ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1470/2014
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1470/2014 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2014)
Asupra cererii de
revizuire de față;
Din examinarea
lucrărilor dosarului constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 2 aprilie 2013
pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, secția a II-a civilă, A.A.K. a
formulat o cerere de revizuire a Deciziei comerciale nr.
1542 pronunțată de
Înalta Curte de Casație și Justiție la 8 mai 2008 prin care solicită
modificarea în tot a acestei decizii, în sensul respingerii recursului declarat
de
M.I.
și C.G.S. și, pe cale de consecință, menținerea hotărârii Curții de Apel
București.
În motivarea acestei
cereri se arată următoarele:
La 16 decembrie 2003,
A.A.K. a achiziționat în baza contractului de vânzare - cumpărare din 2003,
terenul situat în Voluntari, județul Ilfov, având număr cadastral, în suprafață
de 2.316,53 mp și construcția edificată pe aceasta, în suprafață de 646,01 mp
de la SC T. SA, reprezentată de C.C., în conformitate cu prevederile hotărârii
A.G.A. din 2 decembrie 2003.
Ulterior, acționarii
SC T. SA s-au adresat instanței în vederea anulării contractului de vânzare -
cumpărare întrucât nu au participat la ședința A.G.A. din data de 2 decembrie
2003 și nu au fost de acord cu vânzarea terenului.
Instanța de fond și
cea de apel au reținut că hotărârea A.G.A. din 2 decembrie 2003 este lovită de
nulitate absolută, întrucât nu s-au respectat prevederile imperative ale art. 117
din Legea nr. 31/1991 privind convocarea adunărilor generale.
Cu privire la
contractul de vânzare - cumpărare s-a reținut principiul bunei - credințe a
terțului dobânditor.
Împotriva acestei
decizii au declarat recurs M.I. și C.G.S.
Înalta Curte de
Casație și Justiție a admis recursul și în consecință a constatat nulitatea
absolută a contractului de vânzare - cumpărare autentificat din 2003, reținând
că este de necontestat că a lipsit consimțământul vânzătorului la încheierea
contractului de vânzare - cumpărare și că s-au fraudat dispoziții legale
imperative, consimțind clauze care atrage nulitatea absolută potrivit art. 948
și următoarele C. civ., buna credință neputând constitui în această situație o
excepție de la efectele juridice ale nulității actului juridic.
În această situație,
A.A.K. a formulat o plângere penală împotriva intimaților M.I. și C.C. pentru
săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (1), (2) și (3)
C. pen.
Prin sentința penală nr.
3122 din 16 noiembrie 2012, Judecătoria Sectorului 4 i-a condamnat pe M.I. și
pe C.C. pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. (1), (2) și (3)
C. pen., reținându-se că cei doi l-au înșelat la momentul semnării contractului
de vânzare - cumpărare.
Instanța a reținut că
inculpații l-ar fi indus în eroare pe partea vătămată cu ocazia încheierii
contractului de vânzare - cumpărare, prin faptul că inculpatul C.C. a depus la
notarul public o hotărâre A.G.A. semnată de el și de inculpatul M.I. și care
cuprindea mențiunea nereală că toți acționarii societății ar fi fost de acord
cu acea vânzare. Ulterior M.I. deși cunoștea că semnase acea hotărâre A.G.A.,
că participase la perfectarea vânzării, că nu adusese la cunoștința părții
vătămate despre existența contractului de concesiune, a acționat în judecată
societatea alături de alți acționari obținând anularea A.G.A. din 2 decembrie
Printre motivele de anulare a A.G.A. s-au numărat și faptul că inculpatul
M.I. nu ar fi semnat acea hotărâre și că ar fi avut în concesiune acel contract
și că vânzarea s-a făcut astfel ilegal.
Cei doi inculpați au
folosit un mijloc fraudulos pentru a induce în eroare partea vătămată și pentru
a-și crea ulterior posibilitatea anulării contractului de vânzare - cumpărare.
În conformitate cu
prevederile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.: „dacă un judecător, martor sau
expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o
infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat în temeiul unui
înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă un magistrat a
fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea - credință sau
gravă neglijență în această cauză” - se poate cere revizuirea unei hotărâri
dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul.
