ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4236/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: 1. Obiectul acțiunii judiciare Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul Primarul Municipiului Craiova, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Dolj, a solicitat admiterea contestației, modificarea în parte a Încheierii nr. VI 371 din 16 decembrie 2010, în sensul admiterii în totalitate a contestației formulate împotriva Deciziei 2 din 11 august 2010 și a Procesului-verbal de constatare nr. 95801 din 2 iulie 2010. 2. Hotărârea primei instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 217/2011 din 8 februarie 2011, Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a acțiunii formulate de reclamantul Primarul Municipiului Craiova în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Dolj, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă contestația formulată de reclamant împotriva Încheierii nr. VI 3371 din 16 decembrie 2010 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul Curții de Conturi, încheiere prin care a fost respinsă contestația formulată împotriva Deciziei 32 din 11 august 2010 emisă de Camera de Conturi Dolj. În speță, actul contestat este încheierea emisă de comisia de soluționare a contestațiilor organizată la nivelul Curții de Conturi, autoritate publică centrală autonomă cu personalitate juridică. Așadar, aparține Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal competența de soluționare a litigiului.

3. Hotărârea celei de-a doua instanțe aflate în conflict Prin Sentința nr. 276 din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. Pentru a pronunța această hotărâre, Curtea de apel a reținut că, prin încheierea pe care o pronunță structura centrala a Curții de Conturi, se respinge sau se admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare fiind tot decizia Camerei județene, care este o autoritate publică de nivel local.

Cum actele administrative a căror anulare se solicită au fost emise de o autoritate publică locală, respectiv de Camera de Conturi Dolj și nici nu este prevăzută în cauză o competență expresă a curții de apel, Curtea a făcut aplicarea art. 10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 și a stabilit competența materială de soluționare a cauzei, în fond, a tribunalului, respectiv celui de la domiciliul reclamantului, care este Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege. Prin Încheierea de ședință din 5 iunie 2012, Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru pronunțarea regulatorului de competență.

4. Regulatorul de competență Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj, secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare. Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Deciziei nr. 2 din 11 august 2010 emisă de Camera de Conturi Dolj și anularea Încheierii nr. VI 371 din 16 decembrie 2010 a Curții de Conturi a României, emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate anterior.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. În cauza dedusă judecății, contestația împotriva Deciziei nr. 2 din 11 august 2010 emisă de Camera de Conturi Dolj a fost respinsă prin Încheierea nr. VI371 din 16 decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe Primarul Municipiului Craiova în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Dolj în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 octombrie 2012. Procesat de GGC - LM