ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 6037/2011

Asupra conflictului

negativ de competență de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

I. Circumstanțele cauzei

Prin cererea înregistrată la data de 4 mai

2011 pe rolul Tribunalului Constanța, reclamanții Primarul Municipiului

Mangalia și Municipiul Mangalia au solicitat, în contradictoriu cu pârâtele

Curtea de Conturi a României și Camera de Conturi a Județului Constanța,

anularea Deciziei nr. 7/2011 emise de Camera de Conturi a Județului Constanța

și a Încheierii nr. VI/142 din 06 aprilie 2011 emise de Curtea de Conturi a

României, precum și suspendarea executării Deciziei nr. 7/2011.

Camera de Conturi a

Județului Constanța a încheiat procesul-verbal de constatare din 07 februarie

2010, în urma controlului efectuat în perioada 25 octombrie 2010 - 10 decembrie

2010 la Municipiul Mangalia, iar, ulterior, a emis Decizia 7/2011.

Împotriva Deciziei

nr. 7/2011, reclamantele au formulat contestație, care a fost soluționată de

Curtea de Conturi a României prin Încheierea VI/142 din 06 aprilie 2011.

generat conflictul negativ de competență

Tribunalul Constanța,

secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, prin Sentința nr. 886

din 19 mai 2011, a admis excepția de necompetență materială invocată de pârâte

și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel

Constanța.

Pentru a pronunța

această soluție, tribunal a apreciat că actul administrativ supus cenzurii

instanței de contencios administrativ este Încheierea VI/142 din 06 aprilie

2011 emisă de Curtea de Conturi a României, care este o autoritate publică

centrală, iar, potrivit dispozițiilor art. 1 și art. 11 alin. (2) din Legea nr.

94/1992, republicată, cu modificările și completările ulterioare, ale pct. 227

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010

și ale art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența revine Curții de Apel Constanța.

Învestită prin

declinare de competență, Curtea de Apel Constanța, prin Sentința civilă nr.

266/CA din 5 septembrie 2011, a admis excepția necompetenței materiale invocată

din oficiu, a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea

Tribunalului Constanța, a constatat ivit conflictul negativ de competență și a

dispus înaintarea cauzei la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Pentru a pronunța

această soluție, Curtea de Apel a reținut, în esență, că actul administrativ

care produce efecte juridice este Decizia nr. 7/2011 a Camerei de Conturi a

Județului Constanța, astfel că, în raport cu dispozițiile art. 1 alin. (4),

art. 3 pct. 1 C. proc. civ. și art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

competența de soluționare a cauzei aparține tribunalului. Totodată, a reținut

Curtea de apel că dispozițiile pct. 228 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea Plenului Curții

de Conturi nr. 130/2010, nu sunt de natură să determine o altă competență decât

cea stabilită prin dispozițiile art. 10 din Legea nr. 554/2004.

II. Considerentele

Înaltei Curți asupra conflictului negativ de competență

și de drept relevante

Înalta Curte

constatând îndeplinite condițiile prevăzute de art. 20 alin. (1), art. 21 și

art. 22 alin. (3) C. proc. civ., urmează a pronunța regulatorul de competență

în raport cu obiectul cauzei, precum și cu dispozițiile legale incidente

pricinii.

Înalta Curte reține

că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie contestația formulată

de reclamanți împotriva Deciziei nr. 7/2011 emise de Camera de Conturi a

Județului Constanța în baza procesului-verbal de constatare din 07 februarie

2010 (întocmit în urma controlului efectuat în perioada 25 octombrie 2010 - 10

decembrie 2010 la Municipiul Mangalia) și a Încheierii nr. VI/142 din 06

aprilie 2011 a Curții de Conturi a României, prin care a fost soluționată

contestația împotriva deciziei respective.

Potrivit art. 2 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare,

noțiunea de act administrativ este definită ca fiind "actul unilateral cu

caracter individual sau normativ emis de o autoritate publică, în regim de

putere publică, în vederea organizării executării legii sau a executării în

concret a legii, care dă naștere, modifică sau stinge raporturi juridice".

În raport de obiectul

cererii de chemare în judecată și de dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. c)

menționate, se impune a stabili care este actul administrativ care dă naștere,

modifică sau stinge raporturi juridice, care este actul supus executării și

care poate constitui obiectul unei cereri adresate instanței de contencios

administrativ.

Potrivit

dispozițiilor art. 204 și 210 din Regulamentul privind organizarea și

desfășurarea activității specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea

actelor de control rezultate din aceste activități, aprobat prin Hotărârea

Plenului nr. 130/2010 publicată în M. Of. al României, Partea I, nr.

