ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1542/2008

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată, la data de 15 noiembrie 2004, reclamanții M.I., C.G.S., P.F. și Șt.G.G. au chemat în judecată pe pârâții SC T. SA și A.K., solicitând ca în baza sentinței ce se va pronunța să se constate nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din data de 2 decembrie 2003 și a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3134 din 16 decembrie 2003 de B.N.E. București, repunerea părților în situația anterioară. În susținerea cererii reclamanții au arătat că prin contractul de vânzare-cumpărare indicat, SC T. SA a vândut pârâtului persoană fizică terenul în suprafață de 547,22 mp situat în comuna Voluntari, vânzare efectuată în temeiul hotărârii A.G.A.

din 2 decembrie 2003. Această hotărâre a fost adoptată cu încălcarea prevederilor contractului și statutului societății precum și a dispozițiilor art. 110 alin. (2), art. 113 alin. (1), art. 115, 117, 121, 130, 131, 145 din Legea nr. 31/1990 care se referă la convocarea legală a adunării. Astfel, aceasta nu a fost convocată pentru data de 2 decembrie 2003, nu s-a semnat nici un convocator, și nu a fost afișată ordinea de zi, neexistând proces-verbal sau dovezi de îndeplinire a procedurii de convocare. În consecință, susțin reclamanții, și contractul de vânzare-cumpărare încheiat în baza acestei hotărâri prin care s-a hotărât diminuarea acțiunilor societății adoptate cu nerespectarea dispozițiilor legale este lovit de nulitate absolută.

Totodată, precizează reclamanții, au fost încălcate dispozițiile art. 7.3 lit. b) din contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni, iar contractul de vânzare-cumpărare a fost încheiat cu complicitatea de fraudă a cumpărătorului care a fost de rea credință. Tribunalul București, secția a VI-a comercială, prin sentința nr. 1038 din 3 martie 2005, a admis în parte acțiunea și a constatat nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003. S-au respins totodată capetele de cerere privind constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr. 3134 din 16 decembrie 2003 și repunerea părților în situația anterioară. Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut că pârâta persoană juridică nu a făcut dovada respectării dispozițiilor art. 117 privind convocarea adunărilor generale respectiv publicarea anunțului într-un ziar de largă răspândire și M. Of.

și anunțarea acționarilor prin scrisoare recomandată, simplă sau semnarea convocatorului. Cu privire la contractul de vânzare-cumpărare a terenului instanța de fond a reținut că, cumpărătorul nu avea cum, și nici competența sau datoria legală de a analiza legalitatea hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003, iar din actele ce i-au fost prezentate a rezultat că înstrăinarea nu încalcă dispozițiile legale. S-a mai considerat că pârâtul a fost un terț achizitor de bună credință impunându-se respectarea principiului de drept privind ocrotirea intereselor subdobânditorului de bună credință, cu titlu oneros a unui bun. Contractul de vânzare-cumpărare de acțiuni nr. 534/1994 încheiat de SC T. SA și F.P.S., deși prevede interdicția vânzării în cauză (pentru alte bunuri) pe o perioadă de 10 ani, sancțiunea încălcării interdicției constă în obligația de a plăti o sumă de bani reprezentând diferența dintre prețul obținut și valoarea contabilă a bunului.

Împotriva acestei soluții au promovat apel reclamanții Șt.G.G., M.I. și C.G.S., cât și pârâtul A.K., criticile vizând reținerea eronată a situației de fapt, și aplicarea eronată a teoriei terțului dobânditor de bună-credință. Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, prin decizia nr. 166 din 22 martie 2007, a anulat apelul reclamantului Șt.G.G. și a respins, ca nefondate, celelalte apeluri. În fundamentarea soluției, instanța de control judiciar a reținut că principiul bunei credințe a terțului dobânditor, ca expresie a necesității ocrotirii securității circuitului civil, este un principiu de drept pe deplin aplicabil, izvorând din principiul aparenței de drept, fiind întrunite toate condițiile pentru ca acesta să fie aplicabil.

