ÎCCJ, decizie (scj.ro #122541)

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 7 din Codul de procedură civilă din 1865. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii : Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic : revizuire

autoritate de lucru judecat

hotărâri potrivnice

C. proc. civ. din 1865, art. 322 pct. 7

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceleași calități procesuale.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil dacă prin cele două hotărâri invocate ca potrivnice nu s-au soluționat cereri de chemare în judecată diferite, ci ele au fost pronunțate în cadrul aceluiași proces, dar în faze procesuale diferite, prima hotărâre fiind o decizie dată în apel, iar cea de-a doua hotărâre fiind pronunțată în calea de atac a recursului declarat împotriva primei.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1711 din 19 iunie 2015

Prin cererea înregistrată la 18.06.2014 pe rolul instanței supreme, revizuentele SC D.G.A.E. SRL și SC T. SRL au solicitat revizuirea deciziei nr. 1630/13.05.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă în dosarul nr. xx5/101/2011, indicând ca temei de drept dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ. și susținând că este potrivnică deciziei nr. 46/18.06.2013, pronunțată de Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă în același dosar.

În motivele cererii de revizuire depuse la dosar la termenul din 21.11.2014, autoarele căii de atac de retractare au dezvoltat amplu situația de fapt în speță, criticând decizia a cărei revizuire o solicită sub aspectul netemeiniciei și a pretinsei nelegalități a acesteia.

Din această perspectivă, revizuentele au susținut că instanța de recurs a pronunțat decizia atacată cu încălcarea principiului egalității armelor și dreptului la un proces echitabil consacrat de prevederile art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, cu referire la administrarea probelor în cauză – înscrisuri și interogatoriu – sens în care au invocat jurisprudența C.E.D.O. și C.J.U.E.

În considerarea celor menționate, au solicitat admiterea cererii de revizuire, desființarea deciziei atacate, cu consecința rejudecării recursului declarat împotriva deciziei nr. 46/18.06.2013 a Curții de Apel Craiova, Secția a II-a civilă.

La 12.06.2015 intimatul B.L. a depus la dosar întâmpinare prin care a invocat excepțiile tardivității, nulității cererii de revizuire pentru nemotivarea acesteia în termenul legal și inadmisibilității cererii de revizuire.

Analizând cererea de revizuire din perspectiva temeiului de drept invocat și a susținerilor părților, Înalta Curte a constatat că este nefondată pentru considerentele care succed:

Revizuentele nu au precizat în concret care sunt elementele de contradictorialitate dintre cele două hotărâri pretins potrivnice, limitându-se să indice dispozițiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ.

Prin sentința nr. 259 din 08.10.2012, Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal a respins excepțiile invocate de pârâții B.L. și B.A. cu privire la lipsa calității procesuale pasive și cu privire la prematuritatea acțiunii; a admis în parte acțiunea formulată de reclamantele SC D.G.A.E. SRL și SC T. SRL și i-a obligat pe pârâți la plata către reclamante a sumei de 5.690.836 lei reprezentând daune, respingând cererea privind plata daunelor morale.

Împotriva acestei sentințe au formulat apel atât reclamantele, cât și pârâții B.L. și B.A., criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia nr. 46 din 18.06. 2013, Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă a anulat ca netimbrat apelul declarat de reclamante și a respins ca nefondat apelul formulat de pârâți împotriva sentinței primei instanțe.

Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel au declarat recurs recurenții-pârâți B.L. și B.A., criticând-o din perspectiva motivelor de nelegalitate prevăzute de art. 304 pct. 8 și 9 C. proc. civ.

Prin decizia nr. 1630 din 13.05.2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă a admis recursul declarat de recurenții-pârâți B.L. și B.A. împotriva deciziei nr. 46 din 18 iunie 2013 a Curții de Apel Craiova, Secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, pe care a modificat-o, în parte, în sensul că a admis apelul declarat de apelanții-pârâți B.L. și B.A. împotriva sentinței civile nr. 259 din 8.10.2012 pronunțată de Tribunalul Mehedinți, Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal, pe care a schimbat-o în tot, și a admis excepția lipsei calității procesuale pasive și, pe cale de consecință, a respins acțiunea îndreptată împotriva acestora ca fiind formulată împotriva unor persoane fără calitate procesuală pasivă; a constatat rămasă fără interes excepția prematurității și a constatat rămas fără obiect recursul declarat de recurenții-pârâți împotriva încheierii din 24.10.2011 a Tribunalului Mehedinți, Secția a II-a civilă, contencios administrativ și fiscal; a menținut restul dispozițiilor deciziei atacate cu privire la anularea apelului formulat de reclamantele SC D.G.A.E. SRL și SC T. SRL.