Se invocă
dispozițiile art. 322 pct. 4 având în vedere: condamnarea recurentului -
reclamant M.I. pentru o infracțiune privitoare la pricină, condamnarea
numitului C.C., administrator al pârâtei - intimate SC T. SA, faptul că s-a
constatat că în fața instanței civile a fost depusă o hotărâre A.G.A., care ar
fi stat la baza încheierii contractului de vânzare - cumpărare din 16 decembrie
2003, diferită de cea depusă la notar, fapt care a indus în eroare instanța
civilă, prin sentința penală a Judecătoriei sectorului 4 s-a reținut că reclamanții
din dosarul civil au avut o atitudine vădit mincinoasă, prin prezentarea în
fața instanței a altor două hotărâri A.G.A. și declarații mincinoase ale
părților din dosar.
Pentru a fi
admisibilă revizuirea, înscrisul și afirmațiile făcute în fața instanței să fi
fost determinante în darea hotărârii, în sensul că în lipsa lui soluția ar fi
fost alta.
Cei doi inculpați au
folosit un mijloc fraudulos pentru a induce în eroare partea vătămată și pentru
a-și crea ulterior posibilitatea anulării contractului de vânzare - cumpărare.
Se arată că
afirmațiile făcute de recurentul - reclamant M.I. în fața instanței civile,
prin cererea de chemare în judecată, cererile de apel și recurs, concluzii
scrise au fost constatate ca fiind mincinoase.
Prin sentința penală
s-a constatat că la dosarul civil a mai fost depusă o altă hotărâre A.G.A.
diferită de cea care a fost depusă la notar cu ocazia semnării contractului de
vânzare, instanța civilă fiind indusă în eroare.
Se consideră că în
sensul art. 322 pct. 4 este admisibilă revizuirea și atunci când există o
simplă alterare a realității constatate prin hotărâre judecătorească, nefiind
necesară o condamnare în acest sens.
Se solicită admiterea
cererii de revizuire a Deciziei nr. 1542 din 8 mai 2008 și schimbarea în tot a
deciziei, constatarea bunei credințe a subsemnatului la încheierea contractului
autentificat din 16 decembrie 2003 de către B.N.P. „E.” și respingerea
recursului declarat de M.I. și C.G.S. și, pe cale de consecință, menținerea
hotărârii Curții de Apel București.
La dosar s-a depus
copia sentinței penale nr. 3122 din 16 noiembrie 2012 a Judecătoriei Sector 4
București.
În cauză, intimatul M.I.
a depus întâmpinare solicitând respingerea cererii de revizuire și obligarea
revizuentului la plata cheltuielilor de judecată.
A fost invocată
excepția lipsei de interes a revizuentului față de faptul că în prezent în
patrimoniul revizuentului nu mai există niciun prejudiciu produs, dată fiind
repunerea părților în situația anterioară încheierii contractului de vânzare - cumpărare
din 16 decembrie 2003.
De asemenea, a fost
invocată inadmisibilitatea revizuirii față de dispozițiile art. 322 pct. 4 C.
proc. civ.
Înalta Curte a
apreciat aceste excepții ca fiind apărări de fond și nu excepții propriu - zise
care să facă inutilă cercetarea fondului cauzei, considerând că în prezenta
cauză trebuie să se analizeze dacă sunt întrunite sau nu cerințele art. 322 pct.
4 C. proc. civ., revizuirea fiind o cale extraordinară de atac de retractare.
Importanța revizuirii
rezidă în posibilitatea retractării unei hotărâri judecătorești definitive care
se vădește a fi greșită în raport cu unele împrejurări de fapt survenite după
pronunțarea acesteia. Retractarea unei hotărâri judecătorești definitive
produce efecte grave pentru părți și pentru stabilitatea raporturilor juridice
civile. Pe de altă parte, însă revizuirea constituie un remediu procesual
important pentru înlăturarea acelor situații excepționale care au făcut ca o
hotărâre judecătorească să fie viciată chiar în substanța sa.
În conformitate cu
dispozițiile art. 322 pct. 4 C. proc. civ.: „revizuirea unei hotărâri dată de o
instanță de recurs, atunci când se evocă fondul, se poate cere (...) dacă un
judecător, martor sau expert, care a luat parte la judecată, a fost condamnat
definitiv pentru o infracțiune privitoare la pricină sau dacă hotărârea s-a dat
în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății ori dacă
un magistrat a fost sancționat disciplinar pentru exercitarea funcției cu rea -
credință sau gravă neglijență în acea cauză”.
