ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2055/2012

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea

lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Sentința civilă nr. 314/CA din 6

octombrie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția a II-a civilă, de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței

în soluționarea acțiunii formulate de reclamanta C.N.A.P.M. SA și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Pentru a pronunța

această soluție, instanța a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată

îl constituie acțiune împotriva Încheierii nr. III/11 din 20 iunie 2011 emisă

de Comisia de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul Departamentul

III de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale

din cadrul Curții de Conturi, încheiere prin care s-a respins contestația

formulată de C.N.A.P.M. SA, împotriva Deciziei nr. 19 din 29 aprilie 2011 emisă

de Camera de Conturi Constanța.

Instanța a apreciat

că, deși se contestă Încheierea emisă de Comisia de soluționare a

contestațiilor constituită la nivelul departamentului de coordonare a

verificării bugetelor unităților administrativ-teritoriale din cadrul Curții de

Conturi, litigiul privește Decizia nr. 19 din 29 aprilie 2011 emisă de Camera

de Conturi a Județului Constanța, structură fără personalitate juridică, ce

exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de

Conturi în unitatea administrativ-teritorială a județului Constanța.

Cu alte cuvinte,

actul administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, Decizia emisă de

Camera de Conturi a Județului Constanța, prin care au fost stabilite anumite

măsuri în sarcina entității publice controlate, măsuri a căror legalitate este

analizată de către instanță.

Instanța a reținut că

și în această materie competența materială a instanței se determină conform

art. 10 din Legea nr. 554/2004, indiferent de organul care soluționează

contestația, emițând decizia/dispoziția atacată în instanță.

Prin urmare, a

apreciat instanța, instituirea unei astfel de proceduri nu poate conduce la

altă competență materială decât cea instituită de art. 10 din Legea nr.

554/2004, cu atât mai mult cu cât, potrivit aceluiași text de lege, excepția de

la regulă trebuie să fie reglementată prin lege organică.

Pentru aceleași

considerente, instanța a considerat că dispozițiile art. 228 din Regulamentul

Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010, în

vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, nu pot înfrânge dispozițiile legale mai

sus citate.

S-a mai reținut în

considerentele hotărârii de declinare că prin extinderea competenței materiale

a curții de apel la toate încheierile date în soluționarea contestațiilor, fără

a distinge cu privire la emitentul actului contestat, se încalcă dispozițiile

imperative ale art. 10 din Legea nr. 554/2004, transformându-se curtea de apel

într-o instanță de fond pentru toate litigiile rezultate din activitatea curții

de conturi, aspect nereglementat prin Legea nr. 94/1992.

Ținând seama de

ierarhia actelor normative și având în vedere că prin atribuțiile conferite de

lege Curtea de Conturi nu are îndrituirea de a stabili o competență specială și

derogatorie a instanțelor de judecată, instanța a reținut competența instituită

de lege și nu pe cea stabilită de hotărârea Curții de Conturi.

Pentru considerentele

expuse și având în vedere că litigiul privește un act emis de o autoritate

publică locală, curtea a admis excepția de necompetență materială și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța.

Prin Sentința civilă

nr. 259 din 27 ianuarie 2010 Tribunalul Constanța, secția de contencios

administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale invocată de

pârâta Curtea de Conturi și a declinat competența de soluționare a acțiunii

formulată de C.N.A.P.M. SA, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a

României și Camera de Conturi Constanța, în favoarea Curții de Apel Constanța,

secția a II-a civilă, de contencios administrativ și fiscal, și, constatând

ivit conflictul negativ de competență, a sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție

în vederea soluționării acestuia.

Pentru a hotărî

astfel, tribunalul a reținut că obiectul cererii de chemare în judecată îl

constituie anularea Încheierii nr. III/11 din 20 iunie 2011 emisă de Comisia de

Soluționare a Contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României și a

Deciziei nr. 19 din 29 aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului

Constanța.

S-a reținut că

potrivit dispozițiilor art. 228 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, competența de soluționare a sesizării

formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de

Comisia de soluționare a contestațiilor aparține secției de contencios administrativ

și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate, în condițiile legii contenciosului administrativ.

S-a mai reținut că în

cadrul procedurii reglementate de art. 228 citat, instanța are a verifica în

primul rând legalitatea încheierii prin care s-a soluționat contestația

administrativă, urmând ca pe cale incidentală să analizeze și legalitatea

deciziei emise de Camera de Conturi a Județului Constanța, respectiv a

procesului-verbal încheiat de aceeași entitate.