S-a considerat că pârâtul a avut convingerea că dobândește un bun de la proprietar, că bunul nu este grevat de sarcini și că persoana care a semnat contractul este împuternicită în acest sens. Astfel, nu se contestă că bunul este proprietate a SC T. SA și că nu avea sarcini, aspect dovedit cu extrasul de carte funciară și cu încheierea nr. 15796 din 3 decembrie 2006 a Judecătoriei Buftea. Conform hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003 persoana împuternicită să perfecteze actul de vânzare-cumpărare C.C., este cel care a semnat acest act, în limitele mandatului acordat de adunarea generală a acționarilor, în vigoare la momentul încheierii vânzării. A fost înlăturată și critica privind interdicția de vânzare a bunului prin raportare la contractul de vânzare-cumpărare acțiuni nr. 534 din 10 august 2004, întrucât o astfel de interdicție era stabilită în sarcina cumpărătorului A.T.P.

care nu este parte în cauză. Cu petiția înregistrată, la data de 26 martie 2007, reclamanții M.I. și C.G.S. au declarat recurs împotriva soluției instanței de apel criticile vizând aspecte de nelegalitate fiind invocate dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Astfel, se susține că au fost încălcate dispozițiile art. 131 alin. (4) din Legea nr. 31/1990 privind obligativitatea asigurării opozabilității hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003, în mod eronat instanța de apel apreciind că hotărârea respectivă a intrat în circuitul civil la data încheierii contractului de vânzare-cumpărare a terenului. De asemenea, se arată că s-a omis dispoziția art. 7 capitolul III alin. (2) din statutul societății potrivit căreia societatea se obliga ca în adunarea generală a acționarilor să nu aprobe vânzarea timp de 10 ani de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare cu F.P.S.

a vreunui teren din activele societății. Hotărârea A.G.A. din data de 2 decembrie 2003 nu aprobă decât vânzarea suprafeței de teren, fără vreo mențiune cu privire la construcțiile existente mandatul dat la încheierea contractului fiind limitat numai la tranzacționarea suprafeței de teren nu și a construcției edificată pe acesta. Teoria subdobânditorului de bună credință cu titlu oneros cu consecințe în menținerea contractului de vânzare-cumpărare ar fi aplicabilă în cazul în care s-ar fi dispus anularea titlului de proprietate a SC T. SA Față de lipsa de consimțământ valabil exprimat al societății, susține recurenta, și față de dubiile referitoare la buna credință a cumpărătorului pârât nu sunt îndeplinite condițiile aplicării teoriei dobânditorului de bună-credință cu titlu oneros, fapt ce justifică desființarea contractului de vânzare-cumpărare.

Intimata prin întâmpinare, solicită respingerea recursului, motivat de faptul că atât instanța fondului cât și a apelului au analizat argumentul privind interdicția de vânzare au concluzionat că în cazul nerespectării interdicției de vânzare a terenurilor FPS are la dispoziție o acțiune distinctă asupra vânzătorului. De asemenea, intimata reia argumentul instanței de apel potrivit căruia pretinsa interdicție este stabilită în sarcina cumpărătorului A.T.P. care nu este parte în cauză și nici în contractul de vânzare-cumpărare a cărui nulitate absolută se invocă. Se mai arată că potrivit prevederilor art. 143 din Legea nr. 31/1990 pentru efectuarea vânzării nu era necesară o hotărâre A.G.A. Recursul este fondat.

Criticile fac referire la respingerea capătului de cerere privind nulitatea contractului de vânzare-cumpărare a terenului în suprafață de 2316 mp și construcția în suprafață de 646,01 mp situată pe acest teren situat în comuna Voluntari. Acest contract este încheiat între pârâta–recurentă SC T. SA prin acționarul majoritar C.C. împuternicit în baza Hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003 anulată și cumpărătorul intimat. Operațiunea înstrăinării are natură comercială cât timp vânzarea de către SC T. SA, societate comercială, este sub prezumția de comercialitate, chiar dacă, în speță, cumpărătorul este necomerciant. Așa fiind, în condițiile din acțiune relativ la succesiunea celor două acte juridice, hotărâre A.G.A.