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere atunci când există hotărâri definitive potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și aceeași pricină, între aceleași părți, având aceleași calități procesuale.

Rațiunea reglementării cazului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. derivă din necesitatea de a se înlătura nesocotirea principiului autorității de lucru judecat, atunci când instanțele au pronunțat soluții contrare în dosare diferite, dar având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.

Condițiile anterior menționate trebuie îndeplinite cumulativ, neîndeplinirea uneia dintre aceste cerințe ducând la respingerea cererii de revizuire.

Prin folosirea sintagmei hotărâri definitive potrivnice, Înalta Curte reține că legiuitorul a avut în vedere hotărâri care au fost pronunțate în dosare distincte, consecința fiind că prin hotărârea dată în cel de-al doilea dosar se încalcă autoritatea de lucru judecat a hotărârii pronunțate în primul dosar.

De asemenea, instanța supremă notează că, prin folosirea sintagmei în una și aceeași pricină, legiuitorul a vizat întrunirea condiției triplei identități, de obiect, de cauză și de părți, cu privire la două cereri de chemare în judecată, astfel încât, soluția pronunțată în cea de-a doua să aducă atingere puterii de lucru judecat a celei dintâi, consecința fiind, potrivit art. 327 alin. (1) C. proc. civ., anularea celei de-a doua hotărâri.

Cazul de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc. civ. nu este aplicabil dacă prin cele două hotărâri invocate ca potrivnice nu s-au soluționat cereri de chemare în judecată diferite, ci ele au fost pronunțate în cadrul aceluiași proces, dar în faze procesuale diferite, prima fiind decizia dată în apel, iar cea de-a doua fiind pronunțată în calea de atac a recursului declarat împotriva primei.

Verificând hotărârile pretins contradictorii indicate de revizuente, Înalta Curte constată că astea au fost pronunțate de instanțe diferite, respectiv Curtea de Apel Craiova, Secția a II-a civilă și Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă, într-unul și același litigiu, în faze procesuale diferite, respectiv în apel și în recurs.

Astfel, prin prima decizie pronunțată au fost soluționate apelurile declarate de părțile litigante împotriva sentinței primei instanțe, iar prin decizia a cărei revizuire se cere a fost admis recursul formulat împotriva deciziei date în faza procesuală a apelului, pretins potrivnică, care a fost modificată, în sensul admiterii apelului și schimbării sentinței primei instanțe în sensul respingerii acțiunii.

În raport de cele anterior evocate, se reține că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele textului legal invocat.

Prin urmare, Înalta Curte, constatând că cele două hotărâri pretins potrivnice au fost pronunțate în același dosar, dar în faze procesuale diferite, cererea de revizuire apare ca nefondată atât din perspectiva îndeplinirii condițiilor de admisibilitate prevăzute de art. 322 pct. 7 C. proc. civ., cât și în raport de rațiunea avută în vedere de legiuitor la edictarea textului legal, aceea de a evita pronunțarea de hotărâri între aceleași părți, în aceeași cauză cu același obiect, în dosare diferite, care bucurându-se ambele de autoritate de lucru judecat, dar având dispozitive contradictorii, să nu poată fi aduse la îndeplinire pe calea executării silite.

Față de considerentele expuse, Înalta Curte a respins cererea de revizuire formulată de revizuentele SC D.G.A.E. SRL și SC T. SRL împotriva deciziei nr. 1630 din 13.05.2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă în dosarul nr. xx5/101/2011.

De asemenea, reținând culpa procesuală a revizuentelor, în temeiul art. 274 alin. (1), raportat la art. 298, cu aplicarea art. 316 C. proc. civ., Înalta Curte le-a obligat la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 3.162 lei către intimatul B.L., conform înscrisurilor doveditoare aflate la filele 75 și 76 din dosar.