ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1244/2014
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1244/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Deliberând, în condițiile art. 256 alin. (1) C. proc. civ., asupra cererii de revizuire de față, constată următoarele: La data de 20 noiembrie 2013, revizuentul Ș.M. a formulat cerere de revizuire a Deciziei civile nr. 5112 din 7 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ. În motivarea cererii de revizuire se arată că instanța supremă nu s-a pronunțat asupra înscrisurilor determinante și doveditoare care au stat la baza emiterii Ordinului nr. 64 din 4 iunie 1998. Susține că, la termenul din 7 noiembrie 2013 instanța supremă nu putea reține cauza în pronunțare, câtă vreme nu era atașat Dosarul de fond nr. 12402/1998 în care se aflau înscrisurile determinante în soluționarea cererii de revizuire și actele procedurale prevăzute de lege sub sancțiunea nulității.
Luând în examinare cererea de revizuire sub aspectul admisibilității sale, Înalta Curte constată următoarele: Prin Decizia civilă nr. 5112 din 7 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, instanța a respins, ca inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de Ș.M. împotriva Deciziei civile nr. 2688 din 16 mai 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă. Astfel, verificând îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 322 alin. (1) C. proc.
civ., potrivit cărora ,,revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, se poate cere” în cazurile prevăzute limitativ la pct. 1 - 10 din textul procedural invocat, Înalta Curte constată că cererea de revizuire este inadmisibilă, și o va respinge pentru considerentele ce succed: Revizuirea, fiind reglementată de legiuitor ca o cale extraordinară de atac, oferă posibilitatea părții care o exercită la a retracta o hotărâre judecătorească, numai în cazurile și cu îndeplinirea condițiilor strict determinate de lege. Conform art. 322 C. proc. civ., mai sus evocat, în sensul dispozițiilor cuprinse în acest text procedural, hotărârile date de instanța de recurs pot constitui obiect al cererii de revizuire numai dacă evocă fondul.
Ca atare, pentru a se putea cere revizuirea unei hotărâri date de instanța de recurs, legiuitorul a impus condiția ca această instanță să fi evocat fondul, ceea ce implică, fie stabilirea unei alte stări de fapt decât cea care fusese reținută în fazele de judecată anterioare, fie aplicarea altor dispoziții legale la împrejurările de fapt ce au fost stabilite, în oricare dintre ipoteze, urmând să se dea o altă dezlegare raportului juridic dedus judecății. Or, în speță, nu se identifică o asemenea situație, întrucât prin decizia împotriva căreia a fost exercitată prezenta cerere de revizuire, a fost respinsă ca inadmisibilă, o altă cerere de revizuire.
Așa fiind, cum decizia atacată cu revizuire, nu evocă fondul pricinii, ci, dimpotrivă, prin această hotărâre, Înalta Curte a constatat că nu sunt întrunite condițiile de admisibilitate ale unei cereri de revizuire (dintr-un lung șir de astfel de cereri, formulate de același revizuent), se constată că hotărârea atacată nu este susceptibilă a fi reformată printr-o altă revizuire, evident inadmisibilă. Prin urmare, întrucât se constată că nu este îndeplinită o condiție generală de admisibilitate a cererii de revizuire, condiție impusă de prevederile imperative ale art. 322 C. proc. civ., analiza condițiilor specifice reglementate de pct. 2, se vădește ca fiind un demers inutil. În concluzie, fiind inadmisibilă exercitarea căii extraordinare de atac, de retractare a revizuirii îndreptată împotriva unei decizii prin care a mai fost respinsă, o altă cerere de revizuire, conform art. 322 alin. (1) și art. 326 alin. (3) C. proc.
civ., Înalta Curte va respinge prezenta cerere de revizuire.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca inadmisibilă, cererea de revizuire a Deciziei civile nr. 5112 din 7 noiembrie 2013 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția I civilă, formulată de revizuentul Ș.M. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 10 aprilie 2014. Procesat de GGC - LM
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.