- Instanța
- Curtea Europeană a Drepturilor Omului
- Data
- 29 iulie 2008
- Stat pârât
- ROU
- Articole
- Articolul 6
- Concluzia
- Încălcare — Articolul 6
Mitrea împotriva României
Traducere în română Auto
Reclamantul s-a născut în 1934 și locuiește în Baia Mare. La 1 aprilie 2002, Curtea de județ Maramureș a ordonat o companie I.W., fostul angajator al reclamantului, să-l reintegreze în postul său și să-l plătească. Această decizie a devenit finală. Cu toate acestea, la 30 septembrie 2002, aceeași instanță a acordat cererea I.W. și a anulat hotărârea din 1 aprilie 2002 (contestație în Anulare). Acesta a continuat să revizuiască cazul și să respingă acțiunea inițială a reclamantului.Decizia de 30 septembrie 2002 a fost redactată la 28 octombrie 2002 și scrisă la 30 octombrie 2002. În conformitate cu regulamentul de procedură, aceasta nu a fost notificată părților. La 18 decembrie 2002, reclamantul a solicitat procurorului general să depună o cerere la Curtea Supremă de Justiție de a anula decizia din 30 septembrie 2002 (recurs în annulare).
La 20 martie 2003, procuratorul general a refuzat să acționeze pe cererea reclamantului. Într-o decizie din 3 februarie 2000, care a fost susținută de o decizie finală a Curții de județ Maramureș la 18 mai 2000, angajatorul anterior al reclamantului, o companie numită M. a fost ordonată să-și dea dosarul de ocupare a forței de muncă și să-i plătească 100.000 de vechi Lei român (ROL) în taxe legale. Într-o dată neespecificată, reclamantul a depus o cerere la Curtea de districtă Baia Mare pentru aplicarea acestei decizii. În apărarea sa, M. a susținut că nu mai are dosarul de ocupare a forței de muncă al reclamantului și că numai angajatorul cel mai recent (I.W.) a fost autorizat să elibereze un duplicat.
La 15 februarie 2002, cererea a fost respinsă. Curtea a constatat, în special, că faptele cauzei au confirmat că, în mod obiectiv, M. nu a putut să furnizeze dosarul de ocupare a forței de muncă al reclamantului, deoarece documentul nu mai era în posesia sa.10. Procesul reclamantului a fost permis de către Curtea de județ Maramureș într-o decizie finală din 17 iunie 2002, astfel cum a fost modificată la 12 septembrie 2002. Curtea a impus o penalitate zilnică M. din ROL 350.000 începând cu 3 februarie 2000 până la execuție și a ordonat să plătească reclamantul ROL 5.712.000 în taxe juridice.
După ce a observat argumentele utilizate de instanță la prima instanță pentru a găsi în favoarea debitorului, instanța de recurs a declarat, în special, că: „În măsura în care o decizie irevocabilă a ordonat [M.] să dea reclamantului dosarul său de ocupare a forței de muncă, obstacolele de conformitate menționate de instanța de primă instanță sunt irelevante.” 11. Depunerea unei cereri de anulare a hotărârii din 17 iunie 2002, Curtea județului Maramureș, din cauza faptului că Tribunalul județului nu a examinat dovezile care confirmă incapacitatea sa de a se conforma. 12. Reclamantul a susținut că M. nu au avut locus standi pentru a solicita o anulare, deoarece procedura extraordinară de apel era disponibilă numai părții care au depus recursul obișnuit.
El a susținut, de asemenea, că cererea ar trebui respinsă deoarece M. a invocat aceleași motive ca înaintea instanței de primă instanță și a instanței de recurs. 13. Într-o decizie finală din 26 martie 2003, Curtea de județ Maramureș, care a stat într-o compoziție diferită de cea din 17 iunie 2002, a permis cererea și a anulat decizia finală din 17 iunie 2002 privind fondurile și decizia din 12 septembrie 2002 de modificare a acesteia. Prin urmare, a respins recursul reclamantului și a susținut hotărârea din 15 februarie 2002. Partea relevantă a deciziei se citește după cum urmează: „Solicitarea [pentru anulare] a fost depusă de [M.], care a fost reclamantul în cadrul procedurii de recurs, în termenele stabilite la art. 313 din Codul de Procedură Civilă...
