ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2826/2015

Decizia nr. 2826/2015

Asupra cererii de revizuire de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 2717 din 10 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva Sentinței civile nr. 273 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că, în prezenta cauză, recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității Certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1342 din 08 aprilie 1996, emis de către pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Anterior, prin Sentința civilă nr. 96 din 12 august 2003, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2002, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții SC C. SA Piatra-Neamț și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, privind anularea Certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO7 nr. 1342 din 08 aprilie 1996, emis în favoarea SC "C." SA de către pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Sentința civilă nr. 96 din 12 august 2003 a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii, prin Decizia civilă nr. 1524 din 09 martie 2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a recursului formulat de A. și B..

Față de acestea, în mod corect s-a apreciat, de către prima instanță, întrunirea condițiilor avute în vedere de dispozițiile art. 1201 C. civ., existând, în mod evident, identitate de părți, obiect și cauză în cele două dosare.

Criticile recurenților privind modul în care a fost soluționată cauza nr. x/2002 exced competențelor instanței de recurs, acestea putând eventual fi dezvoltate separat, în cadrul căilor de atac extraordinare ce pot fi exercitate în respectiva cauză.

Hotărârea instanței de fond nu este criticabilă nici din perspectiva modului în care judecătorul fondului a procedat la soluționarea cauzei, punând în discuția părților, cu prioritate, excepția peremptorie a autorității de lucru judecat, fără a se putea aprecia că modul în care a invocat această excepție, cu solicitarea unor lămuriri și ascultarea reclamantului-recurent A., ar putea echivala cu o antepronunțare sau că nu și-ar fi exercitat, în aceste limite, rolul activ impus de dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.

Nu pot fi primite nici criticile privind nemotivarea sentinței recurate, în condițiile în care, raportat la obiectul excepției, judecătorul fondului a prezentat în mod exhaustiv și convingător aspectele de fapt și de drept ce au dus la formarea convingerii sale.

Împotriva Deciziei civile nr. 2717 din 10 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, au formulat cerere de revizuire recurenții A. și B., solicitând desființarea acesteia, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 322 alin. (1) pct. 1, 2, 4 și 5 C. proc. civ. și ale art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004.

În susținerea cererii de revizuire, s-a argumentat că excepția autorității de lucru judecat a fost în mod eronat și nelegal admisă de către Curtea de Apel Bacău, apoi preluată de către Înalta Curte de Casație și Justiție.

Hotărârile nr. 273 din 07 decembrie 2012 a Curții de Apel Bacău și nr. 2717 din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție au fost pronunțate cu încălcarea prevederilor Directivelor europene din domeniul de activitate, deci cu încălcarea principiului priorității dreptului comunitar reglementat de art. 148 alin. (2) coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României.

În considerentele finale ale deciziei atacate au fost menționate dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care fac referire la situația admiterii recursului, în contradicție cu dispoziția privind respingerea recursului formulat de revizuenți.

Revizuentul A. a depus la dosarul de recurs precizări care nu au fost luate în considerare de către instanța de control judiciar, fiind astfel, întrunită ipoteza avută în vedere de art. 322 pct. 2 teza I C. proc. civ.

Conform primului capăt de cerere al acțiunii introductive trebuia constatată lipsa actului de proprietate pentru suprafața de 4400 mp. Revizuenții au depus, pentru termenul din 22 octombrie 2013, cerere și precizare de asigurare dovezi prin care solicitau constatarea inexistenței titlului de proprietate pentru D. din compararea unor înscrisuri depuse de revizuenți, în copie. Sunt, astfel, incidente dispozițiile art. 322 pct. 2 teza II C. proc. civ.

Judecătorul fondului nu a luat în considerare înscrisuri depuse de revizuenți și argumente ale acestora, a respins în mod neîntemeiat obiecțiunile reclamanților la raportul de expertiză, ignorând probele la care revizuenții se considerau îndreptățiți.

Sunt incidente dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., în condițiile în care partea adversă a reținut unele înscrisuri, anume Decizia nr. 57/1969, și a depus această decizie după cinci luni, împreună cu note și concluzii scrise, în ziua în care a fost pronunțată Sentința civilă nr. 96 din 12 august 2003.

Intimatul E. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire, ca inadmisibilă, susținând că motivarea cererii este alcătuită dintr-o serie de critici generale și apărări de fond care nu pot conduce la admiterea căii extraordinare de atac.

Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată și menținerea deciziei atacate.

Intimatul F. a formulat, la rândul său, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea cererii de revizuire ca neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, analizând cererea de revizuire în raport de dispozițiile art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 și ale art. 322 pct. 1, 2, 4 și 5 C. proc. civ., invocate de către revizuenții A. și B. în cerere, și prin prisma prevederilor art. 326 alin. (3) C. proc. civ., potrivit cărora dezbaterile sunt limitate la admisibilitatea revizuirii și la faptele pe care se întemeiază, apreciază că aceasta este inadmisibilă, pentru considerentele ce urmează a fi expuse.

