ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2055/2012

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin Sentința civilă nr. 314/CA din 6 octombrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței în soluționarea acțiunii formulate de reclamanta C.N.A.P.M. SA și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța. Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie acțiune împotriva Încheierii nr. III/11 din 20 iunie 2011 emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul Departamentul III de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale din cadrul Curții de Conturi, încheiere prin care s-a respins contestația formulată de C.N.A.P.M.

SA, împotriva Deciziei nr. 19 din 29 aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi Constanța. Instanța a apreciat că, deși se contestă Încheierea emisă de Comisia de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul departamentului de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ-teritoriale din cadrul Curții de Conturi, litigiul privește Decizia nr. 19 din 29 aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța, structură fără personalitate juridică, ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a județului Constanța. Cu alte cuvinte, actul administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, Decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța, prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entității publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanță.

Instanța a reținut că și în această materie competența materială a instanței se determină conform art. 10 din Legea nr. 554/2004, indiferent de organul care soluționează contestația, emițând decizia/dispoziția atacată în instanță. Prin urmare, a apreciat instanța, instituirea unei astfel de proceduri nu poate conduce la altă competență materială decât cea instituită de art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât, potrivit aceluiași text de lege, excepția de la regulă trebuie să fie reglementată prin lege organică. Pentru aceleași considerente, instanța a considerat că dispozițiile art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, nu pot înfrânge dispozițiile legale mai sus citate.

S-a mai reținut în considerentele hotărârii de declinare că prin extinderea competenței materiale a curții de apel la toate încheierile date în soluționarea contestațiilor, fără a distinge cu privire la emitentul actului contestat, se încalcă dispozițiile imperative ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, transformându-se curtea de apel într-o instanță de fond pentru toate litigiile rezultate din activitatea curții de conturi, aspect nereglementat prin Legea nr. 94/1992. Ținând seama de ierarhia actelor normative și având în vedere că prin atribuțiile conferite de lege Curtea de Conturi nu are îndrituirea de a stabili o competență specială și derogatorie a instanțelor de judecată, instanța a reținut competența instituită de lege și nu pe cea stabilită de hotărârea Curții de Conturi.

Pentru considerentele expuse și având în vedere că litigiul privește un act emis de o autoritate publică locală, curtea a admis excepția de necompetență materială și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța. Prin Sentința civilă nr. 259 din 27 ianuarie 2010 Tribunalul Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată de pârâta Curtea de Conturi și a declinat competența de soluționare a acțiunii formulată de C.N.A.P.M. SA, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi Constanța, în favoarea Curții de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și, constatând ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. III/11 din 20 iunie 2011 emisă de Comisia de Soluționare a Contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României și a Deciziei nr. 19 din 29 aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța. S-a reținut că potrivit dispozițiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

S-a mai reținut că în cadrul procedurii reglementate de art. 228 citat, instanța are a verifica în primul rând legalitatea încheierii prin care s-a soluționat contestația administrativă, urmând ca pe cale incidentală să analizeze și legalitatea deciziei emise de Camera de Conturi a Județului Constanța, respectiv a procesului-verbal încheiat de aceeași entitate. Tribunalul a apreciat că, în speță, competența materială a instanței de contencios administrativ este dată de ierarhia autorității publice emitente a actului administrativ supus controlului de legalitate, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 228 din menționatul regulament, respectiv cu dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004, cererea privind anularea Încheierii emise de Curtea de Conturi este de competența curții de apel.

Constatând ivit conflictul negativ de competență, tribunalul a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență. Înalta Curte de Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Pentru a adopta această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare arătate: În cauză este necontestat că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii nr. III/11 din 20 iunie 2011 emisă de Curtea de Conturi, cu consecința anulării măsurilor cuprinse în capitolul II, pct. 1 și 3 din Decizia nr. 19 din 29 aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi Constanța.

În drept, Decizia nr. 19 din 29 aprilie 2011 și Încheierea nr. III/11 din 20 iunie 2011 s-au întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități. Actele normative sus-menționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a litigiilor de contencios administrativ.

Competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Deci, art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului administrativ contestat.

Astfel, pe de o parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel). În raport de prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de către tribunal.

În ședința Plenului Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție din data de 20 decembrie 2011 s-a hotărât că aparține tribunalului competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare și având în vedere actele a căror anulare formează obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local. De asemenea, chiar dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, s-a stabilit că actul administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice. În consecință, având în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.N.A.P.M. SA și pe pârâtele Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi - Camera de Conturi Constanța, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 26 aprilie 2012. Procesat de GGC - GV