ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 923/2013

Asupra cauzei de

față, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul

Judecătoriei sectorului 4 București, la 7 martie 2011, reclamanta A.M. a

solicitat, în contradictoriu cu pârâta SC A. SA Galați, reactualizarea sumei de

bani datorată de către pârâtă ei și numitului N.G.V., sumă ce reprezintă

despăgubiri datorate inventatorilor conform brevetului de invenție nr. xxx emis

de OSIM București, care a fost recunoscută în baza Sentinței civile nr. 60 din

22 ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul Galați, secția comercială și de

contencios administrativ, în Dosarul nr. 4036/1997.

În motivarea

acțiunii, reclamanta a arătat, în esență, că pârâta a fost obligată prin

Sentința civilă nr. 60 din 22 ianuarie 1999 pronunțată de Tribunalul Galați,

secția comercială și de contencios administrativ în Dosarul nr. 4036/1997 să-i

plătească suma de 1.540.660.000 RON, reprezentând drepturi bănești pentru

invenția brevetată conform brevetului de invenție nr. xxx emis de OSIM

București, dar că această sumă de bani nu i-a fost niciodată plătită, deși

hotărârea judecătorească a rămas definitivă și irevocabilă. A mai susținut că

această creanță se impune a fi reactualizată prin efectuarea unei expertize

judiciare, care să demonstreze întinderea actuală a dreptului său de creanță.

Prin Sentința civilă

nr. 3929 din 23 mai 2011, Judecătoria sectorului 4 București a admis excepția

necompetenței materiale și și-a declinat competența de judecată în favoarea

Tribunalului Galați, secția civilă și de proprietate intelectuală, în raport de

dispozițiile art. 2 pct. l lit. e) și art. 7 alin. (1) C. proc. civ.

Prin Sentința civilă

nr. 116 din 18 ianuarie 2012, Tribunalul Galați a admis excepția autorității de

lucru judecat și a respins acțiunea.

În motivarea

hotărârii, s-a reținut că, prin Sentința civilă nr. 62 din 10 decembrie 2005,

Tribunalul Galați a admis excepția autorității lucrului judecat și a respins

acțiunea în pretenții pentru acest motiv, considerându-se că litigiul a fost

soluționat irevocabil prin Decizia civilă nr. 5246 din 21 decembrie 2000 a

fostei Curți Supreme de Justiție, moment la care s-a constatat că s-a împlinit

termenul de prescripție extinctivă pentru satisfacerea pretențiilor materiale

ale inventatorilor.

Sentința nr. 62/2005,

pronunțată de Tribunalul Galați, a rămas definitivă prin respingerea apelului

de către Curtea de Apel Galați și irevocabilă prin respingerea recursului de

către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Tribunalul a apreciat

că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 1201 C.

civ. în ceea ce privește excepția autorității lucrului judecat

Împotriva acestei

sentințe a declarat apel reclamanta A.M., criticând-o pentru nelegalitate

întrucât excepția autorității lucrului judecat - în ceea ce privește

constatarea prescrierii dreptului la acțiune - se impune a fi reanalizată în

baza documentelor noi prezentate iar litigiul nu trebuia judecat de Secția

comercială și de contencios administrativ a Tribunalului Galați.

Curtea de Apel

Galați, secția I civilă, prin Decizia nr. 54/A din 6 iunie 2012, a confirmat

sentința tribunalului prin respingerea apelului reclamantei.

Instanța de apel a

reținut, ca și tribunalul, că, prin Sentința civilă nr. 62 din 19 decembrie

2005 a Tribunalului Galați, definitivă prin Decizia civilă nr. 75/A din 23

martie 2006 a Curții de Apel Galați și irevocabilă prin Decizia civilă nr. 266

din 16 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția civilă și

de proprietate intelectuală, s-a statuat că există și operează autoritatea de

lucru judecat raportată la Decizia civilă nr. 5246 din 21 decembrie 2000 a

Curții Supreme de Justiție, secția civilă, prin care s-a stabilit irevocabil că

s-a împlinit termenul de prescripție extinctivă în ceea ce privește pretențiile

reclamantei A.M. solicitate în baza invenției brevetate sub nr. xxx/1991.

