ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1542/2008

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată,

la data de 15 noiembrie 2004, reclamanții M.I., C.G.S., P.F. și Șt.G.G. au chemat

în judecată pe pârâții SC T. SA și A.K., solicitând ca în baza sentinței ce se

va pronunța să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din data de 2

decembrie 2003 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3134

din 16 decembrie 2003 de B.N.E. București, repunerea părților în situația

anterioară.

În susținerea cererii

reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare indicat, SC T. SA

a vândut pârâtului persoană fizică terenul în suprafață de 547,22 mp situat în

comuna Voluntari, vânzare efectuată în temeiul hotărârii A.G.A. din 2 decembrie

2003.

Această hotărâre a fost

adoptată cu încălcarea prevederilor contractului și statutului societății

precum și a dispozițiilor art. 110 alin. (2), art. 113 alin. (1), art. 115, 117,

121, 130, 131, 145 din Legea nr. 31/1990 care se referă la convocarea legală a

adunării. Astfel, aceasta nu a fost convocată pentru data de 2 decembrie 2003,

nu s-a semnat nici un convocator, și nu a fost afișată ordinea de zi,

neexistând proces-verbal sau dovezi de îndeplinire a procedurii de convocare.

În consecință, susțin

reclamanții, și contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza acestei

hotărâri prin care s-a hotărât diminuarea acțiunilor societății adoptate cu

nerespectarea dispozițiilor legale este lovit de nulitate absolută.

Totodată, precizează

reclamanții, au fost încălcate dispozițiile art. 7.3 lit. b) din contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost

încheiat cu complicitatea de fraudă a cumpărătorului care a fost de rea

credință.

Tribunalul București, secția

a VI-a comercială, prin sentința nr. 1038 din 3 martie 2005, a admis în parte

acțiunea și a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 2 decembrie

2003.

S-au respins totodată

capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de

vânzare-cumpărare nr. 3134 din 16 decembrie 2003 și repunerea părților în

situația anterioară.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța de fond a reținut că pârâta persoană juridică nu a făcut dovada

respectării dispozițiilor art. 117 privind convocarea adunărilor generale

respectiv publicarea anunțului într-un ziar de largă răspândire și M. Of. și

anunțarea acționarilor prin scrisoare recomandată, simplă sau semnarea

convocatorului.

Cu privire la contractul de

vânzare-cumpărare a terenului instanța de fond a reținut că, cumpărătorul nu

avea cum, și nici competența sau datoria legală de a analiza legalitatea

hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003, iar din actele ce i-au fost prezentate a

rezultat că înstrăinarea nu încalcă dispozițiile legale.

S-a mai considerat că

pârâtul a fost un terț achizitor de bună credință impunându-se respectarea

principiului de drept privind ocrotirea intereselor subdobânditorului de bună

credință, cu titlu oneros a unui bun.

Contractul de

vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 534/1994 încheiat de SC T. SA și F.P.S., deși

prevede interdicția vânzării în cauză (pentru alte bunuri) pe o perioadă de 10

ani, sancțiunea încălcării interdicției constă în obligația de a plăti o sumă

de bani reprezentând diferența dintre prețul obținut și valoarea contabilă a

bunului.

Împotriva acestei soluții au

promovat apel reclamanții Șt.G.G., M.I. și C.G.S., cât și pârâtul A.K.,

criticile vizând reținerea eronată a situației de fapt, și aplicarea eronată a

teoriei terțului dobânditor de bună-credință.

Curtea de Apel București, secția

a V-a comercială, prin decizia nr. 166 din 22 martie 2007, a anulat apelul

reclamantului Șt.G.G. și a respins, ca nefondate, celelalte apeluri.

În fundamentarea soluției,

instanța de control judiciar a reținut că principiul bunei credințe a terțului

dobânditor, ca expresie a necesității ocrotirii securității circuitului civil,

este un principiu de drept pe deplin aplicabil, izvorând din principiul

aparenței de drept, fiind întrunite toate condițiile pentru ca acesta să fie

aplicabil.

