondului care a identificat corect raporturile juridice dintre Agenția Națională pentru Locuințe și recurent, pe de o parte, și Agenția Națională pentru Locuințe și autoritățile locale, pe de altă parte. 4.2. În legătură cu despăgubirile solicitate, intimata și-a însușit considerentele fondului, arătând că reclamantul nu a precizat cuantumul pretins iar în privința daunelor aferente cap. 7 din acțiune a mai existat o cerere identică soluționată prin Decizia nr. 3299 din 7 octombrie 2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. 4.3. În esență, intimata arată că urmare a pronunțării sentinței de către Curtea de apel, a comunicat benevol recurentului documentele solicitate. Ca atare, intimata a afirmat că nu se mai poate pune problema aplicării amenzii prevăzute de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

Procedura de judecată derulată în recurs În recurs nu s-au solicitat și administrat înscrisuri noi, conform art. 305 C. proc. civ. Prin concluziile scrise înregistrate la data de 12 aprilie 2013, recurentul a punctat principalele aspecte ale cauzei, insistând asupra pasivității manifestate de intimată în exercitarea atribuțiilor legale de gestionare a realizării proiectului guvernamental „Cartierul de locuințe H.C.”, cu ignorarea dispozițiilor Legii nr. 152/1998 și a Anexei nr. 13 la Normele metodologice de aplicare a acestei legi. De asemenea, recurentul a confirmat primirea documentelor indicate în opisul depus la dosar de către Agenția Națională pentru Locuințe, însă a arătat că acestea sunt doar o parte din cele solicitate la data de 25 mai 2011, așa încât își menține recursul și în această privință. II. Considerentele Înaltei Curți asupra recursului Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate de recurent, a apărărilor cuprinse în întâmpinare, cât și sub toate aspectele, după cum permit dispozițiile art. 304 1 din C. proc. civ., Înalta Curte constată că recursul este fondat în limitele și pentru argumentele expuse în continuare. 1. Argumente de fapt și de drept relevante Recurentul-reclamant A.E. a învestit instanța de contencios administrativ cu o acțiune judiciară având mai multe petite indicate la pct. I.1 din decizie, întemeiată pe dispozițiile art. 1 coroborate cu art. 2 alin. (2), art. 8 alin. (1), art. 18 alin. (6) coroborat cu art. 24 alin. (2) și art. 19, toate din Legea nr. 554/2004, a contenciosului administrativ. Demersul judiciar a fost determinat de nefinalizarea lucrărilor la locuința de pe lotul nr. x din „Cartierul de locuințe H.C.”, proiect derulat în cadrul programului guvernamental cu același nume care avea ca obiectiv construirea a 3.250 de unități locative. Referitor la obligațiile Agenției Naționale pentru Locuințe în cadrul programului guvernamental „H.C.”. Recurentul-reclamant a încheiat cu intimata Agenția Națională pentru Locuințe contractul de mandat din 8 iulie 2004 și cu SC A. SA București contractul de construire la 27 iulie 2004 la Societatea civilă „M.”- Birou Notarial, dreptul său fiind înscris în C.F. cu nr. x, București - sector 1. Deși potrivit clauzelor contractuale, lucrările de construire trebuiau încheiate iar locuința contractată trebuia predată beneficiarului „în termen de 24 luni de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor (17 martie 2006 n.r.), termen în care sunt incluse și perioadele de timp friguros”, adică la data de 17 martie 2008, nici până la data soluționării recursului acest fapt nu s-a realizat. Cercetând cauzele care au condus la depășirea termenului asumat contractual, prima instanță a ajuns la concluzia că aceasta nu îi poate fi imputată Agenției Naționale pentru Locuințe, câtă vreme cele două unități administrativ-teritoriale, pe raza cărora se află terenul destinat proiectului rezidențial, refuză să colaboreze. Acest punct de vedere nu este împărtășit de instanța de control judiciar pentru că nu ține seama de prerogativele legale cu care a fost învestită Agenția Națională pentru Locuințe, ca instituție de interes public „autorizată să efectueze toate operațiunile imobiliare necesare construirii, finalizării și predării către beneficiari a locuințelor construite prin programele proprii”, potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru Locuințe. Detaliind și particularizând concluzia expusă anterior, Înalta Curte reține următoarele: Prin contractul de antrepriză generală din 6 aprilie 2004 pe care Agenția Națională pentru Locuințe l-a încheiat cu SC A. SA s-a prevăzut la art. 5 - Durata de realizare - o clauză identică cu cea inserată în contractele de construire cu beneficiarii, respectiv 24 de luni calendaristice