În ceea ce privește

necompetența Secției comerciale și de contencios administrativ a Tribunalului

Galați de a soluționa pe fond cauza, instanța de apel a reținut că în speță

sunt aplicabile dispozițiile art. 2 pct. l lit. e) C. proc. civ. potrivit

cărora tribunalele judecă în primă instanță cererile în materie de creație intelectuală

și proprietate industrială.

Împotriva acestei

decizii, reclamanta a declarat recurs, invocând dispozițiile art. 304 pct. 6,

7, 8 și 9 C. proc. civ.

În motivarea

recursului, recurenta reclamantă susține că prin pronunțarea deciziei recurate,

instanța de apel a încălcat dispozițiile art. 129

2

alin. (1), (2),

(3), (4) și (5) C. proc. civ. și art. 129

4

din același Cod. În acest

sens, arată că, potrivit art. 129

2

alin. (5) C. proc. civ.,

judecătorii au îndatorirea să stăruie, prin toate mijloacele legale, pentru a

preveni orice greșeală privind aflarea adevărului pe baza stabilirii faptelor

și aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și

legale, iar dacă probele propuse nu sunt îndestulătoare pentru lămurirea în

întregime a procesului, instanța dispune ca părțile să completeze probele; de

asemenea, judecătorul poate, din oficiu, să pună în discuția părților

necesitatea administrării altor probe pe care le poate ordona chiar dacă

părțile se împotrivesc.

Recurenta reclamantă susține

că în cauză nu au fost respectate dispozițiile legale menționate întrucât

instanța de apel nu a avut în vedere aflarea adevărului, în sensul că a

favorizat-o pe intimata SC A. S.A. Galați și nu a determinat corect raportul

juridic dintre părți. În continuare, recurenta reclamantă arată că are

calitatea de inventator, titlu necontestat, atestat de către Oficiul de Stat

pentru Invenții și Mărci, conform art. 2 lit. g) din Legea nr. 64/1991, fiind

persoana care a transmis drepturi la acordarea brevetului de invenție, iar

unitatea titulară de brevet s-a dezis complet de inventatori și în mod abuziv

i-a îndepărtat pe aceștia de la orice drept ce li se cuvine conform

dispozițiilor legale. Susține că din anul 1997 și până în prezent niciodată

instanțele de judecată din Galați nu au solicitat contractele de cesiune prin

care inventatorii au transmis drepturi la acordarea brevetului de invenție,

omițând întotdeauna să ceară unele documente importante cauzei tocmai cu scopul

de a ascunde adevărul. Mai arată că în motivarea deciziei recurate, instanța de

apel a făcut referire la sentința civilă nr. 60/1999 a Tribunalului Galați,

secția comercială și de contencios administrativ, care a fost casată prin

Decizia civilă nr. 5246/2000 a fostei Curți Supreme de Justiție, susținând că,

în ceea ce privește decizia de casare a instanței supreme există două probleme

majore. Sub acest aspect, arată că Dosarul nr. 4036/1997 al Tribunalului

Galați, secția comercială și contencios administrativ, în care a fost

pronunțată Sentința nr. 60/1999 are ca obiect drepturi bănești cuvenite

inventatorilor, iar dosarul nr. 1702/2000 al Curții Supreme de Justiție în care

a fost pronunțată Decizia nr. 5246 are ca obiect drepturi ce decurg din

calitatea de inventator conform brevetului de invenție nr. xxx. Totodată arată

că instanța supremă nu putea să dispună casarea atât a Deciziei civile nr. 95 A

din 23 februarie 2000 a Curții de Apel București, secția civilă cât și a

Sentinței civile nr. 60 pronunțată în Dosarul nr. 4036/1997 de Tribunalul

Galați, secția comercială și de contencios administrativ, întrucât nu este

posibil ca o decizie pronunțată de o instanță civilă să caseze o sentință

pronunțată de o instanță comercială și de contencios administrativ.