832/13.12.2010, împotriva măsurilor dispuse prin decizia camerei de conturi

județene se poate formula contestație în termen de 15 zile, care "suspendă

obligația executării deciziei până la soluționarea ei de către Comisia de

Soluționare a Contestațiilor. Executarea măsurilor devine obligatorie de la

data comunicării încheierii formulate de Comisia de Soluționare a

Contestațiilor, prin care se respinge integral sau parțial contestația".

În raport de

dispozițiile legale menționate, se reține că actul administrativ care produce

efecte juridice, fiind supus obligației executării, este decizia structurii teritoriale

a Curții de Conturi, acesta fiind actul care îndeplinește cerințele legale

pentru a fi apreciat ca având natura juridică a unui act administrativ în

sensul art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și

completările ulterioare.

Este adevărat că

Regulamentul menționat cuprinde procedura de contestare a deciziilor

structurilor județene ale Curții de Conturi, prevăzând, la art. 227, că

împotriva încheierii emise de comisia de soluționare a contestațiilor,

conducătorul entității verificate poate sesiza instanța de contencios

administrativ competentă în condițiile Legii contenciosului administrativ.

Potrivit art. 228 din

același Regulament, "competența de soluționare a sesizării formulate de

conducătorul entității verificate împotriva încheierii emise de comisia de

soluționare a contestațiilor, aparține Secției de contencios administrativ și

fiscal din cadrul curții de apel în a cărei rază teritorială se află sediul

entității verificate în condițiile Legii contenciosului administrativ".

Referindu-se la

competența instanțelor de contencios administrativ, dispozițiile art. 10 alin.

(1) din Legea nr. 554/2004, prevăd că: "Litigiile privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice locale și județene,

precum și cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale,

precum și accesorii ale acestora de până la 500.000 de RON se soluționează în

fond de tribunalele administrativ-fiscale, iar cele privind actele

administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, precum și

cele care privesc taxe și impozite, contribuții, datorii vamale, precum și

accesorii ale acestora mai mari de 500.000 de RON se soluționează în fond de

secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel, dacă prin

lege organică specială nu se prevede altfel".

Dat fiind faptul că

dispozițiile menționate din Regulament fac trimitere la Legea contenciosului

administrativ, se pune problema stabilirii competenței materiale de soluționare

a cauzei, referitoare la actul administrativ care constituie obiectul cererii

deduse judecății, acesta fiind emis de o structură județeană a Curții de

Conturi, respectiv de o autoritate publică județeană.

Dispozițiile art. 228

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, sunt contrare prevederilor art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004,

care reprezintă dreptul comun în materia contenciosului administrativ, inclusiv

în ceea ce privește competența instanțelor de contencios administrativ.

De la dreptul comun

prevăzut de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, se poate deroga doar prin

dispoziții speciale cuprinse într-o lege organică specială.

Regulamentul aprobat

prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr. 130/2010 nu intră în categoria

legilor organice speciale, astfel că se va stabili competența materială în

raport de dispozițiile art. 10 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, cu

modificările și completările ulterioare.

În concluzie, față de

toate argumentele expuse, Înalta Curte stabilește că, întrucât actul

administrativ care produce efecte juridice și a cărui legalitate este supusă

cenzurii instanței de contencios administrativ, este emis de o structură

județeană a Curții de Conturi, ca autoritate publică locală, competența de

soluționare a litigiului aparține tribunalului, secția contencios administrativ

și fiscal.

Independent de

aspectele reținute, chiar dacă soluțiile în ceea ce privește excepțiile de

nelegalitate produc efecte juridice doar între părțile din litigiu, faptul că

prin Decizia nr. 4522 din 4 octombrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de

Casație și Justiție, secția de contencios administrativ și fiscal, în dosarul

nr. 259/32/2011, a fost respins recursul împotriva Sentinței civile nr.

112/2011 a Curții de Apel Bacău prin care a fost admisă excepția de

nelegalitate și a fost constatată nelegalitatea dispozițiilor pct. 228 și 229

din Regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului Curții de Conturi nr.

130/2010, întărește argumentele expuse anterior cu privire la competența

materială de soluționare a unor astfel cauze.

regulatorului de competență

Având în vedere toate

considerentele expuse, în temeiul art. 22 alin. (5) C. proc. civ., Înalta Curte

va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Constanța,

secția de contencios administrativ și fiscal.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Stabilește competența

de soluționare a cauzei privind pe reclamanții Municipiul Mangalia și Primarul

Municipiului Mangalia și pârâtele Curtea de Conturi a României și Camera de

Conturi a Județului Constanța, în favoarea Tribunalului Constanța, secția de

contencios administrativ și fiscal.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 13 decembrie 2011.