ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1028/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față,

Din examinarea

lucrărilor din dosar a constatat următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea adresată Tribunalului Tulcea și

înregistrată la nr. 1419/88 din 13 aprilie 2011 contestatoarea Primăria Comunei

I. a solicitat anularea Încheierii nr. VI 132 din 31 martie 2011 emisă de

Curtea de Conturi a României, ca urmare a Contestației nr. 2364 din 30

noiembrie 2010 formulată împotriva punctelor 5, 6, 7, 8, 9, 10 și 11 din

Decizia nr. 30/2010 emisă de Camera de Conturi Tulcea, urmare a auditului

financiar asupra controlului de execuție bugetară pe anul 2009, efectuat în

perioada 01 septembrie - 08 octombrie 2010.

Tribunalului

Prin Sentința nr.

3287 din 15 septembrie 2011 Tribunalul Tulcea a declinat soluționarea cauzei în

favoarea Curții de Apel Constanța, reținând că în raport de obiectul

litigiului, sunt incidente dispozițiile art. 204 și art. 228 din Regulamentul

privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi,

aprobat prin Hotărârea nr. 130 din 04 noiembrie 2010, conform cărora competența

de soluționare a sesizărilor formulate de conducerea entităților verificate

împotriva încheierilor emise de Comisia de soluționare a contestațiilor,

aparține secției de contencios administrativ și fiscal a curții de apel în a

cărei rază teritorială de află sediul reclamantei.

S-a mai reținut că

potrivit art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările

ulterioare, litigiile care privesc actele administrative emise de autoritățile

publice centrale, se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel și în recurs de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal.

Față de aceste

dispoziții tribunalul a reținut competența materială a Curții de Apel Constanța

și declinat cauza în favoarea acestei instanțe.

de Apel

Prin Sentința nr.

386CA din 9 noiembrie 2011 Curtea de Apel Constanța a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea și constatând ivit un conflict

negativ de competență a dispus înaintarea dosarului la instanța competentă a

pronunța regulatorul de competență.

Pentru a pronunța

această hotărâre, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie anularea Deciziei nr. 30/2010 emisă de Camera de Conturi Tulcea,

autoritate publică constituită la nivel județean și a Încheierii nr. VI 132 din

31 martie 2011 emisă în soluționarea contestației.

Instanța a reținut că

potrivit dispozițiilor art. 1 alin. (4) din Legea nr. 94/1992 privind

organizarea și funcționarea Curții de Conturi, „Litigiile rezultate din

activitatea Curții de Conturi se soluționează de instanțele judecătorești

specializate.”

De asemenea, conform

dispozițiilor art. 3 pct. 1 C. proc. civ., „Curțile de apel judecă în primă

instanță procesele și cererile în materie de contencios administrativ privind

actele autorităților și instituțiilor centrale”, iar art. 10 alin. (1) din

Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004 stabilește că „Litigiile

privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice

locale și județene, se soluționează în fond de tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, se soluționează în fond de secțiile

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege

organică specială nu se prevede altfel.”

Curtea a apreciat că

în cauză nu poate fi luat în considerare criteriul valoric în determinarea

competenței materiale a instanței și aceasta pentru că, pe de o parte, acest

criteriu se referă la litigiile care privesc taxe și impozite, contribuții,

datorii vamale, precum și accesorii ale acestora, iar, pe de altă parte, prin

decizia contestată nu s-a stabilit un prejudiciu determinat, ci s-a stabilit în

sarcina ordonatorului de credite luare unor măsuri în vederea stabilirii

întinderii prejudiciului considerat a fi produs în patrimoniul unității

administrativ teritoriale controlate.

Prin urmare,

competența materială a instanței de contencios administrativ este dată de

ierarhia autorității publice emitente a actului administrativ supus controlului

de legalitate, act definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004

ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o

autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării

executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică

sau stinge raporturi juridice”.

În cauza dedusă

judecății, Curtea a constatat că deși se contestă și încheierea comisiei de

soluționare a contestațiilor constituită la nivelul departamentului de

coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale din

cadrul Curții de Conturi, litigiul privește Decizia nr. 30/2010 emisă de Camera

de Conturi Tulcea, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit

art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea

administrativ-teritorială a județului Tulcea.

Prin urmare, actul

administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, Decizia emisă de Camera

de Conturi a Județului Tulcea prin care au fost stabilite anumite măsuri în

sarcina entității publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată

de către instanță.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr.

130/2010, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, prevăd „Competența de

soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate

împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține

secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a

cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii

contenciosului administrativ.”

Aceste dispoziții au

înlocuit dispozițiile din Hotărârea nr. 1/2009 (art. 107 și 108) a Curții de

Conturi prin care se reglementa o competență materială diferită, funcție de

emitentul actului, respectiv: Secția de contencios administrativ și fiscal a

Curții de Apel București, pentru încheierile emise de către structurile

centrale ale Curții de Conturi și Secția de contencios administrativ și fiscal

a tribunalelor județene - în cazul încheierilor emise la nivelul camerelor de

conturi.

Ținând însă seama de

ierarhia actelor normative și având în vedere că Legea nr. 94/1992 nu conține

dispoziții derogatorii de la dreptul comun în materie, precum și faptul că

Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010 nu se încadrează în sfera legilor

organice speciale a căror prevederi să deroge de la Legea nr. 554/2004, Curtea

a examinat competența materială prin prisma normelor de competență instituite

de legea cadru în materie de contencios administrativ

II. Decizia Înaltei

Curți de Casație și Justiție

Înalta Curte de

Casație și Justiție sesizată cu stabilirea regulatorului de competență, în

conformitate cu dispozițiile art. 20, 21, 22 C. proc. civ., analizând obiectul

cauzei deduse judecății și dispozițiile legale incidente va stabili competența

de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Tulcea- secția contencios

administrativ și fiscal, pentru considerentele ce urmează:

Înalta Curte a

constatat că, în cauza de față, ne aflăm în fața unui conflict negativ de

competență tipic, întrucât dispozițiile art. 20 pct. 2 C. proc. civ. dispun că

există conflict de competență când două sau mai multe instanțe, prin hotărâri

irevocabile, s-au declarat necompetente să judece același litigiu.

Analizând actele

dosarului, Înalta Curte a constatat că obiectul cererii de chemare în judecată

îl reprezintă anularea unui act administrativ emis de o autoritate publică

locală.

Înalta Curte a

reținut că Legea contenciosului administrativ a stabilit, prin dispozițiile

art. 10, competența materială de soluționare a cauzelor în concordanță cu

dispozițiile C. proc. fisc., în raport de două criterii și anume, al locului

ocupat de organul care a emis ori încheiat actul și al cuantumului litigiului

ce are ca obiect taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora.

Având în vedere

obiectul cauzei de față, care privește un act administrativ emis de o

autoritate publică locală, respectiv Decizia emisă de Camera de Conturi a

Județului Constanța, competența de soluționare a cauzei este stabilită exclusiv

în raport de criteriul locului ocupat de organul emitent al actului atacat.

Având în vedere

considerentele expuse cât și dispozițiile art. 22 alin. (5) C. proc. civ.,

Înalta Curte stabilește competența de soluționare a cauzei deduse judecății și

care formează obiectul conflictului de competență în favoarea Tribunalului

Tulcea - Secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta Primăria Comunei I. și pârâta

Curtea de Conturi - Camera de Conturi Tulcea în favoarea Tribunalului Tulcea,

secția contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 24 februarie 2012.

Procesat de GGC - LM