ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1276/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererile înregistrate la 18 iulie 1997,

respectiv 29 decembrie 1997, ulterior conexate, reclamanții A.M. și N.G.V. au

chemat în judecată pârâta SC S. SA Galați (actuala SC A.M. SA Galați),

solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 145.689.000 lei plus adaosurile

curente, conform art. 66 din Legea nr. 64/1991, reprezentând drepturi de autor

conform brevetului de invenție cu denumirea „Unsoare pentru rulmenții

cilindrilor de laminoare”.

Prin Sentința civilă

nr. 60 din 22 ianuarie 1999 a Tribunalului Galați, a fost admisă acțiunea și a

fost obligată pârâta să plătească reclamanților suma de 1.540.660.000 lei către

fiecare dintre aceștia, reprezentând drepturi bănești pentru invenția

brevetată.

Curtea de Apel

Galați, secția civilă, prin Decizia nr. 17/A din 31 mai 1999, a admis apelul

pârâtei SC S. SA Galați și a casat sentința tribunalului cu trimiterea cauzei

spre rejudecare aceleiași instanțe.

Recursul declarat de

reclamanți împotriva hotărârii instanței de apel a fost admis de Curtea Supremă

de Justiție, secția civilă, prin Decizia nr. 3476 din 10 noiembrie 1999, a fost

casată Decizia nr. 17/A din 31 mai 1999 cu trimiterea cauzei spre rejudecarea

apelului la Curtea de Apel București, prin aplicarea dispozițiilor art. 313

teza a II-a C. proc. civ.

Prin Decizia nr. 95/A

din 23 februarie 2000, Curtea de Apel București, secția a III-a civilă, a

respins, ca nefondat, apelul formulat de pârâtă împotriva Sentinței civile nr.

60 din 22 ianuarie 1999 a Tribunalului Galați.

Împotriva acestei

ultimei decizii a declarat recurs pârâta, iar prin Decizia nr. 5246 din 21 decembrie

2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a fost admis recursul

pârâtei, au fost casate atât decizia instanței de apel, cât și hotărârea

instanței de fond și au fost respinse, ca prescrise, acțiunile conexe ale

reclamanților.

La data de 30 mai

2012 a fost înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție cererea

de revizuire formulată de A.M. împotriva Deciziei civile nr. 5246 din 21

decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, fără a se indica

vreunul din motivele de revizuire dintre cele prevăzute de art. 322 pct. 1 - 10

C. proc. civ., revizuenta fiind nemulțumită de soluția pronunțată de către

Curtea Supremă de Justiție prin decizia a cărei revizuire o solicită.

Intimata SC A.M. SA

Galați a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității promovării

cererii de revizuire față de data depunerii acesteia, excepția nulității

revizuirii în raport de faptul că nu se indică niciun motiv de fapt sau de

drept al cererii și excepția inadmisibilității motivat de faptul că hotărârea a

cărei revizuire se solicită nu evocă fondul cauzei, nefiind astfel îndeplinite

dispozițiile art. 322 alin. (1) C. proc. civ.

Ulterior, la data de

7 februarie 2013, revizuenta a depus la dosar precizări la cererea de

revizuire, invocând ca temei de drept prevederile art. 322 pct. 1, 3, 5, 6, 7

C. proc. civ.

În acest sens, cu

privire la pct. 1 al art. 322 C. proc. civ., deși l-a invocat, revizuenta nu

arată care ar fi dispozițiile potrivnice din dispozitiv, rezumându-se a indica

aspecte practice și teoretice ale acestui motiv de revizuire.

La pct. 3 al art. 322

C. proc. civ., revizuenta consideră că prin efectul Deciziei nr. 5246 din 21

decembrie 2000 a pierit obiectul pricinii, respectiv creanța reclamanților

solicitată prin cererea de chemare în judecată.

Referitor la pct. 5

al art. 322 C. proc. civ., revizuenta dezvoltă două ipoteze. Prima se referă la

faptul că ar exista trei înscrisuri noi care nu au fost niciodată prezentate

sau folosite în proces, indicând în acest sens declarațiile de cesiune semnate

între Statul Român și inventatori, răspunsul O.S.I.M. din 17 decembrie 2012 și

răspunsul A.V.A.S. înregistrat la 20 noiembrie 2012. A doua ipoteză pentru care

revizuenta consideră că s-ar impune admiterea revizuirii vizează faptul că, în

opinia sa, Decizia nr. 5246 din 21 decembrie 2000, pronunțată de Curtea Supremă

de Justiție, secția civilă, a fost întemeiată pe o hotărâre care a fost

ulterior desființată, indicând în acest sens Decizia nr. 5515 din 7 octombrie

2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate

intelectuală.