S-a considerat că pârâtul a

avut convingerea că dobândește un bun de la proprietar, că bunul nu este grevat

de sarcini și că persoana care a semnat contractul este împuternicită în acest

sens.

Astfel, nu se contestă că

bunul este proprietate a SC T. SA și că nu avea sarcini, aspect dovedit cu

extrasul de carte funciară și cu încheierea nr. 15796 din 3 decembrie 2006 a

Judecătoriei Buftea.

Conform hotărârii A.G.A. din

2 decembrie 2003 persoana împuternicită să perfecteze actul de

vânzare-cumpărare C.C., este cel care a semnat acest act, în limitele

mandatului acordat de adunarea generală a acționarilor, în vigoare la momentul

încheierii vânzării.

A fost înlăturată și critica

privind interdicția de vânzare a bunului prin raportare la contractul de

vânzare-cumpărare acțiuni nr. 534 din 10 august 2004, întrucât o astfel de

interdicție era stabilită în sarcina cumpărătorului A.T.P. care nu este parte

în cauză.

Cu petiția înregistrată, la

data de 26 martie 2007, reclamanții M.I. și C.G.S. au declarat recurs împotriva

soluției instanței de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind

invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.

Astfel, se susține că au

fost încălcate dispozițiile art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind

obligativitatea asigurării opozabilității hotărârii A.G.A. din 2 decembrie

2003, în mod eronat instanța de apel apreciind că hotărârea respectivă a intrat

în circuitul civil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a

terenului.

De asemenea, se arată că s-a

omis dispoziția art. 7 capitolul III alin. (2) din statutul societății potrivit

căreia societatea se obliga ca în adunarea generală a acționarilor să nu aprobe

vânzarea timp de 10 ani de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare cu F.P.S.

a vreunui teren din activele societății.

Hotărârea A.G.A. din data de

2 decembrie 2003 nu aprobă decât vânzarea suprafeței de teren, fără vreo

mențiune cu privire la construcțiile existente mandatul dat la încheierea

contractului fiind limitat numai la tranzacționarea suprafeței de teren nu și a

construcției edificată pe acesta.

Teoria subdobânditorului de

bună credință cu titlu oneros cu consecințe în menținerea contractului de

vânzare-cumpărare ar fi aplicabilă în cazul în care s-ar fi dispus anularea

titlului de proprietate a SC T. SA

Față de lipsa de

consimțământ valabil exprimat al societății, susține recurenta, și față de

dubiile referitoare la buna credință a cumpărătorului pârât nu sunt îndeplinite

condițiile aplicării teoriei dobânditorului de bună-credință cu titlu oneros,

fapt ce justifică desființarea contractului de vânzare-cumpărare.

Intimata prin întâmpinare,

solicită respingerea recursului, motivat de faptul că atât instanța fondului

cât și a apelului au analizat argumentul privind interdicția de vânzare au

concluzionat că în cazul nerespectării interdicției de vânzare a terenurilor

FPS are la dispoziție o acțiune distinctă asupra vânzătorului.

De asemenea, intimata reia

argumentul instanței de apel potrivit căruia pretinsa interdicție este

stabilită în sarcina cumpărătorului A.T.P. care nu este parte în cauză și nici

în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se invocă.

Se mai arată că potrivit

prevederilor art. 143 din Legea nr. 31/1990 pentru efectuarea vânzării nu era

necesară o hotărâre A.G.A.

Recursul este fondat.

Criticile fac referire la

respingerea capătului de cerere privind nulitatea contractului de

vânzare-cumpărare a terenului în suprafață de 2316 mp și construcția în

suprafață de 646,01 mp situată pe acest teren situat în comuna Voluntari.

Acest contract este încheiat

între pârâta–recurentă SC T. SA prin acționarul majoritar C.C. împuternicit în

baza Hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003 anulată și cumpărătorul intimat.

Operațiunea înstrăinării are

natură comercială cât timp vânzarea de către SC T. SA, societate comercială,

este sub prezumția de comercialitate, chiar dacă, în speță, cumpărătorul este

necomerciant.