Tribunalul a apreciat

că, în speță, competența materială a instanței de contencios administrativ este

dată de ierarhia autorității publice emitente a actului administrativ supus

controlului de legalitate, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 228

din menționatul regulament, respectiv cu dispozițiile art. 10 din Legea nr.

554/2004, cererea privind anularea Încheierii emise de Curtea de Conturi este

de competența curții de apel.

Constatând ivit

conflictul negativ de competență, tribunalul a dispus trimiterea dosarului

Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului

negativ de competență.

Înalta Curte de

Casație și Justiție, ca instanță competentă să soluționeze conflictul, conform

art. 22 alin. (3) și (5) C. proc. civ., va stabili competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ

și fiscal.

Pentru a adopta

această soluție, Înalta Curte a avut în vedere considerentele în continuare

arătate:

În cauză este necontestat

că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea Încheierii

nr. III/11 din 20 iunie 2011 emisă de Curtea de Conturi, cu consecința anulării

măsurilor cuprinse în capitolul II, pct. 1 și 3 din Decizia nr. 19 din 29

aprilie 2011 emisă de Camera de Conturi Constanța.

În drept, Decizia nr.

19 din 29 aprilie 2011 și Încheierea nr. III/11 din 20 iunie 2011 s-au

întemeiat pe prevederile Legii nr. 94/1992 privind organizarea și funcționarea

Curții de Conturi și ale Regulamentului privind organizarea și desfășurarea

activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor

rezultate din aceste activități.

Actele normative

sus-menționate, și care reprezintă temeiul juridic al actelor administrative

deduse judecății, nu cuprind norme derogatorii de la regulile de drept comun

din Legea nr. 554/2004 cu privire la competența materială de soluționare a

litigiilor de contencios administrativ.

Competența materială

a instanței de contencios administrativ și fiscal este reglementată de

dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora:

"Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până

la 500.000 de lei se soluționează în fond de către tribunalele

administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau

încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și

impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai

mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios

administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială

nu se prevede altfel".

Deci, art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004 reglementează competența materială a instanței de

contencios administrativ și fiscal, prin derogare de la prevederile Codului de

procedură civilă, făcând o dublă distincție pentru stabilirea competenței

instanțelor de contencios administrativ: în raport cu organul emitent al

actului și în funcție de cuantumul sumei ce formează obiectul actului

administrativ contestat.

Astfel, pe de o

parte, se distinge între actele administrative emise sau încheiate de

autoritățile publice locale și județene (litigii ce sunt date în competența

tribunalelor administrativ-fiscale) și acte administrative emise sau încheiate

de autoritățile publice centrale (litigii ce sunt date în competența secțiilor

de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel).

În raport de

prevederile art. 10 din Legea nr. 554/2004, litigiul privind un act

administrativ emis de o autoritate publică locală se soluționează în fond de

către tribunal.

În ședința Plenului

Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și

Justiție din data de 20 decembrie 2011 s-a hotărât că aparține tribunalului

competența de soluționare a litigiilor având ca obiect acțiuni prin care se

solicită: (1) anularea încheierii emise de Curtea de Conturi a României în

soluționarea contestației administrative formulate împotriva măsurilor

prevăzute prin decizia emisă de Camera de Conturi Județeană; (2) anularea

deciziei emisă de Camera de Conturi Județeană; (3) anularea procesului-verbal

de constatare încheiat de Camera de Conturi Județeană.

Astfel, în raport cu

dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările

și completările ulterioare și având în vedere actele a căror anulare formează

obiectul litigiului, s-a apreciat că actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este supus executării și care

poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ este decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o

autoritate publică de nivel local.

De asemenea, chiar

dacă, prin încheierea pe care o pronunță, structura centrală a Curții de

Conturi a României respinge sau admite, în parte, contestația formulată

împotriva deciziei emise de Camera de Conturi Județeană, s-a stabilit că actul

administrativ care produce efecte juridice și care este supus obligației de

executare este tot decizia emisă de Camera de Conturi Județeană, care este o

autoritate publică de nivel local.

Trebuie precizat că

soluțiile de principiu adoptate la nivelul secției reprezintă un mecanism menit

să preîntâmpine pronunțarea unor soluții neunitare, mai ales că rolul Înaltei

Curți este acela de unificare a practicii judiciare, iar soluțiile acesteia nu

pot constitui sursă de insecuritate a raporturilor juridice.

În consecință, având

în vedere considerentele arătate și în conformitate cu dispozițiile art. 22

alin. (3) și (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de

soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanta C.N.A.P.M. SA și pe pârâtele

Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi - Camera de Conturi

Constanța, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios

administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi, 26 aprilie 2012.

Procesat de GGC - GV