și contractul de vânzare-cumpărare precum și gradul lor de dependență, capătul II de cerere ce face obiectul criticilor din recurs, poate fi considerat drept accesoriu față de primul capăt sub incidența art. 17 C. proc. civ. Nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare trebuie examinată în raport cu efectul determinant al declarării nulității absolute a hotărârii A.G.A. Astfel, Curtea de Apel București deși afirma, în ceea ce privește hotărârea A.G.A. din 2 decembrie 2003, că nu s-a solicitat înregistrarea la O.R.C. pentru a se asigura opozabilitatea „erga omnes”, totuși consideră că aceasta a intrat în circuitul civil. Prin această susținere instanța de apel a încălcat dispozițiile imperative ale Legii nr. 31/1990 respectiv art. 131 care stabilește obligativitatea opozabilității unei astfel de hotărâri.

Pe cale de consecință această hotărâre, care a și fost anulată, nu poate fi producătoare de efecte juridice având în vedere inopozabilitatea față de terți. Nu se poate reține nici lipsa oricărei culpe a cumpărătorului care putea să prevadă neasigurarea opozabilității hotărârii A.G.A. din 2 decembrie 2003 contractul de vânzare-cumpărare fiind încheiat înaintea expirării celor 15 zile prevăzute de Legea nr. 31/1990 respectiv la data de 16 decembrie 2003. De asemenea, instanța de apel a încălcat și dispozițiile art. 969 C. civ., acționarii stabilind prin actul constitutiv al societății la capitolul III art. 7 alin. (2) că „societatea se obligă ca în A.G.A. să nu se aprobe vânzarea timp de 10 ani de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare cu F.P.S.

a vreunui teren din activele societății. În aceste condiții, instanța de apel în mod eronat a înlăturat apărarea privind interdicția de vânzare a bunului prin raportare la contractul nr. 534/2004, în realitate actul constitutiv al vânzătorului având această clauză care nu prevede sancțiunea încălcării interdicției, aceasta fiind nulitatea actului juridic încheiat. Instanța de apel a ignorat faptul că principiul terțului dobânditor de bună credință nu este aplicabil în speță, neexistând situația premisă cerută de lege. Este știut că, cazul terțului subdobânditor de bună credință funcționează numai în situația în care există două acte juridice succesive prin care se transmit aceleași drepturi și prin anularea actului juridic inițial se desființează și dreptul transmițătorului din actul juridic subsecvent.

Or, în speță, hotărârea A.G.A. anulată nu a transferat SC T. SA vreun drept de proprietate, deci nu constituie titlu de proprietate, ca persoană juridică, și-a manifestat consimțământul la încheierea contractului de vânzare-cumpărare. Astfel, este de necontestat că a lipsit consimțământul vânzătorului la încheierea contractului de vânzare-cumpărare și că s-au fraudat dispoziții legale imperative, consimțind cauze care atrag nulitatea absolută potrivit art. 948 și urm. C. civ., buna credință neputând constitui în această situație o excepție de la efectele juridice ale nulității actului juridic. În concluzie, Înalta Curte reține că, consimțământul societății nu a fost valabil, exprimat și este evidentă frauda având în vedere și interdicția de vânzare a terenului pe o perioadă de 10 ani.

Față de cele arătate având în vedere dispozițiile art. 312 alin. (3) C. proc. civ., recursul urmează a fi admis, decizia criticată urmând a fi modificată în sensul admiterii apelurilor reclamanților schimbării în parte a sentinței instanței de fond și admiterii capătului de cerere privind nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare în litigiu menținând celelalte dispoziții privind anularea A.G.A.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanții M.I. și C.G.S., împotriva deciziei nr. 166 din 22 martie 2007, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, modifică decizia, admite apelurile reclamanților M.I. și C.G.S., schimbă în parte sentința nr. 1038 din 3 martie 2005 pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, constată nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 3134 din 16 decembrie 2003 de B.N.E. București. Menține celelalte dispoziții ale deciziei recurate. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 8 mai 2008 .