ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 97/2009

Asupra recursurilor de față, Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința comercială nr. 15462 din 20 decembrie 2007, pronunțată de Tribunalul București, secția a VI-a comercială, a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamanta SC C. SA, prin lichidator judiciar A.M.C.O. I.P.U.R.L. în contradictoriu cu pârâta SC L.C. SRL, cererea de intervenție formulată de intervenienta D.G.F.P. București, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1555 din 10 aprilie 2002 de B.N.P. D.Ș. și au fost respinse celelalte cereri, ca neîntemeiate. Împotriva acestei hotărâri au formulat apel toate părțile. Prin decizia comercială nr. 183 din 4 aprilie 2008, Curtea de Apel București, secția a VI-a comercială, a respins apelurile declarate de SC C. SA și de D.G.F.P.

București, a admis apelul declarat de SC L.C. SRL și a schimbat în parte sentința în sensul că a respins acțiunea în constatarea nulității absolute, ca nefondată, menținând restul dispozițiilor sentinței. Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut că apelanta-reclamantă a solicitat constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare, autentificat sub nr. 1555 din 10 aprilie 2002, având ca obiect vânzarea de către aceasta a unui imobil, teren și construcții, proprietatea sa către apelanta-pârâtă, repunerea părților în situația anterioară, motivele de nulitate invocate vizând hotărârea A.G.E.A. a SC C. SA din 11 decembrie 2001, prin care s-a decis vânzarea, hotărâre care a fost luată cu încălcarea dispozițiilor imperative prevăzute de art. 131 din Legea nr. 31/1990, în sensul că hotărârea nu a fost publicată în Monitorul Oficial pentru ca aceasta să poată fi executorie.

Un alt motiv s-a referit la neîndeplinirea condițiilor imperative prevăzute de art. 117 din Legea nr. 31/1990, și la faptul că aceste bunuri făceau parte din capitalul social al SC C. SA. Cu privire la aceste motive s-a considerat că trebuie avute în vedere dispozițiile art. 131 alin. (5) din Legea nr. 31/1990, potrivit cărora hotărârile adunării generale nu pot fi puse și executate mai înainte de aducerea la îndeplinire a formalităților de publicitate. Publicarea hotărârii adunării generale în Monitorul Oficial se face însă în scopul opozabilității față de terți, ceea ce înseamnă că până la momentul publicării aceste hotărâri nu sunt opozabile acestora, iar după acest moment terții nu pot invoca necunoașterea lor.

Față de terți, potrivit art. 55 alin. (1) din Legea nr. 31/1990 societatea este obligată prin actele organelor ei, inclusiv actele adunării generale, chiar dacă acestea depășesc limitele obiectului de activitate, exceptând cazul în care societatea dovedește că terții cunoșteau sau trebuiau să cunoască depășirea acestor limite. Or, reclamanta nu a făcut asemenea dovezi, ca atare nu se poate prevala de caracterul neexecutoriu al hotărârii A.G.E.A., drept motiv care să determine nevalabilitatea acesteia. Cât privește încălcarea dispozițiilor art. 117 din Legea nr. 31/1990, R s-a reținut că dispozițiile legale invocate nu au relevanță în cauză, având în vedere că litigiul nu are ca obiect o acțiune întemeiată pe dispozițiile art. 132 din lege, privitoare la anularea hotărârii A.G.E.A.

Împotriva acestei hotărâri au formulat recurs reclamanta și intervenienta. Reclamanta a solicitat în temeiul art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. admiterea recursului și modificarea în totalitate a deciziei în sensul admiterii apelului, schimbării hotărârii instanței de fond și admiterii cererii în constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1555/2002. În cadrul primelor două motive de recurs, întemeiate pe dispozițiile art. 304 pct. 7 și 8 C. proc. civ., recurenta-reclamantă a susținut că instanța de apel a pronunțat o hotărâre nelegală, motivarea acesteia fiind străină de natura cauzei și neconcludentă în legătură cu cauzele nulității contractului de vânzare-cumpărare, asupra cărora instanța, de fapt, nu s-a pronunțat, referindu-se la valabilitatea hotărârii A.G.E.A.

și denaturând astfel obiectul cererii de chemare în judecată. În cadrul motivului de recurs întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., s-a arătat, în esență că, instanța de apel a aplicat greșit la speță dispozițiile art. 132 din LSC, respectiv art. 55 alin. (1) din aceeași lege cu raportare la dispozițiile art. 948 pct. 4 C. civ. privind cauza ilicită și art. 968 C. civ., actul juridic încheiat fără respectarea formalităților de publicitate a hotărârii A.G.E.A. prin care s-a hotărât încheierea acestuia fiind nul. În același sens și potrivit art. 114 din LSC, dispozițiile art. 130 alin. (4) din LSC se aplică și hotărârilor Consiliului de Administrație. Totodată, în această situație cumpărătorul nu se poate prevala, nici de buna sa credință, nici de siguranța circuitului civil.

Intervenienta a formulat recurs invocând, în drept, pentru criticile aduse hotărârii, dispozițiile art. 304 pct. 7, 8 și 9 C. proc. civ. În cadrul primelor motive de recurs a arătat că obiectul învestirii instanței l-a constituit desființarea contractului de vânzare-cumpărare și nu a hotărârii A.G.E.A., cel dintâi fiind un act subsecvent celui din urmă, instanța dând o interpretare eronată actului juridic dedus judecății și contradictorie, fără a arăta pentru care considerente instanța de fond a interpretat greșit legea. Sub acest aspect, în cadrul ultimului motiv de recurs, a arătat că instanța de apel a aplicat greșit dispozițiile art. 131 alin. (4) din LSC și art. 55 din aceeași lege, actul juridic neputând fi încheiat anterior publicării hotărârii A.G.E.A.

