ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2984/2013
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2984/2013 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2013)
Asupra cauzei de față, constată
următoarele:
Prin decizia nr. 2304 R din 31
octombrie 2012 Curtea de Apel București, secția a IX-a civilă și pentru cauze
privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și asigurări sociale, a
respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de revizuienta M.A.
împotriva deciziei civile nr. 1690 R din 3 iulie 2012 a aceleiași instanțe și a
respins ca inadmisibilă cererea având ca obiect daune.
Pentru a se pronunța astfel instanța a
reținut că potrivit dispozițiilor art. 322 alin. (1) C. proc. civ.
"revizuirea unei hotărâri rămase definitivă în instanța de apel sau prin
neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când
evocă fondul, se poate cere în următoarele cazuri:
dacă dispozitivul hotărârii
cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;
dacă s-a pronunțat asupra unor
lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori
s-a dat mai mult decât s-a cerut;
dacă obiectul pricinii nu se află
în ființă;
dacă un judecător, martor sau
expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o
infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui
înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a
fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă
neglijență în acea cauză;
dacă, după darea hotărârii, s-au
descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au
putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă
s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat
hotărârea a cărei revizuire se cere;
dacă statul ori alte persoane
juridice de drept public sau de utilitate publică, dispăruții, incapabilii sau
cei puși sub curatelă nu au fost apărați deloc sau au fost apărați cu viclenie
de cei însărcinați să-i apere;
dacă există hotărâri definitive
potrivnice date de instanțe de același grad sau de grade deosebite, în una și
aceeași pricină, între aceleași persoane, având aceeași calitate.
Aceste dispoziții se aplică și în
cazul când hotărârile potrivnice sunt date de instanțe de recurs. În cazul când
una dintre instanțe este Înalta Curte de Casație și Justiție, cererea de
revizuire se va judeca de această instanță;
dacă partea a fost împiedicată să
se înfățișeze la judecată și să înștiințeze instanța despre aceasta, dintr-o
împrejurare mai presus de voința sa;
dacă Curtea Europeană a Drepturilor
Omului a constatat o încălcare a drepturilor sau libertăților fundamentale
datorată unei hotărâri judecătorești, iar consecințele grave ale acestei
încălcări continuă să se producă și nu pot fi remediate decât prin revizuirea
hotărârii pronunțate;
dacă, după ce hotărârea a devenit
definitivă, Curtea Constituțională s-a pronunțat asupra excepției invocate în
acea cauză, declarând neconstituțională legea, ordonanța ori o dispoziție
dintr-o lege sau dintr-o ordonanță care a făcut obiectul acelei excepții ori
alte dispoziții din actul atacat, care, în mod necesar și evident, nu pot fi
disociate de prevederile menționate în sesizare".
Revizuirea ca și cale de atac
extraordinară este guvernată de principiul legalității, putându-se exercita
numai împotriva hotărârilor judecătorești definitive, și doar în cazurile și
condițiile expres prevăzute de lege.
În raport de aceste dispoziții legale
ce reglementează condițiile în care se poate declara această cale de atac
extraordinară, rezultă că se poate cere revizuirea unei hotărâri rămase
definitivă în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri
dată de o instanță de recurs atunci când evocă fondul, doar în cazurile
prevăzute expres de lege.
Prin urmare, se instituie drept
condiție de admisibilitate a formulării acestei cai de atac extraordinare,
exercitarea sa împotriva hotărârilor instanței de recurs ce evocă fondul și
pentru motivele limitativ prevăzute de lege.
Susținerile revizuientei expuse în
motivarea cererii
(referitoare
la faptul că recursul formulat de către intimata recurenta Ministerul
Administrației și Internelor ar fi fost tardiv declarat, respectiv la faptul că
revizuientul a plângere penală sau disciplinară împotriva completului ce a
pronunțat decizia atacată) nu se încadrează nici între motivele limitativ și
expres prevăzute de dispozițiile art. 322 pct. 1-10 C. proc. civ., ci
constituie doar critici referitoare la pretinsa nelegalitate și netemeinicie a
deciziei instanței de recurs ce nu pot fi primite în raport de prevederile art.
326 alin. (3) C. proc. civ.
Împotriva acestei decizii revizuienta
a declarat recurs.
La termenul de judecată din 30 mai
2013 Înalta Curte a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului
și, față de excepția invocată, a
apreciat-o ca fiind întemeiată și a admis-o ca atare, pentru următoarele
considerente:
Potrivit art. 328 alin. (1) C. proc.
civ. „Hotărârea dată asupra revizuirii este supusă căilor de atac prevăzute de
lege pentru hotărârea revizuită".
Or, în speță, a fost supusă recursului
o hotărâre irevocabilă, dată cu ocazia soluționării revizuirii, care este
nesusceptibilă de cenzurare în această modalitate.
Rezultă că, deducând judecății prin
recurs o hotărâre irevocabilă, partea a tins la obținerea unei judecăți în
afara cadrului legal, ceea ce nu poate fi primit.
În consecință, față de caracterul
irevocabil al hotărârii atacate (în sensul art. 377 alin. (2) pct. 5 C. proc.
civ.) recursul va fi respins ca inadmisibil.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge
ca inadmisibil recursul declarat de revizuenta M.A. împotriva deciziei civile
nr. 2304R din 31 octombrie 2012 a Curții de Apel București, secția a IX-a
civilă și pentru cauze privind proprietatea intelectuală, conflicte de muncă și
asigurări sociale.
Irevocabilă.
Pronunțată
în ședință publică, astăzi 30 mai 2013.