ÎCCJ, decizie (scj.ro #114086)

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiții de admisibilitate din perspectiva noțiunii de „înscris doveditor”

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: revizuire

-înscris doveditor

C. proc. civ. din 1865, art. 86 alin. (1), art. 266 alin. (3), art. 322 pct. 5, pct. 7,

art. 324 alin. (1) pct. 1

Din economia dispozițiilor art. 322 pct. 5 C. proc. civ. rezultă faptul că revizuirea unei hotărâri poate fi cerută dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

O hotărâre judecătorească irevocabilă dată într-un litigiu în care revizuenta nu a figurat ca parte și care nu este supusă obligației instanței de a o comunica părților nu se încadrează în categoria înscrisurilor doveditoare, descoperite după darea hotărârii pentru că au fost reținute de partea potrivnică sau imposibil de înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, dacă nu este dovedită culpa intimatei pentru necomunicarea hotărârii sau pentru reținerea acesteia și dacă revizuenta nu face dovada că s-a aflat într-o imposibilitate absolută de a înfățișa această hotărâre.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2772 din 26 septembrie 2014

Prin cererea înregistrată la nr. 261/1/2014 la 20 ianuarie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, SC C. SA a solicitat, în contradictoriu cu intimații Agenția Națională pentru Locuințe, Consiliul General al Municipiului București,  Consiliul Județean Ilfov, Consiliul Local Voluntari, Consiliul Local al Sectorului 1 București, M.I.D., SC D.S.R. SRL, SC E.D.M. SA și SC GDF S.E. România SA, revizuirea deciziei nr. 4469 din 16 decembrie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă în dosarul nr. xx70/3/2010.

În motivarea cererii s-a arătat că decizia a cărei revizuire se solicită contravine deciziei nr. 5197 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal în dosarul nr. xx066/2/2011.

Revizuenta a realizat un scurt istoric al litigiilor în care s-au pronunțat deciziile pretins potrivnice și a susținut  că în cauză există motive pentru admisibilitatea cererii de  revizuire.

Astfel, revizuenta a arătat că decizia nr. 4469 din 16 decembrie 2013, pronunțată cu majoritate, conține dispoziții potrivnice deciziei nr. 5197 din 25 aprilie 2013, ambele decizii vizând aceeași cauză – complexul contractual creat de ANL în calitatea sa de dezvoltator al programului guvernamental Ansamblul de locuințe H.C., aceleași părți – ambii reclamanți sunt beneficiari de lot și același obiect – culpa ANL în finalizarea programului guvernamental în integralitatea sa.

A arătat revizuenta, subsumat acestui motiv de revizuire, că, deși cele două decizii sunt  pronunțate asupra unor cereri  de chemare în judecată diferite, ambele vizează același proiect guvernamental, inițiat de ANL în baza propriei legi de înființare și în fiecare cauză reclamantul este un proprietar  de lot.

Al doilea motiv de revizuire se întemeiază tot pe decizia nr. 5197 din 25 aprilie 2013, invocată în primul motiv de revizuire, societatea revizuentă susținând că această decizie este un înscris doveditor cu o importanță covârșitoare în dezlegarea pricinii, de natură a răsturna situația juridică stabilită prin decizia nr. 4469 din 16 decembrie 2013 și care a fost descoperit după pronunțarea  acestei din urmă decizii.

Revizuenta a tratat în mod amplu și detaliat problema culpei ANL în realizarea programului guvernamental Ansamblul de locuințe H.C., a prezentat

in extenso

obligațiile asumate și neîndeplinite de ANL conform convenției MM 1909 din 06.05.2004 și a conchis susținând că instanța de recurs a admis în mod greșit, cu majoritate, recursurile formulate de chemații în garanție, deși s-a dovedit culpa acestora și nu au fost sancționați nici de ANL,  nici de instanțele de judecată.

Cererea de revizuire a fost întemeiată pe dispozițiile art. 509 alin. (1) pct. 5 C. proc. civ. adoptat prin Legea nr. 134/2010.

La 15 iulie 2014, intimatul Consiliul Local al Sectorului 1 București a depus întâmpinare, prin care a arătat cu titlu prealabil că dispozițiile legale aplicabile sunt cele ale Codului de procedură civilă de la 1865 (art. 322 pct. 5), acest lucru reieșind din interpretarea dispozițiilor art. 27 din Codul de procedură civilă nou, adoptat prin Legea nr. 134/2010.

A susținut intimatul că nu este îndeplinită cerința art. 322 pct. 5 C. proc. civ., întrucât actul nou invocat este procurat ulterior pronunțării deciziei atacate cu revizuire, iar într-o asemenea situație s-ar ajunge la repunerea în discuție a unei hotărâri irevocabile, intrată în puterea lucrului judecat, iar aceasta în condițiile în care revizuienta nu a dovedit demersurile  întreprinse pentru obținerea înscrisului.