De altfel, revizuenta

mai arată că Decizia nr. 5246 din 21 decembrie 2000 a Curții Supreme de

Justiție, secția civilă, trebuie revizuită întrucât este contrară aceleiași

Decizii nr. 5515 din 7 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și Justiție,

secția civilă și de proprietate intelectuală, invocând astfel prevederile art.

322 pct. 7 C. proc. civ.

Totodată, în privința

incidenței pct. 6 al art. 322 C. proc. civ., revizuenta punctează sumar că reprezentarea

sa în litigiu a fost făcută în defavoarea apărării sale de către mandatarul

său, N.G.V., celălalt reclamant din cauză.

La termenul de azi,

în ședință publică, Înalta Curte a acordat părților cuvântul asupra

admisibilității cererii de revizuire, în raport de prevederile art. 326 alin.

(3) C. proc. civ.

Cererea de revizuire

este inadmisibilă, potrivit celor ce urmează:

Prin Decizia civilă

nr. 5246 din 21 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, a

fost admis recursul pârâtei, au fost casate atât decizia instanței de apel, cât

și hotărârea instanței de fond și au fost respinse, ca prescrise, acțiunile

conexe ale reclamanților.

Art. 322 alin. (1) C.

proc. civ. prevede că: „Revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța

de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri date de o instanță de

recurs atunci când evocă fondul” se poate cere în ipotezele prevăzute la pct. 1

- 10 din textul menționat, revizuenta prevalându-se în prezenta cauză de

ipotezele de la pct. 1 (dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice

ce nu se pot aduce la îndeplinire), pct. 3 (dacă obiectul pricinii nu se află

în ființă), pct. 5 (când, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri

doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate

dintr-o împrejurarea mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau

dacă s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a

cărei revizuire se cere), pct. 6 (dacă statul ori alte persoane juridice de drept

public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub

curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie de cei

însărcinați să-l apere) și pct. 7 (dacă există hotărâri potrivnice date de

instanțe de recurs, în una și aceeași pricină, între aceleași persoane, având

aceeași calitate).

Revizuirea este o

cale extraordinară de atac, de retractare, nedevolutivă ce poate fi exercitată

în condițiile strict și limitativ prevăzute de lege.

Față de cerința

premisă înscrisă în art. 322 alin. (1) C. proc. civ., comună tuturor ipotezelor

legale prevăzute de pct. 1 - 10 C. proc. civ. (deci, și celor pe care

revizuentul se întemeiază – pct. 1,3,5,6,7), rezultă că pentru a fi

susceptibilă de revizuire o hotărâre dată de o instanță de recurs, aceasta

trebuie să evoce fondul.

Dacă în ce privește

judecata în prima instanță, a evoca fondul înseamnă a examina raportul juridic

dedus judecății pe baza probelor administrate în cauză, în căile de atac,

evocarea fondului presupune schimbarea situației de fapt, în urma analizei

probelor.

Așadar, hotărârile

prin care sunt cenzurate soluțiile instanțelor inferioare cu privire la

excepții procesuale (precum cea din cauză dată de instanța de recurs și a cărei

revizuire se cere, prin care a fost admis recursul pârâtei, au fost casate

hotărârile din apel și fond, iar acțiunile conexe ale reclamanților au fost

respinse ca prescrise, în baza unei excepții procesuale), nu sunt susceptibile

de revizuire.

Excepția

inadmisibilității cererii de revizuire este valabilă pentru toate ipotezele de

care revizuentul s-a prevalat (pct. 1, 3, 5, 6, 7), deoarece cerința evocării

fondului prin decizia de recurs este comună tuturor ipotezelor de revizuire.

În plus, ea este

prioritară față de excepția tardivității susținută de intimata SC A.M. SA

Galați, în considerarea prevederilor art. 324 alin. (1) pct. 1 C. proc. civ.,

întrucât numai cu privire la o cerere admisibilă din perspectiva art. 322 alin.

(1) C. proc. civ., instanța de revizuire va trece la verificarea celorlalte

cerințe de formă și de fond ale ipotezei de revizuire deduse judecății.

Totodată, susținerile

invocate în cererea de revizuire nu pot fi încadrate în prevederile art. 322

pct. 1, 3, 5, 6, 7 C. proc. civ.

