ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 4236/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

judiciare

Prin cererea de chemare în judecată

înregistrată la data de 3 ianuarie 2011 pe rolul Tribunalului Dolj, reclamantul

Primarul Municipiului Craiova, în contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Dolj,

a solicitat admiterea contestației, modificarea în parte a Încheierii nr. VI

371 din 16 decembrie 2010, în sensul admiterii în totalitate a contestației

formulate împotriva Deciziei 2 din 11 august 2010 și a Procesului-verbal de

constatare nr. 95801 din 2 iulie 2010.

instanțe aflate în conflict

Prin Sentința nr.

217/2011 din 8 februarie 2011, Tribunalul Dolj, secția de contencios

administrativ și fiscal a declinat competența de soluționare a acțiunii

formulate de reclamantul Primarul Municipiului Craiova în contradictoriu cu

pârâta Camera de Conturi Dolj, în favoarea Curții de Apel Craiova.

Pentru a pronunța

această soluție, Tribunalul a reținut că obiectul acțiunii îl reprezintă

contestația formulată de reclamant împotriva Încheierii nr. VI 3371 din 16

decembrie 2010 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor din cadrul

Curții de Conturi, încheiere prin care a fost respinsă contestația formulată

împotriva Deciziei 32 din 11 august 2010 emisă de Camera de Conturi Dolj. În

speță, actul contestat este încheierea emisă de comisia de soluționare a

contestațiilor organizată la nivelul Curții de Conturi, autoritate publică

centrală autonomă cu personalitate juridică.

Așadar, aparține

Curții de Apel Craiova, secția de contencios administrativ și fiscal competența

de soluționare a litigiului.

de-a doua instanțe aflate în conflict

Prin Sentința nr. 276

din 2 aprilie 2012, Curtea de Apel Craiova, secția de contencios administrativ

și fiscal a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

Pentru a pronunța

această hotărâre, Curtea de apel a reținut că, prin încheierea pe care o

pronunță structura centrala a Curții de Conturi, se respinge sau se admite, în

parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi

Județeană, actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus

obligației de executare fiind tot decizia Camerei județene, care este o

autoritate publică de nivel local.

Cum actele

administrative a căror anulare se solicită au fost emise de o autoritate

publică locală, respectiv de Camera de Conturi Dolj și nici nu este prevăzută

în cauză o competență expresă a curții de apel, Curtea a făcut aplicarea art.

10 alin. (1) teza I din Legea nr. 554/2004 și a stabilit competența materială

de soluționare a cauzei, în fond, a tribunalului, respectiv celui de la

domiciliul reclamantului, care este Tribunalul Dolj, secția de contencios

administrativ și fiscal, potrivit art. 10 alin. (3) din aceeași lege.

Prin Încheierea de

ședință din 5 iunie 2012, Tribunalul Dolj, secția de contencios administrativ

și fiscal a constatat intervenit conflictul negativ de competență, a suspendat

cauza și a înaintat dosarul Înaltei Curți pentru pronunțarea regulatorului de

competență.

competență

Înalta Curte,

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei,

precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență

și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Dolj,

secția de contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi

arătate în continuare.

Pentru a soluționa

conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei,

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie

anularea Deciziei nr. 2 din 11 august 2010 emisă de Camera de Conturi Dolj și

anularea Încheierii nr. VI 371 din 16 decembrie 2010 a Curții de Conturi a

României, emisă în soluționarea contestației împotriva deciziei menționate

anterior.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”.

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13

decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii

Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația,

acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura

juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2

alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare.

Este adevărat că

regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative

emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele

care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii

ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că

dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10

alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în

cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei

structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a

cauzei tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât

obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a

Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în

procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie

intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi,

printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se

substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de

soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și

fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte

juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus

executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în

cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar

dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte

juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4

octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de

contencios administrativ și fiscal a fost soluționată irevocabil în sensul

admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale

dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului

Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu

privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

În cauza dedusă

judecății, contestația împotriva Deciziei nr. 2 din 11 august 2010 emisă de

Camera de Conturi Dolj a fost respinsă prin Încheierea nr. VI371 din 16

decembrie 2010 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât Înalta

Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C.

proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță,

în favoarea Tribunalului Dolj, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe Primarul Municipiului Craiova în

contradictoriu cu pârâta Camera de Conturi Dolj în favoarea Tribunalului Dolj,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 18 octombrie 2012.

Procesat de GGC - LM