În ce privește motivul de revizuire întemeiat pe potrivnicia celor două hotărâri, intimatul a apreciat  că acesta nu este fondat, întrucât în privința celor două decizii nu există tripla identitate prevăzută de lege.

Pe cale de consecință, intimata a solicitat respingerea cererii de revizuire ca inadmisibilă.

Apărări similare au fost formulate pe cale de întâmpinare și de către intimații Agenția Națională pentru Locuințe București, SC D.S.R. SRL București, Consiliul Județean Ilfov și M.I.D.

Față de actele și lucrările dosarului, de probele administrate în cauză și de dispozițiile legale incidente, Înalta Curte a respins cererea de revizuire pentru următoarele considerente:

Cu titlu preliminar, se impune precizarea că în cauză sunt incidente prevederile Codului de procedură civilă de la 1865, având în vedere că revizuirea este o cale extraordinară de atac prin care se vizează, în speță, retractarea unei hotărâri pronunțate într-un proces început înainte de intrarea în  vigoare a noului Cod de procedură civilă, fiind incidente prevederile art. 25 alin. (1), ca și prevederile art. 27 din Legea nr. 134/2010.

În ceea ce privește apărările formulate de intimați și întemeiate pe susținerea că revizuirea este, în speță, inadmisibilă, Înalta Curte a apreciat în cursul dezbaterilor că acestea nu îmbracă forma unei veritabile excepții de inadmisibilitate și că sunt apărări de fond, care vizează neîndeplinirea condițiilor specifice de admisibilitate prevăzute de textele legale invocate.

Tot cu titlu preliminar, Înalta Curte constată că revizuenta, deși nu a făcut în scris, ci doar oral această precizare în mod expres, a învestit instanța de judecată cu o cerere de revizuire întemeiată  atât pe dispozițiile art. 322 pct. 5, cât și pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

În ceea ce privește cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., la termenul din 26 septembrie 2014 a fost admisă excepția de tardivitate, motivat de faptul că termenul de o lună prevăzut de art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ., calculat în conformitate cu dispozițiile art. 101 alin. (3) C. proc. civ., s-a împlinit la 16 ianuarie 2014, iar cererea de revizuire a fost formulată la 17 ianuarie 2014. Pe cale de consecință, cererea întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. a fost respinsă ca tardiv formulată, în conformitate cu dispozițiile art. 324 alin. (1) pct. 1, raportat la art. 103 C. proc. civ.

Analizând cererea de revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., Înalta Curte a apreciat că aceasta este neîntemeiată, întrucât nu s-a făcut dovada faptului că hotărârea judecătorească exhibată de revizuentă după pronunțarea hotărârii a cărei revizuire se solicită ar fi fost reținută de partea  potrivnică.

Constată instanța supremă că decizia nr. 5199 din 25 aprilie 2013, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția de contencios administrativ și fiscal a fost dată într-un  litigiu în care revizuenta SC C. SA nu a figurat ca parte, că această decizie este irevocabilă și că, potrivit dispozițiilor art. 266 alin. (3) C. proc. civ., hotărârea irevocabilă nu se comunică părților.

De altfel, și dacă hotărârea ar fi fost supusă comunicării, obligația de comunicare îi revenea instanței de judecată, potrivit dispozițiilor art. 86 alin. (1) C. proc. civ., nu părților litigante, astfel încât și din acest punct de vedere nu se poate reține sub niciun motiv că intimata A.N.L. s-ar afla în culpă pentru „necomunicarea” acestei hotărâri către revizuentă sau pentru „reținerea” acesteia.

Instanța supremă constată, totodată, că nu s-a făcut dovada că revizuenta s-a aflat într-o imposibilitate absolută de a înfățișa această hotărâre, invocată cu titlu de „înscris doveditor”.

Există și pot fi accesate pe internet atât portalul instanțelor de judecată (portal.just.ro), cât și site-ul Înaltei Curți de Casație și Justiție (

www.scj.ro

), care oferă informații generale despre dosare și despre soluțiile pronunțate, iar această  dublă sursă de căutare, precum și o obligație de minimă diligență din partea  revizuentei, în sensul de a se informa cu privire la soluțiile date în spețe identice, similare sau de importanță majoră infirmă susținerea revizuentei despre imposibilitatea de a înfățișa proba înainte de pronunțarea hotărârii contestate.

Potrivit considerentelor ce preced, Înalta Curte a respins cererea de revizuire și pentru neîndeplinirea cerințelor prevăzute de art. 322 pct. 5 C. proc. civ.