Referitor la repunerea părților în situația anterioară, rezultă că prețul a fost achitat, conform contractului, încât era necesară admiterea și a acestui capăt de cerere. Intimata-pârâtă a formulat întâmpinare solicitând respingerea acestuia, ca nefondat. Analizând recursurile se găsesc nefondate. Referitor la recursul reclamantei se constată că, în cadrul motivelor de recurs prevăzute de art. 7, art. 8 C. proc. civ., recurenta aduce critici în sensul că hotărârea instanței cuprinde motive străine de natura pricinii, instanța interpretând greșit obiectul dedus judecăți. În privința primei critici, se constată că prin cererea de chemare în judecată s-a solicitat constatarea nulității contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1555 din 10 aprilie 2002 pentru faptul că actul juridic a fost încheiat la baza hotărârii A.G.E.A.

a SC C. SA din 11 decembrie 2001, anterior publicării acesteia în Monitorul Oficial, hotărâre afectată de nulitate și pentru încălcarea dispozițiilor art. 117 din LSC, respectiv și pentru faptul că bunurile fac parte din capitalul social. Raportat la aceste limite ale învestirii, instanța a făcut o analiză completă a cauzelor de nulitate invocate, care este strâns legată de efectele juridice ale hotărârii A.G.E.A., fără ca prin aceasta să se depășească cadrul procesual în sensul că s-ar fi analizat chiar valabilitatea acestei hotărâri, fiind respectate întocmai dispozițiile art. 261 C. proc. civ., în condițiile în care hotărârea este motivată amplu și convingător. În privința celeilalte critici, aceasta nu se subsumează art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., care se referă la denaturarea actului juridic dedus judecății și, nicidecum, a obiectului dedus judecății, pretinsa depășire a limitelor învestirii putând constitui o critică care se subsumează art. 304 pct. 9 C. proc. civ., dar nici din acest punct de vedere nu se poate reține o culpă instanței din motivele deja arătate rezultând respectarea dispozițiilor art. 130 C. proc. civ. În cadrul ultimului motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se arată că s-au aplicat greșit dispozițiile referitoare la formalitățile de publicitate ale hotărârii A.G.A. și consecințele neîndeplinirii lor în planul valabilității actelor juridice subsecvente și din perspectiva cauzei ilicite.

Nici sub acest aspect, soluția nu este afectată de nelegalitate, deoarece textul de lege privitor la publicarea hotărârii în Monitorul Oficial stabilește in terminis că scopul acestei formalități îl reprezintă asigurarea opozabilității față de terți a hotărârii A.G.E.A. Reiese din această dispoziție faptul că nu este necesară ad validitatem condiția publicării, ci doar ad probationem, astfel că, nefiind cauză de nulitate a hotărârii, nu se poate reține nici nulitatea actului subsecvent în lipsa îndeplinirii publicității. Nu s-a dovedit nici cauza ilicită, ea neputând fi dedusă doar din faptul că părțile au cunoscut sau trebuiau să cunoască faptul nepublicării hotărârii A.G.E.A. Pe de altă parte, hotărârea A.G.E.A.

nefiind desființată, a produs efecte juridice potrivit principiului forței obligatorii determinat de voința majoritară astfel că, nici celelalte cauze de nulitate invocate nu pot fi primite, în lipsa unei cereri în constatarea nulitatății hotărârii A.G.E.A. Așa fiind, recursul reclamantei este nefondat. Privitor la recursul formulat de intervenientă se constată că această parte invocă aceleași motive. Referitor la motivul întemeiat pe art. 304 pct. 7 C. proc. civ. se constată că susținerea este greșită, fiind respectate dispozițiile art. 261 C. proc. civ. pentru argumentele de fapt și de drept deja expuse în cazul primului recurs. Referitor la cele de al doilea motiv de recurs, întemeiat pe dispozițiile art. 304 pct. 8 C. proc.

civ., așa cum s-a arătat în precedent, partea este în eroare asupra incidenței acestui text, în cauză, legea sancționând denaturarea sau schimbarea înțelesului unei convenții și nicidecum a obiectului dedus judecății, iar sub acest aspect soluția este dată cu respectarea cadrului și limitelor procesuale, instanța pronunțându-se asupra tuturor cauzelor de nulitate ale contractului de vânzare-cumpărare. În privința ultimului motiv de recurs, fără a mai relua argumentele juridice, valabile în totalitate și în privința acestui recurs, se constată că hotărârea este dată cu respectarea dispozițiilor Legii nr. 31/1990 partea făcând confuzie între nulitate și inopozabilitate, iar repunerea în susținerea anterioară nu poate opera decât ca o consecință a desființării actului juridic, ceea ce în cauză, în mod legal, nu s-a dispus.

Așa fiind, în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursurile vor fi respinse, ca nefondate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge recursul declarat de reclamanta SC C. SA, prin lichidator A.M.C.O. I.P.U.R.L. Alexandria, împotriva deciziei Curții de Apel București nr. 183 din 4 aprilie 2008, ca nefondat. Respinge recursul declarat de intervenienta D.G.F.P. București, împotriva aceleiași decizii, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 ianuarie 2009.