Revizuenții au argumentat incidența motivelor de revizuire prevăzute de art. 322 pct. 1, 2, 4 și 5 C. proc. civ. și art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, anume:

(i) dacă dispozitivul hotărârii cuprinde dispoziții potrivnice ce nu se pot aduce la îndeplinire;

(ii) dacă instanța de recurs s-a pronunțat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunțat asupra unui lucru cerut, ori s-a dat mai mult decât s-a cerut;

(iii) dacă un judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență în acea cauză;

(iv) dacă, după darea hotărârii, s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate dintr-o împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s-a modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere;

(v) când hotărârea definitivă și irevocabilă a fost pronunțată prin încălcarea principiului priorității dreptului comunitar, reglementat de art. 148 alin. (2), coroborat cu art. 20 alin. (2) din Constituția României, republicată

Argumentele expuse și înscrisurile atașate de revizuenți nu justifică însă admisibilitatea cererii de revizuire, raportat la ipotezele specifice avute în vedere de dispozițiile legale invocate ca temei al căii extraordinare de atac declarată.

Astfel, în dezvoltarea motivului de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 1 C. proc. civ. s-a arătat că în considerentele finale ale deciziei atacate au fost menționate dispozițiile art. 20 alin. (3) din Legea nr. 554/2004, care fac referire la situația admiterii recursului, în contradicție cu dispoziția privind respingerea recursului formulat de revizuenți.

O cerință esențială de admisibilitate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 1 C. proc. civ. este existența în dispozitivul hotărârii a unor dispoziții susceptibile de executare, dar care sunt ireconciliabile, în sensul că se exclud reciproc și ca atare nu pot fi aduse la îndeplinire.

Această cerință nu este respectată, în speță, în condițiile în care argumentele revizuenților fac referire la o contradicție care ar exista între conținutul dispozitivului și o mențiune făcută în considerentele hotărârii atacate, privind temeiul de drept al soluției instanței de recurs, mențiune care reprezintă o simplă eroare formală.

Susținerile revizuenților, subsumate motivului de revizuire prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., reprezintă în realitate critici aduse modului în care instanța de control judiciar a evaluat înscrisurile cauzei și a aplicat normele juridice incidente în speță.

Motivul de revizuire reglementat de art. 322 pct. 2 C. proc. civ. constituie practic o aplicare a principiului disponibilității, dar, reprezintă și o aplicare a principiului consacrat de art. 129 alin. final C. proc. civ., conform căruia, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății.

În aplicarea riguroasă a art. 129 alin. final C. proc. civ., instanța are obligația de a judeca toate pretențiile deduse judecății cu respectarea cadrului procesual fixat de părți.

În cauză, Înalta Curte a respins recursul declarat de către revizuenți, pronunțându-se asupra cererii de recurs cu respectarea limitelor prevăzute de lege pentru calea de atac astfel exercitată și în cadrul în care a fost învestită, neputându-se reține nici că ar fi acordat mai puțin decât s-a cerut, nici că s-a pronunțat asupra unui lucru care nu s-a cerut.

În continuare, Înalta Curte reține că, deși revizuenții au prezentat o serie de alegații privind comportamentul, contrar normelor legale și deontologice, al judecătorului care s-a pronunțat cu privire la fondul cauzei, nu se poate reține că vreunul dintre judecătorii, martorii sau experții, care au luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau că hotărârea s-ar fi dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății, pentru a fi aplicabile dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.

În fine, în ceea ce privește motivul de revizuire prevăzut de dispozițiile art. 322 pct. 5 C. proc. civ., se reține că înscrisul nou invocat în revizuire trebuie să aibă forță probantă prin el însuși, să fie descoperit după darea hotărârii, să fi existat la data hotărârii supuse revizuirii, să fie determinant și să nu fi putut fi înfățișat în proces pentru că a fost reținut de partea potrivnică sau dintr-o împrejurare mai presus de voința părții.

În speță se constată că înscrisul invocat de către revizuenți, anume Decizia nr. 57/1969, nu îndeplinește condițiile sus-menționate, întrucât a fost pus la dispoziția instanței de judecată înainte de pronunțarea hotărârii pe fond.

În ceea ce privește incidența dispozițiilor art. 21 alin. (2) din Legea nr. 554/2004, examinând hotărârea ce face obiectul cererii de revizuire, Înalta Curte nu poate reține elemente privind încălcarea principiului priorității dreptului european.

De altfel, nici revizuenții nu au detaliat dispozițiile de drept european care ar fi fost încălcate sau în ce ar consta eventuala încălcare de natură a determina revizuirea hotărârii atacate.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 326 alin. (3) C. proc. civ., se va respinge cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge cererea de revizuire formulată de revizuenții A. și B. împotriva Deciziei nr. 2717 din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 22 septembrie 2015.

Procesat de GGC - GV