ÎCCJ, decizie (scj.ro #87081)

Revizuire întemeiată pe dispozițiile art. 322 pct. 4 din Codul de procedură civilă de la 1865. Condiții de admisibilitate

Cuprins pe materii: Drept procesual civil. Căile extraordinare de atac

Index alfabetic: revizuirea

Codul de procedură civilă de la 1865, art. 322 pct. 4

Potrivit dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când se evocă fondul, se poate cere [...] dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză.

Nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ. în cazul condamnării pentru săvârșirea unei infracțiuni privitoare la pricină a recurentului-reclamant, întrucât dispozițiile legale sunt de strictă interpretare, astfel că numai în cazul condamnării unui judecător, martor sau expert este admisibilă revizuirea hotărârii.

Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1470 din 10 aprilie 2014

Prin cererea înregistrată la 2 aprilie 2013 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, Secția a II-a civilă,  A.A.K. a formulat o cerere de revizuire a deciziei comerciale nr. 1542 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 8 mai 2008 prin care solicită modificarea în tot a acestei decizii, în sensul respingerii recursului declarat de M.I. și C.G.S. și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii Curții de Apel București.

În motivarea acestei cereri se arată următoarele:

La 16 decembrie 2003, A.A.K. a achiziționat în baza contractului de vânzare – cumpărare nr. 3134/2003, terenul situat în V., Șos. A., lotul 20, jud. Ilfov, având număr cadastral nr. 783/21 în suprafață de 2.316,53 mp și construcția edificată pe aceasta, în suprafață de 646,01 mp de la SC T. SA, reprezentată de C.C., în conformitate cu prevederile hotărârii AGA din 2 decembrie 2003.

Ulterior, acționarii SC T. SA s-au adresat instanței în vederea anulării contractului de vânzare-cumpărare întrucât nu au participat la ședința AGA din data de 2 decembrie 2003 și nu au fost de acord cu vânzarea terenului.

Instanța de fond și cea de apel au reținut că hotărârea AGA din 2 decembrie 2003 este lovită de nulitate absolută, întrucât nu s-au respectat prevederile imperative ale art. 117 din Legea nr. 31/1990 privind convocarea adunărilor generale.

Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare s-a reținut principiul bunei credințe a terțului dobânditor.

Împotriva acestei decizii au declarat recurs M.I. și C.G.S.

Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul și, în consecință, a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3134/2003, reținând că este de necontestat că a lipsit consimțământul vânzătorului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și că s-au fraudat dispoziții legale imperative, consimțind clauze care atrag nulitatea absolută potrivit art. 948 și urm. C. civ., buna-credință neputând constitui în această situație o excepție de la efectele juridice ale nulității actului juridic.

În această situație, A.A.K. a formulat o plângere penală împotriva intimaților M.I. și C.C. pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen.

Prin sentința penală nr. 3122/16 noiembrie 2012, Judecătoria Sectorului 4 i-a condamnat pe M.I. și pe C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3) C. pen., reținându-se că cei doi l-au înșelat la momentul semnării contractului de vânzare-cumpărare.

Instanța a reținut că inculpații ar fi indus în eroare partea vătămată cu ocazia încheierii contractului de vânzare-cumpărare, prin faptul că inculpatul C.C. a depus la notarul public o hotărâre AGA semnată de el și de inculpatul M.I. și care cuprindea mențiunea nereală că toți acționarii societății ar fi fost de acord cu acea vânzare. Ulterior, M.I., deși cunoștea că semnase acea hotărâre AGA, că participase la perfectarea vânzării, că nu adusese la cunoștința părții vătămate despre existența contractului de concesiune, a acționat în judecată societatea alături de alți acționari obținând anularea AGA din 2 decembrie 2003. Printre motivele de anulare a AGA s-au numărat și faptul că inculpatul M.I. nu ar fi semnat acea hotărâre și că ar fi avut în concesiune acel contract și că vânzarea s-a făcut astfel ilegal.

Cei doi inculpați au folosit un mijloc fraudulos pentru a induce în eroare partea vătămată și pentru a-și crea ulterior posibilitatea anulării contractului de vânzare-cumpărare.

În conformitate cu prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.: „dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în această cauză”, se poate cere revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul.

Se invocă dispozițiile art. 322 pct. 4 având în vedere: condamnarea recurentului-reclamant M.I. pentru o infracțiune privitoare la pricină, condamnarea numitului C.C., administrator al pârâtei-intimate SC T. SA, faptul că s-a constatat că în fața instanței civile a fost depusă o hotărâre AGA, care ar fi stat la baza încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3134/16 decembrie 2003, diferită de cea depusă la notar, fapt care a indus în eroare instanța civilă, prin sentința penală a Judecătoriei sectorului 4 s-a reținut că reclamanții din dosarul civil au avut o atitudine vădit mincinoasă, prin prezentarea în fața instanței a altor două hotărâri AGA și declarații mincinoase ale părților din dosar.

Pentru a fi admisibilă revizuirea, înscrisul și afirmațiile făcute în fața instanței să fi fost determinante în darea hotărârii, în sensul că în lipsa lui soluția ar fi fost alta.

Cei doi inculpați au folosit un mijloc fraudulos pentru a induce în eroare partea vătămată și pentru a-și crea ulterior posibilitatea anulării contractului de vânzare-cumpărare.

