ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4229/2010
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4229/2010 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2010)
Asupra conflictului negativ
de competență de față,
Din examinarea lucrărilor
din dosar, a constatat următoarele:
Prin sentința nr. 1782 din 15 decembrie 2009 a
Tribunalului Dolj a fost declinată competența de soluționare a cauzei privind pe
reclamanta D.E.M. în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice și Organismul
Intermediar Regional P.O.S. D.R.U. Regiunea București Ilfov în favoarea Curții de
Apel Craiova, secția contencios administrativ și fiscal.
Pentru a pronunța această
hotărâre, instanța investită cu soluționarea acțiunii introductive a reținut că
obiectul cererii vizează anularea avizului nefavorabil nr. 92106 din 21 iulie 2009
emis de Ministerul Finanțelor Publice și a deciziei nr. 97 din 3 august 2009 emisă
de Organismul Intermediar Regional P.O.S. D.R.U. Regiunea București Ilfov, recunoașterea
dreptului de a beneficia de majorarea salarială conform H.G. nr. 595/2009, obligarea
autorității la eliberarea unui aviz favorabil și obligarea pârâtelor la plata drepturilor
salariale solicitate, actualizate cu rata inflației.
Având în vedere obiectul
acțiunii introductive instanța a apreciat că sunt incidente dispozițiile art. 10
din Legea contenciosului administrativ, iar competența este stabilită în raport
de locul ocupat de organul emitent al actului atacat, care este de nivel central.
Prin sentința nr. 115
din 9 martie 2010 a Curții de Apel Craiova a fost declinată competența de soluționare
a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj și, constatând ivit un conflict negativ de
competență, Curtea a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru pronunțarea regulatorului
de competență.
Pentru a pronunța această
hotărâre Curtea a reținut că reclamanta D.E.M. îndeplinește funcția publică de auditor
intern în cadrul Compartimentului de Audit Intern al Organismul Intermediar Regional
P.O.S. D.R.U. Regiunea București Ilfov, iar determinant, în stabilirea competenței
materiale de soluționare a cauzei, este raportul de serviciu al reclamantei care
este stabilit cu un organ administrativ deconcentrat, la nivel regional și care
are capacitatea juridică administrativă de a dispune cu privire la drepturile salariale
cuvenite funcționarului public.
De asemenea, instanța
a reținut că actul care se solicită a fi atacat este emis de Organismul Intermediar
Regional P.O.S. D.R.U. Regiunea București Ilfov, acesta fiind actul administrativ
ce se solicită a fi anulat, întrucât avizul acordat de Ministerul Finanțelor
Publice pentru acordarea majorărilor salariale nu constituie act administrativ,
fiind o operațiune administrativă anterioară emiterii actului.
Înalta Curte, constatând
îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20, 21 și 22 C. proc. civ., urmează a pronunța
regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile
legale incidente pricinii.
Conflictul de competență
ivit între Curtea de Apel Craiova și Tribunalul Dolj se va rezolva în sensul stabilirii
competenței de soluționare a cauzei privind pe D.E.M. în contradictoriu cu Ministerul
Finanțelor Publice și Organismul Intermediar Regional P.O.S. D.R.U. Regiunea București
Ilfov în favoarea Tribunalului Dolj, pentru considerentele ce urmează.
Analizând actele și lucrările
dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată îl
reprezintă anularea avizului nefavorabil nr. 92106 din 21 iulie 2009 emis de Ministerul
Finanțelor Publice și a deciziei nr. 97 din 3 august 2009 emisă de Organismul Intermediar
Regional P.O.S. D.R.U. Regiunea București Ilfov, recunoașterea dreptului de a beneficia
de majorarea salarială conform HG nr. 595/2009, obligarea autorității la eliberarea
unui aviz favorabil și obligarea pârâtelor la plata drepturilor salariale solicitate,
actualizate cu rata inflației.
În conformitate cu dispozițiile
art. 126 alin. (2) din Constituția României competența instanțelor judecătorești
și procedura de judecată sunt prevăzute numai prin lege, iar dispozițiile art. 109
din Legea nr. 188/1999, republicată, stabilesc că acele cauze care au ca obiect
raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de
contencios administrativ, rezultă că această competență de soluționare a litigiului
de față urmează a fi stabilită în funcție de poziționarea autorității angajatoare
a reclamantului, unitate cu care acesta se află în raporturi de serviciu, competență
stabilită exclusiv prin art. 10 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
În conformitate cu dispozițiile
art. 10 alin. (1) teza I-a din Legea nr. 554/2004 litigiile privind actele administrative
emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care
privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora
de până la 500.000 RON se soluționează în fond de Tribunalele administrativ-fiscale.
Înalta Curte a reținut
că Legea contenciosului administrativ a stabilit competența materială de soluționare
a cauzelor în raport de două criterii și anume, al locului ocupat de organul care
a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului ce are ca obiect taxe și
impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora.
Având în vedere obiectul
pricinii, , competența aparține Tribunalului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E
Stabilește competența
de soluționare a cauzei privind pe
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință
publică, astăzi 6 octombrie 2010.