Curtea consideră că art. 318 din Codul de Procedură Civilă este aplicabil, deoarece instanța de recurs a comis o eroare importantă, adică o eroare evidentă efectuată prin omiterea elementelor importante sau a informațiilor din dosarul care a avut o influență asupra soluției adoptate. La examinarea motivelor de recurs, instanța ar fi trebuit să ia în considerare dovezile, adică, toate elementele care au confirmat incapacitatea de a se conforma, și anume lipsa dosarului de ocupare a forței de muncă al reclamantului. Concluzia instanței că aceste obstacole sunt irelevante contrazice dovezile.” 14. art. 318 din Codul de procedură civilă definește o „eroare materială” ca unul dintre motivele pentru anularea unei decizii finale prin intermediul unei cereri de anulare (contestație în Anulare).
Prezentul articol se menționează după cum urmează, în măsura în care este relevant: „Decizia renduă de o instanță de ultima instanță poate fi, de asemenea, contestată prin intermediul unei cereri de anulare, atunci când decizia a fost bazată pe o eroare importantă...”
4. The applicant was born in 1934 and lives in Baia Mare.
On 1 April 2002 the Maramureș County Court ordered a company I.W., the applicant’s former employer, to reinstate him in his post and to pay him compensation. This decision became final. However, on 30 September 2002 the same court granted I.W.’s request and annulled the 1 April 2002 decision (contestație în anulare). It proceeded to re-examine the case and dismiss the applicant’s initial action. The 30 September 2002 decision was drafted on 28 October 2002 and typed up on 30 October 2002. In accordance with the rules of procedure, it was not served on the parties.
On 18 December 2002 the applicant requested the Procurator-General to lodge an application with the Supreme Court of Justice for an audit setting aside the decision of 30 September 2002 (recurs în anulare). On 20 March 2003, the Procurator-General refused to act upon the applicant’s request.
In a decision of 3 February 2000, which was upheld by a final decision of the Maramureș County Court on 18 May 2000, the applicant’s previous employer, a company called M. was ordered to give the applicant his employment record and to pay him 100,000 Old Romanian Lei (ROL) in legal fees.
On an unspecified date, the applicant lodged an application with the Baia Mare District Court to enforce that decision. In its defence, M. claimed that it no longer had the applicant’s employment record and that only the most recent employer (I.W.) was allowed to deliver a duplicate.
On 15 February 2002 the application was dismissed. The court found, in particular, that the facts of the case confirmed that it was objectively impossible for M. to deliver the applicant’s employment record, as the document was no longer in its possession.
The applicant’s appeal was allowed by the Maramureș County Court in a final decision of 17 June 2002, as amended on 12 September 2002. The court imposed a daily penalty on M. of ROL 350,000 from 3 February 2000 until execution and ordered it to pay the applicant ROL 5,712,000 in legal fees. After noting the arguments used by the court at firstinstance in order to find in favour of the debtor, the appeal court stated, in particular, that: “In so far as an irrevocable decision ordered [M.] to deliver to the complainant his employment record, the impediments to compliance referred to by the first-instance court are irrelevant.”
On 10 March 2003 M. filed with the Maramureș County Court a request for the annulment (contestație în anulare) of the decision of 17 June 2002, on the ground that the County Court had not examined the evidence confirming its inability to comply.
The applicant submitted that M. did not have locus standi to request an annulment, since the extraordinary-appeal procedure was only available to the party who had lodged the ordinary appeal. He also contended that the request should be rejected since M. had invoked the same reasons as before the first-instance court and the appeal court.
In a final decision of 26 March 2003, the Maramureș County Court, sitting in a different composition from that of 17 June 2002, allowed the request, and quashed the final decision of 17 June 2002 on the merits and the decision of 12 September 2002 amending it. Consequently, it dismissed the applicant’s appeal and upheld the judgment of 15 February 2002. The relevant parts of the decision read as follows: “The request [for annulment] was lodged by [M.], which was the respondent in the appeal proceedings, within the time-limits set out in Article 313 of the Code of Civil Procedure... The court considers that Article 318 of the Code of Civil Procedure is applicable, as the appeal court committed a material error, that is, an obvious material error made by omitting important elements or information from the file which had an influence on the solution adopted. When examining the grounds for appeal, the court should have taken into account the evidence, that is, all elements that confirmed the inability to comply, namely the lack of the applicant’s employment record. The court’s conclusion that those impediments are irrelevant contradicts the evidence.”
Article 318 of the Code of Civil Procedure defines a “material error” as one of the grounds for having a final decision quashed by means of a request for annulment (contestație în anulare). This Article reads as follows, in so far as relevant: “Decisions rendered by a court of last instance may also be contested by means of a request for annulment, when the decision was based on a material error...”