ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 139/2012

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la data de 3 iunie 2011 pe rolul Curții de Apel Constanța, reclamanții Primarul Comunei Agigea, Comuna Agigea prin Primar și Consiliul Local al Comunei Agigea, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanța, au formulat contestație împotriva: - Deciziei nr. 6 din 11 ianuarie 2011 emisă de către Curtea de Conturi a României - Structura Curții de Conturi Constanța sub aspectul măsurilor dispuse la pct. 2; - procesului-verbal de constatare întocmit de către Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi a Județului Constanța nr. 21876 din 7 decembrie 2010, numai cu referire la constatările care s-au concretizat prin aplicarea măsurii nr. 2 din Decizia nr. 6 din 11 ianuarie 2011; - Încheierii nr. VI./204 din 11 mai 2011 emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate de reclamanți, solicitând anularea acestor acte ca fiind nelegale și netemeinice.

Prin Sentința civilă nr. 231/CA din 7 iulie 2011, Curtea de Apel Constanța, secția comercială, maritimă și fluvială, contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a instanței și a declinat competența de soluționare a cauzei în contencios administrativ formulată de către reclamanții Primarul Comunei Agigea, Comuna Agigea prin Primar și Consiliul Local al Comunei Agigea, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi a României- Camera de Conturi Constanța, în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ.

Pentru a pronunța această soluție, Curtea de apel a constatat că, deși se contestă încheierea emisă de comisia de soluționare a contestațiilor constituită la nivelul departamentului de coordonare a verificării bugetelor unităților administrativ teritoriale din cadrul Curții de Conturi, litigiul privește Decizia nr. 6 din 11 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța, structură fără personalitate juridică ce exercită, potrivit art. 1 alin. (5) din Legea nr. 94/1992, funcțiile Curții de Conturi în unitatea administrativ-teritorială a județului Constanța. Prin urmare, actul administrativ supus cenzurii instanței este, în fapt, decizia emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța prin care au fost stabilite anumite măsuri în sarcina entității publice controlate, măsuri a căror legalitate este analizată de către instanță.

Curtea a apreciat că împrejurarea conform căreia, prin Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, s-a prevăzut dreptul conducătorului entității verificate de a sesiza instanța de contencios administrativ doar împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor nu este în măsură să determine o altă competență materială decât cea instituită de art. 10 din Legea nr. 554/2004, cu atât mai mult cu cât, potrivit aceluiași text de lege, excepția de la regulă trebuie să fie reglementată prin lege organică. Pentru aceleași considerente, instanța a reținut că dispozițiile art. 228 din Regulamentul Curții de Conturi aprobat prin Hotărârea Curții de Conturi nr. 130/2010, în vigoare începând cu 1 ianuarie 2011, nu pot înfrânge dispozițiile legale mai sus menționate.

Prin Sentința civilă nr. 2030 din 03 noiembrie 2011, Tribunalul Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Constanța, a declinat competența soluționării cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus trimiterea dosarului Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea soluționării conflictului negativ de competență.

Pentru a pronunța această hotărâre, Tribunalul a reținut că în cadrul procedurii reglementate de art. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, instanța are a verifica în primul rând legalitatea încheierii prin care s-a soluționat contestația administrativă, urmând ca pe cale incidentală să analizeze și legalitatea deciziei emise de Camera de Conturi a Județului Constanța, respectiv a procesului-verbal încheiat de aceeași entitate, astfel încât, față de dispozițiile art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1)din Legea nr. 554/2004, competența materială de soluționare a cauzei aparține Curții de Apel Constanța.

Înalta Curte, constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., va pronunța, în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii, regulatorul de competență și va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal, pentru considerentele ce vor fi arătate în continuare.

Pentru a soluționa conflictul negativ de competență, în raport cu actele depuse la dosarul cauzei, Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie anularea parțială a Deciziei nr. 6 din 11 ianuarie 2011 emisă de către Curtea de Conturi a României - Structura Curții de Conturi Constanța sub aspectul măsurilor dispuse la pct. 2, precum și anularea Încheierii nr. VI./204 din 11 mai 2011 emisă de către Comisia de soluționare a contestațiilor de pe lângă Curtea de Conturi a României în soluționarea contestației administrative formulate de reclamanți.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004 cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind „actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”. În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832 din 13 decembrie 2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care „suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația”.

În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării este decizia structurii Curții de Conturi prin care se respinge integral sau parțial contestația, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele de a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ, astfel cum acesta este definit în art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. Este adevărat că regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzându-se la art. 227 că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același regulament, „competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ”.

Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 prevăd că: „Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de lei se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de lei se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel”.

Dat fiind faptul că dispozițiile din regulament menționate fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare. În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte, ținând seama de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004 și art. 2 C. proc. civ., stabilește că în cazul în care se respinge total sau parțial contestația împotriva deciziei structurii Curții de Conturi, revine competența materială de soluționare a cauzei tribunalului - Secția contencios administrativ și fiscal, întrucât obiectul litigiului este un act administrativ emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică județeană.

În cazul în care, în procedura instituită de Regulament pentru soluționarea contestației la decizie intervine desființarea/anularea deciziei emise de structura Curții de Conturi, printr-o încheiere emisă de comisia de soluționare a contestației, care se substituie astfel deciziei structurii județene, competența materială de soluționare a cauzei revine Curții de Apel, secția contencios administrativ și fiscal, întrucât, în această situație, actul administrativ care produce efecte juridice și „dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice”, fiind supus executării este această încheiere emisă de o comisie care funcționează în cadrul Curții de Conturi a României, autoritate publică centrală.

În altă ordine, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal a fost soluționată irevocabil în sensul admiterii excepției de nelegalitate și constatării faptului că sunt nelegale dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze. În cauza dedusă judecății, contestația împotriva Deciziei nr. 6 din 11 ianuarie 2011 emisă de Camera de Conturi a Județului Constanța a fost respinsă prin Încheierea nr. VI./204 din 11 mai 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, astfel încât Înalta Curte, ținând seama de considerentele expuse și în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc.

civ., va stabili competența de soluționare a cauzei, în primă instanță, în favoarea Tribunalului Constanța, secția contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Primarul Comunei Agigea, Comuna Agigea prin Primar și Consiliul Local al Comunei Agigea și pe pârâtele Curtea de Conturi a României și Curtea de Conturi a României - Camera de Conturi Constanța, în favoarea Tribunalului Constanța - secția contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 ianuarie 2012. Procesat de GGC - DG