ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 3632/2015

Decizia

nr. 3632/2015

Asupra contestației în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin decizia nr. 2717 din 10 iunie 2014, Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a respins, ca nefondat, recursul declarat de reclamanții A. și B. împotriva sentinței civile nr. 273 din 7 decembrie 2012 a Curții de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal.

Pentru a hotărî astfel, Înalta Curte a reținut că, în prezenta cauză, recurenții-reclamanți au învestit instanța de contencios administrativ cu examinarea legalității certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria MO7 nr. 1342 din 08.04.1996, emis de către pârâtul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.

Anterior, prin sentința civilă nr. 96 din 12.08.2003, pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, în Dosarul nr. x/2002, a fost respinsă ca nefondată cererea formulată de reclamanții A. și B., în contradictoriu cu pârâții SC C. SA Piatra Neamț și Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor, privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO7 nr. 1342 din 08.04.1996, emis în favoarea SC C. SA de către pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentației și Pădurilor.

Sentința civilă nr. 96 din 12.08.2003 a rămas irevocabilă ca urmare a respingerii, prin decizia civilă nr. 1524 din 09.03.2005, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, a recursului formulat de A. și B.

Față de acestea, în mod corect s-a apreciat, de către prima instanță, întrunirea condițiilor avute în vedere de dispozițiile art. 1201 C. civ., existând, în mod evident, identitate de părți, obiect și cauză între cele două dosare.

Criticile recurenților privind modul în care a fost soluționată cauza nr. x/2002 excedează competențelor instanței de recurs, acestea putând fi eventual dezvoltate separat, în cadrul unor căi de atac extraordinare exercitate în respectiva cauză.

Hotărârea instanței de fond nu este criticabilă nici din perspectiva modului în care judecătorul fondului a procedat la soluționarea cauzei, punând în discuția părților, cu prioritate, excepția peremptorie a autorității de lucru judecat, fără a se putea aprecia că modul în care a invocat această excepție, cu solicitarea unor lămuriri și ascultarea reclamantului-recurent A., ar putea echivala cu o antepronunțare sau că nu și-ar fi exercitat, în aceste limite, rolul activ impus de dispozițiile art. 129 alin. (4) și (5) C. proc. civ.

Nu pot fi primite nici criticile privind nemotivarea sentinței recurate, în condițiile în care, raportat la obiectul excepției, judecătorul fondului a prezentat în mod exhaustiv și convingător aspectele de fapt și de drept ce au dus la formarea convingerii sale.

Împotriva deciziei civile nr. 2717 din 10 iunie 2014, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, precum și împotriva deciziei civile nr. 260 din 14.04.2014 a Tribunalului Neamț, a formulat contestație în anulare recurentul A., solicitând clasarea deciziei civile nr. 2717 din 10 iunie 2014, cu reținerea cauzei spre rejudecare și soluționarea litigiului pe fond, pentru motive încadrate în dispozițiile art. 317 alin. (2) C. proc. civ.

În motivarea cererii, s-a susținut că instanța de recurs a omis faptul că obiectul principal al cererii este „constatarea lipsei actului de proprietate” cu care s-a translatat terenul recurenților, situat în sola Vamanu (intravilan-arabil) în anul 1969 de la C.A.P. Gârcina la S.M.A. Ștefan cel Mare după verificarea, compararea și evaluarea stării terenului din punct de vedere juridic.

Contestatorul a invocat, în temeiul dispozițiilor art. 4 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, excepția de nelegalitate a titlului de proprietate deținut de C. prin Decizia nr. 57/1969.

Contestatorul a solicitat, în condițiile nelegalității Deciziei nr. 57/1969, să se stabilească, față de efectul pozitiv al puterii de lucru judecat a deciziei anterioare (nr. 96 din 12 august 2003 din Dosarul nr. x/2002 al Curții de Apel Bacău), că nu este necesară o hotărâre judecătorească privind anularea certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria MO7 nr. 1342 din 08 aprilie 1996.

Intimatul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată, argumentând că, prin contestație, nu se critică soluția dată de instanța de recurs, ci se formulează susțineri nefondate privind fondul cauzei.

Intimatul D. a depus, la rândul său, întâmpinare, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată.

A mai arătat că trebuia depusă la Tribunalul Neamț, ca instanță competentă, contestația în anulare formulată împotriva deciziei nr. 260 din 14.04.2014, pronunțată de Tribunalul Neamț.

Examinând cu prioritate excepțiile invocate, prin raportare la susținerile părților, înscrisurile cauzei și dispozițiile legale incidente, Înalta Curte constată următoarele:

Contestația în anulare este o cale extraordinară de atac, ce poate fi exercitată numai în condițiile și pentru motivele expres prevăzute de lege.

Reglementând contestația în anulare specială, art. 318 alin. (1) C. proc. civ. prevede că: „Hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să cerceteze vreunul dintre motivele de modificare sau de casare”.

Motivele contestației în anulare speciale sunt, așadar, expres și limitativ prevăzute de lege, iar textul care o reglementează este de strictă interpretare.

În cadrul contestației în anulare nu se analizează temeinicia soluției cu privire la drepturile subiective deduse judecății, ci se verifică incidența vreunuia dintre motivele prevăzute de normele menționate anterior.

Față de cele ce precedă, analizând argumentele expuse în motivarea contestației în anulare, Înalta Curte constată că aspectele invocate de către contestator nu pot fi încadrate în nici una dintre ipotezele avute în vedere de dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Susținerile din motivarea contestației în anulare reprezintă de fapt o reluare a unora din apărările invocate în recurs și critici directe ale raționamentului instanței de control judiciar, prin acestea dorindu-se, în realitate, o rejudecare a recursului.

Înalta Curte are în vedere și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului. În mod constant, curtea reamintește faptul că nici o parte a unui proces nu poate determina redeschiderea acestuia, soluționat definitiv și irevocabil, numai în scopul de a obține o rejudecare a cauzei; contestația în anulare nu poate avea semnificația unui „apel-recurs deghizat”, ci trebuie să fie justificată numai de circumstanțe esențiale și imperative, condiție care, în prezenta cauză, nu este realizată.

Principiul securității raporturilor juridice implică respectarea principiului res judicata, care exclude posibilitatea de desființare a unei hotărâri definitive și irevocabile în absența unui „defect fundamental” (cauza Mitrea contra României, hotărârea din 29.07.2008, cauza Lungoci contra României, hotărârea din 26.01.2006, etc).

Pentru aceste considerente, în temeiul dispozițiilor art. 320 C. proc. civ., Înalta Curte va respinge contestația în anulare formulată împotriva deciziei civile nr. 2717 din 10 iunie 2014 ca inadmisibilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței materiale a Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Declină competența de soluționare a contestației în anulare formulate de contestatorul A. împotriva deciziei nr. 260 din 14.04.2014, pronunțată de Tribunalul Neamț, în favoarea Tribunalului Neamț, secția civilă.

Respinge contestația în anulare formulată de contestatorul A. împotriva deciziei civile nr. 2717 din 10 iunie 2014 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, ca inadmisibilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 17 noiembrie 2015.