ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6037/2011

Asupra conflictului negativ de competență de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Circumstanțele cauzei 1. Obiectul acțiunii Prin cererea înregistrată la data de 4 mai 2011 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții Primarul Municipiului Mangalia și Municipiul Mangalia au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Constanța, anularea Deciziei nr. 7/2011 emise de Camera de Conturi a Județului Constanța și a Încheierii nr. VI/142 din 06 aprilie 2011 emise de Curtea de Conturi a României, precum și suspendarea executării Deciziei nr. 7/2011. Camera de Conturi a Județului Constanța a încheiat procesul-verbal de constatare din 07 februarie 2010, în urma controlului efectuat în perioada 25 octombrie 2010 - 10 decembrie 2010 la Municipiul Mangalia, iar, ulterior, a emis Decizia 7/2011.

Împotriva Deciziei nr. 7/2011, reclamantele au formulat contestație, care a fost soluționată de Curtea de Conturi a României prin Încheierea VI/142 din 06 aprilie 2011. 2. Hotărârile care au generat conflictul negativ de competență Tribunalul Constanța, secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 886 din 19 mai 2011, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâte și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel Constanța.

Pentru a pronunța această soluție, tribunal a apreciat că actul administrativ supus cenzurii instanței de contencios administrativ este Încheierea VI/142 din 06 aprilie 2011 emisă de Curtea de Conturi a României, care este o autoritate publică centrală, iar, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 11 alin. (2) din Legea nr. 94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale pct. 227 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 și ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența revine Curții de Apel Constanța.

Învestită prin declinare de competență, Curtea de Apel Constanța, prin Sentința civilă nr. 266/CA din 5 septembrie 2011, a admis excepția necompetenței materiale invocată din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție. Pentru a pronunța această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, că actul administrativ care produce efecte juridice este Decizia nr. 7/2011 a Camerei de Conturi a Județului Constanța, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (4), art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului.

Totodată, a reținut Curtea de apel că dispozițiile pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, nu sunt de natură să determine o altă competență decât cea stabilită prin dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004. II. Considerentele Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență 1. Argumente de fapt și de drept relevante Înalta Curte constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente pricinii.

Înalta Curte reține că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestația formulată de reclamanți împotriva Deciziei nr. 7/2011 emise de Camera de Conturi a Județului Constanța în baza procesului-verbal de constatare din 07 februarie 2010 (întocmit în urma controlului efectuat în perioada 25 octombrie 2010 - 10 decembrie 2010 la Municipiul Mangalia) și a Încheierii nr. VI/142 din 06 aprilie 2011 a Curții de Conturi a României, prin care a fost soluționată contestația împotriva deciziei respective.

Potrivit art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice". În raport de obiectul cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c) menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios administrativ.

Potrivit dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr. 832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de Soluționare a Contestațiilor.

Executarea măsurilor devine obligatorie de la data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația". În raport de dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii teritoriale a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele legale pentru a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ în sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Este adevărat că Regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzând, la art. 227, că împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din același Regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ". Referindu-se la competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin lege organică specială nu se prevede altfel". Dat fiind faptul că dispozițiile menționate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare a cauzei,

referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană. Dispozițiile art. 228 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ. De la dreptul comun prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială. Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de toate argumentele expuse, Înalta Curte stabilește că, întrucât actul administrativ care produce efecte juridice și a cărui legalitate este supusă cenzurii instanței de contencios administrativ, este emis de o structură județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică locală, competența de soluționare a litigiului aparține tribunalului, secția contencios administrativ și fiscal.

Independent de aspectele reținute, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr. 112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care a fost admisă excepția de nelegalitate și a fost constatată nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229 din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența materială de soluționare a unor astfel cauze.

2. Temeiul legal al regulatorului de competență Având în vedere toate considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Stabilește competența de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Municipiul Mangalia și Primarul Municipiului Mangalia și pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Constanța, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de contencios administrativ și fiscal. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 13 decembrie 2011.