Așa fiind, în condițiile din

acțiune relativ la succesiunea celor două acte juridice, hotărâre A.G.A. și

contractul de vânzare-cumpărare precum și gradul lor de dependență, capătul II

de cerere ce face obiectul criticilor din recurs, poate fi considerat drept

accesoriu față de primul capăt sub incidența art. 17 C. proc. civ.

Nulitatea absolută a

contractului de vânzare-cumpărare trebuie examinată în raport cu efectul

determinant al declarării nulității absolute a hotărârii A.G.A.

Astfel, Curtea de Apel

București deși afirma, în ceea ce privește hotărârea A.G.A. din 2 decembrie

2003, că nu s-a solicitat înregistrarea la O.R.C. pentru a se asigura

opozabilitatea „erga omnes”, totuși consideră că aceasta a intrat în circuitul

civil.

Prin această susținere

instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale Legii nr. 31/1990

respectiv art. 131 care stabilește obligativitatea opozabilității unei astfel

de hotărâri.

Pe cale de consecință

această hotărâre, care a și fost anulată, nu poate fi producătoare de efecte

juridice având în vedere inopozabilitatea față de terți.

Nu se poate reține nici

lipsa oricărei culpe a cumpărătorului care putea să prevadă neasigurarea

opozabilității hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003 contractul de

vânzare-cumpărare fiind încheiat înaintea expirării celor 15 zile prevăzute de

Legea nr. 31/1990 respectiv la data de 16 decembrie 2003.

De asemenea, instanța de

apel a încălcat și dispozițiile art. 969 C. civ., acționarii stabilind prin

actul constitutiv al societății la capitolul III art. 7 alin. (2) că

„societatea se obligă ca în A.G.A. să nu se aprobe vânzarea timp de 10 ani de

la semnarea contractului de vânzare-cumpărare cu F.P.S. a vreunui teren din

activele societății.

În aceste condiții, instanța

de apel în mod eronat a înlăturat apărarea privind interdicția de vânzare a

bunului prin raportare la contractul nr. 534/2004, în realitate actul

constitutiv al vânzătorului având această clauză care nu prevede sancțiunea

încălcării interdicției, aceasta fiind nulitatea actului juridic încheiat.

Instanța de apel a ignorat

faptul că principiul terțului dobânditor de bună credință nu este aplicabil în

speță, neexistând situația premisă cerută de lege.

Este știut că, cazul

terțului subdobânditor de bună credință funcționează numai în situația în care

există două acte juridice succesive prin care se transmit aceleași drepturi și

prin anularea actului juridic inițial se desființează și dreptul

transmițătorului din actul juridic subsecvent.

Or, în speță, hotărârea A.G.A.

anulată nu a transferat SC T. SA vreun drept de proprietate, deci nu constituie

titlu de proprietate, ca persoană juridică, și-a manifestat consimțământul la

încheierea contractului de vânzare-cumpărare.

Astfel, este de necontestat

că a lipsit consimțământul vânzătorului la încheierea contractului de

vânzare-cumpărare și că s-au fraudat dispoziții legale imperative, consimțind

cauze care atrag nulitatea absolută potrivit art. 948 și urm. C. civ., buna

credință neputând constitui în această situație o excepție de la efectele

juridice ale nulității actului juridic.

În concluzie, Înalta Curte

reține că, consimțământul societății nu a fost valabil, exprimat și este

evidentă frauda având în vedere și interdicția de vânzare a terenului pe o

perioadă de 10 ani.

Față de cele arătate având

în vedere dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi

admis, decizia criticată urmând a fi modificată în sensul admiterii apelurilor

reclamanților schimbării în parte a sentinței instanței de fond și admiterii

capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de

vânzare-cumpărare în litigiu menținând celelalte dispoziții privind anularea A.G.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanții M.I. și C.G.S., împotriva deciziei nr. 166 din 22 martie 2007,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, modifică

decizia, admite apelurile reclamanților M.I. și C.G.S., schimbă în parte sentința

nr. 1038 din 3 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a

comercială, constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare

autentificat sub nr. 3134 din 16 decembrie 2003 de B.N.E. București.

Menține celelalte dispoziții

ale deciziei recurate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 8 mai 2008 .