ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2545/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2545/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin decizia civilă nr. 1244 din data de 10 aprilie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția I civilă, a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Ș.M. împotriva deciziei nr. 5112 din 7 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, care, la rândul său, a fost pronunțată în soluționarea cererii de revizuire formulată de același revizuent împotriva deciziei civile nr. 2688 din 16 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție. La data de 6 mai 2014, revizuentul Ș.M. a formulat cerere de revizuire a deciziei civile nr. 1244 din data de 10 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc.
civ. În motivarea cererii de revizuire, se arată, în esență, că instanța supremă nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor determinante și doveditoare care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 64 din 04 iunie 1998, înscrisuri ce ar fi fost întocmite cu încălcarea prevederilor legale. Analizând cererea de revizuire sub aspectul admisibilității sale, Înalta Curte constată următoarele: Revizuirea este o cale extraordinară de atac ce permite retractarea unei hotărâri numai pentru cazurile strict și limitativ prevăzute de lege. Potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri râmase definitive în instanța de apel, sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere pentru cazurile prevăzute de pct. 1 -9 C. proc.
civ. În temeiul textului citat, hotărârile date de instanțele de recurs pot să facă obiect al cererii de revizuire, numai dacă evocă fondul. Or, instanța de recurs evocă fondul numai în situația în care, în temeiul dreptului de control judiciar, aceasta reapreciază probele administrate de instanțele inferioare, reține o altă situație de fapt și pronunță o soluție diferită de cea pronunțată de instanțele inferioare. Prin hotărârea atacată în prezenta cerere de revizuire nu se evocă fondul, ci Înalta Curte constată că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei alte cereri de revizuire.
De altfel, cererea de față se înscrie într-un lung șir de cereri de revizuire, de același fel, formulate de revizuient și soluționate, prin respingerea ca inadmisibile, prin decizile Înaltei Curți de Casație și Justiție, respectiv nr. 2921 din 12 aprilie 2005, nr. 436 din 17 ianuarie 2006, nr. 6266 din 26 iunie 2006, nr. 8528 din 25 octombrie 2006, nr. 692 din 26 ianuarie 2007, nr. 3046 din data de 13 aprilie 2007, nr. 7396 din 2 noiembrie 2007, nr. 5032 din 17 septembrie 2008, nr. 1144 din 5 februarie 2009, nr. 7236 din 2 iulie 2009, nr. 275 din data de 21 ianuarie 2010, nr. 4313 din data de 8 septembrie 2010, nr. 418 din data de 21 ianuarie 2011, nr. 3884 din data de 11 mai 2011, nr. 2329 din data de 22 martie 2012, nr. 6928 din data de 13 noiembrie 2012, nr. 2688 din data de 16 mai 2013, nr. 5122 din data de 7 noiembrie 2013 și nr. 1244 din data de 10 aprilie 2014. Așa fiind, cum decizia atacată cu revizuire, nu evocă fondul pricinii, ci, dimpotrivă, prin această hotărâre, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei alte cereri de revizuire, se constată ca hotărârea atacată nu este susceptibilă a fi reformată printr-o altă revizuire.
În concluzie, fiind inadmisibilă calea extraordinară de atac, de retractare, a revizuirii îndreptată împotriva unei decizii prin care a mai fost respinsă o altă cerere de revizuire, conform art. 322 alin. (1) și art. 326 alin. (3) C. proc. civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuentul Ș.M. împotriva deciziei civile nr. 1244 din 10 aprilie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 02 octombrie 2014.
Rețeaua de citări a acestei cauze
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.