de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Totodată, la art. 17 s-a stipulat expres: „Contractul nu poate fi cedat de către Antreprenorul General. Antreprenorul General nu poate cesiona, total sau parțial, creanțele reprezentând valoarea prezentului contract de antrepriză generală”. Acest din urmă art. a fost modificat la data de 31 ianuarie 2006 prin actul adițional nr. x/2006, în sensul permiterii încheierii unor contracte de cesiune, ceea ce s-a și întâmplat ulterior, fiind astfel încheiate contractul de cesiune a contractului de antrepriză generală între SC A. SA și SC C. SA Buzău la data de 31 ianuarie 2006 și apoi, la data de 25 septembrie 2008 între SC C. SA și SC G.T. SRL Târgoviște. Deși formal Agenția Națională pentru Locuințe nu este parte contractantă, în raport cu SC G.T. SRL Târgoviște, prin clauzele convenite la art. 8 (Obligațiile cesionarului, inclusiv aceea de a respecta în totalitate prevederile contractului de antrepriză generală din 6 aprilie 2004 încheiat cu Agenția Națională pentru Locuințe) și art. 12 (condiția avizării de către Agenția Națională pentru Locuințe a contractului de cesiune, în vederea intrării în vigoare), Agenția Națională pentru Locuințe și-a conservat toate prerogativele din contractul de antrepriză generală inițial. Cu alte cuvinte, pe toată durata realizării proiectului guvernamental, Agenția Națională pentru Locuințe, în calitate de instituție subordonată Ministerului Transporturilor și Construcțiilor, a avut atribuții depline în organizarea și gestionarea acestuia, în selectarea antreprenorilor generali, emiterea ordinelor de începere/sistare a lucrărilor, impunerea graficelor de execuție și urmărirea respectării acestora, etc. Așa fiind, intimata nu prezintă nicio justificare pentru întârzierea cu care a înțeles să acționeze împotriva autorităților publice locale în vederea finanțării și realizării utilităților. Potrivit propriilor susțineri, abia la data de 2 martie 2009, prin notificarea nr. x, Agenția Națională pentru Locuințe a somat Primăria sectorului 1 să-și îndeplinească obligațiile asumate prin H.C.L. nr. 321/2008 și peste încă doi ani a chemat în judecată Consiliul Local al sectorului 1 București solicitând respectarea Convenției nr. MM 1909 din 6 mai 2004 privind finanțarea și execuția rețelelor de utilități aferente ansamblului de locuințe din Cartierul H.C. (Dosar nr. 34711/3/2011). Practic, deși atât prevederile legale (art. 5 din Legea nr. 152/1998, precitat și Anexa nr. 13 la Normele metodologice de aplicare a acestei legi introdusă prin art. I pct. 38 din H.G. nr. 592/2006), cât și convenția anterior indicată (încheiată între toate instituțiile implicate: Ministerului Transporturilor și Construcțiilor, Agenția Națională pentru Locuințe, SC P. SA, Consiliul Local sector 1 București, Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local al Comunei Voluntari, SC E. SA și SC D.S. SA) au conferit Agenției Naționale pentru Locuințe prerogative clare în vederea atingerii scopului final: realizarea ansamblului de locuințe H.C., intimata-pârâtă a rămas în pasivitate, acționând abia atunci când a devenit evident „riscul unei explozii sociale din partea beneficiarilor de unități locative din cartier, peste 5.000 de viitori locuitori ai acestui ansamblu” (conform adresei din 17 decembrie 2009, înregistrată la Primăria Municipiului București). Pe de altă parte, în privința întârzierilor imputabile constructorului (care nu sunt legate de lipsa utilităților), Agenția Națională pentru Locuințe nu a luat nicio măsură, limitându-se la a-l „notifica în repetate rânduri (…) pentru recuperarea întârzierilor și finalizarea lucrărilor” conform răspunsului trimis recurentului sub nr. 23455/2008, cu toate că în contractul de antrepriză generală erau inserate clauze energice pentru astfel de situații. Astfel, de exemplu, Agenția Națională pentru Locuințe putea pretinde antreprenorului general, potrivit art. 64 alin. (1) din contractul părților, plata cu titlu de penalizare a unei cote procentuale de 0,15% pe zi de întârziere din valoarea contractului „până la îndeplinirea efectivă a obligațiilor asumate prin contract”. Conchizând în această privință, Înalta Curte reține că intimata-pârâtă Agenția Națională pentru Locuințe a încălcat principiul bunei administrări, adoptând o conduită prin care a vătămat dreptul recurentului-reclamant de a se bucura de toate prerogativele pe care i le conferă dreptului de proprietate asupra locuinței de pe lotul nr. x din ansamblul rezidențial menționat. Având în vedere că potrivit adresei nr. 2352/2010 emisă de Primăria Municipiului București, a fosta alocată o sumă