Prima ipoteză a
textului de lege vizează cazul când „un judecător, martor sau expert, care a
luat parte la judecată, a fost condamnat definitiv pentru o infracțiune privitoare
la pricină”.
Așadar, se are în
vedere situația în care soluția din hotărârea atacată este rezultatul lipsei de
obiectivitate a judecătorului sau a comportării martorului care a declarat
mincinos, ori a expertului care a denaturat adevărul în raportul său.
În cauză nu există o
hotărâre penală de condamnare a unui judecător, martor sau expert. Nu poate fi
primită alegația revizuentului în sensul că odată ce M.I. și C.C. au fost
condamnați pentru înșelăciune, afirmațiile făcute de M.I. în cererea de chemare
în judecată, în apel și în recurs pot fi subsumate și interpretate în sensul
oricărei mărturii, chiar a părții, astfel că sunt întrunite cerințele art. 322 pct.
4.
Dispozițiile legale
sunt de strictă interpretare, astfel că numai în cazul condamnării unui
judecător, martor sau expert este admisibilă revizuirea hotărârii.
În cauză, M.I. a fost
reclamant, deci a avut calitate de parte în litigiu, iar legea nu dispune cu
privire la afirmațiile reclamantului sau la condamnarea definitivă a părții ca
o condiție pentru admiterea revizuirii.
Pe de altă parte, C.C.
nu a avut nicio calitate în acest litigiu, nu a fost martor sau expert.
Răspunsul la
interogatoriu sau mărturisirea nu se confundă cu mărturia care aparține
martorului.
Cea de-a doua ipoteză
a dispozițiilor art. 322 pct. 4 C. proc. civ. este aceea în care „hotărârea s-a
dat în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății”.
În cauză nu există o
hotărâre judecătorească prin care să fie declarat fals un înscris în cursul sau
în urma judecății. Așadar, nu s-a făcut dovada săvârșirii unei infracțiuni de
fals.
În această situație,
Înalta Curte apreciază că în cauză nu există o hotărâre judecătorească de
condamnare a vreunui martor, judecător sau expert și nici nu s-a dat o hotărâre
în temeiul unui înscris declarat fals în cursul sau în urma judecății.
Ca atare, Înalta
Curte consideră că nu este cazul a se analiza dacă presupusa infracțiune
săvârșită de judecător, martor sau expert a fost determinantă pentru soluția
pronunțată de instanța a cărei hotărâre este atacată cu revizuire.
Cu toate acestea,
este important de menționat că în considerentele hotărârii supuse revizuirii
s-a reținut că hotărârea A.G.A. care a fost anulată, nu poate fi producătoare
de efecte juridice, având în vedere inopozabilitatea față de terți.
De asemenea, „nu se
poate reține nici lipsa oricărei culpe a cumpărătorului care putea să prevadă
neasigurarea opozabilității hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003, contractul
de vânzare - cumpărare fiind încheiat înaintea expirării celor 15 zile
prevăzute de Legea nr. 31/1990”.
Așa fiind, instanța
nu a reținut în considerente, susținerile reclamantului M.I. sau ale lui C.C.,
ci a analizat probatoriul administrat în cauză, inclusiv hotărârea A.G.A. ce se
susține că a stat la baza încheierii contractului de vânzare - cumpărare.
Față de aceste
considerente, Înalta Curte apreciază că în cauză nu sunt întrunite cerințele art.
322 pct. 4 C. proc. civ. și, pe cale de consecință, revizuirea urmează a fi
respinsă, reținând că revizuentul a primit suma de 198.936,00 lei reprezentând
daune materiale, sumă ce se compune din 93.383 lei prețul contractului de
vânzare - cumpărare din 16 decembrie 2003 reactualizată cu rate inflației.
Față de dispozițiile art.
274 C. proc. civ., revizuentul urmează a fi obligat la plata cheltuielilor de
judecată către intimatul M.I.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Respinge cererea de
revizuire formulată de revizuentul
A.A.K.
împotriva Deciziei nr. 1542 din 8 mai 2008,
pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția comercială.
Obligă revizuentul
A.A.K.
la plata sumei de
5.601,45 lei cheltuieli de judecată către intimatul M.I.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 10 aprilie 2014.