Se arată că afirmațiile făcute de recurentul-reclamant M.I. în fața instanței civile, prin cererea de chemare în judecată, cererile de apel și recurs, concluzii scrise au fost constatate ca fiind mincinoase.

Prin sentința penală s-a constatat că la dosarul civil a mai fost depusă o altă hotărâre AGA diferită de cea care a fost depusă la notar cu ocazia semnării contractului de vânzare, instanța civilă fiind indusă în eroare.

Se consideră că, în sensul art. 322 pct. 4, este admisibilă revizuirea și atunci când există o simplă alterare a realității constatate prin hotărâre judecătorească, nefiind necesară o condamnare în acest sens.

Se solicită admiterea cererii de revizuire a deciziei nr. 1542/8 mai 2008 și schimbarea în tot a deciziei, constatarea bunei credințe a subsemnatului la încheierea contractului autentificat sub nr. 3134/16 decembrie 2003 de către BNP „E.” și respingerea recursului declarat de M.I. și C.G.S. și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii Curții de Apel București.

La dosar s-a depus copia sentinței penale nr. 3122/16 noiembrie 2012 a Judecătoriei Sector 4 București.

În cauză, intimatul M.I. a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire și obligarea revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.

A fost invocată excepția lipsei de interes a revizuentului față de faptul că în prezent în patrimoniul revizuentului nu mai există niciun prejudiciu produs, dată fiind repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare-cumpărare nr. 3134/16 decembrie 2003.

De asemenea, a fost invocată inadmisibilitatea revizuirii față de dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

Înalta Curte a apreciat aceste excepții ca fiind apărări de fond, și nu excepții propriu-zise care să facă inutilă cercetarea fondului cauzei, considerând că în prezenta cauză trebuie să se analizeze dacă sunt întrunite sau nu cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ., revizuirea fiind o cale extraordinară de atac de retractare.

Importanța revizuirii rezidă în posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după pronunțarea acesteia. Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice civile. Pe de altă parte, însă, revizuirea constituie un remediu procesual important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.

În conformitate cu dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.: „revizuirea unei hotărâri dată de o instanță de recurs, atunci când se evocă fondul, se poate cere [...] dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea – credință sau gravă neglijență în acea cauză”.

Prima ipoteză a textului de lege vizează cazul când „un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină”.

Așadar, se are în vedere situația în care soluția din hotărârea atacată este rezultatul lipsei de obiectivitate a judecătorului sau a comportării martorului care a declarat mincinos, ori a expertului care a denaturat adevărul în raportul său.

În cauză nu există o hotărâre penală de condamnare a unui judecător, martor sau expert. Nu poate fi primită alegația revizuentului în sensul că odată ce M.I. și C.C. au fost condamnați pentru înșelăciune, afirmațiile făcute de M.I. în cererea de chemare în judecată, în apel și în recurs pot fi subsumate și interpretate în sensul oricărei mărturii, chiar a părții, astfel că sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 4.

Dispozițiile legale sunt de strictă interpretare, astfel că numai în cazul condamnării unui judecător, martor sau expert este admisibilă revizuirea hotărârii.

În cauză, M.I. a fost reclamant, deci a avut calitate de parte în litigiu, iar legea nu dispune cu privire la afirmațiile reclamantului sau la condamnarea definitivă a părții ca o condiție pentru admiterea revizuirii.

Pe de altă parte, C.C. nu a avut nicio calitate în acest litigiu, nu a fost martor sau expert.

Răspunsul la interogatoriu sau mărturisirea nu se confundă cu mărturia care aparține martorului.

Cea de-a doua ipoteză a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. este aceea în care „hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății”.

În cauză nu există o hotărâre judecătorească prin care să fie declarat fals un înscris în cursul sau în urma judecății. Așadar, nu s-a făcut dovada săvârșirii unei infracțiuni de fals.

În această situație, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu există o hotărâre judecătorească de condamnare a vreunui martor, judecător sau expert și nici nu s-a dat o hotărâre în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma  judecății.

Ca atare, Înalta Curte a considerat că nu este cazul a se analiza dacă presupusa infracțiune săvârșită de judecător, martor sau expert a fost determinantă pentru soluția pronunțată de instanța a cărei hotărâre este atacată cu revizuire.

Cu toate acestea, este important de menționat că în considerentele hotărârii supuse revizuirii s-a reținut că hotărârea AGA care a fost anulată nu poate fi producătoare de efecte juridice, având în vedere inopozabilitatea față de terți.

De asemenea, „nu se poate reține nici lipsa oricărei culpe a cumpărătorului care putea să prevadă neasigurarea opozabilității hotărârii AGA din 2 decembrie 2003, contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat înaintea expirării celor 15 zile prevăzute de Legea nr. 31/1990”.

Așa fiind, instanța nu a reținut în considerente susținerile reclamantului M.I. sau ale lui C.C., ci a analizat probatoriul administrat în cauză, inclusiv hotărârea AGA ce se susține că a stat la baza încheierii contractului de vânzare – cumpărare.

Față de aceste considerente, Înalta Curte a apreciat că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 322 pct. 4 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, revizuirea a fost respinsă, reținând că revizuentul a primit suma de 198.936,00 lei reprezentând daune materiale, sumă ce se compune din 93.383 lei prețul contractului de vânzare-cumpărare nr. 3134/16 decembrie 2003 reactualizată cu rate inflației.

Față de dispozițiile art. 274 C. proc. civ., revizuentul a fost obligat la plata cheltuielilor de judecată către intimatul  M.I.