Revizuirea este o

cale de atac extraordinară, care poate fi exercitată cu respectarea unor

condiții expres și limitativ prevăzute de art. 322 și urm. C. proc. civ., iar

cel care promovează o cerere în temeiul textelor de lege menționate, trebuie să

formuleze critici care pot fi încadrate și se circumscriu prevederilor

invocate.

Astfel, pct. 1 al

art. 322 C. proc. civ. este invocat formal, revizuenta neindicând care sunt

dispozițiile potrivnice din cadrul dispozitivului, motiv pentru care nu poate

fi primită revizuirea sub acest aspect.

Cât privește cel de-al

doilea motiv de revizuire, pct. 3 al art. 322 C. proc. civ., în speță nu este

îndeplinită condiția de dispariție a obiectului pricinii, deoarece, prin

hotărârea a cărei revizuire se cere, revizuenta vizează plata unei sume de

bani, neputându-se susține, așadar, ideea de dispariție fizică a obiectului

pricinii.

Prima ipoteză a pct.

5 al art. 322 C. proc. civ., are în vedere îndeplinirea cumulativă a mai multor

condiții pentru a fi admisibilă revizuirea, și anume: revizuentul invocă un

înscris; înscrisul este doveditor; înscrisul este descoperit după darea

hotărârii, deci este nou; înscrisul să fi existat la data pronunțării

hotărârii; înscrisul nu a putut fi înfățișat în procesul în care a fost

pronunțată hotărârea a cărei revizuire se cere, fie că a fost reținut de partea

potrivnică, fie dintr-o împrejurare mai presus de voința părții; înscrisul să

fi fost determinant. În cauză, nu sunt îndeplinite două condiții, respectiv

înscrisurile invocate de revizuentă nu au existat la momentul pronunțării

hotărârii (în ce privește răspunsul O.S.I.M. din 17 decembrie 2012 și răspunsul

A.V.A.S. înregistrat la 20 noiembrie 2012), iar înscrisurile despre care face

vorbire revizuenta puteau fi procurate și depuse la dosar prin diligența părții

interesate, actele fiind obținute, de altfel, în urma demersurilor efectuate de

revizuentă în anul 2012, neputându-se susține, așadar, că înscrisurile au fost

reținute de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința

părții.

Privitor la situația

prevăzută în teza a doua a pct. 5 art. 322 C. proc. civ., prevederea legală are

în vedere desființarea sau modificarea hotărârii pe care s-a întemeiat decizia

a cărei revizuire se solicită, or revizuenta invocă faptul că această hotărâre,

pronunțată în anul 2000, s-ar fi întemeiat pe o hotărâre judecătorească

ulterioară, din anul 2005, condiție imposibil de realizat din punct de vedere

temporal, astfel încât, și sub acest aspect cererea de revizuire este

inadmisibilă.

De asemenea,

dispozițiile pct. 6 ale art. 322 C. proc. civ. pot fi invocate numai de

persoanele calificate de text (statul ori alte persoane juridice de drept

public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau cei puși sub

curatelă) și numai dacă aceste persoane au participat la judecată în calitate

de părți, condiție neîndeplinită în cauză, revizuenta nefăcând parte, în mod

evident, din niciuna din categoriile de persoane prevăzute de această ipoteză

legală.

Nu în ultimul rând,

cererea de revizuire este inadmisibilă și în privința cazului prevăzut de pct. 7

al art. 322 C. proc. civ., întrucât, dintre cele două hotărâri contradictorii,

respectiv Decizia nr. 5246 din 21 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție

și Decizia nr. 5515 din 7 octombrie 2004 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, revizuenta solicită anularea primei hotărâri.

Or, deși nu este

formulat expres, ci doar descris prin trimitere la tripla identitate – de

obiect, de părți și de cauză – care trebuie să existe în cele două procese

finalizate cu hotărâri potrivnice, motivul prevăzut de art. 322 pct. 7 C. proc.

civ. este menit să sancționeze tocmai încălcarea autorității de lucru judecat,

astfel încât hotărârea care ar urma să fie revizuită în atare situație nu poate

fi decât ultima hotărâre, în speță, Decizia nr. 5515 din 7 octombrie 2004, în

niciun caz cea dintâi, cum s-a solicitat de către revizuentă.

În consecință, în

temeiul art. 322 alin. (1) C. proc. civ., cererea de revizuire a Deciziei

civile nr. 5246 din 21 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția

civilă, urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca

inadmisibilă, cererea de revizuire formulată de revizuenta A.M. împotriva

Deciziei nr. 5246 din 21 decembrie 2000 a Curții Supreme de Justiție, secția

civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 martie 2013.

Procesat de GGC - N