de 5.000.000 RON, prin bugetul Municipiului București la solicitarea Direcției Utilități Publice, în contextul în care prin H.C.G.M.B. nr. 6/2008 s-a aprobat cooperarea între Municipiul București și Orașul Voluntari în vederea realizării în comun a proiectului de viabilizare a terenurilor și sistematizarea verticală pentru ansamblul de locuințe „H.C.” promovat de Agenția Națională pentru Locuințe, Înalta Curte, în aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (6) raportat la 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 va obliga Agenția Națională pentru Locuințe să dispună toate măsurile administrative necesare pentru ca în termen de 6 luni de la data prezentei decizii să finalizeze lucrările, inclusiv la imobilul de pe lotul nr. x, făcând posibilă predarea „la cheie” a acestuia către recurentul-reclamant A.E. Referitor la nesoluționarea în termen legal a cererii de comunicare a unor înscrisuri La acest punct, instanța de fond a reținut corect că reclamantul era îndreptățit să cunoască modul de derulare a lucrărilor de construire, precum și circumstanțele care au condus la tergiversarea acestora, așa încât toate documentele solicitate trebuiau să-i fie comunicate [ art. 2 alin. (1) lit. h) din Legea nr. 554/2004 ] . Deși intimata a invocat executarea benevolă a sentinței Curții de apel și, implicit, lipsa de interes în susținerea motivului de recurs aferent, Înalta Curte reține caracterul fondat al criticilor recurentului. Într-adevăr, intimata Agenția Națională pentru Locuințe a comunicat recurentului cu adresa nr. 10310 din 8 august 2012 înscrisurile indicate în O.P.I.S., însă între acestea nu se regăsesc și informațiile solicitate la pct. 9 și 10 (numărul de locuințe finalizate pe fiecare an în perioada 2008 - 2011, respectiv numărul de locuințe finalizate de SC C. SA Buzău), iar înscrisurile de la pct. 7 au fost comunicate doar parțial (înscrisuri care să justifice modul în care au fost selectați antreprenorii generali). Ca urmare, pentru ca dispoziția instanței să fie adusă la îndeplinire se va dispune ca în cazul necomunicării tuturor documentelor solicitate în termen de 30 de zile de la data pronunțării acestei decizii să se facă, de asemenea, aplicarea dispozițiilor art. 18 alin. (6) raportat la art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, respectiv să fie amendat conducătorul Agenției Naționale pentru Locuințe. Referitor la despăgubirile solicitate Despăgubirile solicitate prin acțiunea introductivă au vizat repararea prejudiciului (material și moral) cauzat prin refuzul nejustificat al instituției publice chemate în judecată de a finaliza programul guvernamental „Cartierul de locuințe H.C.” (capătul 6 din acțiune), precum și prin sistarea abuzivă a executării lucrărilor în intervalul 21 septembrie 2006 - 23 mai 2007 (capătul 7 din acțiune). În condițiile în care stadiul actual al lucrărilor din proiectul rezidențial nu permite cuantificarea prejudiciului, recurentul-reclamant are dreptul formulării unei acțiuni separate în condițiile art. 19 alin. (1) din Legea nr. 554/2004. Cât privește daunele solicitate pentru întreruperea intempestivă a lucrărilor, Înalta Curte constată că subzistă motivele pentru care prin Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția contencios administrativ și fiscal nr. 3299 din 7 octombrie 2008 s-a reținut prematuritatea formulării acestei cereri. Deși între data pronunțării deciziei anterior indicate și data soluționării recursului de față au trecut mai mult de 4 ani și 6 luni se păstrează același status quo, constând în „durata încă nedeterminată a întârzierii în finalizarea și predarea lucrărilor de construire”. 2. Temeiul legal al soluției instanței de control judiciar Pentru considerentele expuse la punctul precedent, în temeiul art. 20 din Legea nr. 554/2004, raportat la art. 312 alin. (1) - (3) C. proc. civ. se va admite recursul, modificându-se parțial sentința, în sensul obligării pârâtei Agenția Națională pentru Locuințe să comunice reclamantului toate documentele solicitate, în termen de 30 de zile de la pronunțarea prezentei, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004. De asemenea, corelativ constatării refuzului nejustificat al Agenției Naționale pentru Locuințe de a întreprinde toate măsurile care să aibă ca urmare finalizarea lucrărilor la Cartierul „H.C.”, precum și predarea „la cheie” a imobilului de pe lotul nr. x, va fi obligată instituția publică să dispună toate măsurile administrative în acest sens în termen de 6 luni de la data acestei decizii, sub sancțiunea prevăzută de art. 24 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.