Recurenta reclamantă

a depus la dosar, la 21 februarie 2013, o completare a motivelor de recurs,

însă, având în vedere că este făcută peste termenul legal prevăzut de

dispozițiile art. 306 alin. (1) C. proc. civ. și că niciunul din motivele

invocate prin această din urmă cerere nu se includ printre cele de ordine

publică și nu fac admisibilă cercetarea lor conform prevederilor alin. (2) din

același articol, Înalta Curte nu o va supune analizei.

La termenul din 22

februarie 2013, Înalta Curte a rămas în pronunțare asupra excepției nulității

recursului, față de prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ., pe care o va

admite pentru următoarele considerente.

Conform art. 302

1

alin. (1) lit c) C. proc. civ., cererea de recurs trebuie să cuprindă, printre

altele, sub sancțiunea nulității, motivele de nelegalitate pe care se

întemeiază calea de atac și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că

motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Aceste motive trebuie

să se subsumeze cazurilor de nelegalitate prevăzute de art. 304 C. proc. civ.

și, deși nu se prevede în mod expres, fără dubiu, trebuie să vizeze soluția

pronunțată de instanța a cărei hotărâre se atacă.

Astfel, prin decizia

dată, instanța de apel a menținut sentința tribunalului prin care a fost

respinsă acțiunea reclamantei pe motiv că în cauză operează autoritatea de

lucru judecat având în vedere că prin Sentința civilă nr. 62 din 19 decembrie

2005 a Tribunalului Galați, rămasă irevocabilă prin Decizia civilă nr. 266 din

16 ianuarie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția Civilă și de

Proprietate Intelectuală, s-a statuat că există și operează autoritatea de

lucru judecat raportată la Decizia civilă nr. 5246/2000 a Curții Supreme de

Justiție, prin care s-a stabilit irevocabil că s-a împlinit termenul de

prescripție extinctivă în ceea ce privește pretențiile reclamantei A.M.

solicitate în baza invenției brevetate sub nr. xxx/1991.

În aceste condiții,

era necesar ca recurenta reclamantă să formuleze critici pe acest aspect

întrucât recursul are ca obiect decizia instanței de apel.

În speță, recurenta

reclamantă deși prin cererea de recurs a indicat ca temei legal al criticilor

formulate art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. nu a arătat ce text de lege a

fost încălcat sau aplicat greșit de către instanța de apel și în ce constă nelegalitatea

deciziei recurate. Succesiunea de fapte și afirmații din motivarea recursului

astfel cum au fost redate mai sus, vizează alte aspecte decât cele avute în

vedere de instanța de apel în motivarea deciziei recurate, nefăcând posibilă

încadrarea lor de către instanță într-unul din motivele de recurs prevăzute de

art. 304 pct. 1 - 9 C. proc. civ., în condițiile art. 306 (3) C. proc. civ.

Recursul este o cale

extraordinară de atac, de reformare, prin care se supune cenzurii judiciare a

instanței competente controlul conformității hotărârii atacate cu regulile de

drept, iar când criticile formulate nu se raportează punctual la conținutul

deciziei supusă acestei căi extraordinare de atac, chiar încadrate sau

încadrabile în drept, atrag nulitatea recursului, întrucât sunt străine

problemelor rezolvate prin respectiva hotărâre.

Prin urmare,

constatând că recurenta reclamantă nu s-a conformat exigențelor cerute de art.

302

1

C. proc. civ., potrivit art. 306 (1) din același Cod, Înalta

Curte va constata nul recursul declarat în cauză.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Constată nul recursul

declarat de reclamanta A.M. împotriva Deciziei nr. 54/A din 6 iunie 2012 a

Curții de Apel Galați, secția I civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică astăzi, 22 februarie 2013.

Procesat

de GGC - NN